Limits on statutory ministerial order: prohibition of adding cumulative conditions to statutory rights to judicial expense reimbursement for public officials.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, anularea parţială a prevederilor Ordinului nr. 50/2011, emis de pârât, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1, alin. (1), lit. b, anularea Deciziei din data de 02.07.2015 a Comisiei de analiză şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 129.453, cheltuieli ocazionate de procedurile judiciare efectuate în Dosarul penal nr. x/2010, în conformitate cu prevederile art. IX din O.U.G. nr. 46/2009 privind îmbunătăţirea procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2621 din 16 septembrie 2016, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat art. 1 alin. (1) lit. b din OMFP nr. 50/2011 şi Decizia din 2.07.2015, obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 129.453 RON, cheltuieli judiciare efectuate în dosarul penal nr. x/2010

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât consideră că instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., deoarece, în cuprinsul considerentelor, aceasta nu şi-a prezentat argumentele şi nu a analizat apărările autorităţii.

Judecătorul fondului a preluat şi redat unele considerente cuprinse în cererea de chemare în judecată, existând o corespondenţă între alineatele acţiunii şi alineatele motivării sentinţei recurate, eliminându-se doar cuvintele "cu privire la subsemnata".

Mai arată recurentul-pârât că, prima instanţă a preluat inclusiv o eroare materială strecurată în acţiune, cu referire la "semnarea adresei nr. 345469/30.03.20109", corect fiind să se consemneze anul 2009, în loc de 20109.

În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că reclamanta cunoştea prevederile OMFP nr. 50/2011, încă din luna ianuarie 2011, când actul a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 47/19.01.2011 şi trebuia să acţioneze în condiţiile prevăzute de acesta şi nu să invoce propria turpitudine cauzată de nemulţumirea ce vizează modalitatea de aplicare a actului.

Arată recurentul-pârât că prevederile ordinului sunt aplicabile persoanelor care îndeplinesc cumulativ condiţiile impuse, inclusiv cea a dovedirii că acestea se află în cursul unei proceduri judiciare ce are ca obiect acte/fapte săvârşite în legătură cu funcţia pe care o ocupă.

Recurentul-pârât invocă disp. art. 9 din OMFP nr. 50/2011, conform cărora dovada achitării prealabile a serviciilor avocaţiale se face şi prin confirmarea persoanei îndreptăţite că serviciile au fost prestate efectiv după data depunerii cererii şi dispoziţiile art. 1 pct. 4 din Legea nr. 324/2009, pentru aprobarea O.U.G. nr. 46/2009, care prevăd obligaţia recuperării cheltuielilor de judecată în funcţie de gradul de vinovăţie al persoanelor ce au căzut în pretenţii.

Recurentul-pârât susţine că OMFP nr. 50/2011 nu este de natură să creeze o discriminare între destinatarii acestuia şi nu adaugă în mod nepermis noi prevederi legii în aplicarea căreia a fost emis, ci vine în sprijinul destinatarilor legii, iar cheltuielile de judecată pot fi recuperate pe calea dreptului comun.

4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 9 noiembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 25 ianuarie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Cu privire la excepţia lipsei de reprezentant a semnatarului recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice

Din actele dosarului rezultă că recursul a fost semnat de directorul general al Direcţiei generale juridice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, iar potrivit fişei postului, acesta semnează în numele şi pentru Minister toate acţiunile şi actele cu caracter juridic adresate instanţelor de judecată, astfel încât excepţia calităţii de reprezentant va fi respinsă.

2. Cu privire la recursul formulat şi analiza motivelor de casare

Criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt întrunite.

Din analiza considerentelor sentinţei recurate, aflate la filele x, nu rezultă că eroarea cu privire la anul 20109, în loc de 2009 a fost preluată cu ocazia motivării, ci doar la fila 3 din sentinţă, când a fost expusă motivarea acţiunii introductive şi, într-adevăr, la finele paginii 9, când a fost reluată aceeaşi expunere a părţii, dar aceasta nu face parte din argumentarea oferită de judecătorul fondului.

Alineatele despre care face vorbire recurentul-pârât, considerând că sunt identice cu cele expuse de reclamantă în acţiune se regăsesc în preambulul prezentării propriei argumentări a judecătorului, astfel încât nu fac parte propriu-zis din considerente.

Înalta Curte constată că motivarea primei instanţe a fost prezentată prin raportare la prevederile art. IX din O.U.G. nr. 46/2009 şi art. 1 lit. b din OMFP nr. 50/2011, iar concluzia a rezultat din compararea celor două texte, în sensul că s-a realizat o depăşire a limitelor impuse prin normele care dispun domeniile care pot fi reglementate prin ordin de ministru.

Aceeaşi soluţie va fi exprimată în ceea ce priveşte criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate.

