Statute of limitations for post-annulment damages in administrative litigation: prescription period runs from final judicial annulment of the administrative act

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, la data de 05.10.2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (M.D.R.A.P.), Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, solicitând repararea pagubelor suferite de reclamantă şi obligarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice la plata către reclamantă a sumei de 101.960,32 RON, echivalent al folosinţei capitalului ce i se cuvenea.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 30 din 8 februarie 2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru capătul de cerere privind sumele de 47844,57 RON şi 43403,57 de RON, a respins excepţia prescripţiei acţiunii pentru capătul de cerere privind suma de 10.712,18 RON, în baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, calificată de instanţa de judecată ca fiind excepţia prescripţiei, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca fiind prescrisă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 30 din 8 februarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, întemeiat în drept pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate, ca nefondată şi neîntemeiată, şi, pe cale de consecinţă, obligarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice la plata sumei de 101.960,32 RON, drept echivalent al folosinţei capitalului cuvenit U.A.T. Municipiul Târgovişte.

În motivarea cererii de recurs a susţinut că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Potrivit primului capăt de cerere, a solicitat primei instanţe să constate că: (a) debitorul M.D.R.A.P. datorează suma de 47.844,57 RON, reprezentând dobândă penalizatoare calculată pentru perioada 22.11.2012 - 27.11.2013, conform O.G. nr. 13/2011, motivat de faptul că a folosit capital cuvenit U.A.T. Municipiul Târgovişte în valoare de 533.310,95 RON; (b) debitorul M.D.R.A.P. datorează suma de 35.766,45 RON, reprezentând diferenţă neachitată de A.M.-P.O.R., la care se adaugă dobânda penalizatoare în valoare de 7.637,12 RON calculată pentru perioada 22.11.2012 - 30.09.2015, conform O.G. nr. 13/2011.

Potrivit celui de-al doilea capăt de cerere, a solicitat primei instanţe să constate că: (a) debitorul M.D.R.A.P. datorează suma de 10.712,18 RON, reprezentând dobândă penalizatoare calculată pentru perioada 18.06.2013 - 10.02.2014, conform O.G. nr. 13/2011, motivat de faptul că a folosit capitalul cuvenit U.A.T. Municipiul Târgovişte în valoare de 203.061,30 RON.

Cu privire la al doilea capăt a învederat că, la data de 16.04.2013, M.D.R.A.P. a transmis titlul executoriu Nota de constatare nr. x la A.N.A.F. - A.F.P. Municipiul Târgovişte pentru executarea silită a U.A.T. Municipiul Targovişte pentru suma de 203.061,30 RON, reprezentând 163.108,26 RON debit şi 39.953,04 RON TVA.

La data de 13.05.2013, A.N.A.F. - A.F.P. Municipiul Târgovişte a comunicat Somaţia nr. 48103/08.05.2013, pentru executarea silită a U.A.T. Municipiul Târgovişte pentru suma de 203.061,30 RON, în temeiul titlului executoriu Nota de constatare nr. x.

Debitul aferent acestui titlu executoriu fusese recuperat de M.D.R.A.P. prin reţinere din Cererea de rambursare nr. 8/30.04.2013.

La data de 18.06.2013, urmare a executării silite a U.A.T. Municipiul Târgovişte de către A.N.A.F. - A.F.P. Municipiul Târgovişte, debitul aferent titlului executoriu este încasat în contul bancar al A.M.-P.O.R.

Susţine că prima instanţă a omis să constate că debitul în valoare de 203.061,30 RON a fost recuperat de M.D.R.A.P. atât prin reţinere, cât şi prin încasarea din executarea silită.

La data de 10.02.2014, reclamanta a recuperat valoarea de 203.061,30 RON, fapt pentru care natura obligaţiei M.D.R.A.P. constă în suma socotită în bani cu titlu de dobândă calculată pentru perioada 18.06.2013 - 10.02.2014, drept echivalent al folosinţei capitalului cuvenit U.A.T. Municipiul Târgovişte, conform O.G. nr. 13/2011.

