Fiscal dispute; validity of statutory communication presumption for former legal representative and calculation of administrative appeal deadline

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/31.01.2014, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.01.2014, de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Călăraşi, menţinută prin soluţia dispusă ca urmare a contestaţiei formulate în procedura prealabilă prin Decizia nr. 358/12.11.2014, emisă de Administraţia Naţională de Administrare Fiscală - Comisia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2220 din 15 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Călăraşi şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a anulat decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 358/12.12.2014, a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să emită o nouă decizie de soluţionare a contestaţiei administrative formulate de reclamant în termenul legal şi a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 2220 din 15 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a declarat recurs, invocând ca temei al demersului procesual motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta a susţinut următoarele, în raport cu hotărârea primei instanţe:

- sentinţa recurată este, în parte, lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept întrucât instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii împrejurarea că intimatul reclamant a formulat contestaţie administrativă în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, pe motiv că acestuia nu i se poate aplica prezumţia de comunicare valabilă a actului atacat, însuşindu-şi în întregime susţinerile şi argumentele reclamantului;

- raţionamentul instanţei de fond este criticabil întrucât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 92/2003, ca lege specială sub imperiul căreia se desfăşoară procedura de soluţionare a contestaţiei, nefiind incidente prevederile legii contenciosului administrativ ca lege generală ce reglementează domeniul contenciosului administrativ;

- reclamantul-intimat ar fi avut posibilitatea legală ca, în nume propriu, în calitate de asociat şi fost administrator al S.C. B. S.R.L. să introducă o cerere în calitate de intervenient în conformitate cu dispoziţiile art. 212 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, numai în cazul în care titularul dreptului la acţiune, respectiv S.C. B. S.R.L. şi-ar fi exercitat acest drept;

- în raport de dispoziţiile legale arătate, procedura introducerii altor persoane în soluţionarea contestaţiei nu poate fi aplicabilă în lipsa unei contestaţii şi prezintă relevanţă împrejurarea că S.C. B. S.R.L., subiect de drepturi şi obligaţii, nu a înţeles să-şi exercite dreptul de a contesta titlul de creanţă emis în sarcina sa;

- actul administrativ fiscal contestat a fost comunicat în procedura prevăzută de art. 44 alin. (22) şi alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, prin afişarea concomitentă atât la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Călăraşi cât şi pe pagina de internet a ANAF, sens în care a fost încheiat procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare prin publicitate nr. x/2013/03.02.2014, rezultând astfel că termenul de depunere a contestaţiei prevăzut de Codul de procedură Fiscală a început să curgă de la data comunicării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/31.01. 2014, respectiv data de 19.02.2014;

- contestaţia formulată de intimatul reclamant, fost administrator al S.C. B. SRL la data de 23.10.2014, după 246 de zile de la data comunicării, în mod evident a fost făcută cu depăşirea termenului imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 şi întrucât excepţia tardivităţii primează faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale, care este excepţie de fond, contestaţia formulată de intimatul reclamant în nume propriu, în calitate de fost reprezentant al SC B. S.R.L. a fost în mod corect şi legal respinsă ca nedepusă în termen.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, apreciată ca fiind dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 28 septembrie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2018, în Camera de Consiliu a fost admis în principiu recursul promovat, şi întrucât toţi membrii completului de filtru au apreciat că se impune ca recursul să fie soluţionat potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) sau (6) din C. proc. civ., s-a fixat termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta pârâtă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte, reverificând probatoriul administrat, faţă de conţinutul prevederilor legale aplicabile, apreciază că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant A. a investit instanţa de contencios administrativ competentă cu contestaţia promovată împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/31.01.2014, emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Călăraşi ca şi împotriva Deciziei nr. 358/12.11.2014, emisă de ANAF în soluţionarea contestaţiei formulate în procedura administrativă împotriva respectivei decizii de impunere.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea şi a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei cu nr. 358/12.11.2014, obligând autoritatea pârâtă ANAF să emită o nouă decizie de soluţionare a contestaţiei administrative, apreciată ca fiind formulată de reclamant în termenul legal şi a respins în rest cererea ca neîntemeiată, respectiv în ceea ce priveşte anularea Deciziei de impunere x/31.01.2014, cu privire la care a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004, în raport de situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Judecătorul fondului, reţinând că, unicul motiv de respingere a contestaţiei reclamantului a fost reprezentat de constatarea decăderii acestuia din drept precum şi că, contribuabilul vizat în mod direct de Decizia de impunere x/31.01.2014 este persoana juridică S.C. B. S.R.L., a arătat, în esenţă, că reclamantul, în calitatea sa de terţ care a invocat interesul contestării deciziei în cauză prin aceea că a primit notificare pentru atragerea răspunderii sale solidare, cu S.C. B. S.R.L., susţinând că astfel se dovedeşte calitatea sa procesuală activă, nu mai avea calitatea de administrator sau de asociat la momentul îndeplinirii formalităţilor de comunicare a deciziei de impunere pentru a i se aplica prezumţia legală de comunicare valabilă a actului prevăzut de lege pentru contribuabilul persoană juridică şi, ca atare, a apreciat că, în contextul cauzei de faţă, nu a fost depăşit termenul de 30 de zile prevăzut pentru promovarea contestaţiei administrative.

