Military reserve order annulment: limitation period commencement despite document classification and lack of formal communication

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 18.01.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, A. şi Avocatul Poporului, a formulat contestaţie împotriva Ordinului MApN nr. MP-660/02.07.2001 şi cerere de reintegrare cu toate drepturile militare retroactive de la 30.06.2001.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2819 din 30 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, A. şi Avocatul Poporului, ca fiind tardivă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că despre conţinutul înscrisului contestat, ca şi al actelor ce au stat la baza acestuia, a luat cunoştinţă abia în data de 02.06.2015, prin aprobarea accesului său la Registrul de valori al Curţii de Apel Bucureşti.

A susţinut că termenul de introducere a acţiunii este respectat, în condiţiile art. 11, alin. (1), lit. c) coroborat cu lit. b), respectiv 6 luni de la data la care reclamantul a luat act de refuzul de răspuns administrativ (20.07.2015), acţiunea fiind introdusă la18.01.2016.

Ordinul MP 660/02.07.2001 nici nu face menţiunea unei treceri in rezerva "la cerere", ci specifică neechivoc aplicarea art. 85 alin. (1) lit. e), din Legea nr. 80/1995 -Statutul Cadrelor Militare:

"când, în urma reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii în statele de organizare, nu sunt posibilităţi pentru a fi încadraţi in alte funcţii sau unităţi, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naţionale".

Trecerea in rezervă la cerere are o altă încadrare legală - art. 85 alin. (1) lit. g), din Legea nr. 80/1995.

Pe calea excepţiei de nelegalitate reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004, a solicitat cercetarea legalităţii actului MP 660 din 02.07.2001 cu privire la vicii intrinseci şi extrinseci ale acestuia, în special asupra efectului retroactiv de la data de 30.06.2001, sub semnătura conducătorului autorităţii (ex-ministrul A.).

Ca temei legal al acţiunii au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004 modif., art. 1 alin. (1) -(3) coroborate cu prevederile art. 4 alin. (1)-(3) şi art. 8 alin. (1); dispoziţiile Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 54, art. 68, alin. (1)-(2) şi urm. C. proc. civ., Carta Socială Europeană, art. 4 şi art. 21.

A fost invocată de către pârât excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, în temeiul prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi ale art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

În privinţa excepţiei tardivităţii, pe care a analizat-o cu prioritate, curtea de apel a apreciat că este întemeiată, reţinând în primul rând caracterul individual al actului administrativ contestat.

În raport cu termenul prevăzut de lege pentru introducerea acţiunii în anularea actelor administrative cu caracter individual, a constatat ca fiind tardivă acţiunea reclamantului, iar faţă de soluţionarea cauzei prin admiterea excepţiei tardivităţii, a apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte excepţii şi susţineri invocate de părţi.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., invocând ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ. şi solicitând casarea in tot a sentinţei atacate ca fiind netemeinica, nelegala, in fapt o denegare de dreptate şi o încălcare cu rea-credinţă a drepturilor fundamentale cetăţeneşti prevăzute de Carta Socială Europeană, Art. l-Dreptul la muncă, Art. 9-Dreptul la orientare profesională; Art. 20, lit. a-accesul la angajare, protecţia împotriva concedierii şi reintegrarea profesională;

ART. 21, lit. b-Dreptul la informare şi la consultare; ART. 24 Dreptul la protecţie în caz de concediere; ART. 29 Dreptul la informare şi la consultare în procedurile de concediere colectivă; Legea nr. 74/1999, Carta Drepturilor Fundamentale UE (CDFUE), Art. l5-Libertatea de alegere a ocupaţiei şi dreptul la muncă; Art. 20- Egalitatea în faţa legii; Art. 27-Dreptul lucrătorilor la informare şi la consultare în cadrul întreprinderii; Art. 28-Dreptul de negociere şi de acţiune colectivă; Art. 30-Protecţia în cazul concedierii nejustificate;

