Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1770/2018 AI generated

Refusal of renewable energy subsidy for incomplete land registry identification; prohibition on post-deadline document supplementation

Case Number Decizia nr. 1770/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision that rejected the administrative challenge and confirming the public authority's refusal of the non-reimbursable grant. The dispute centered on a taxpayer's application for a solar panel installation subsidy, which was rejected by the Environmental Fund Administration because the submitted land registry extract lacked a specific house number, failing to establish a clear correspondence with the property address cited in the funding application. The applicant argued that the defect was attributable to the land registry issuer and attempted to cure the deficiency by submitting a certificate from the local town hall after the administrative deadline, contending that the omission of the house number did not violate the funding guidelines. The court held that under Article 12(d) and Article 13(2) of Order MMP No. 1274/2011 (the Funding Guide), the land registry extract was a mandatory document that had to be complete at the time of submission, and the regulations strictly prohibited the subsequent supplementation of the application file or the correction of eligibility errors through documents submitted after the deadline, rendering the initial refusal legally justified.

Legislator headnote

AI generated

art. 487 din C. proc. civ, art. 486 alin. (2) C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Refusal of renewable energy subsidy for incomplete land registry identification; prohibition on post-deadline document supplementation: S-a avut în vedere faptul că art. 13 alin. (5) arată că dosarul, conţinând toate documentele obligatorii, se depune la sediul agenţiei judeţene pentru protecţia mediului pe raza căreia domiciliază solicitantul; prin urmare, nu este permisă completarea ulterioară a acestui dosar cu alte înscrisuri, atât în cadrul contestaţiei administrative, cât şi în faţa instanţei, urmând a se verifica dacă respingerea iniţială a cererii de finanţare a fost legală, în raport de actele depuse în cadrul dosarului iniţial de finanţare.

Keywords

AI generated
subsidy statutory deadline documents in the file challenge of administrative decisions non-administrative dispute renewable energy

Cited Legislation

AI generated
art. 487 din C. proc. civ
486 şi ale art. 487 din C. proc. civ.
art. 486 alin. (2) C. proc. civ
civ., cât şi cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de art.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
civ., că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată iniţial Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, solicitând anularea deciziei din dosarul nr. x, publicată în data de 04.11.2014.

Prin sentinţa civilă nr. 6008 din 23 septembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 3170 din 26 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca nefondată.

Împotriva sentinţei civile nr. 3170 din 26 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat apel reclamantul A.

Reclamantul a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi, rejudecând cauza pe fond, instanţa să pronunţe o hotărâre prin care să se dispună admiterea contestaţiei sale, aşa cum aceasta a fost formulată.

În subsidiar, reclamantul a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare şi pronunţarea unei noi hotărâri la instanţa de fond.

Arată reclamantul că instanţa de fond a considerat în mod greşit că solicitarea reclamantului nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prevederile art. 12 lit. d din Ordinul MMP nr. 1274/2011, apreciind că extrasul de carte funciară prezentat pârâtei nu conţine elementele de identificare necesare pentru a se stabili corespondenţa dintre menţiunea din cartea funciară şi adresa imobilului de implementare, identificată prin cererea de finanţare.

S-a arătat în apelul formulat că nu se poate reţine că extrasul de carte funciară ar fi întocmit în mod defectuos, deoarece acesta cuprinde elementele de identificare prevăzute de lege şi nu se poate reţine că menţiunea referitoare la numărul casei este prevăzută de Legea nr. 7/1996.

A subliniat apelantul că, odată ce a fost depus extrasul de carte funciară, în care este specificat numele solicitantului, localitatea unde este situat imobilul şi actele de proprietate în temeiul cărora acesta a fost înscris în cartea funciară, identificarea imobilului a fost făcută potrivit prevederilor legale şi nu poate un funcţionar public angajat într-o altă instituţie publică să conteste acte întocmite potrivit legii de instituţia publică emitentă a extrasului.

