Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1732/2018 AI generated

Conflict-of-interest funding clawback upheld as partnership, hiring inspector's spouse.

Case Number Decizia nr. 1732/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded both appeals (by the claimant school inspectorate and the third-party defendant school inspectorate) against the Court of Appeal's judgment, thereby upholding that judgment in full: the original action for annulment of the funding decision was rejected, and the third-party claim was partially granted, ordering the third-party defendant to pay the claimant RON 32,436 representing a budgetary debt arising from irregularities in a European-financed project (POSDRU). The dispute concerned an administrative challenge to a decision establishing an irregularity and budgetary claim after the project partner hired the spouse of its general school inspector as project expert, creating a conflict of interest. The court held that the procedural nullity objection under Art. 244 C. proc. civ. was unfounded (no public interest involved and no request made), that the conflict-of-interest rules (Art. 111 of the financing contract, EU Regulations 1605/2002 and 2342/2002) applied to all partners regardless of the selection process, and that the alleged principal-agent relationship (Art. 1000(3) old Civil Code; Arts. 1349, 1352, 1373 new Civil Code) was not established because the parties were bound by a partnership agreement, not a subordination relationship; thus both appeals failed under Art. 488(1)(6) and (8) C. proc. civ.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 244 C. proc. civ, art. 488 pct. 6 C. proc. civ, art. 174 C. proc. civ, art. 1000 alin. (3) din C. civ, art. 1373 C. civ; Conflict-of-interest funding clawback upheld as partnership, hiring inspector's spouse: The dispute concerned an administrative challenge to a decision establishing an irregularity and budgetary claim after the project partner hired the spouse of its general school inspector as project expert, creating a conflict of interest. The court held that the procedural nullity objection under Art. 244 C. proc. civ. was unfounded (no public interest involved and no request made), that the conflict-of-interest rules (Art. 111 of the financing contract, EU Regulations 1605/2002 and 2342/2002) applied to all partners regardless of the selection process, and that the alleged principal-agent relationship (Art. 1000(3) old Civil Code; Arts. 1349, 1352, 1373 new Civil Code) was not established because the parties were bound by a partnership agreement, not a subordination relationship; thus both appeals failed under Art. 488(1)(6) and (8) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
procedural nullity Civil Procedure Code conflict of interests partnership contracts action for annulment administrative contract

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Ground for dismissing both appeals as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub nr. x/2015, reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, anularea Deciziei nr. 01/1077/ES/08.07.2015 emisă de pârât, privind proiectul POSDRU/91/2.2/S/54433 cu titlul "Educaţie pentru toţi, educaţia este şansa ta!"

Reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba a formulat cerere de chemare în garanţie a Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara.

Chematul în garanţie Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, iar pe fond respingerea cererii de chemare în garanţie, ca nefondată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 9 din 25 ianuarie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, ca neîntemeiată.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocate de chematul în garanţie prin întâmpinare.

A admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba în contradictoriu cu chematul în garanţie Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara şi a obligat chematul în garanţie să plătească reclamantului suma de 32.436 RON, reprezentând contravaloare creanţă bugetară rezultată din nereguli stabilită prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. x.

A respins celelalte cereri din cererea de chemare în garanţie, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au formulat recurs reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi chematul în garanţie Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara.

Reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, indicând ca temei în drept a cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Chematul în garanţie Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara a solicitat în principal admiterea recursului, casare sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar, admiterea recursului şi, reţinând cauza spre rejudecare, modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie.

Au fost indicate în acest sens ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

II. Analiza cererilor de recurs

Prin recursul său, reclamanta arată că suma reprezintă drepturi salariale încasate de D-na A., expert in cadrul proiectului menţionat mai sus, conform contractului individual de munca încheiat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, prin reprezentantul sau legal, prof. C., inspector şcolar general. I.S.J.Hunedoara a fost partener in cadrul acestui proiect şi cel care a angajat şi efectuat plăţile respective, in speţa noastră drepturile salariale numitei A. i-au fost achitate de către acesta.