Instanţa de fond a reţinut corect şi a motivat întemeiat că excepţia de inadmisibilitate a acţiunii pentru primul capăt de cerere şi excepţia prescripţiei acţiunii pentru al doilea capăt de cerere sunt neîntemeiate.

Totuşi, a reţinut eronat că acţiunea introdusă în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 este prescrisă şi că nu poate reţine susţinerile reclamantei că termenul de prescripţie curge de la momentul pronunţării deciziei de ÎCCJ, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că doar în acest moment a putut determina întinderea pagubei.

Recurenta reclamantă susţine că, ulterior sentinţei nr. 3062/14.10.2013 prin care Curtea i-a respins acţiunea în dosarul nr. x/2013, A.M.-P.O.R. a achitat U.A.T. Municipiul Târgovişte, cu O.P. nr. x/27.11.2013, suma de 533.310,95 RON, din valoarea totală reţinută de 569.077,40 RON.

Recursul U.A.T. Municipiul Târgovişte împotriva sentinţei nr. 3062/14.10.2013 a fost înregistrat la data de 15.01.2014, la care U.A.T. Municipiul Târgovişte nu putea cunoaşte întinderea pagubei, raportat la cauza care făcea obiectul dosarului nr. x/2013

O decizie nefavorabilă a Înaltei Curţi în sensul respingerii recursului ar fi determinat rambursarea de către U.A.T. Municipiul Târgovişte a sumei achitate de A.M.-P.O.R. cu OP nr. x/27.11.2013, cu obligarea la plata dobânzii pentru creanţe bugetare, conform art. 42 din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin Decizia nr. 1881/06.05.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul U.A.T. Municipiul Târgovişte, a anulat actele administrative emise de M.D.R.A.P. şi a soluţionat irevocabil litigiul.

Prin urmare, prima instanţă era datoare să constate că, urmare a Deciziei nr. 1881/06.05.2015, U.A.T. Municipiul Târgovişte a fost în măsură să cunoască întinderea pagubei suferite prin actele actele administrative anulate.

Acţiunea în prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 05.10.2015, în termen de 6 luni de la data pronunţării Deciziei nr. 1881/06.05.2015, conform art. 19 alin. (2) şi art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Mai susţine că prima instanţă a omis să constate că prezenta acţiune a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1349 şi urm., art. 1357, art. 1381, art. 1382, art. 1385, art. 1386, art. 1516 şi urm., art. 1527, art. 1530 şi urm. C. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1881/06.05.2015, a anulat actele administrative producătoare de prejudiciu U.A.T. Municipiul Târgovişte, prin fapta ilicită a M.D.R.A.P., fără a hotărî şi asupra despăgubirilor, întrucât reclamanta nu a solicitat acest lucru.

Prima instanţă a omis să constate că reclamanta nu a dat dovadă de pasivitate şi a promovat recursul împotriva sentinţei nr. 3062/14.10.2013, iar prezenta acţiune este întemeiată pe existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, care nu a fost executată de M.D.R.A.P.

De asemenea, a omis să examineze faptul că, anterior Deciziei nr. 1881/06.05.2015, M.D.R.A.P. a restituit parţial suma reţinută şi cuvenită reclamantei, a rămas neachitată suma de 35.766,45 RON care reprezintă dovada clară că nu a executat hotărârea Înaltei Curţi.

În mod evident, momentul începutului cursului prescripţiei pentru acţiunea în reparaţie pentru prejudiciul suferit, ca urmare a neexecutării de către M.D.R.A.P. a Deciziei nr. 1881/06.05.2015, respectiv momentul când a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei pricinuite, se situează cel mai târziu la data împlinirii prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a titlului, sens în care a invocat disp. art. 1381 C. civ.

