Wind turbine foundations excluded from building tax assessment under fiscal code definition and principle of legal certainty

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 17.12.2013, sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Mihai Viteazu, prin Primar, anularea adresei nr. x/2013 prin care a fost respinsă contestaţia, anularea parţială a deciziei de impunere nr. x, respectiv în ceea ce priveşte impozitul pe clădiri aferent anului 2013 în cuantum de 1.958.637 RON şi majorări de întârziere în cuantum de 39.173 RON, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 300.000 RON şi la plata dobânzilor de întârziere aferente, calculate de la data plăţii şi până la data restituirii efective a acesteia, constatarea faptul că societatea nu avea şi nu are obligaţia legală de a depune declaraţie de impunere pentru anul 2013 la compartimentul de taxe şi impozite locale al Primăriei Mihai Viteazu întrucât elementele constitutive ale parcului eolian aparţinând societăţii, situat pe raza comunei Mihai Viteazu, nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a fi considerate clădiri, din punct de vedere fiscal.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2131 din 03 iulie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunile conexe formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., cu sediul în Bucureşti, str. x, în contradictoriu cu pârâta Comuna Mihai Viteazu, prin primar, cu sediul în comuna Mihai Viteazu, str. x nr. 46, judeţul Constanţa.

A anulat adresele de soluţionare a contestaţiilor nr. 1923 şi 1924 din 12.06.2013, precum şi deciziile de impunere nr. x şi nr. x/26.11.2012 emise de pârâtă, exonerând reclamanta de plata impozitului pe clădiri aferent anilor 2012 şi 2013, precum şi a majorărilor de întârziere aferente.

A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 650.000 RON şi să plătească dobânzile aferente acestei sume încasate nedatorat, calculate de la data plăţii şi până la data restituirii.

A respins ultimul capăt din cererile conexe ca inadmisibil şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2950 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 2131 din 03 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de Contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta, Comuna Mihai Viteazu, prin primar, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 8, din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului casarea în tot a hotărârii atacate şi respingerea acţiunilor conexe ale reclamantei.

Pârâta a arătat că au fost încălcate dispoziţiile art. 207 din Codul de procedură fiscală, deoarece contestaţia formulată de reclamantă este tardivă, adică a fost introdusă peste termenul de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ-fiscal.

S-a invocat faptul că instanţa nu a analizat excepţia invocată de pârâtă, deşi examinarea acesteia ar fi împiedicat soluţionarea cauzei pe fond.

A fost contestată decizia de impunere nr. x, emisă de comuna Mihai Viteazu comunicată în cursul lunii decembrie 2012. Apărarea reclamantei că ar fi luat cunoştinţă de decizia de impunere în timpul soluţionării dosarului nr. x/2012 al Judecătoriei Constanţa nu înlătură excepţia tardivităţii invocată de pârâtă în faţa instanţei de fond.

O altă critică vizează aplicarea art. 249 alin. (5) din Codul fiscal în sensul că:"Este supusă impozitării construcţia situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperiţul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiou unei clădiri."

Pârâta a dispus impozitarea bazei centralei eoliene, nu turbina acesteia - invocându-se dispoziţiile art. 249 alin. (4) Codul fiscal, deoarece baza centralei eoliene are ca elemente structurale pereţii şi acoperişul, fiind o construcţie situată deasupra solului şi care are mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea unor instalaţii şi echipamente.

Mai mult, reclamanta a solicitat autorizaţie de construcţie în temeiul Legii nr. 50/1991, astfel încât regimul juridic al construcţiei rezultă din autorizaţia emisă de Comuna Mihai Viteazu şi priveşte "Construirea centrală energetică eoliană Mihai Viteazu".

Autorizaţiile de construire sunt în fiinţă, nu au fost atacate în instanţă, astfel încât acestea îşi produc efectele juridice, unul dintre ele fiind acela de suportare a obligaţiei de impunere a clădirilor conform Codul fiscal.

Reclamanta s-a prevalat în mod eronat de o serie de adrese emise în cursul anilor 2010 şi 2011 de Ministerul Finanţelor prin care acesta a statuat că turbina eoliană nu se impozitează, deoarece obiectul litigiului priveşte impozitarea bazei turbinei eoliene, deci apărarea reclamantei nu este incidentă în cauză.

Este nerelevantă şi apărarea privind nelegalitatea deciziei de impunere în lipsa declaraţiei fiscale, raportat la normele aplicabile în cauză.

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 la pct. 27 prevăd că atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice, inclusiv instituţiile publice, pentru clădirile pe care le construiesc sau înstrăinează au obligaţia să depună declaraţiile fiscale conform art. 254 alin. (5) din Codul fiscal.

