Refusal of union membership for pension benefits: validity of internal adherence regulations requiring specific documentary proof under Law 8/2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând în contestaţia sa să se constate refuzul nejustificat de a i se recunoaşte dreptul legitim de a fi admis ca membru B., urmare a activităţii desfăşurate în calitate de artist amator în cadrul Casei de Cultură din Oraşul Bistriţa pe o perioadă de peste 10 ani de zile.

Prin sentinţa civilă nr. 19/2015 din 15.01.2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. şi a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată faţă de B., în sumă de 1860 RON.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile Legii nr. 8/2006).

Arată recurentul că sentinţa atacată este nelegală, nefiind prin conţinutul său un act apt de a soluţiona o situaţie de fapt şi de drept în condiţiile legii.

În opinia recurentului, faţă de probaţiunea administrată şi de modalitatea în care părţile au înţeles să îşi susţină pretenţiile, acţiunea se impunea a fi admisă, fiind inexplicabilă concluzia instanţei de fond şi raţiunea pentru care a dispus respingerea cererii.

Recurentul-reclamant învederează că aspectele esenţiale în argumentarea nelegalităţii şi netemeiniciei sentinţei Curţii de Apel Cluj sunt atât aplicarea greşită a normelor de drept material, cât şi insuficienţa şi nelegalitatea administrării dovezilor, respectiv modalitatea în care au fost interpretate aceste probe de către prima instanţă.

Recurentul critică faptul că prima instanţă a procedat la o judecată superficială, pe de o parte constatând ca fiind îndeplinită procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 şi ca existând în cauză un subiect procesual pasiv care are calitatea de autoritate administrativă capabilă de a emite acte cu caracter administrativ (în speţă B.), iar, pe de altă parte, apreciind că Uniunea funcţionează şi are dreptul să funcţioneze la fel ca orice persoană juridică de drept privat, pe baza unui Regulament pe care îl poate institui în mod liber, fără a se raporta la prevederile Legii nr. 8/2006.

Arată recurentul că reţinerile instanţei de fond sunt contradictorii, pentru că fie Uniunea nu deţine calitatea de organ administrativ, şi atunci îşi poate institui şi modifica Regulamentele interioare fără a se raporta în mod expres la anumite norme, fie deţine calitatea de organ administrativ, şi atunci este obligată să se organizeze şi să funcţioneze conform normelor în materie (inclusiv Legea nr. 8/2006).

Mai arată recurentul că nu este permis autorităţilor administrative să realizeze prin acte interne cu caracter administrativ derogări de la lege sau să creeze discriminări faţă de persoanele care solicită eliberarea acestor acte administrative.

În opinia recurentului, în situaţia în care prevederile extrem de clare ale Legii nr. 8/2006 instituie beneficiul legii, atât în favoarea artiştilor amatori, cât şi a celor profesionişti, pe de o parte, precum şi a artiştilor activi, cât şi pensionari, pe de altă parte, fără restricţii sau condiţionări suplimentare, este inacceptabil ca o autoritate care funcţionează în baza acestei legi să instituie printr-un act intern, posterior adoptării legii menţionate, condiţii suplimentare cu caracter discriminatoriu şi nelegal.

Recurentul arată că reţinerea instanţei de fond, în sensul că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile de aderare la B., este nelegală şi insuficient motivată prin raportare la lege, iar nu la regulamentele interioare ale pârâtei.

În ce priveşte probele administrate constând în înscrisuri, recurentul arată că prima instanţă a pronunţat soluţia fără a lua în considerare recunoaşterile provenind chiar de la pârâtă, în care se regăsesc menţiuni clare referitoare la faptul că deţine pensionari printre membrii săi. În opinia recurentului, în situaţia dată instanţa ar fi trebuit să administreze proba testimonială, prin audierea cel puţin a unui martor - persoană fizică aflată în situaţie identică cu reclamantul şi care a reuşit să dobândească calitatea de membru al Uniunii, pentru a verifica modul de punere în aplicare a prevederilor legale de către această autoritate administrativă.

În aceste condiţii, arată recurentul, necesitatea administrării probei testimoniale s-a desprins din cursul cercetării judecătoreşti, necesitând a fi pusă în discuţia părţilor în şedinţă publică.

În opinia recurentului, consecinţele soluţiei pronunţate sunt evidente şi generează o situaţie de nelegalitate şi netemeinicie care nu poate fi înlăturată decât fie prin rejudecarea cazului cu suplimentarea probaţiunii, fie prin modificarea în întregime a hotărârii de către instanţa de recurs, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

Recurentul apreciază ca nefondată măsura de respingere a acţiunii de către instanţa de judecată pe motiv că acţiunea formulată este neîntemeiată raportat la prevederile Regulamentului B., fără a verifica principalul aspect solicitat şi anume dacă acest Regulament şi refuzul din partea Uniunii sunt acte administrative aflate în concordanţă cu legea.