Art. 41 -Dreptul la bună administrare alin. (1)-(3); Art. 42-Dreptul de acces la documente; Art. 47-Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, Convenţia EDO, Art. 6, para.l şi Protocolul nr. 1 - protecţia proprietăţii (gradul militar de ofiţer activ profesionist - ca drept de proprietate), Constituţia României nerevizuită, ART. 31, alin. (1) -(3) - Dreptul Ia informare, Legea nr. 182/2002 (fosta Legea nr. 23/1971), H.G. nr. 585/2002 (fost H.C.M nr. 19/14.01.1972), H.G nr. 781/2002 -privind informaţiile clasificate, Legea nr. 10/1972 - Codul muncii (actuala Lege nr. 53/2003), Legea nr. 29/1990, Legea nr. 23/1971 şi Decretul nr. 473 din 20 decembrie 1971, privind încheierea de angajamente de către candidaţii admişi sa urmeze instituţiile militare de învăţământ şi instituţiile civile de învăţământ superior, pentru care cheltuielile de întreţinere se suportă de Ministerul Forţelor Armate, Consiliul Securităţii Statului sau Ministerul Afacerilor Interne, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii rep.(ver. 2015) - la momentul intrării in posesia continutului actului nelegal al MApN de concediere colectivă, Legea nr. 80/1995 - Statutul Cadrelor Militare;

Legea nr. 14/28.12.1972 privind organizarea apărării naţionale, Art. 58, teza I, Decizia RIL nr. 8/2014 din 08.12.2014-ICCJ, anterioara datei de 02.06.2015 cu privire la nulitatea absolută a deciziei de concediere, în condiţiile lipsei preavizului, Ordonanţa nr. 7/1998.

În dezvoltarea motivelor de casare, a arătat recurentul că, faţă de toate încălcările normelor menţionate, judecătorul fondului a preluat teza nelicită a unei singure excepţii - tardivitatea acţiunii - şi s-a pronunţat doar pe aceasta, cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind tardiva.

Această excepţie a fost ridicata de către apărarea intimatului A., cu abuz de drept procesual, deşi intimaţii MApN şi A. isi invocă propria turpitudine.

- Criticile de nelegalitate subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a incălcat regulile de procedura a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"):

Instanţa a încălcat prevederile art. 14 alin. (3-5) şi nu a pus in discuţie excepţia referitoare la forţa majora şi a refuzat cu rea-credinţă sa dea curs excepţiei de neconstituţionalitate, ambele formulate de recurent.

Or, clarificarea constituţională este de o importanţă determinantă pentru economia acestui proces, care are ca obiect tocmai anularea actului nelegal pe multiple motive tăinuite ilicit prin clasificare cu rea-credinţă.

Cu privire la excepţia cauzei de forţa majora, generată de scoaterea din circuitul legal de informare publica a Ordinului nr. MP-660/02.07.2001, a arătat recurentul că o ridicase tocmai in justificarea legala a împiedicării curgerii termenului de 6 luni pentru contestaţia actului, după trecerea termenului de 30 de zile de răspuns la procedura prealabila formulata in termenul legal.

A reiterat faptul că, raportat la data de 02.06.2015, acţiunea nu este tardiva, iar intre 02.07.2001 şi 02.06.2015 a existat cazul de forţa majora prin operaţiunea de clasificare şi arhivare a actului contestat.

Consideră recurentul că, începând cu data de 02.07.2015 - odată cu intrarea efectiva in posesie a conţinutului actului contestat - s-a creat o situaţie juridica nouă, prevăzută de art. 7 şi art. 1l din Legea nr. 554/2004 rep.

- Criticile de nelegalitate subsumate de recurent motivului de casare prevăzut de art. 488, alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"):

Instanţa a respins cererea pe o excepţie (tardivitatea acţiunii), dar motivarea judecătorului retine o înlănţuire de situaţii de fapt inexacte, prin invocarea unor înscrisuri care se pretinde ca ar fi stat la baza emiterii actului (înscrisuri împotriva cărora recurentul s-a înscris in fals), a unei situaţii nereale, nedovedite cu înscrisuri contabile, a efectuării unor plaţi compensatorii.

A arătat, sub acest din urmă aspect, că a depus la dosar înscrisuri furnizate de MApN din care reiese că plăţile lunilor iunie- august 2001 au fost de aproximativ 10% din câştigurile salariale ale ultimei luni de activitate, respectiv 800 RON, raportat la un câştig de circa 7.000 RON in lunile anterioare concedierii colective.

La fel de inexact şi in contradicţie vădită cu realitatea actului atacat, judecătorul retine - fără legătura cu tardivitatea - ca ar fi fost trecut in rezerva la cererea sa, deşi însuşi actul atacat retine incidenţa art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 care stipulează: "când, în urma reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, nu sunt posibilităţi pentru a fi încadraţi în alte funcţii sau unităţi, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naţionale".

