Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1746/2018 AI generated

Challenging judicial inspection closure resolutions without preliminary administrative objection

Case Number Decizia nr. 1746/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the first-instance judgment in part, and remanded the case to the Court of Appeal of Bucharest for a substantive review on the merits, while maintaining the lower court's referral of the constitutional exception request to the Constitutional Court. The dispute arose when an individual challenged the closure resolution issued by the Superior Council of Magistracy's Judicial Inspection Directorate, which had dismissed a disciplinary complaint against a judge without opening an investigation. The appellant argued that the first-instance court erred in dismissing the action as inadmissible for the lack of a preliminary administrative objection, contending that such a procedure was not required for closure resolutions. Relying on the principle *ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet* (Article 5(3) of the Civil Procedure Code), the Court held that the legal regime applicable to the challenge of a resolution rejecting a submission (Article 47(5) of Law 317/2004), which bypasses the preliminary objection requirement, must apply equally to closure resolutions under Article 45(4)(b), thereby finding the first-instance application of the preliminary objection requirement under Law 554/2004 to be legally erroneous.

Legislator headnote

AI generated

art. 70 din Legea nr. 303/2004, art. 71 din Legea nr. 303/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Challenging judicial inspection closure resolutions without preliminary administrative objection: The dispute arose when an individual challenged the closure resolution issued by the Superior Council of Magistracy's Judicial Inspection Directorate, which had dismissed a disciplinary complaint against a judge without opening an investigation. The appellant argued that the first-instance court erred in dismissing the action as inadmissible for the lack of a preliminary administrative objection, contending that such a procedure was not required for closure resolutions. Relying on the principle *ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet* (Article 5(3) of the Civil Procedure Code), the Court held that the legal regime applicable to the challenge of a resolution rejecting a submission (Article 47(5) of Law 317/2004), which bypasses the preliminary objection requirement, must apply equally to closure resolutions under Article 45(4)(b), thereby finding the first-instance application of the preliminary objection requirement under Law 554/2004 to be legally erroneous.

Keywords

AI generated
judicial inspection preliminary decision cassation review challenge of administrative decisions article of civil procedure open procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 70 din Legea nr. 303/2004
- să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 70 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul Magistraţilor.
art. 71 din Legea nr. 303/2004
2559 din 13 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 71 din Legea nr. 303/2004.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin aceeaşi cerere a solicitat şi sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a O.U.G.
art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004
397/03.07.2014 a Curţii Constituţionale a României, care a statuat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art.
art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Recurenta a mai arătat că potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative, astfel, nu exista obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile împotriva Rezoluţiei de clasare nr.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 21 iunie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 493 alin. (7) din C. proc. civ
Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 25 ianuarie 2018.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
80/2013 in integrum, se apreciază că este inadmisibilă faţă de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora:
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (2) şi art. 497 din C. proc. civ.

Procedural basis for admitting the appeal, quashing the first-instance judgment, and remanding the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.02.2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii-Direcţia de Inspecţie Judiciară pentru Judecători:

- anularea Rezoluţiei de clasare nr. x/2015 din 27.01.2015 cu obligarea pârâtei la începerea cercetării disciplinare şi sancţionarea disciplinară pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de Legea nr. 303/2004 art. 99 lit. f), h), t) raportat la art. 991 alin. (1) şi alin. (2) din lege.

- să se constate că în prezent doar sesizarea instanţei potrivit Legii nr. 554/2004 art. 1 şi art. 6, reprezintă singura cale de atac împotriva actului administrativ reprezentat de Rezoluţia de clasare nr. x/2015 din 27.01.2015 emisă de inspector judiciar (care nu-şi dezvăluie identitatea) din Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

- să oblige Consiliul Superior al Magistraturii să comunice numele inspectorului judiciar din cadrul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru judecători care a emis în mod nelegal Rezoluţia de clasare nr. x/2015 din 27.01.2015 .

- să oblige Consiliul Superior al Magistraturii-Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători să-i comunice documentaţia care a stat la baza emiterii nelegale a Rezoluţiei de clasare nr. x/2015 din 27.01.2015, inclusiv încheierea penală nr. 860/26 septembrie 2014 în dosar penal nr. x/2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală

- să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 70 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul Magistraţilor.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2559 din 13 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 71 din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârât, şi a respins acţiunea reclamantei, ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin aceeaşi cerere a solicitat şi sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 80/2013 in integrum.

În motivarea căii de atac, recurenta a reluat situaţia de fapt expusă şi în faţa primei instanţe, susţinând, în esenţă, că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi cu încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, a arătat că Legea nr. 317/2004 nu prevede niciun fel de procedură în cazul rezoluţiei de casare a sesizării emise de Inspecţia Judiciară, având în vedere Decizia nr. 397/03.07.2014 a Curţii Constituţionale a României, care a statuat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege".

Recurenta a mai arătat că potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative, astfel, nu exista obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile împotriva Rezoluţiei de clasare nr. x/2015 din 27.01.2015, putându-se adresa direct instanţei de contencios adminstrativ.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, spre rejudecare pe fond.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală, iar în ceea ce priveşte sesizarea Curţii Constituţionale a considerat că se impune ca recurenta să precizeze care articole din O.U.G. nr. 80/2013 apreciază că sunt neconstituţionale, întrucât nu toate dispoziţiile prevăzute în actul normativ au legătură cu cauza.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 21 iunie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 25 ianuarie 2018.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 80/2013 in integrum, se apreciază că este inadmisibilă faţă de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora:

"Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

În speţă, condiţia legăturii cu cauza nu este îndeplinită, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, excepţia vizată presupunând analiza unor texte legale, referitoare la taxa judiciră de timbru, care nu au legătură cu obiectul cauzei deduse judecăţii şi cu soluţionarea acesteia.

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivelor de casare invocate şi a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante asupra recursului

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu examinarea legalităţii Rezoluţiei nr. x/2015 din 27.01.2015, prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării acesteia privind aspectele semnalate.

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întemeiate criticile recurentei, potrivit cărora în mod greşit prima instanţă nu a soluţionat pe fond acţiunea în anularea rezoluţiei de clasare, pronunţând soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, pentru lipsa dovezii parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a reţinut că Legea nr. 317/2014 nu conţine prevederi derogatorii de la Legea nr. 554/2004, cu privire la procedura prealabilă în cazul deciziei de clasare, iar prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

Prin efectul Deciziei nr. 397/2014 pronunţate de Curtea Constituţională este recunoscut dreptul petenţilor de a ataca rezoluţia de clasare emisă în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, însă accesul la instanţa de contencios administrativ este reglementat în condiţiile dreptului comun, reprezentat de prevederile Legii nr. 554/2004 şi nu în condiţiile de excepţie prevăzute de art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Instanţa de control judiciar reţine că în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 13 februarie 2017, a fost stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii-Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă, a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).

Aplicarea art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet"(unde există aceeaşi raţiune, soluţia trebuie să fie identică).

Aceasta este şi soluţia cristalizată la nivelul secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi (exempli gratia Deciziile nr. 75/2017, nr. 549/2017 şi nr. 1168/2017).

Prin urmare, în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă, fără a mai intra în cercetarea fondului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 2559 din 13 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea fondului, aceleiaşi instanţe.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2018.