Recurentul concluzionează în sensul că instanţa de fond a realizat o judecată superficială, echivalând susţinerile pârâtei cu singura probă concludentă din dosar, într-o ramură de activitate atât de sensibilă cum este cea artistică, unde activităţile personalului şi valorificarea pretenţiilor de recunoaştere a unei activităţi desfăşurate meritau cel puţin o analiză mai aprofundată.

Prin Raportul întocmit la data de 18 ianuarie 2016, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., s-a constatat că cererea de recurs îndeplineşte atât cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) - e) C. proc. civ., cât şi cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, s-a reţinut că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Prin încheierea din 1 iunie 2016, completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii ca nefondată, este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia este nelegală hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, se constată că recurentul, în cadrul acestui motiv de recurs, nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de fond.

Practic, recurentul nu formulează veritabile critici la adresa sentinţei atacate, ci reiterează apărările formulate în faţa Curţii de Apel Cluj.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că reclamantul A. a formulat o cerere către pârâtă prin care a solicitat să devină membru B., depunând în acest sens o adeverinţă emisă de Centrul Cultural Municipal George Coşbuc, care atestă că a activat în cadrul formaţiei de dansuri populare în calitate de dansator, în perioada 1953-1956 şi ca solist vocal în cadrul corului aceleiaşi case de cultură, în perioada 1959-1968.

Cererea de aderare a fost respinsă de către pârâtă motivat de lipsa documentelor solicitate prin regulile de aderare la B., aceasta apreciind că adeverinţa emisă de Centrul Cultural Municipal Bistriţa nu respectă prevederile legale de emitere, nefiind valabilă.

Prin sentinţa recurată în mod corect a reţinut Curtea de Apel că reclamantul nu îndeplineşte criteriile din regulamentul de aderare la B., întrucât, în calitate de artist amator ce a activat sporadic în cadrul grupului de amatori, nu poate dobândi calitatea de membru al B. decât dacă se încadrează în excepţia prevăzută la art. 5 din regulament.

Instanţa de fond a mai avut în vedere dispoziţiile art. 7 din regulament, care se referă la conţinutul dosarului personal, reţinând că acesta trebuie să cuprindă şi anume acte de studii în specialităţi muzicale sau conexe, diplomă de liceu de coregrafie, conservator, diplomă şcoală populară de artă sau adeverinţă emisă în original de instituţia la care artistul a colaborat, care atestă perioada de activitate şi funcţia artistică, însoţită de dovezi ale activităţii declarate.

S-a reţinut astfel în considerentele sentinţei recurate că B. adoptă normele în baza cărora înţelege să primească un nou membru, iar persoanele care au intenţia să devină membri trebuie să depună toate actele menţionate de regulamentul în vigoare, neputând invoca o discriminare în raport cu alte persoane care au dobândit calitatea de membru în condiţiile cerute de alt regulament.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, conducerea fiecăreia dintre uniunile prevăzute la art. 1 alin. (1) va atesta calitatea de membru, la cererea persoanelor interesate. S-a stipulat totodată că întreaga responsabilitate asupra corectitudinii şi exactităţii datelor consemnate în dovada calităţii de membru revine conducerii uniunii de creatori respective. Prin art. 16 din Statutul B. adoptat la data de 15.01.1995 s-a prevăzut că primirea în uniune nu este limitată nici ca număr şi nici ca termen de înscriere, făcându-se pe bază de cerere însoţită de memoriu de activitate.

Pentru punerea în aplicare a acestor dispoziţii, prin Decizia nr. 1 din 11.05.2009 a preşedintelui B. au fost adoptate Regulile de aderare la B., care indică, între altele, documentele care au aptitudinea să demonstreze că solicitantul îndeplineşte condiţiile pentru a deveni membru al uniunii de creaţie.

Prin urmare, în mod corect a apreciat Curtea de apel, condiţionarea de către B. a calităţii de membru de depunerea unor acte doveditoare cerute de regulamentul de aderare adoptat de această persoană juridică de utilitate publică nu este abuzivă, ea intrând în limitele obiectului de activitate ce sprijină creaţia interpretativă a muzicienilor din România.

Astfel, în opinia instanţei de fond, dacă reclamantul consideră că se încadrează în noţiunea de artist interpret sau executant, noţiuni definite de art. 95 din Legea nr. 8/1997, trebuie să depună în scopul aderării la B. actele necesare înscrierii, potrivit regulamentului de aderare.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că cererea de chemare în judecată a fost depusă de reclamant înainte de îndeplinirea obligaţiilor ce îi reveneau şi anume să depună toate actele care să ateste calitatea de artist interpret, astfel încât dosarul să fie complet şi să poată beneficia în calitate de membru al asociaţiei de 50% pensie suplimentară, din cuantumul pensiei avute.