A mai aratat că, deşi capetele principale de cerere au cauze diferite, sunt în strânsă legătură datorită titlului comun - Nota de constatare nr. x, anulat prin Decizia nr. 1881/06.05.2015 pronunţată de Înalta Curte.

A criticat, de asemenea, şi refuzul primei instanţe de încuviinţare a probei cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea contabilitate.

1.4 Apărarea intimatului

Intimatul pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât motivele de recurs nu pot fi încadrate în vreunul dintre cazurile limitativ prevăzute la art. 488 C. proc. civ., recurenta preluând în integralitate motivele formulate prin cererea de chemare în judecată, fără a fi dezvoltată practic vreo critică faţă de soluţia instanţei.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului susţinând că art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează posibilitatea formulării cererii de despăgubiri la o dată ulterioară introducerii cererii principale în anularea unui act administrativ, pornind de la ideea că, la data formulării cererii de anulare, reclamantul nu cunoştea întinderea pagubei.

Disp. art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se aplică şi în situaţia în care reclamantul a cunoscut întinderea prejudiciului înainte de data formulării cererii de anulare, dar nu a formulat capătul de cerere privind despăgubirile în cadrul acţiunii principale. În acest caz, recurenta are posibilitatea de a formula în mod distinct, ulterior, o acţiune separată pentru repararea prejudiciului, însă sub condiţia imperativă a respectării termenului de prescripţie de un an calculat de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Având în vedere faptul că, potrivit portal, just, acţiunea recurentei a fost depusă în data de 05.10.2015, ar însemna că aceasta a cunoscut prejudiciul cel târziu la data de 05.10.2014.

Recurenta a cunoscut în mod obiectiv întinderea pagubei cu mult înaintea datei de 05.10.2014 şi, prin urmare, termenul de un an reglementat de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 era împlinit la data de 05.10.2015.

Singurul motiv de recurs invocat de recurentă îl reprezintă faptul că nu a cunoscut întinderea prejudiciului decât la data pronunţării deciziei ÎCCJ nr. 1881/06.05.2015, argument ce nu poate fi reţinut din următoarele considerente;

A. Suma de 47.844,57 RON

Conform susţinerilor din cererea de chemare în judecată, în data de 22.11.2012, în temeiul Notei de constatare nr. x, M.D.R.A.P. a reţinut suma de 533.310,95 RON. Ulterior, ca urmare a cererii formulate de recurentă, în temeiul O.G. nr. 14/2013, această sumă a fost restituită de către M.D.R.A.P. în data de 27.11.2013.

Suma de 47.844,57 RON reprezintă dobânda penalizatoare aferentă sumei de 533.310,95 RON, calculată în conformitate cu prevederile O.G. nr. 13/2011, pentru perioada 22.11.2012-27.11.2013.

Având în vedere că suma de 533.310,95 RON a fost reţinută în data de 22.11.2012, acesta este momentul la care reclamanta cunoştea prejudiciul născut în sarcina sa şi, implicit, momentul de la care începe să curgă termenul de un an prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Atât timp cât suma cerută reprezintă doar dobânda calculată potrivit O.G. nr. 13/2011, nimic nu împiedica reclamanta să solicite această dobândă la momentul formulării acţiunii având ca obiect anularea notei de constatare nr. x (dosar nr. x/2013, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 29.03.2013).

B. Suma de 43.403.57 RON

La data 27.11.2013, reclamanta cunoştea faptul că a primit o sumă mai mică decât cea reţinută şi, în concluzie, acţiunea este formulată cu depăşirea termenului de un an prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

C. Suma de 10.712,18 RON

Potrivit susţinerilor recurentei, Nota de constatare nr. x a fost transmisă către ANAF, iar ca urmare a executării silite efectuate de aceasta, în data de 18.06.2013 s-au recuperat 203.061,30 RON.

Ulterior, la data de 10.02.2014, această sumă a fost restituită reclamantei.

