Waiver of pre-allegation exception for copyright office decisions under Law 554/2004 and Law 8/1996

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturi de Autor, în temeiul art. 8 şi 15 din Legea nr. 554/2004, art. 1383 din Legea nr. 8/1996 şi art. 194 C. proc. civ., a solicitat:

- obligarea pârâtului la emiterea avizului proiectului de modificare a statutului reclamantei ARDAA, solicitat prin Adresa nr. x/2015, înregistrat la O.R.D.A. cu nr. x/16.04.2015;

- anularea Deciziei O.R.D.A. nr. 8 din 29.01.2015, privind acordarea unui termen de 90 (nouăzeci) de zile pentru intrarea în legalitate a organismului de gestiune colectivă A.R.D.A.A.;

- suspendarea efectelor Deciziei O.R.D.A. nr. 8 din 29.01.2015, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

Prin sentinţa civilă nr. 2782 din 28 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile şi a respins acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, împotriva pârâtului Oficiul Român pentru Drepturi de Autor, ca fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, invocând prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că, analizând sentinţa civilă atacată, se constată faptul că din cuprinsul acesteia lipsesc efectiv considerentele pentru care s-a dispus soluţia de respingere a acţiunii, hotărârea judecătorească nefiind motivată.

Subliniază recurenta că mai bine de 3 (trei) sferturi din hotărârea judecătorească reprezintă o expunere parţială ad literam a cererii de chemare în judecată a reclamantei, prezentată sub ghilimele.

Recurenta-reclamantă critică faptul că instanţa de judecată s-a pronunţat cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, fără însă a analiza apărările invocate de către reclamantă cu privire la această excepţie, apărări prezentate atât verbal în timpul şedinţelor de judecată, cât şi în scris prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.

Astfel, recurenta invocă şi reiterează faptul că:

- excepţia inadmisibilităţii, invocată de către pârâta - intimată, pentru prima dată la termenul din 28.07.2015, cu privire la neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 (excepţie relativă), este tardivă, deoarece pârâta nu a invocat această excepţie prin întâmpinare, potrivit art. 205 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., fiind decăzută din acest drept potrivit art. 208 alin. (2) C. proc. civ., fiind aplicabile şi dispoziţiile art. 193 alin. (2) C. proc. civ.

- excepţia inadmisibilităţii invocată de către pârâta - intimată este nefondată, având în vedere că în ceea ce priveşte primul capăt de cerere nu se prevede o procedură prealabilă, în raport de dispoziţiile art. 8 teza finală din Legea nr. 554/2004;

- în ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, se prevede în legea specială, mai exact în Legea nr. 8/1996, în raport de Legea nr. 554/2004, la art. 1383, că:

"Decizia poate fi atacată la instanţele judecătoreşti de contencios administrativ". În aceste condiţii, în raport de caracterul special şi specific al sancţiunii, nu este obligatorie îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

- deşi cu privire la primul capăt de cerere nu există o procedură prealabilă care să fie efectuată ca urmare a refuzului de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative, reclamanta a menţionat în finalul Adresei nr. x/2015 că adresa respectivă reprezintă totodată şi procedură prealabilă.

În concluzie, a solicitat în faţa instanţei de fond şi solicită în continuare respingerea excepţiei inadmisibilităţii, în principal ca tardivă şi, în subsidiar, ca nefondată, pentru motivele mai sus prezentate.

Recurenta subliniază faptul că excepţia invocată tardiv, a inadmisibilităţii acţiunii, a avut ca obiect (aşa cum s-a invocat şi precizat în mod verbal în timpul şedinţei de judecată de către reprezentantul pârâtei ORDA) doar al doilea capăt de cerere, privind Anularea Deciziei ORDA nr. 8/2015, nu şi celelalte capete de cerere, respectiv capătul 1 de cerere privind obligarea pârâtei ORDA la emiterea avizului proiectului de statut şi capătul 3 referitor la suspendarea efectelor Deciziei ORDA nr. 8/2015.

Apreciază recurenta că sentinţa civilă atacată este nelegală şi din acest punct de vedere, deoarece s-a admis o excepţie tardivă cu privire la trei capete de cerere distincte, deşi excepţia nu a fost invocată de către pârâtă decât cu privire la un singur capăt de cerere.