În lege exista un text distinct cu privire la trecerea in rezerva la cerere: art. 85 alin. (1) lit. g) "la cerere, pentru motive bine întemeiate".

- Criticile de nelegalitate subsumate de recurent incidenţei art. 488, alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"):

În ultimele 2 paragrafe de la pag. 11 a sentinţei, judecătorul fondului face o trimitere la o decizie a ICCJ foarte veche (din anul 2009).

Nu împărtăşeşte opinia judecătorilor naţionali care confundă cauza (nelegala/legala) cu efectul, de cele mai multe ori secundar şi/sau colateral.

Cetăţeanul/angajatul profesionist contractual militar are dreptul legal la informare corectă, completă, precisă şi in timp util asupra situaţiilor care ii vizează.

A solicitat, în concluzie, recurentul admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei nr. 2819/30.09.2016, cu trimiterea cauzei la instanţa competentă în vederea trimiterii excepţiei de neconstituţionalitate la CCR şi judecarea pe fond a cauzei.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimaţii pârâţi au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea de şedinţă din 2 februarie 2018, pronunţată în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

Prin încheierea de şedinţă din 7 martie 2018 au fost respinse motivat cererile recurentului reclamant de introducere în cauză a actualului ministru al apărării naţionale, de sesizare a Secţiilor Unite ale ICCJ pentru schimbarea jurisprudenţei secţiei de contencios administrativ şi fiscal şi cererea de probe care vizau fondul litigiului.

III. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu controlul de legalitate a actului administrativ reprezentat de Ordinul MApN nr. MP-660/02.07.2001 solicitând anularea acestuia, precum şi despăgubi pentru prejudiciul suferit prin emiterea actului vătămător.

Referitor la primul motiv de casare invocat, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se reţine că recurentul a susţinut că judecătorul fondului se face vinovat de denegare de dreptate raportat la o multitudine de texte legale naţionale şi comunitare, critică pe care însă nu a dezvoltat-o pentru a arăta în ce au constat efectiv încălcările invocate.

În ceea ce priveşte susţinerea că instanţa de fond nu a pus în discuţie "excepţia" referitoare la forţa majoră, Înalta Curte apreciază că aceasta nu reprezintă o excepţie procesuală, ci o apărare care a fost analizată ca atare de judecătorul fondului, acesta stabilind în mod corect faptul că situaţia clasificării unui document nu era caz de forţă majoră în sensul legii civile, în condiţiile în care recurentul a cunoscut existenţa actului administrativ şi toate elementele de conţinut care îl priveau.

Nici "refuzul" judecătorului CAB de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate formulată în dosarul de fond, aspect invocat atât prin cererea de recurs, cât şi la termenul de judecată din 02.05.2018 în faţa instanţei de recurs nu este de natură să atragă casarea hotărârii pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât din încheierea de dezbateri de la 16.09.2016 reiese că instanţa nu a refuzat sau omis să se pronunţe cu privire la această sesizare, ci a prorogat discutarea acesteia, considerând că nu vizează temeiul legal al excepţiei de tardivitate.

Cât priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reaminteşte faptul că aceste dispoziţii legale, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată, cuprinde în mod evident argumentele pertinente pe care se întemeiază soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii şi de respingere, în consecinţă, a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulţumesc pe recurentul reclamant şi coincid în parte cu apărările pârâţilor, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Temeiul legal al trecerii în rezervă reţinut de instanţa de fond, ca şi conţinutul propriu-zis al actului administrativ sunt aspecte care nu au relevanţă pentru stabilirea regularităţii învestirii instanţei de contencios administrativ, respectiv pentru verificarea formulării în termen a acţiunii

La fel, este nerelevant cuantumul sumelor achitate recurentul lui la trecerea în rezervă, judecătorul fondului ţinând seama în mod temeinic şi legal de titlul cu care i-au fost achitate sumele (plăţi compensatorii), iar nu de valoarea acestora.

Ultimul motiv de recurs invocat de recurent (reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.) este, de asemenea, nefondat.