Apelantul a criticat faptul că, deşi a prezentat pârâtei şi adeverinţă emisă de Primăria Comunei Şovarna, din care reiese că imobilul este cel identificat prin extrasul de carte funciară, atât pârâta, cât şi instanţa au ajuns la concluzia că nici această adresă nu este relevantă pentru identificare.

În opinia apelantului, singura motivare pentru care se respinge cererea sa este aceea că pârâta doreşte să admită cât mai puţine cereri de natura celei formulate de reclamant, să respingă cât mai multe, indiferent cum şi indiferent de motive sau criterii, probabil pentru a economisi nişte fonduri, iar instanţa de fond a girat această modalitate de lucru prin respingerea cererii sale, fără a se interesa dacă undeva în lege se spune în mod imperativ că un imobil nu este identificat în actele de înscriere în cartea funciară decât dacă pe înscrisuri este menţionat şi numărul casei atribuit de primăria localităţii.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată în Camera de Consiliu la data de 24 februarie 2016, Înalta Curte a recalificat calea de atac exercitată ca fiind recurs şi a pus în vedere reclamantului să motiveze calea de atac, astfel cum a fost recalificată.

Prin Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 486 şi ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reţinut că cererea de recurs îndeplineşte atât cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a şi c) - e) C. proc. civ., cât şi cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Recurentul-reclamant A. a formulat punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză, precizând că prin cererea adresată Înaltei Curţi a formulat recurs şi a expus pe larg criticile aduse sentinţei recurate în motivele de recurs formulate.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentului se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentului, vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24.12.2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să anuleze decizia pârâtei luată în dosarul nr. x, publicată în data de 04.11.2014.

Competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, iar, prin sentinţa civilă recurată, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Pentru a adopta această soluţie, Curtea de apel a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin cererea de finanţare nerambursabilă nr. 311/A/22.06.2015, reclamantul a solicitat acordarea unei finanţări nerambursabile în sumă de 6 000 RON în vederea realizării proiectului "instalare panouri solare", în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, reglementat de Ordinul Ministrului Mediului şi Pădurilor nr. 1274/20.04.2011 pentru aprobarea Ghidului de finanţare.

La data de 4.11.2014, pârâtul a comunicat pe site faptul că cererea de finanţare a fost respinsă de Comisia de analiză, deoarece adresa imobilului din extrasul de carte funciară nr. x/15.06.2011 nu coincide cu adresa imobilului menţionată în cererea de finanţare. Refuzul a fost înregistrat cu nr. x/4.11.2014.

Reclamantul a formulat contestaţie împotriva hotărârii comitetului director, înregistrată sub nr. x/17.11.2014, solicitând reanalizarea cererii de finanţare nerambursabilă şi aprobarea acesteia. În susţinerea contestaţiei, reclamantul a arătat că la data solicitării înscrisului, autoritatea emitentă elibera extrasele de carte funciară doar cu număr cadastral şi fără a specifica adresa imobilului şi a ataşat Adeverinţa nr. 998 din 14.11.2014, eliberată de Primăria Comunei Şovarna, jud. Mehedinţi, prin care se atestă că imobilul casă de locuit ce face obiectul cererii de finanţare este situat la jud. Mehedinţi.

Tot pe site, pârâtul a afişat, la poziţia 100, răspunsul la contestaţie, prin care a arătat că motivul iniţial al respingerii cererii se menţine.