În opinia recurentei, instanţa de fond s-a pronunţat pe excepţia inadmisibilităţii, fără a analiza apărările formulate de către reclamantă cu privire la excepţia invocată tardiv de către pârâta - intimată direct la primul termen de judecată şi, totodată, instanţa de judecată în mod greşit a admis excepţia inadmisibilităţii, aceasta impunându-se a fi respinsă pentru motivele prezentate anterior, această excepţie fiind pe de-o parte invocată tardiv, iar pe de cealaltă parte nefondată.

Având în vedere că instanţa de fond a soluţionat cauza prin admiterea în mod eronat a excepţiei inadmisibilităţii, pronunţând o hotărâre nelegală, fără a se judeca fondul, solicită instanţei de recurs casarea sentinţei civile atacate şi trimiterea cauzei aceleaşi instanţe.

Pe fondul cauzei, apreciază că cererea de chemare în judecată este întemeiată şi are fundament juridic sub toate aspectele, urmând ca instanţa de fond, în rejudecare, să se pronunţe cu privire la admiterea acesteia, aşa cum a fost formulată.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28.09.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25.01.2018, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 20.04.2018.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni având ca obiect:

- obligarea pârâtului la emiterea avizului proiectului de modificare a statutului reclamantei ARDAA, solicitat prin Adresa nr. x/2015, înregistrat la O.R.D.A. cu nr. x/16.04.2015;

- anularea Deciziei O.R.D.A. nr. 8 din 29.01.2015, privind acordarea unui termen de 90 (nouăzeci) de zile pentru intrarea în legalitate a organismului de gestiune colectivă A.R.D.A.A.;

- suspendarea efectelor Deciziei O.R.D.A. nr. 8 din 29.01.2015, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

Prin Sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile şi a respins acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, împotriva pârâtului Oficiul Român pentru Drepturi de Autor, ca fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând faptul că instanţa de fond a soluţionat cauza prin admiterea în mod eronat a excepţiei inadmisibilităţii, pronunţând o hotărâre nelegală, fără a judeca fondul cauzei.

Înalta Curte constată că în mod greşit a soluţionat cauza Curtea de apel fără a intra pe fondul cererii de chemare în judecată, respingând acţiunea ca fiind inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că intimatul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor nu a invocat în termen legal excepţia inadmisibilităţii, motiv pentru care aceasta ar fi trebuit respinsă în principal ca tardivă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 201 alin. (1) C. proc. civ., întâmpinarea trebuie formulată în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.

În conformitate cu prevederile art. 205 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., întâmpinarea va cuprinde excepţiile procesuale pe care pârâtul le invocă faţă de cererea reclamantului.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale menţionate anterior rezultă faptul că tot în termenul de 25 de zile şi tot prin întâmpinare, pârâtul (intimatul) este obligat să formuleze excepţiile care nu sunt de ordine publică, sub sancţiunea decăderii.

Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 193 alin. (2) C. proc. civ. prevăd în mod expres că:

"Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii."

Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, intimatul nu a invocat nicio excepţie a inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prin întâmpinarea formulată, neputând fi reţinute susţinerile acestuia în sensul că s-a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii prin concluzii scrise la primul termen de judecată, aceasta reprezentând o completare la întâmpinare.

Eventuale completări la întâmpinare ar fi putut fi efectuate în termenul de 25 de zile prevăzut de art. 201 alin. (1) C. proc. civ.. Or, intimatul nu a formulat nicio completare la întâmpinare în vederea invocării excepţiei inadmisibilităţii, ci acesta a depus concluzii scrise la primul termen de judecată, 28.07.2015, la finalul dezbaterilor în cadrul cărora a pus concluzii cu privire la această excepţie, care însă nu a fost invocată în termenul prevăzut de lege.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că excepţia inadmisibilităţii invocată de către intimatul-pârât este nefondată, având în vedere că în ceea ce priveşte primul capăt de cerere nu se prevede o procedură prealabilă, dispoziţiile art. 8 teza finală din Legea nr. 554/2004 stabilind că:

"(...) se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al sau prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004:

"(2) Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

Totodată, conform prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la data pronunţării sentinţei recurate:

"(5) În cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă".