În primul rând, nu pot fi apreciate pozitiv aserţiunile recurentului-pârât, conform cărora, reclamanta-intimată, în momentul publicării OMFP nr. 50/2011, în Monitorul Oficial al României, nu a înţeles să constate acest act, iar contestarea ulterioară ar echivala cu propria turpitudine.

Trebuie amintit că OMFP nr. 50/2011 face parte din categoria actelor administrative unilaterale cu caracter normativ, a căror contestare, conform art. 7 alin. (11) coroborat cu art. 11 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, nu este supusă unui termen de prescripţie sau de decădere.

De asemenea, potrivit disp. art. 1 şi 8 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, persoanele fizice şi juridice de drept privat formulează acţiune în contencios administrativ sub condiţia invocării vătămării unui drept sau interes legitim privat, iar apărarea unui interes legitim public poate fi făcută numai în subsidiar, astfel că, părţii nu îi poate fi imputat faptul neintroducerii acţiunii din momentul publicării actului administrativ cu caracter normativ în Monitorul Oficial al României.

Din analiza disp. art. IX din O.U.G. nr. 46/2009 privind îmbunătăţirea prevederilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale aprobată prin Legea nr. 324/2009, reiese că pentru persoanele anume prevăzute la alin. (1), cheltuielile de judecată ocazionate de procedurile judiciare iniţiate împotriva acestora, se suportă de către ordonatorul de credite.

Acelaşi articol stabileşte obligaţia recuperării sumelor, dacă persoana a căzut în pretenţii, în funcţie de gradul de vinovăţie a acesteia, reţinut de instanţa de judecată.

Modalitatea de aplicare a dispoziţiilor sus-menţionate este lăsată la latitudine ministrului finanţelor publice.

Prin OMFP nr. 50/2011, act administrativ ce execută prevederile O.U.G. nr. 46/2009, s-a prevăzut că persoana în cauză este obligată să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii, enumerate la art. 1 alin. (1) lit. a-g), printre care s-a prevăzut şi condiţia de la lit. c, dovada că se află în cursul unei proceduri judiciare având ca obiect acte ori fapte săvârşite în legătură cu funcţiile prevăzute la lit. a.

Această condiţie a fost considerată în mod corect de către prima instanţă, că excede prevederilor art. IX din O.U.G. nr. 46/2006.

În mod corect a arătat judecătorul fondului că actele administrative date în executarea legilor în sens larg, se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

Prin art. IX din O.U.G. nr. 46/2009 s-a stipulat că pentru anumite persoane prevăzute în conţinutul actului, cheltuielile de judecată ocazionate de procedurile judiciare iniţiate acestora se suportă de ordonatorul de credite şi că există obligaţia recuperării sumelor în ipoteza în care aceste persoane au căzut în pretenţii, în funcţie de gradul de vinovăţie reţinut de instanţa de judecată.

Posibilitatea recuperării sumelor de la persoanele a căror vinovăţie a fost stabilită de instanţa de judecată nu duce la limitarea acordării acestor cheltuieli doar în ipoteza în care persoana care le solicită se află în cursul procedurii judiciare.

O.U.G. nr. 46/2009, prin art. IX nu a stabilit niciun moment că sumele de bani cu tritlu de cheltuieli de judecată pot fi plătite numai persoanelor care nu pot suporta cheltuielile şi că, în ipoteza în care procedura judiciară s-a finalizat cu o soluţie favorabilă părţii, aceasta din urmă nu are dreptul să îşi recupereze cheltuielile de judecată prin intermediul mecanismului creat de dispoziţiile ordonanţei de urgenţă.

Art. IX din O.U.G. nr. 46/2009 nu a fost conceput ca un ajutor bănesc pentru persoanele care nu au posibilităţi financiare, ci ca o modalitate de protecţie a anumitor persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, a înalţilor funcţionari publici şi personalului contractual din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ce au fost acuzate de săvârşirea unor fapte penale în timpul exercitării funcţiei.

Prin urmare, limitarea prevăzută prin OMFP nr. 50/2011 constituie o completare nepermisă a actului normativ în baza căruia a fost emis, o depăşire a competenţelor de reglementare ale ministrului, o înfrângere a principiilor legalităţii actului forţei juridice administrative, a ierarhiei şi a actelor juridice superioare.

În legătură cu posibilitatea recuperării cheltuielilor de judecată pe calea dreptului comun şi invocarea disp. art. 193 alin. (5) C. proc. pen., conform cărora, în caz de achitare, partea vătămată este obligată să plătească inculpatului cheltuielile judiciare făcute de acesta, în măsura în care au fost provocate de partea vătămată, Înalta Curte constată inaplicabilitatea dispoziţiilor legale invocate, hotărârile penale respingând cererile de obligare a părţii civile la plata cheltuielilor judiciar avansate de inculpaţi.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant al semnatarului recursului, invocată de către intimata-reclamantă.

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 2621 din 16 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2018.