Suma de 10.712,18 RON reprezintă dobânda penalizatoare aferentă sumei de 203.061,30 RON, calculată potrivit O.G. nr. 13/2011, pentru perioada 18.06.2013-10.02.2014.

Susţine că termenul de un an începe să curgă de la momentul la care, urmare a executării silite, recurenta a achitat suma de 203.061,30 RON (18.06.2013).

Data de 18.06.2013 este momentul la care recurenta a cunoscut existenţa prejudiciului şi, în consecinţă, acţiunea formulată este prescrisă.

Această afirmaţie este susţinută şi de adresa înregistrată la sediul M.D.R.A.P. cu nr. 6784/30.01.2014, prin care recurenta solicita "returnarea sumei de 203.061,30 RON încasată în plus prin executare silită, împreună cu dobânda aferentă începând cu data de 18.06.2013".

Recurenta nu face dovada că a cunoscut prejudiciul doar de la data pronunţării deciziei ÎCCJ nr. 1881/06.05.2015.

Referitor la susţinerea recurentei că instanţa nu s-a pronunţat asupra probei cu expertiza tehnică judiciară arată că instanţa de fond nu a făcut decât să aplice prevederile art. 248 C. proc. civ.

Utilitatea probei cu expertiză contabilă ar putea fi pusă în discuţia părţilor doar în măsura în care instanţa de recurs, admiţând recursul, ar trimite cauza spre rejudecare la fondul cauzei, raportat la faptul că prima instanţă nu a antamat fondul.

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 1 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 29 martie 2018, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, fiind neîntemeiată excepţia nulităţii recursului, a declarat recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de recurs invocat şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, faţă de următoarele considerente:

Prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/22.11.2012 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene - Serviciul Constatare şi Stabilire Nereguli - POR s-au reţinut în sarcina recurentei reclamante abateri de la legislaţia achiziţiilor publice privind atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări nr. 10438/21.04.2011 încheiat cu S.C. A. S.R.L., s-a aplicat o corecţie financiară de 10% din valoarea acestui contract de lucrări şi s-a stabilit valoarea creanţei bugetare în suma de 569.077,40 RON.

Recurenta reclamantă a solicitat instanţei anularea acestei note de constatare şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva acesteia, dar prin sentinţa civilă nr. 3062/14.10.2013, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea.

Ulterior, A.M.-P.O.R. a achitat recurentei reclamante, cu O.P. nr. x/27.11.2013, suma de 533.310,95 RON, din valoarea totală reţinută de 569.077,40 RON.

Recursul recurentei reclamante formulat împotriva sentinţei nr. 3062/14.10.2013 a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1881/06.05.2015, prin care a anulat actele administrative emise de M.D.R.A.P., respectiv nota de constatare şi decizia de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva acesteia.

Prin prezenta acţiune, recurenta reclamantă a solicitat obligarea intimatului pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice la plata sumei de 101.960,32 RON, echivalent al folosinţei capitalului ce i se cuvenea, sumă compusă din:

- suma de 47.844,57 RON reprezentând dobânda penalizatoare aferentă sumei de 533.310,95 RON, calculată în conformitate cu prevederile O.G. nr. 13/2011, pentru perioada 22.11.2012-27.11.2013;

- suma de 43.403,57 RON formată din suma de 35.766,45 RON, la care se adaugă dobânda penalizatoare în valoare de 7.637,45 RON, calculată pentru perioada 22.11.2012-30.09.2015 (suma de 35.766,45 RON reprezintă diferenţa dintre suma de 569.077,40 RON, stabilită prin nota de constatare şi reţinută de intimatul pârât, şi suma de 533.310,95 RON achitată recurentei reclamante de A.M.-P.O.R., cu O.P. nr. x/27.11.2013);

- suma de 10.712,18 RON reprezentând dobânda penalizatoare aferentă sumei de 203.061,30 RON, calculată potrivit O.G. nr. 13/2011, pentru perioada 18.06.2013-10.02.2014 (suma de 203.061,30 RON reprezintă debitul aferent notei de constatare, compus din suma de 163.108,26 RON - debit şi suma de 39.953,04 RON - TVA).