Decizia nr. 855/30.12.2010 de stabilire a componentei echipei de implementare a proiectului la nivelul I.S.J.Hunedoara a fost emisa de inspectorul şcolar general, prof. C., in calitate de partener. In aceasta echipa de implementare a proiectului a fost desemnata şi D-na A.- coordonator centru D. Drepturile salariale ale acesteia i-au fost achitate de I.S.J.Hunedoara, in baza contractului individual de munca nr. 123/01.10.2010, încheiat intre I.S.J.Hunedoara in calitate de angajator şi numita A., in calitate de salariat.

De asemenea, se arată că în mod corect instanţa de fond a admis cererea sa de chemare în garanţie.

Recursul chematei în garanţie vizează în principal constatarea nulităţii absolute a sentinţei contestate pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 244 C. proc. civ. întrucât la termenul de judecată din 18.01.2016 instanţa a trecut direct la etapa dezbaterilor asupra fondului cauzei.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, se critică respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a chematului în garanţie I.S.J. Hunedoara din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. întrucât I.S.J. Hunedoara, fiind doar partener în cadrul proiectului, reclamanta I.S.J. Alba a efectuat selecţia personalului în cadrul proiectului, astfel invocându-se propria culpă.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alşin. 1 pct. 8 C. proc. civ. sentinţa a fost criticată, arătându-se pe de o parte, că în cursul derulării proiectului, C. a fost revocat din calitatea de inspector şcolar general, iar, pe de altă parte că în urma selecţiei de dosare făcute de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, prin adresa nr. x/2010 s-a comunicat Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara echipa de implementarea a proiectului, echipă din care făcea parte şi doamna B.

Ulterior comunicării, în ordine cronologică, I.Ş.J. Hunedoara a încheiat Contractele individuale de muncă, printre care şi cel în cauză-cu nr. 123/01.10.2010 al doamnei B. şi apoi a emis Decizia nr. 855/30.12.2010.

Contractele individuale de muncă, printre care şi cel în cauză-cu nr. 123/01.10.2010 a fost înregistrat după avizarea de către managerul de proiect de la ISJ Alba şi obţinerea vizei juridice de la consilierul juridic E., din ISJ Alba, expert studii juridice în proiect.

S-a mai aratat că între cele două inspectorate şcolare s-a născut astfel un raport juridic care poate fi analizat din perspectiva raportului comitent-prepus, conform prev. art. 1000 alin. (3) vechiul C. civ., în care intimatul-reclamant I.Ş.J. Alba are calitatea de comitent, iar subscrisul recurent - pe cea de prepus al său.

Or, în acest proces, intimatul-reclamant nu a făcut dovada culpei exclusive a subscrisului recurent-chemat în garanţie în angajarea de către inspectorul şcolar general. 11 domnul C., a soţiei acestuia - doamna A., Inspectoratul Şcolar

Judeţean Alba fiind cel care a făcut selecţia de personal şi a comunicat Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara care sunt persoanele declarate admise/eligibile pentru a derula proiectul, tot l.Ş.J. Alba fiind şi beneficiarul direct al proiectului POSDRU/91/2.2/S/54433 "Educaţie pentru toţi, educaţia este şansa ta!", calitate în care a încheiat cu AMPOSDRU Contractul de finanţare nr. x.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii absolute a sentinţei invocată de către chemata în garanţie Înalta Curte apreciază că aceasta nu este dată dispoziţiilor art. 244 C. proc. civ. nefiind prevăzute sub o astfel de sancţiune prevăzută de dispoziţiile art. 174 C. proc. civ., nefiind vorba despre ocrotirea vreunui interes public, ci eventual de a unuia privat, respectiv al părţii care a solicitat acordarea unui termen pentru dezbateri şi redactarea de note şi cererea i-a fost respinsă.

Or, în cauză nici o parte nu a solicitat aceasta.

Mai mult, textul invocat permite în conformitate cu prevederile alin. (3) ca în acordul părţilor, care poate fi şi tacit, "ca dezbaterea fondului să urmeze (...) în aceeaşi zi".

Cât priveşte cererea de recurs a reclamantei care are a fi analizată împreună cu critica chematei în garanţie privitoare la selecţia de dosare făcută de I.S.J. Alba, se reţine că şi în situaţia expusă, I.S.J. Hunedoara, ca partener căruia îi era recunoscut dreptul de a efectua cheltuieli ca resursă umană angajată, avea obligaţia să observe existenţa conflictului de interese. De altfel, acesta era definit la art. 111 din contractul de finanţare, aceste dispoziţii aplicându-se şi partenerilor contractuali, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (3) din contract.

