Property right attestation appeal quashed and remanded for lack of reasoned judgment on merits

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. Brăila a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor, Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., Sucursala Regională de Căi Ferate Galaţi, Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala "Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF" Galaţi, obligarea Ministerului Transporturilor la eliberarea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate în baza H.G. nr. 834/1991 pentru suprafaţa de teren pe care o deţine în proprietate privată Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. în Staţia Port Brăila şi obligarea Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" S.A. la efectuarea operaţiunilor administrative în vederea eliberării Certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru Staţia Port Brăila.

Prin sentinţa nr. 289/2015 din 25.11.2015, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes a acţiunii, invocate de pârâţii Ministerul Transporturilor, Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A., Sucursala Regională de Căi Ferate Galaţi şi Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Galaţi şi a respins acţiunea promovată de reclamanta S.C. "A." S.R.L. Brăila, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor, Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A., Sucursala Regională de Căi Ferate Galaţi şi Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Galaţi, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. Brăila, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ci cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, fiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Arată recurenta că instanţa de fond face referire la emiterea titlului numai pentru terenul înstrăinat prin executare silită, cu toate că prin cererea promovată aceasta a solicitat obligarea la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de teren situată în Staţia Port Brăila.

În opinia recurentei, nemotivarea completă a hotărârii cât priveşte fondul cauzei nu poate duce decât la concluzia că instanţa de apel nu a analizat în niciun fel motivele invocate în susţinerea acţiunii şi nu s-a pronunţat cu privire la fondul cauzei.

Se arată în motivarea cererii de recurs că nesoluţionarea fondului cauzei impune casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului supus judecăţii.

Mai arată recurenta că instanţa de fond a încălcat şi a aplicat greşit normele de drept material, aspect pentru care întelege să invoce motivul de nelegalitate a hotărârii recurate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta critică considerentele instanţei de fond potrivit cărora: "Certificatul de atestare a dreptului de proprietate se eliberează în scopul desfăşurării activităţii societăţii conform obiectului său de activitate şi nicidecum pentru complinirea unor eventuale neregularităţi de pe parcursul fazei de executare silită sau intabulare a dreptului de proprietate."

În opinia recurentei este o condiţie obligatorie pentru intimata-pârâtă să efectueze procedura administrativă pentru obţinerea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, deoarece numai în baza acestuia se poate concretiza pe teren ceea ce a fost supus executării silite şi ceea ce deţine efectiv în concret în proprietate.

Arată recurenta că instanţa de fond face confuzie între dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991, care reglementează obţinerea certificatului atestare a dreptului de proprietate, având la bază obiectul de activitate şi dispoziţiile de drept comun care dau dreptul societăţilor comerciale cu capital integral de stat şi companiilor naţionale, cum este cazul recurentei, ca după obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate să dispună de acest teren (vânzare, închiriere, etc).

Subliniază recurenta că în lipsa certificatului de atestare a dreptului de proprietate terenul nu poate intra în circuitul civil, în sensul că nu poate fi vândut, închiriat, ipotecat, etc.

Mai arată recurenta că, având în vedere că adjudecarea terenurilor în cauză s-a efectuat în cursul unei proceduri de executare silită necontestată de către intimata-pârâtă şi în baza căreia aceasta şi-a stins un debit în valoare de 277.495 RON, iar ulterior s-a dovedit că actul de adjudecare nu este valabil din punct de vedere al Biroului de Carte Funciară Brăila, nu îi poate prejudicia drepturile prin refuzul eliberării certificatului solicitat.

Subliniază recurenta că, pe de o parte, instanţa de fond apreciază că nu este necesară eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, iar, pe de altă parte, menţionează, în alin. (3). pag 3 din sentinţa recurată, că "dreptul de proprietate a terenului a ieşit din patrimoniul pârâtei", fără a indica dacă a intrat în patrimoniul reclamantei.

În opinia recurentei, instanţa de fond nu a analizat acest aspect invocat în cursul judecăţii, fapt pentru care prevederile legale invocate de către instanţa de fond la aliniatul 2, 4 şi 5 din hotărârea recurată au fost aplicate greşit de către aceasta, fiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 486 şi ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reţinut că cererea de recurs îndeplineşte atât cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) - e) C. proc. civ., cât şi cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28.09.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă S.C. "A." S.R.L. a formulat punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă faptul că reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor, Compania Naţională de Căi ferate "CFR" S.A., Sucursala Regională de căi Ferate Galaţi, Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala "Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF" Galaţi, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea Ministerului Transporturilor la eliberarea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate în baza H.G. nr. 834/1991 pentru suprafaţa de teren pe care o deţine în proprietate privată Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. în Staţia Port Brăila şi obligarea Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" S.A. la efectuarea operaţiunilor administrative în vederea eliberării Certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru Staţia Port Brăila.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Galaţi - secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes a acţiunii, invocate de pârâţii Ministerul Transporturilor, Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A., Sucursala Regională de Căi Ferate Galaţi şi Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Galaţi;

- a respins acţiunea promovată de reclamanta S.C. "A." S.R.L. Brăila, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor, Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A., Sucursala Regională de Căi Ferate Galaţi şi Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Galaţi, ca nefondată.

Recurenta-reclamantă a criticat soluţia instanţei de fond, de respingere a acţiunii ca nefondată, pe de o parte pentru faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ci cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, iar, pe de altă parte, pentru faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

A arătat recurenta că, în cadrul sentinţei atacate, instanţa a făcut referire numai la emiterea titlului pentru terenul înstrăinat prin executare silită, cu toate că prin cererea promovată reclamanta a solicitat obligarea la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de teren situată în Staţia Port Brăila.