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, calificată de instanţă ca fiind excepţia prescripţiei, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, şi a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind prescrisă.

În acest sens a reţinut că cererea formulată pe cale separată, de solicitare de despăgubiri, este o situaţie de excepţie de la regula instituită de art. 8, coroborat cu art. 11 din legea nr. 554/2004, a acţiunii de plină jurisdicţie, acţiune complexă care să conţină şi capătul de cerere referitor la despăgubiri. Acţiunea prevăzută de art. 19 trebuie să fie în mod real motivată pe o situaţie obiectivă, determinată de imposibilitatea determinării întinderii prejudiciului la momentul introducerii cererii de anulare a actului administrativ, iar reclamantul trebuie să probeze momentul la care a luat cunoştinţă de întinderea pagubei şi să respecte termenul de un an calculat în condiţiile art. 19 din lege.

Potrivit art. 19, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data când acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Astfel, termenul de prescripţie pentru cererea în despăgubire este condiţionat de data când persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Curtea a reţinut că, potrivit susţinerilor reclamantei, a formulat acţiune în contencios administrativ împotriva actelor administrative: nota de constatare nr. x/22.11.2012 şi decizia nr. 6 din data de 12.01.2013, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII a contencios administrativ şi fiscal, formându-se dosarul x/2013

De asemenea, potrivit certificatului, la data de 06.05.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes şi a admis recursul declarat de U.A.T. Municipiul Târgovişte împotriva sentinţei nr. 3062/14.10.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, a admis acţiunea reclamantei, a dispus anularea actelor administrative contestate, respectiv nota de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare nr. x/19.12.2012 şi decizia nr. 6 din 10 ianuarie 2013.

Curtea a reţinut că la momentul introducerii acţiunii de anulare a actelor administrative contestate, respectiv în anul 2013, reclamanta a cunoscut întinderea pagubei, respectiv dobânda la sumele pe care trebuia să le restituie autorităţii administrative, ca urmare a emiterii actelor administrative. Rezultă că termenul de un an este împlinit la momentul introducerii cererii de chemare în judecată (01.10.2015) .

Chiar dacă s-ar lua în considerare data reţinerii sumelor de autoritatea administrativă (respectiv 22.11.2012 - pentru suma de 47.844,57 RON, 27.11.2013 - pentru suma de 43.403,57 de RON şi 18.06.2013 - pentru suma 10.712,18 RON), presupunând că autoritatea nu putea calcula anterior prejudiciul la momentul sesizării instanţei de contencios administrativ, Curtea a reţinut că şi faţă de această dată, termenul de un an este împlinit.

Aceste sume reţinute în baza actelor administrative contestate în acţiunea principală i-au fost restituite reclamantei la data de 27.11.2013 -pentru suma de 47844,57 de RON; 27.11.2013 - când a cunoscut că nu i-a fost restituită întreaga sumă - pentru suma de 43403,57 de RON; 10.02.2014 - pentru suma de 10712,18 RON). Astfel, şi dacă s-ar lua în considerare că doar la momentul restituirii acestor sume se putea stabili întinderea prejudiciului, termenul de un an este împlinit.

Cum reclamanta nu a invocat intervenirea unor cauze de suspendare sau întrerupere, Curtea a constatat că acţiunea introdusă în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 este prescrisă.

Curtea nu a putut reţine susţinerile reclamantei că termenul de prescripţie curge de la momentul pronunţării deciziei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că doar în acest moment a putut determina întinderea pagubei.

Înalta Curte constată că, în mod greşit, prima instanţă a considerat că la data sesizării instanţei cu prezenta acţiune era împlinit termenul de prescripţie, care nu curge de la momentul pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a deciziei de anulare a actelor administrative contestate de reclamantă.