S-a reţinut că, prin cererea de finanţare, reclamantul a solicitat finanţare pentru imobilul situat la adresa jud. Mehedinţi. În cuprinsul dosarului înaintat spre analiză, se regăseşte extrasul de carte funciară CF nr. x Şovârna, prin care se atestă întabularea dreptului de proprietate/coproprietate al solicitantului asupra unor imobile a căror adresă nu este menţionată în clar, cu toate elementele de identificare necesare pentru a se stabili corespondenţa dintre aceasta şi adresa imobilului de implementare indicată prin cererea de finanţare. Astfel, prin extrasul de carte funciară respectiv nu se poate atesta dreptul de proprietate/coproprietate al solicitantului asupra imobilului unde urma să se implementeze proiectul indicat prin cererea de finanţare, conform cerinţelor de la art. 12 lit. d, coroborate cu 9 lit. d din Ghid. Conform art. 13 alin. (2) din Ghidul de finanţare, lipsa unui document sau prezentarea acestuia sub o altă formă decât cea solicitată sau ieşirea sa din perioada de valabilitate, precum şi neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate, determină respingerea dosarului de finanţare. Cu privire la adeverinţa depusă odată cu contestaţia, s-a arătat că nu se precizează faptul că imobilul care figurează la adresa Jud. Mehedinţi, menţionată în cererea de finanţare, este acelaşi cu imobilul întabulat în extrasul CF nr. x, anexat cererii de finanţare (extrasul CF nu este menţionat deloc în cuprinsul adeverinţei respective), sens în care neajunsul constatat în analiza iniţială a dosarului persistă şi în urma clarificărilor aduse prin contestaţie.

În drept, instanţa de fond a considerat relevante dispoziţiile art. 12 şi 13 din Ghidul de finanţare, reprezentat de Ordinul MMP nr. 1274/2011, potrivit cărora:

"Art. 12 Dosarul de finanţare

Dosarul de finanţare va cuprinde:

a) cerere de finanţare nerambursabilă, conform anexei nr. 2 la prezentul ghid, completată prin tehnoredactare computerizată şi semnată de solicitant, în original;

b) declaraţie pe propria răspundere a solicitantului, conform anexei nr. 3 la prezentul ghid, completată şi semnată de către solicitant, în original;

c) copie de pe actul de identitate al solicitantului;

d) extras de carte funciară pentru informare nu mai vechi de 30 de zile sau extras de carte funciară pentru autentificare valabil la data depunerii cererii de finanţare, care să ateste dreptul de proprietate/coproprietate al solicitantului asupra imobilului pe/în care se va realiza proiectul, în original, pentru solicitanţii care deţin individual un imobil;

e) copia cărţii funciare şi extras de carte funciară individuală, pentru proprietăţi comune, pot fi maximum două unităţi individuale trecute pe aceeaşi carte funciară, care adunate trebuie să fie egale cu 1 (un) întreg;

f) autorizaţie de construire emisă solicitantului, în copie legalizată pentru imobilele aflate în construcţie, valabilă la data depunerii, inclusiv ordinul de începere a lucrărilor emis în conformitate cu Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

g) certificat de atestare fiscală privind plata obligaţiilor la bugetul local, în original, valabil la data depunerii dosarului de finanţare, eliberat de către organele competente de pe raza cărora îşi are domiciliul solicitantul;

h) adeverinţă privind existenţa contului bancar al solicitantului finanţării, emisă de o bancă comercială, sau extras de cont;

i) un plic pe care se va completa numele şi adresa completă a solicitantului, titlul programului: "Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire", precum şi sesiunea de depunere".

"ART. 13 Depunerea dosarului de finanţare

(1) Dosarul de finanţare va avea ordinea prezentată la art. 12.

(2) Lipsa unui document sau prezentarea acestuia sub o altă formă decât cea solicitată sau ieşirea sa din perioada de valabilitate, precum şi neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate determină respingerea dosarului de finanţare.

(3) Solicitantul poate depune dosarul de finanţare începând cu prima zi de deschidere a sesiunii de depunere.

(4) Un solicitant poate depune în cadrul sesiunii de finanţare o singură cerere de finanţare. În cadrul aceleiaşi cereri de finanţare se pot cumula două tipuri de instalaţii. În cazul imobilelor cu doi sau mai mulţi coproprietari se poate depune o singură cerere de finanţare, pentru acel imobil, pe sesiune.

(5) Dosarul de finanţare conţinând toate documentele obligatorii menţionate la art. 12 va fi depus la sediul agenţiei judeţene pentru protecţia mediului pe raza căreia domiciliază solicitantul.

(6) Documentele se vor depune într-un singur exemplar.