A invoca un raport comitent-propus între recurenţi, "parteneri", pentru a justifica imposibilitatea inspectorului şcolar general al Judeţului Hunedoara de a semna contractul individual de muncă nr. 123/1.10.2010 şi apoi Decizia nr. 855/30.12.2010 în favoarea soţiei sale nu poate fi primit, normele ce vizează conflictul de interese fiind de aplicare generală, prevalând şi în raport de dispoziţiile Regulamentului CE 1605/2002 şi Regulamentul CE 2342/2002.

În acelaşi context al criticilor subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., faptul că din 13.08.2012 C. nu a mai avut funcţia de inspector şcolar general la I.S.J. Hunedoara nu are relevanţă în raport de data semnării actelor mai sus menţionate, astfel că actul adiţional nr. x la contractul individual de muncă al lui A. nu are relevanţă în analiza existenţei conflictului de interese, de altfel, acest din urmă înscris dispunând în cursul derulării contractului iniţial de muncă, doar prelungirea duratei acestuia.

Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat de către chematul în garanţie nemotivarea respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a chematului în garanţie.

Excepţia a fost fundamentată pe aprecierea că reclamantul în calitate de comitent, nu a dovedit culpa exclusivă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, în calitate de prepus al său, prin angajarea de către inspectorul şcolar general, domnul C. a soţiei acestuia, doamna A.

Pe de altă parte, chiar şi în situaţia în care reclamantul comitent ar fi dovedit, totuşi, o culpă exclusivă a prepuşilor săi, pentru perioada de până la intrarea în vigoare a N. C. civ., la 01.10.2011, în cauză ar fi incidente disp. art. 1000 alin. (3) vechiul C. civ. potrivit cărora "comitenţii (sunt responsabili) de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat"), sens în care nu poate fi atrasă decât răspunderea exclusivă absolută a comitentului pentru prejudiciul cauzat de prepuşii săi în funcţiile încredinţate, fără a putea beneficia de cauza de exonerare prev. art. 1000 alin. (5) vechiul C. civ. (dacă dovedeşte că nu a putut împiedica fapta prejudiciabilă săvârşită de prepusul său în funcţia încredinţată, nefiind prevăzută, în mod expres, o astfel de cauză de exonerarare a comitenţilor, în conţinutul art. 1000 alin. (5) vechiul C. civ., aplicabilă la art. 1000 alin. (3) vechiul C. civ.).

În schimb, în cea de-a doua situaţie, pentru perioada de după intrarea în vigoare a N. C. civ., în textele de lege prevăzute la art. 1349, art. 1352 şi art. 1373, răspunderea comitentului este principală şi autonomă în raport cu vinovăţia ori cu eventuala răspundere delictuală proprie a prepusului său.

În concluzie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba se face vinovat şi răspunde de selecţia, angajarea doamnei A. şi crearea raportului juridic ulterior, între inspectorul şcolar general prof. C. şi expertul coordonator centru D., doamna A.

Or, astfel de aprecieri se pot circumscrie unei apărări de fond, şi mai puţin susţinerii unei excepţii.

Susţinerea privind raportul de prepuşenie reiterată de altfel prin cererea de recurs, nu este însă în nici un mod dovedită, între I.S.J. Alba şi I.S.J. Hunedoara încheindu-se un "acord de parteneriat", la care părţii semnatare figurează şi Universitatea "a decembrie 1918" Alba Iulia F., G. şi H. Alba Iulia .

Din chiar primul articol înţelegerea este definită ca "acord de asociere", recurenta- chemată în garanţie participând inclusiv cu sume de bani la implementarea proiectului .

Un astfel de contract nu poate fi guvernat de regulile art. 1000 alin. (3) din C. civ. 1863 ori de art. 1949, art. 1352 şi art. 1373 C. civ.

De altfel, instanţa de fond a motivat respingerea excepţiei pe prevederile acestui "Acord de parteneriat" (art. 5).

În concluzie, în raport de criticile aduse prin cele două cereri de recurs, hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum recursul reclamantului I.S.J. Alba nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar cel al chematei în garanţiei I.S.J. Hunedoara nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge ambele căi de atac ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi chematul în garanţie Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara împotriva sentinţei civile nr. 9 din 25 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 mai 2018.