În acest sens are în vedere disp. art. 19 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

(2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).

Termenul în discuţie "are în vedere tocmai acele situaţii în care, în momentul introducerii cererii în anulare a actului administrativ individual, persoana vătămată nu poate în mod obiectiv cunoaşte existenţa şi întinderea pagubei, astfel că nu poate formula concomitent o acţiune în despăgubire. După soluţionarea acţiunii în anulare, aceasta poate estima şi pretinde paguba cauzată prin actul administrativ anulat, având la dispoziţie un termen de un an pentru formularea unei astfel de acţiuni" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 568/7.06.2007).

Până la momentul anulării prin hotărâre judecătorească definitivă a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/22.11.2012 şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva acesteia nu se poate vorbi despre cunoaşterea existenţei unei pagube şi, implicit, despre întinderea acesteia, astfel încât calcularea termenului de prescripţie de la o dată anterioară pronunţării deciziei nr. 1881/06.05.2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nu poate fi primită.

Referitor la suma de 47.844,57 RON, intimatul pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice susţine că, întrucât suma de 533.310,95 RON a fost reţinută în data de 22.11.2012, acesta este momentul la care reclamanta cunoştea prejudiciul născut în sarcina sa şi, implicit, momentul de la care începe să curgă termenul de un an prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Atât timp cât suma cerută reprezintă doar dobânda calculată potrivit O.G. nr. 13/2011, nimic nu împiedica reclamanta să solicite această dobândă la momentul formulării acţiunii având ca obiect anularea notei de constatare nr. x (dosar nr. x/2013, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 29.03.2013).

Cu privire la susţinerea că momentul de la care începe să curgă termenul de un an este data de 22.11.2012, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru că se putea vorbi despre producerea unui prejudiciu reclamantei numai în măsura în care actele administrative prin care a fost stabilită şi menţinută corecţia financiară erau nelegale. Or, la data de 22.11.2012 - data emiterii notei de constatare prin care s-a stabilit cuantumul corecţiei financiare, această notă se bucura de prezumţia de legalitate de care beneficiază orice act administrativ, astfel încât reclamanta nu avea posibilitatea de a aprecia asupra existenţei şi întinderii pagubei.

Mai mult, admisibilitatea cererii de despăgubiri, întemeiate pe disp. art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de soluţionarea unei acţiuni anterioare în contencios administrativ formulate în temeiul disp. art. 1 din lege. Astfel, o cerere prin care se solicită obligarea unei autorităţi publice la plata de despăgubiri materiale şi morale, dar care nu este precedată de o acţiune în contencios administrativ formulată şi soluţionată în temeiul disp. art. 1 din lege, are un obiect pur patrimonial şi nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ.

La baza stabilirii răspunderii patrimoniale a administraţiei publice stă culpa acesteia, concretizată în emiterea unui act nelegal sau în nesoluţionarea unei cereri ori în refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Or, culpa autorităţii publice, ca o condiţie a răspunderii administrativ patrimoniale, se poate constata numai în cadrul acţiunii în anularea unui act administrativ tipic sau asimilat.

În consecinţă, nu se poate considera că de la data de 22.11.2012 începe să curgă termenul de un an reglementat de art. 19 din Legea nr. 554/2004, pentru sesizarea instanţei cu o acţiune în despăgubiri, câtă vreme anterior acestei date nu a fost promovată şi soluţionată o acţiune având ca obiect anulare act administrativ, respectiv anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiei financiare şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.

Aprecierea că nimic nu împiedica reclamanta să solicite dobânda la momentul formulării acţiunii având ca obiect anularea notei de constatare nr. x nu poate fi reţinută, din moment ce legiuitorul dă posibilitatea persoanei vătămate, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, să solicite repararea pagubei cauzate prin actul administrativ vătămător, ulterior sesizării instanţei cu acţiunea în anularea actului administrativ. Aceasta înseamnă că reclamanta nu avea obligaţia de a se adresa instanţei cu o singură cerere de chemare în judecată prin care să solicite atât anularea actului administrativ, cât şi repararea pagubei suferite, în speţă dobânda penalizatoare aferentă sumei de 533.310,95 RON, calculată pentru perioada 22.11.2012-27.11.2013.