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, deşi cu privire la primul capăt de cerere nu este prevăzută o procedură prealabilă care să fie efectuată ca urmare a refuzului de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative, reclamanta a menţionat în finalul Adresei nr. x/2015 că adresa respectivă reprezintă totodată şi procedură prealabilă.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, Înalta Curte constată că se prevede în legea specială, respectiv în Legea nr. 8/1996, la art. 1383, forma în vigoare la data pronunţării sentinţei recurate, că:

"Art. 1383. - În cazul în care organismul de gestiune colectivă nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 124 şi 126 ori încalcă obligaţiile prevăzute la art. 130, 133, 134, 1341, 135 sau art. 1382 alin. (2), Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate acorda organismului de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general, un termen pentru intrarea în legalitate. Decizia poate fi atacată la instanţele judecătoreşti de contecios administrativ. În cazul nerespectării deciziei rămase definitive, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor retrage temporar avizul prevăzut la art. 125. Retragerea temporară a avizului are ca efect suspendarea activităţii organismului de gestiune colectivă până la schimbarea administratorului general de către adunarea generală".

În aceste condiţii, în raport de caracterul special şi specific al sancţiunii, nu este obligatorie îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reglementează regula caracterului obligatoriu al plângerii prealabile administrative, condiţiile şi termenele în care se exercită procedura prealabilă, precum şi cazurile în care procedura prealabilă, prin excepţie de la regulă, nu este obligatorie.

Aceste dispoziţii normative devin aplicabile ori de câte ori legea specială prevede dreptul părţii de a se adresa instanţei de contencios administrativ, potrivit legii, sau de a ataca un act administrativ în condiţiile Legii contenciosului administrativ.

Art. 7 nu este însă aplicabil în cazul actelor administrative reglementate prin acte normative speciale, care prevăd sesizarea directă a instanţei judecătoreşti de contencios administrativ.

Cum, în cauza de faţă, dispoziţia specială prevede posibilitatea atacării Deciziei Directorului general al Oficiului Român pentru Drepturi de Autor direct la instanţa de contencios administrativ competentă, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod greşit a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii (respectiv a capătului doi al cererii de chemare în judecată) pentru lipsa procedurii prealabile.

De altfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond a respins acţiunea în întregime ca inadmisibilă, deşi excepţia inadmisibilităţii acţiunii a avut ca obiect (aşa cum s-a invocat şi precizat în mod verbal în timpul şedinţei de judecată de către reprezentantul pârâtului ORDA) doar al doilea capăt de cerere privind Anularea Deciziei ORDA nr. 8/2015, nu şi celelalte capete de cerere, respectiv capătul 1 de cerere, privind obligarea pârâtei ORDA la emiterea avizului proiectului de statut şi capătul 3, referitor la suspendarea efectelor Deciziei ORDA nr. 8/2015.

Astfel, sentinţa civilă atacată este nelegală şi din acest punct de vedere, deoarece s-a admis o excepţie tardivă cu privire la trei capete de cerere distincte, deşi excepţia nu a fost invocată de către pârât decât cu privire la un singur capăt de cerere.

Înalta Curte reţine, în consecinţă, că instanţa de fond a soluţionat cauza prin admiterea în mod eronat a excepţiei inadmisibilităţii, fără a judeca fondul pricinii, pronunţând astfel o hotărâre nelegală.

În raport de aceste considerente, se constată că instanţa de fond nu a analizat principalele motive de nelegalitate invocate de reclamantă în susţinerea cererii de chemare în judecată, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu a clarificat obiectul acţiunii, scopul real urmărit de reclamantă, în vederea unei juste şi complete dezlegări a raportului litigios, pentru a asigura un act de justiţie eficient şi a preîntâmpina alte litigii viitoare.

Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că în mod greşit şi nelegal a soluţionat cauza Curtea de apel, fără a intra pe fondul cererii de chemare în judecată, astfel că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, conform art. 497, coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Soluţia casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci şi practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părţilor la cele două grade de jurisdicţie.

Este firesc ca instanţa de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cererii de chemare în judecată, ceea ce presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluţie procedurală, ar însemna ca instanţa de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părţile să mai aibă la dispoziţie doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestaţia în anulare şi revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.

În temeiul art. 497, coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza acţiunea reclamantei în raport de temeiurile legale invocate, urmând a se valorifica toate apărările şi susţinerile părţilor şi toate înscrisurile noi depuse la dosar de către ambele părţi, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual împotriva sentinţei civile nr. 2782 din 28 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 mai 2018.