(7) Dosarul de finanţare se depune personal la agenţia judeţeană pentru protecţia mediului pe raza căreia domiciliază solicitantul.

(8) Personalul agenţiei judeţene pentru protecţia mediului pe raza căreia domiciliază solicitantul, cu responsabilităţi în derularea programului, verifică conformitatea administrativă a documentelor şi completează fişa prevăzută în anexa nr. 1 la prezentul ghid.

(9) După constatarea conformităţii, cererea de finanţare primeşte număr de înregistrare de la agenţia judeţeană pentru protecţia mediului pe raza căreia domiciliază solicitantul, în ordinea sosirii.

(10) Documentele depuse de către solicitant, însoţite de fişa conformităţii administrative, vor fi introduse în plic de către personalul agenţiei judeţene pentru protecţia mediului pe raza căreia domiciliază solicitantul şi înaintate Autorităţii.

(11) Cererea de finanţare se completează prin tehnoredactare computerizată. Nu se acceptă cereri de finanţare cu ştersături sau completări făcute manual."

În raport de aceste dispoziţii legale, în mod corect a apreciat Curtea de apel că depunerea extrasului de carte funciară, din care să reiasă adresa imobilului pentru care se solicită acordarea finanţării nerambursabile, reprezenta o cerinţă obligatorie, ce trebuia îndeplinită la data limită a depunerii dosarului de finanţare.

S-a avut în vedere faptul că art. 13 alin. (5) arată că dosarul, conţinând toate documentele obligatorii, se depune la sediul agenţiei judeţene pentru protecţia mediului pe raza căreia domiciliază solicitantul; prin urmare, nu este permisă completarea ulterioară a acestui dosar cu alte înscrisuri, atât în cadrul contestaţiei administrative, cât şi în faţa instanţei, urmând a se verifica dacă respingerea iniţială a cererii de finanţare a fost legală, în raport de actele depuse în cadrul dosarului iniţial de finanţare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în mod corect a apreciat instanţa de fond că extrasul de carte funciară CF nr. x Şovârna, depus de reclamant, prin care se atesta întabularea dreptului de proprietate/coproprietate al solicitantului, nu cuprinde elementele de identificare necesare pentru a se stabili corespondenţa dintre adresa imobilului înscris în această carte funciară şi adresa imobilului de implementare, indicată prin cererea de finanţare.

Drept urmare, s-a reţinut că prin extrasul de carte funciară respectiv nu se poate atesta dreptul de proprietate/coproprietate al solicitantului asupra imobilului unde urma să se implementeze proiectul indicat prin cererea de finanţare, conform cerinţelor de la art. 12 lit. d, coroborate cu 9 lit. d) din Ghid, aspect apreciat ca fiind corect reţinut de către pârât.

Astfel cum în mod corect s-a reţinut în considerentele sentinţei recurate, faptul că modul defectuos de emitere a extraselor de carte funciară reprezenta o culpă a altei entităţi decât cea a reclamantului nu duce la considerarea în mod automat ca îndeplinite a cerinţelor din Ghid, câtă vreme şi reclamantul putea observa lipsa adresei din extrasul de carte funciară şi era obligat să verifice dacă cererea sa conţine toate datele şi informaţiile cerute de Ghid.

În mod corect a apreciat instanţa de fond că Adeverinţa nr. 742/30.09.2015, emisă de Primăria Comunei Şovârna, nu poate fi folosită în cauză, câtă vreme, aşa cum se prevede în textele legale sus citate, nu este permisă completarea dosarului de finanţare ulterior expirării termenului de depunere.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că în mod corect pârâtul a respins cererea de finanţare formulată de reclamant, având în vedere că la momentul analizării acesteia nu a fost făcută dovada identităţii dintre imobilul menţionat în extrasul de carte funciară şi imobilul de implementare indicat prin cererea de finanţare.

Astfel, în raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate şi prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluţionat instanţa de fond cererea formulată de reclamant, astfel că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, apreciind că soluţia instanţei de fond nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3170 din 26 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 mai 2018.