În privinţa sumei de 43.403.57 RON, intimatul pârât arată că la data de 27.11.2013, reclamanta cunoştea faptul că a primit o sumă mai mică decât cea reţinută şi, în concluzie, acţiunea este formulată cu depăşirea termenului de un an.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, la data 27.11.2013, A.M.-P.O.R. a achitat recurentei reclamante, cu O.P. nr. x/27.11.2013, suma de 533.310,95 RON, din valoarea totală reţinută de 569.077,40 RON, diferenţa rămasă de restituit fiind de 43.403.57 RON.

Însă, posibilitatea recurentei reclamante de a aprecia asupra existenţei şi întinderii prejudiciului constând în această sumă depinde tot de stabilirea caracterului nelegal al notei de constatare prin care a fost aplicată corecţia financiară în cuantum de 569.077,40 RON, pentru că numai în acest caz recurentei reclamante trebuia să îi fie restituită şi diferenţa de 43.403.57 RON.

Referitor la suma de 10.712,18 RON, intimatul pârât arată că, urmare a executării silite, în data de 18.06.2013 s-au recuperat 203.061,30 RON. Ulterior, la data de 10.02.2014, această sumă a fost restituită reclamantei, iar termenul de un an începe să curgă de la momentul la care, urmare a executării silite, recurenta a achitat suma de 203.061,30 RON, respectiv de la 18.06.2013.

Instanţa de control judiciar apreciază că nici această susţinere nu constituie un argument în sprijinul soluţiei de respingere a recursului, având în vedere că prejudiciul constând în dobânda aferentă acestei sume poate fi reţinut doar în cazul dovedirii nelegalităţii actului administrativ în temeiul căruia s-a procedat la recuperarea prin executare silită a sumei de 203.061,30 RON. Or, această nelegalitate a fost stabilită prin decizia pronunţată de instanţa supremă, la data de 06.05.2015, în soluţionarea recursului formulat de recurenta reclamantă împotriva sentinţei prin care i-a fost respinsă acţiunea.

În plus, se are în vedere şi împrejurarea că suma la plata căreia recurenta reclamantă solicită a fi obligat intimatul pârât este reprezentată de dobânda penalizatoare reglementată de O.G. nr. 13/2011 care prevede la art. 1 alin. (3) că dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare.

Fără a antama fondul litigiului, instanţa de recurs reţine că, potrivit prevederilor legale menţionate, această dobândă poate fi solicitată de creditorul unei obligaţii băneşti, or, nu se poate considera că, anterior anulării prin hotărâre judecătorească definitivă a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare, creanţa invocată de recurenta reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată avea un caracter cert pentru a o îndreptăţi să solicite obligarea debitorului - în speţă, ministerul pârât, la plata acestui tip de dobândă.

În consecinţă, termenul de un an reglementat de art. 19 din Legea nr. 554/2004 începe să curgă în cauză de la data pronunţării deciziei nr. 1881/06.05.2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizie care a statuat definitiv asupra nelegalităţii actului administrativ care a produs prejudicierea recurentei reclamante.

Critica privind respingerea de către prima instanţă a probei cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea contabilitate nu poate fi primită, în condiţiile în care soluţionarea cererii de chemare în judecată s-a făcut în temeiul unei excepţii procesuale care a făcut de prisos examinarea fondului cauzei, proba solicitată putând fi utilă şi concludentă doar pentru soluţionarea fondului litigiului.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi având în vedere că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, în temeiul art. 498 alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte împotriva sentinţei nr. 30 din 8 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată. Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 aprilie 2018.