Drept urmare, instanţa de fond a anulat integral Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 358/12.12.2014 şi reţinând că aspectul privind calitatea procesuală activă a reclamantului nu a făcut obiectul deciziei de soluţionare a contestaţiei, astfel că nu poate fi dezlegat pentru prima dată de către instanţa de judecată, a obligat pârâta ANAF să emită o nouă decizie în soluţionarea contestaţiei administrative, apreciată ca fiind formulată în termenul legal, cu menţiunea că îi revine acestei autorităţi şi atribuţia de a se pronunţa cu prioritate asupra calităţii reclamantului de contribuabil, în analiza legitimării sale procesuale active, raportat tocmai la efectele procedurii de atragere a răspunderii solidare a administratorului, potrivit Ordinului MEF nr. 447/2007.

Recurenta pârâtă ANAF a criticat hotărârea primei instanţe, susţinând ca raţionamentul înfăţişat în considerentele sentinţei este rezultatul aplicării greşite a normelor de drept aplicabile, în condiţiile în care actul administrativ fiscal contestat a fost comunicat prin procedura prevăzută de art. 44 alin. (22) şi alin. (3) din Codul de procedură fiscală, prin afişarea concomitentă atât la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Călăraşi cât şi pe pagina de internet a ANAF.

Înalta Curte, reţine însă netemeinicia criticilor înfăţişate prin cererea de recurs şi apreciază că nu subzistă motivul de nelegalitate invocat în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

În limitele sesizării sale corect stabilite, raportat la unicul motiv pentru care, prin Decizia nr. 358/12.11.2014 a fost respinsă contestaţia administrativă formulată de reclamantul intimat, în calitatea sa de fost administrator al S.C. B. S.R.L., împotriva Deciziei de impunere x/31.01.2014, ca nedepusă în termen, judecătorul fondului, şi în opinia instanţei de control judiciar a apreciat cu justeţe, că în ceea ce-l priveşte pe reclamantul intimat nu poate opera prezumţia legală de comunicare valabilă a actului, prin modalităţile indicate de recurentă.

Incontestabil, intimatul nu mai avea calitatea de reprezentant legal al societăţii, respectiv nu mai avea calitatea de administrator sau de asociat al S.C. B. S.R.L., la momentul îndeplinirii formalităţilor de comunicare a deciziei de impunere, prin scrisoare recomandată şi respectiv prin publicitate şi ca atare, raportat şi la considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 536/28.04.2011 la care prima instanţă a făcut trimitere, rezultă că, în ceea ce-l priveşte pe acesta, nu există nicio dovadă care să ateste că, în orice mod, reclamantul-intimat ar fi luat cunoştinţă în mod efectiv despre existenţa actului în litigiu, astfel încât să poată fi calculată de la acel moment curgerea termenului de 30 de zile pentru efectuarea procedurii prealabile obligatorii, prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de Procedură Fiscală.

Din această perspectivă, apar a fi în mod evident nefondate susţinerile recurentei-pârâte în ceea ce priveşte data de la care se impunea a fi calculată curgerea termenului de 30 de zile, prevăzut în textul de lege sus arătat, respectiv 19.02.2014, data comunicării către S.C. B. S.R.L., în condiţiile în care şi în opinia instanţei de control judiciar un atare reper temporal nu poate fi avut în vedere tocmai în considerarea situaţiei concrete a reclamantului-intimat, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, situaţie care, de altfel, nici nu a fost contestată de către autorităţile pârâte.

Este judicioasă aprecierea primei instanţe în sensul că reclamantul intimat are calitatea de terţ în raport de Decizia de impunere x/31.01.2014, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă de 12.264.492 RON pentru persoana juridică S.C. B. S.R.L., invocând însă şi dovedind interesul contestării acestei decizii în considerarea faptului că Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Călăraşi i-a comunicat Notificarea de deschidere a procedurii de angajare a răspunderii solidare nr. 7759/16.09.2014, prin care i s-a adus la cunoştinţă iniţierea procedurii de atragere a răspunderii sale solidare cu societatea S.C. B. S.R.L., pentru plata obligaţiilor fiscale în cuantum de 12.458.165 RON.

În raport de data la care i-au fost comunicate intimatului-reclamant copii ale raportului de inspecţie fiscală şi ale Deciziei de impunere x/31.01.2014, la cererea sa expresă (a se vedea înscrisurile depuse în recurs) şi numai după ce a luat cunoştinţă despre existenţa acestora, urmare a primirii notificării de deschidere a procedurii de angajare a răspunderii solidare, contestaţia administrativă a fost depusă în termenul de 30 de zile, o atare susţinere nefiind de altfel combătută.

Drept urmare, astfel cum bine a reţinut prima instanţă şi în acord cu apărările intimatului-reclamant Înalta Curte constată că nu ii poate fi opozabilă terţului reclamant procedura de comunicare realizată numai în contradictoriu cu persoana juridică S.C. B. S.R.L. şi-n acelaşi timp nu-i poate fi refuzată orice posibilitate efectivă de apărare, în condiţiile în care aceleaşi organe fiscale au constatat că are calitatea de a răspunde solidar pentru sumele rezultate din respectivele acte fiscale.

Pentru toate considerentele arătate, constatând aşadar că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 2220 din 15 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 mai 2018.