Astfel, în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii prezentei acţiuni, Înalta Curte apreciază că - faţă de aspectul de necontestat că actul administrativ a cărui anulare se cere are caracter individual - în mod corect prima instanţă s-a raportat la termenele stabilite de art. 11 din Legea nr. 554/2004 şi la împrejurările concrete ale cauzei pentru a verifica legala sa învestire.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004, "(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. (...)

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

Ca urmare a trecerii în rezervă, recurentul a beneficiat, pe de o parte, de dreptul la pensie militară de serviciu cu vechime incompletă, fiindu-i emisă decizia de pensionare (în care este indicat temeiul legal al ieşirii la pensie şi ordinul MApN emis în acest sens şi contestat în prezenta cauză), la data de 08.07.2001, iar pe de altă parte, de acordarea unor plăţi compensatorii cuvenite cu ocazia trecerii în rezervă.

Prin urmare, efectele juridice ale ordinului emis s-au produs faţă de recurent încă din anul 2001, iar acesta nu se poate prevala de faptul că nu ar fi cunoscut existenţa şi conţinutul actului administrativ, întrucât - deşi nu i s-a comunicat formal ordinul, în considerarea caracterului său de document clasificat - în fapt, i s-au adus la cunoştinţă încă de la nivelul anului 2001 toate elementele de conţinut ale acestui act care priveau persoana sa (trecerea în rezervă, dreptul de pensie, dreptul la plăţi compensatorii conform O.G. nr. 7/1998), iar nu abia la data de 02 iunie 2015, prin aprobarea accesului la Registrul de valori al Curţii de Apel Bucureşti.

Nu sunt deci întemeiate susţinerile recurentului în sensul că până la 02.06.2015 nu a cunoscut conţinutul actului administrativ contestat şi că până atunci s-a aflat într-o situaţie de forţă majoră care l-a împiedicat să introducă acţiunea în anulare în termenul prevăzut de lege, în mod temeinic şi legal prima instanţă a admis excepţia tardivităţii acţiunii.

De altfel, nu poate fi ignorată în acest context împrejurarea că recurentul a solicitat în acelaşi an anularea ordinului de trecere în rezervă în cadrul dosarului nr. x al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea fiind respinsă în mod irevocabil ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, potrivit Deciziei nr. 7708/12.12.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ulterior, recurentul reclamant a mai solicitat anularea Ordinului nr. MP.660/2001 şi prin acţiunea înregistrată la data de 04.01.2010 la Curtea de Apel Bucureşti, acţiune respinsă, de asemenea, în mod irevocabil ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile, instanţa de recurs reţinând în considerentele Deciziei nr. 1626/21.04.2015, pronunţată în dosarul nr. x, că "este adevărat că, la data emiterii sale, Ordinul nr. MP660/2001 nu i-a fost comunicat/înmânat recurentului-reclamant, reglementările militare R.G.1/1989 prevăzând doar modalitatea aducerii la cunoştinţă prin ordin de zi pe unitate, ceea ce în plan juridic echivalează cu notificarea acelui act administrativ. Ceea ce susţine, de fapt, recurentul este faptul că nu se află în posesia actului în sine, nu şi faptul că nu ar fi cunoscut conţinutul Ordinului nr. MP660/2001. Drept urmare, recurentul a luat cunoştinţă de trecerea sa în rezervă, începând cu data de 02.07.2001, semnând pe statele de plată pentru sumele cuvenite în temeiul O.G. nr. 7/1998."

Or, formularea cu mult peste termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a plângerii prealabile, a cărei lipsă a fost deja sancţionată în mod irevocabil de instanţele judecătoreşti, nu poate avea ca efect eludarea termenului de introducere a acţiunii, respectiv o "repunere în termen" care nu este prevăzută de lege.

În sfârşit, în ceea ce priveşte reiterarea prin întâmpinarea la recurs a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei Avocatul Poporului şi a excepţiei inadmisibilităţii cererii de intervenţie forţată (chemare în judecată a altei persoane) a acestei instituţii, invocate în faţa instanţei de fond, Înalta Curte constată că acestea nu au fost analizate de prima instanţă, care a procedat cu prioritate la examinarea şi apoi la admiterea excepţiei tardivităţii acţiunii formulate în contradictoriu cu toţi pârâţii chemaţi în judecată, iar intimatul Avocatul Poporului nu a formulat recurs împotriva acestei soluţii.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2819 din 30 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 mai 2018.