Forestry norms already issued during proceedings — appeal dismissed for lack of interest, prior judgment upheld
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as lacking interest, thereby leaving the first-instance judgment (which had rejected the underlying action as unfounded) in force; the court therefore did not order the government authorities to adopt the requested normative act, since the act had already been issued during the proceedings. The dispute arose from an administrative action alleging unjustified refusal by the government, environment, agriculture, and finance authorities to approve, via a Government Decision, the methodological norms for granting, using, and controlling annual sums for sustainable management of private and public forestry funds; the claimant sought an order compelling these authorities to initiate and approve the decision within 90 days. The decisive legal basis was the absence of a live and current interest required by the Romanian Civil Procedure Code (art. 32(1)(d) and art. 33), because Government Decision No. 447/2017—which approved the methodological norms implementing the forestry compensation scheme under the Forestry Code (Legea nr. 46/2008, art. 97(1)(b)) and aligning with EU State-aid guidelines and European Commission decision—was issued on 30 June 2017 and published on 6 July 2017, thereby rendering the appeal moot; the appeal was discharged under art. 496 and art. 499, second sentence, of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 pct. 6 din C. proc. civ, art. 20 alin. (2) din O.U.G. nr. 1/2017, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008; Forestry norms already issued during proceedings — appeal dismissed for lack of interest, prior judgment upheld: The dispute arose from an administrative action alleging unjustified refusal by the government, environment, agriculture, and finance authorities to approve, via a Government Decision, the methodological norms for granting, using, and controlling annual sums for sustainable management of private and public forestry funds; the claimant sought an order compelling these authorities to initiate and approve the decision within 90 days. The decisive legal basis was the absence of a live and current interest required by the Romanian Civil Procedure Code (art. 32(1)(d) and art. 33), because Government Decision No. 447/2017—which approved the methodological norms implementing the forestry compensation scheme under the Forestry Code (Legea nr. 46/2008, art. 97(1)(b)) and aligning with EU State-aid guidelines and European Commission decision—was issued on 30 June 2017 and published on 6 July 2017, thereby rendering the appeal moot; the appeal was discharged under art. 496 and art. 499, second sentence, of the Civil Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for rejecting the appeal as being without interest.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Obştea Bumbeşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Guvernul României, Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice să se constate refuzul nejustificat (tergiversarea timp de peste 3 ani şi 6 luni de la data avizului favorabil al Comisiei Europene) al acestora de a aproba prin Hotărâre de Guvern Normele Metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ teritoriale şi pentru aprobarea procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond, solicitând obligarea pârâţilor să iniţieze şi, respectiv, să aprobe Hotărârea de Guvern în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 264 din 9 iunie 2016, a respins excepţiile invocate de pârâţi şi, totodată, acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Obştea Bumbeşti, invocând prevederile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
4. Apărarea intimaţilor-pârâţi
Prin întâmpinările formulate, intimaţii-pârâţi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurlor, Guvernul României, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Finanţelor Publice au solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală, intimaţii Guvernul României şi Ministerul Agriculturii invocând şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.
Prin cererea înregistrată la 17 martie 2017, Ministerul Mediului a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Apelor şi Pădurilor, care se substituie în drepturile şi obligaţiile procesuale ale Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, conform art. 13 şi art. 20 alin. (2) din O.U.G. nr. 1/2017.
5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 septembrie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 25 ianuarie 2018.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimaţii Guvernul României şi Ministerul Agriculturii, se constată că aceasta a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea de admitere în principiu a Raportului asupra admisibilităţii, din 25 ianuarie 2018, reţinându-se că susţinerile recurentei pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes.
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând refuzul nejustificat al autorităţilor pârâte de a aproba, prin Hotărâre de Guvern, Normele Metodologice de acordare, utilizare şi control cu privire la sumele anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ teritoriale şi pentru aprobarea procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond, solicitând obligarea pârâţilor să iniţieze şi, respectiv, să aprobe Hotărârea de Guvern în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea reclamantei, ca nefondată, cu motivarea că nu poate fi reţinută o culpă a pârâţilor atâta timp cât a fost îndeplinită obligaţia privind elaborarea proiectului de hotărâre a Guvernului privind Normele de acordare a compensaţiilor către proprietarii de terenuri care nu pot recolta masa lemnoasă din cauza funcţiilor de protecţie, de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, această soluţie fiind atacată cu recurs.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat respingerea recursului, arătând că a fost emisă H.G. nr. 447 din 30.06.2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, fiind publicată în Monitorul Oficial al României nr. 526/06.07.2017.
Proiectul H.G. nr. 447/2017 a fost iniţiat de Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Finanţelor Publice, ca şi celelalte instituţii menţionate, având calitatea de,, avizator " nu de,,iniţiator,,.
În expunerea de motive, se arată că acest act normativ are în vedere
Decizia Comisiei Europene nr. C (2016) 8.769 final din data de 03.01.2017, precum şi prevederile Orientărilor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale 2014-2020 şi art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, scopul şi obiectul acestui act normativ fiind exprimate la art. 1 alin. (1) şi alin. (2).
Aşa fiind, în cauză se pune problema subzistenţei interesului în promovarea căii de atac exercitate.
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.
Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.
Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că, în speţă, recurenta nu mai justifică un interes în soluţionarea prezentei căi de atac, în condiţiile în care a fost emis actul normativ prin care au fost aprobate Normele Metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, reprezentat de H.G. nr. 447/2017, astfel cum s-a solicitat prin acţiune.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca lipsit de interes, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta Obştea Bumbeşti împotriva sentinţei nr. 264 din 9 iunie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2018.