Suspension of execution of fiscal inspection measures: failure to prove well-founded case and imminent harm

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 5.09.2014, reclamanta A. S.R.L., societate în insolvenţă, a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala, solicitând suspendarea executării Dispoziţiei nr. x/29.07.2014 privind masurile stabilite de organele de inspecţie fiscala emisă de Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala - Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili în baza Raportului de inspecţie fiscala nr. x/25.07.2014, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios administrativ formulată împotriva acesteia.

Ulterior, la data de 7 octombrie 2014, reclamanta a depus o cerere completatoare, în sensul că solicită şi suspendarea executării Dispoziţiei nr. x/09.09.2014 privind masurile stabilite de organele de inspecţie fiscala, emisa de Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala - Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili pentru îndreptarea erorilor materiale cuprinse în Dispoziţia nr. x/29.07.2014 privind masurile stabilite de organele de inspecţie fiscala.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3188 din data de 21.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin Administrator Judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.

2. Recursul

2.1. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta A. S.R.L., prin Administrator Judiciar B. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii pe fond, cu consecinţa suspendării executării Dispoziţiei nr. x/09.09.2014 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală şi a Dispoziţiei nr. x/29.07.2014 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală.

Prin cererea de recurs, recurenta a procedat la o reiterare a aspectelor prezentate în cuprinsul acţiunii introductive, atât cu privire la cazul bine justificat cât şi cu privire la paguba iminentă, aspecte despre care recurenta a susţinut că ar conduce la dovedirea îndeplinirii celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu consecinţa admiterii cererii de suspendare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările intimatei

Intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 aprilie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 26 ianuarie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată raportat la criticile ce i-au fost aduse, faţă de probatoriul administrat, dar şi prin prisma prevederilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea celor în continuare înfăţişate.

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi de art. 15 din aceeaşi lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În cauză, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, realizând o a analiză sumară a aparenţei dreptului, în mod temeinic şi legal a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş şi t) din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.

Susţinerile din recurs, prin care recurenta procedează în fapt la o reiterare a aspectelor prezentate în cuprinsul acţiunii introductive, nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea sau netemeinicia soluţiei şi argumentaţiei Curţii de apel.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt şi/sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ sau modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare) etc.

Se constată, din analiza cererii de suspendare formulate de recurenta-reclamantă şi a susţinerilor acesteia, că motivele de nelegalitate a actului contestat referitoare la: 1. existenţa unei contradicţii între concluziile Raportului de inspecţie fiscala nr. x/25.07.2014 care a stat la baza emiterii Dispoziţiei de măsuri nr. x/29.07.2014 prin care organele de inspecţie fiscala au înlăturat caracterul de cheltuiala deductibila a sumelor achitate de A. S.R.L. furnizorului C. S.R.L. în perioada 2009 - 2011 şi concluziile Raportului de inspecţie fiscala nr. x/25.07.2012 emis de aceeaşi instituţie, prin care a fost recunoscut caracterul de cheltuiala deductibila a aceloraşi sume achitate de A. S.R.L. furnizorului C. în perioada 2009 - 2011; 2. modul în care organele de inspecţie fiscală au tratat cheltuielile aferente aprovizionărilor destinate livrărilor intracomunitare şi veniturile impozabile aferente tranzacţiilor reprezentând livrări intracomunitare şi încălcarea prevederilor art. 109 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală 3. nemotivarea faptică de către echipa de inspecţie fiscala a motivelor pentru care a dispus ca reclamanta să procedeze la diminuarea veniturilor impozabile cu valoarea achiziţiilor aferente livrărilor intracomunitare, precum şi la majorarea cheltuielilor nedeductibile cu valoarea achiziţiilor aferente livrărilor intracomunitare pentru perioadele trimestrul IV 2011 - 30.04.2012 şi 01.03.2013 - 31.12.2013; 4. incorecta preluare şi prelucrare de date de către organele de inspecţie fiscala, care denaturează realitatea şi modifică semnificativ sumele reţinute în sarcina reclamantei, în speţa stabilirea corecta a veniturilor în raport de valoarea livrărilor intracomunitare, precum şi determinarea cheltuielilor deductibile/nedeductibile în raport cu valoarea achiziţiilor aferente livrărilor intracomunitare; 5. reconsiderarea tranzacţiilor în raport de achiziţiile de la furnizorul D. S.R.L. vizează fondul cauzei şi nu creează pentru actul administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată o îndoială serioasă în privinţa legalităţii, în sensul definiţiei date de legiuitor acestei noţiuni în art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004.

Or, în cadrul unei cereri de suspendare instanţa nu poate antama fondul dreptului dedus judecăţii, iar aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu sunt de natură să inducă o puternică îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, o deplină clarificare şi evaluare a aspectelor învederate neputându-se realiza decât cu prilejul soluţionării acţiunii de fond, privind anularea actului administrativ atacat.

Cu just temei a apreciat prima instanţă că, în ceea ce priveşte motivul invocat de reclamantă referitor la efectuarea inspecţiei fiscale cu încălcarea prevederilor art. 98 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, doar acesta putea fi cercetat în cadrul prezentei cereri fără o prejudecare a fondului.

Or, cu privire la acest motiv, în mod corect s-a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 91 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare, dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, termen care începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală.

Astfel, avizul de inspecţie fiscală nr. 67/19.12.2013 a fost emis pentru verificarea obligaţiei fiscale reprezentând impozit pe profit, începând cu 01.01.2007, cu respectarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, întrucât, creanţa fiscală pentru impozitul pe profit aferent anului 2007 se declara la începutul anului 2008 prin declaraţie fiscala, astfel că termenul de prescripţie începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală, deci de la data de 1 ianuarie 2009 şi se împlineşte la 1 ianuarie 2014.

Totodată, nici motivul care vizează înscrierea eronată a numerelor articolelor nu atrage nulitatea actului administrativ atacat, având în vedere că au fost preluate dintr-o formă anterioară a O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, textele acestor articole fiind, însă, reproduse corect în actul administrativ fiscal, astfel încât aceasta reprezintă o eroare materială, pentru îndreptarea căreia, în baza art. 48 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost emisă Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 84537/09.09.2014.

Neîndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa cazului bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susţinerilor recurentei în privinţa condiţiei prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege.

De altfel, în privinţa pagubei iminente, în deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada pagubei iminente produse prin executarea actului contestat.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 3188 din 21 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2017.