Bucharest Tribunal venued for union's food-allowance suit; Brașov declination overturned.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict in favor of the Bucharest Tribunal, Section II Administrative and Fiscal, ruling that this court has territorial competence to hear the case, thereby overturning the lower court's decision to decline jurisdiction in favor of the Brașov Tribunal. The dispute involves a union, acting on behalf of its members who are local police officers, seeking payment of the value of food allowance for 2015 and ongoing differences in amounts, against the local municipality and council. The court held that under Article 10(3) of Law No. 554/2004, the plaintiff union may choose to file at its own seat, and, applying the binding interpretation from Decision No. 1/2013 on the procedural standing of unions in actions brought on behalf of members, the union's choice of the Bucharest Tribunal is valid, making the case properly venued there.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 517 alin. (4) din C. proc. civ, art. 135 alin. (4) din C. proc. civ; Bucharest Tribunal venued for union's food-allowance suit; Brașov declination overturned: The dispute involves a union, acting on behalf of its members who are local police officers, seeking payment of the value of food allowance for 2015 and ongoing differences in amounts, against the local municipality and council. The court held that under Article 10(3) of Law No. 554/2004, the plaintiff union may choose to file at its own seat, and, applying the binding interpretation from Decision No. 1/2013 on the procedural standing of unions in actions brought on behalf of members, the union's choice of the Bucharest Tribunal is valid, making the case properly venued there.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the High Court to resolve the negative conflict of competence and establish the competent court.
Full text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Sindicatul National al Poliţiştilor şi Vameşilor "A.", în numele membrilor de sindicat: B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. şi S. în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Zărneşti prin primar, Primarul Oraşului Zărneşti şi Consiliul Local Zărneşti, a solicitat obligarea pârâţilor la plata contravalorii alocaţiei valorice a normei de hrană pentru lunile ianuarie- decembrie 2015 la valorile stabilite prin actele normative indicate în acţiune, actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data efectuării plăţii; obligarea pârâţilor la plata începând cu data de 01.01.2016 la zi a diferenţei dintre contravaloarea alocaţiei valorice a normei de hrană efectiv plătită personalului Poliţiei Locale Zărneşti şi contravaloarea acesteia actualizată, potrivit actelor normative indicate; obligarea pârâţilor la plata contravalorii alocaţiei valorice a normei de hrană a personalului Poliţiei Locale Zărneşti, actualizată, conform actelor normative indicate.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 6703 din 9 noiembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în raport cu domiciliile membrilor de sindicat, încadraţi ca funcţionari publici-poliţişti locali la Serviciul Poliţia Locală Zărneşti, judeţul Braşov, nu al sindicatului care îi reprezintă.
2.2. Tribunalul Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 444 din 15 martie 2018, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a sesizat instanţa competentă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a ţinând cont de Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii şi având în vedere prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cauză reclamantul s-a adresat instanţei de la sediul acestuia, alegerea competenţei teritoriale fiind lăsată la latitudinea acestuia.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (1), 134 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.
Obiectul cererii deduse judecăţii vizează obligarea pârâţilor să le acorde reclamanţilor contravaloarea alocaţiei valorice a normei de hrană pentru lunile ianuarie- decembrie 2015 la valorile stabilite prin actele normative indicate în acţiune, actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data efectuării plăţii; obligarea pârâţilor la plata începând cu data de 01.01.2016 la zi a diferenţei dintre contravaloarea alocaţiei valorice a normei de hrană efectiv plătită personalului Poliţiei Locale Zărneşti şi contravaloarea acesteia actualizată, potrivit actelor normative indicate; obligarea pârâţilor la plata contravalorii alocaţiei valorice a normei de hrană a personalului Poliţiei Locale Zărneşti, actualizată.
În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcţionari publici, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd:
"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".
În cauză, se reţine că cererea dedusă judecăţii a fost formulată de Sindicatul National al Poliţiştilor şi Vameşilor "A.", în numele membrilor de sindicat menţionaţi în cerere, în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor, nr. 54/2003.
Aşa fiind, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."
Chiar dacă decizia a fost pronunţată cu privire la litigiile de muncă, ea este pe deplin aplicabilă, în ceea ce priveşte calitatea procesuală a sindicatelor, şi în cazul raporturilor de serviciu, legitimarea procesuală a acestor entităţi având acelaşi izvor.
Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamantul Sindicatul National al Poliţiştilor şi Vameşilor "A." are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanţa de la sediul său, din Bucureşti, aflat în circumscripţia Tribunalului Bucureşti.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor A. în numele şi pentru membri de sindicat: B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. şi S. în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Zărneşti prin Primar, Primarul Oraşului Zărneşti şi Consiliul Local Zărneşti în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2018.