În opinia recurentei, nemotivarea completă a hotărârii cât priveşte fondul cauzei nu poate duce decât la concluzia că instanţa de fond nu a analizat în niciun fel motivele invocate în susţinerea acţiunii şi nu s-a pronunţat cu privire la fondul cauzei, iar nesoluţionarea fondului cauzei impune casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului supus judecăţii.

În raport de aspectele învederate anterior şi de considerentele expuse de către instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată este nemotivată, nerespectându-se prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., devenind astfel incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Se poate aprecia că textul legal anterior enunţat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar.

Motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituind o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind şi raţiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Aşa cum s-a precizat mai sus, hotărârea instanţei de fond nu este motivată, iar, în lipsa motivării, Înalta Curte nu poate exercita controlul legalităţii hotărârii, potrivit argumentelor ce se vor enunţa în continuare.

Căile de atac se exercită de partea nemulţumită de hotărârea unei instanţe şi reprezintă mijlocul procesual prin care se realizează pe calea justiţiei protecţia dreptului subiectiv sau al interesului şi ele se constituie ca un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre.

În situaţia în care hotărârea nu este motivată, instanţa de control judiciar nu poate să analizeze dacă hotărârea primei instanţe este legală, pentru că hotărârii îi lipsesc elementele esenţiale.

Legiuitorul a stabilit în sarcina judecătorului obligaţia legală de a motiva în fapt şi în drept hotărârea, întrucât în hotărâre trebuie să se explice părţilor, atât în fapt, cât şi în drept, care au fost raţiunile care au condus la adoptarea soluţiei.

În lipsa motivării, nici părţile nu sunt în măsură să analizeze legalitatea hotărârii judecătoreşti şi nici instanţa de control nu poate să exercite controlul judiciar în limitele stabilite de lege.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin nemotivarea hotărârii se aduce atingere prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind procesul echitabil, aşa cum a fost consolidat textul în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În acest sens, arătăm că, potrivit jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanţă a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre analiză.

Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Deoarece Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Motivarea reprezintă un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, iar lipsa acesteia atrage casarea ei. Scopul motivării este acela de a fundamenta şi explica măsurile adoptate de instanţă în cadrul dispozitivului.

În cauza de faţă, în mod cert judecătorul fondului nu a realizat o analiză efectivă a cauzei supuse judecăţii.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond, în prima parte a motivării sentinţei recurate a arătat în mod corect şi legal motivele de fapt şi de drept pentru care au fost înlăturate excepţiile invocate de către pârâţi, însă în ceea ce priveşte fondul cauzei nu a motivat soluţia dată, neexistând o convingere proprie a judecătorului cu privire la fondul cauzei.

Instanţa de fond a făcut referire doar la situaţia terenului care a fost înstrăinat prin vânzare reclamantei în procedura de executare silită, raportându-se la dispoziţiile art. 518 alin. (1) C. proc. civ., deşi reclamanta a făcut referire în acţiunea promovată la toată suprafaţa de teren cuprinsă în Staţia Port Brăila. Or această suprafaţă totală, astfel cum este evidenţiată în Schiţa cadastrală aflată la dosar, este mult mai vastă decât terenurile adjudecate.

În rest, Curtea de apel s-a rezumat la a reda prevederile art. 1 şi art. 5 din H.G. nr. 834/1991 şi la a reţine următoarele:

"Cată vreme dreptul de proprietate a terenului a ieşit din patrimoniul pârâtelor, acestea nu pot fi obligate la efectuarea operaţiunilor prealabile emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate", respectiv "că se va elibera certificat de atestare a dreptului de proprietate în scopul desfăşurării activităţii societăţii conform obiectului de activitate şi nicidecum pentru complinirea unor eventuale neregularităţi de pe parcursul fazei de executare silită sau de intabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară".

În aceste condiţii, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond nu a realizat o motivare proprie a soluţiei pronunţate, ceea ce echivalează cu nejudecarea fondului pricinii, astfel că Înalta Curte este în imposibilitate să-şi exercite controlul judiciar cu privire la fondul cauzei.

Instanţa de control judiciar consideră că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece prima instanţă nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.

Astfel, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze recurentei-reclamante dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare pe care le-a invocat au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei şi determină imposibilitatea instanţei de recurs de a exercita controlul judiciar.

Faţă de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind nemotivarea hotărârii în fapt şi în drept este întemeiat, ceea ce va conduce la casarea sentinţei cu trimitere.

Soluţia casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci şi practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părţilor la cele două grade de jurisdicţie.

Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluţie procedurală, ar însemna ca instanţa de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părţile să mai aibă la dispoziţie doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestaţia în anulare şi revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Totodată, în raport de obiectul acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. "

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii situaţiei de fapt, nesocotind astfel dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aspect în raport de care nu se mai impune analizarea criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate în recurs de către recurenta-reclamantă.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să analizeze acţiunea reclamantei pe fond, în raport de temeiurile legale invocate, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor şi toate înscrisurile noi depuse la dosar de către ambele părţi, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicţie, respectiv să procedeze la o examinare pe fond a tuturor pretenţiilor deduse judecăţii pe calea prezentei acţiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. "A." S.R.L. împotriva sentinţei nr. 289/2015 din 25 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 mai 2018.