În esenţă, pârâta susţine că instanţa de fond nu trebuia să ia în considerare niciuna dintre apărările reclamantei deoarece decizia de impunere este motivată în fapt şi în drept, nu există scutire de impozit şi nu se impunea efectuarea unei inspecţii fiscale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat pe cale de excepţie constatarea nulităţii recursului, iar în subsidiar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia ca vădit nefondat.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, tebuie subliniat că parcul eolian deţinut de reclamantă acesta este compus din 40 de turbine C. proc. civ. energie neconvenţională cu o putere totală de 80 MW, la care se adaugă instalaţiile auxiliare aferente. Turbina este formată din pilon aşezat pe o fundaţie betonată, nacela şi rotor cu palete. Toate cele trei compeonente sunt integrate funcţional, niciuna neputând fi utilizată în mod individual pentru a produce energie electrică din captarea vântului.

În apărare, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 249 alin. (1) din Codul fiscal potrivit cărora:

"Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pe acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit".

Or, în speţă sunt incidente Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal care la pct. 24, în aplicarea art. 250 din actul normativ menţionat prevede că:

"nu intră sub incidenţa impozitului pe clădiri, construcţiile care nu îndeplinesc elementele constitutive ale unei clădiri, prevăzute la art. 249 alin. (5).

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie

În cauză s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului la 09 februarie 2016, după comunicarea cererii de recurs către intimată la 11 decembrie 2014 şi după depunerea de către aceasta a întâmpinării la 27 ianuarie 2015.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 aprilie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ. Atât recurenta, cât şi intimata nu au depus puncte de vedere asupra raportului comunicat.

Prin încheierea de şedinţă din data de 07 februarie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului, în şedinţă publică, pentru data de 02 mai 2017.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine că recursul este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Criticile formulate de pârât se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

i) Referitor la tardivitatea contestaţiei formulate de reclamantă

Este nefondată critica pârâtei privind nedeclararea în termenul prevăzut de lege a contestaţiei fiscale formulate de reclamantă împotriva deciziilor de impunere nr. x şi x/26.11.2012 emise de Comuna Mihai Viteazu, jud. Constanţa pentru plata impozitelor pe clădiri aferent anilor 2012 şi 2013 stabilit în sarcina reclamantei.

Din cuprinsul încheierii din 19 iunie 2014, reiese că instanţa de fond a calificat excepţia invocată de pârâtă ca o apărare de fond, întrucât contestaţia a fost respinsă de organul administrativ ca neîntemeiată, nu ca tardiv formulată.

Curtea de Apel Bucureşti a considerat întemeiată apărarea reclamantei că la momentul invocării tardivităţii contestaţiei fiscale, pârâta era decăzută din dreptul de a mai invoca această excepţie, de vreme ce contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că dispoziţiile Codului de procedură fiscală - art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 se completează cele ale C. proc. civ., ceea ce permite exercitarea drepturilor părţilor prin raportare la instituţiile reglementate de cod, în speţă referitor la invocarea excepţiilor de procedură.

Astfel, potrivit art. 103 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, aplicabil la data soluţionării contestaţiei fiscale:

"Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel(...)."

Trebuie subliniat că procedura de soluţionare a contestaţiei este reglementată de Codul de procedură fiscală şi potrivit art. 213 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003: "Organul de solutionare competent se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedură şi asupra celor de fond, iar cand se constata ca acestea sunt intemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei."

Aşa fiind, pârâta nu mai poate invoca tardivitatea contestaţiei fiscale formulate de reclamantă, dacă la momentul soluţionării acesteia nu a ridicat excepţia procedurală ce putea împiedica soluţionarea pe fond a litigiului.

ii) Referitor la legalitatea deciziei de impunere

Este nefondată susţinerea pârâtei cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 249 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal, raportat la situaţia de fapt reţinută în litigiu.

Instanţa de fond a stabilit pe baza probelor administrate în cauză că turbinele eoliene trebuie privite în mod unitar, din punct de vedere al funcţionalităţii lor, acestea având o fundaţie de beton armat, formată dintr-o talpă cu un diametru de 16 m, peste fundaţie fiind executat un inel cilindric. Conform raportului de expertiză, fundaţia nu are încăperi, pereţi şi nici acoperiş.

Aceste aspecte ale construcţiei ce compun o turbină eoliană nu pot primi definiţia de "clădire" conform dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu consecinţa fiscală a neimpozitării acesteia.

Unul din principiile cele mai importante ale fiscalităţii este consacrat de Codul fiscal şi se referă la certitudinea impunerii, astfel conform art. 3 lit. b), taxele şi impozitele din actul normativ se bazează pe:

"(...) certitutinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;"

Cu alte cuvinte, nu se poate stabili un impozit asupra unor construcţii, dacă acestea nu pot fi susbsumate unei definiţii legale privind baza de impozitare, în caz contrar încălcându-se principiul certitudinii juridice care constituie o constantă a oricărui sistem de drept.

Deciziile de impunere emise cu încălcarea principiului certitudinii impunerii fiscale sunt lovite de nulitate, motivul fiind peremptoriu şi, în consecinţă, celelalte apărări invocate în recurs sunt lipsite de relevanţă (existenţa autorizaţiei de construcţie pentru turbinele eoliene, motivarea deciziilor, nu există scutire de impozit şi nu se impunea efectuarea unei inspecţii fiscale).

iii) Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Comuna Mihai Viteazu, prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 2131 din 3 iulie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2017.