Formulând cererea de aderare la uniune, reclamatul a depus în privinţa activităţii artistice prestate la instituţiile culturale frecventate, o adeverinţă care certifică faptul că reclamantul a activat ca membru în cadrul Ansamblului de cântece şi dansuri populare "Cununa de pe Someş", în perioada anilor 1953-1956, dar şi ca solist vocal în Corul Casei de Cultură în perioada 1959-1968, fără specificarea vreunui document care ar fi stat la baza emiterii acestei adeverinţe, aşa cum stipulează în mod expres Decizia nr. 1/11.05.2009 privind aprobarea Regulilor de Aderare la B.

Drept urmare, în mod corect a apreciat pârâta că adeverinţa depusă de reclamant nu respectă prevederile O.G. nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor, iar informaţiile din această adeverinţă au fost infirmate tot de către emitent prin Adresa nr. x/2012.

Acest lucru a fost comunicat reclamantului prin Adresa nr. x/2012 .

Din corespondenţa purtată de B. cu reclamantul rezultă, fără putinţă de tăgadă, că toate înscrisurile depuse de acesta au fost analizate de către B. Acest lucru a fost comunicat de B. la data de 10.07.2013, prin Adresa nr. x/2013.

Reclamantul nu a dat însă curs solicitărilor B. de completare a dosarului în vederea obţinerii calităţii de membru al asociaţiei şi implicit a pensiei suplimentare de 50%, astfel că, nefiind îndeplinite condiţiile necesare pentru a adera la B., prevăzute în "Regulamentul de aderare" al asociaţiei, valabil la data depunerii cererii de aderare, reclamantul nu putea obţine calitate de membru.

În condiţiile în care B. i-a comunicat recurentului-reclamant deficienţele documentaţiei depuse de acesta în vederea aderării la asociaţie, iar reclamantul nu a înţeles să le remedieze/completeze, pârâtei nu-i poate fi imputat refuzul de soluţionare a cererii.

Consiliul Director al asociaţiei, în lipsa documentelor justificative care să ateste calitatea de artist interpret, a statelor de plată în această calitate, contracte încheiate în calitate de artist interpret şi implicit dovezi că a contribuit la bugetul de asigurări sociale în calitate de artist interpret, a apreciat în mod corect că nu îşi poate asuma răspunderea pentru a-i acorda acestuia calitatea de membru şi implicit pensie suplimentară de la bugetul de pensii al statului.

Ca atare, nesoluţionarea cererii de către B. este consecinţa directă a pasivităţii recurentului-reclamant, care nu a înţeles să o completeze cu înscrisurile solicitate prin Adresa nr. x/2013 (dovadă certă a analizării dosarului de către B.).

Cu privire la aşa-zisa discriminare creată între persoane care au desfăşurat aceeaşi activitate, în aceeaşi perioadă şi în aceleaşi condiţii, unora acceptându-li-se cererea de a deveni membru B., iar altora nu, nu poate fi vorba de o discriminare, atâta timp cât au fost aplicate tuturor aceleaşi reguli de aderare valabile la momentul depunerii cererii.

Este vorba doar despre regimul juridic diferit aplicabil cererii ca urmare a decalajului de timp între momentele înregistrării cererii reclamantului şi momentul înregistrării cererilor altor persoane, care au fost soluţionate favorabil în temeiul Regulamentului de aderare la B. în vigoare la momentul respectiv.

Înalta Curte constată, astfel, că prin corespondenţa purtată cu recurentul-reclamant intimata a demonstrat voinţa de a-i rezolva cererea, comunicându-i documentele care lipsesc, aspecte care dovedesc intenţia intimatei de a rezolva solicitarea formulată de recurent, neexistând premisele unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul legii contenciosului administrativ, câtă vreme intimata-pârâtă nu şi-a exprimat explicit, cu exces de putere, voinţa de a nu rezolva cererea reclamantului.

În consecinţă, în mod corect a apreciat instanţa de fond că refuzul pârâtei de a recunoaşte reclamantului calitatea de membru nu este nejustificat, deoarece acesta nu a depus actele menţionate în regulamentul de aderare, motiv pentru care acţiunea sa a fost respinsă ca neîntemeiată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

În ceea ce priveşte cererea intimatei-pârâte B. de obligare a recurentului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte, în raport de soluţia pronunţată şi reţinând culpa procesuală a recurentului-reclamant, urmează a o admite în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 19/2015 din 15 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata sumei de 1860 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă B.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2017.