Inflation adjustment of restitution compensation suspended by legislative moratorium and transfer of payment obligation to Ministry of Finance

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 03.04.2015 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat actualizarea cu rata inflaţiei a umei de 30.319,25 RON (reprezentând despăgubiri conform Legii nr. 247/2005) pentru perioada 27 aprilie până în octombrie 2014, aşa cum s-a procedat şi din iulie 2004 până în aprilie 2011 conform sentinţei nr. 247/27.04.2011 pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 314 din 1 iulie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x, au fost respinse excepţiile procesuale privind netimbrarea cererii, inadmisibilitatea şi prescripţia acţiunii pentru anul 2011 şi a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, fiind obligată pârâta să actualizeze suma din titlul de despăgubire - debit principal, în continuare şi pentru perioada 28.04.2011 - 27.06.2013 şi să plătească reclamantului această actualizare cu indicele de inflaţie, precum şi să plătească suma de 100 RON cheltuieli de judecată.

2. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat recurs, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ. şi solicitând casarea sentinţei recurate, cu respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

2.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

2.1.1. Sentinţa recurată a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti (cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.), deoarece legea dispune că judecătorii vor hotărî numai asupra celor ce formează obiectul pricinii. Astfel, instanţa nu poate depăşi limitele fixate de reclamant prin acţiunea sa. Cât timp reclamantul a cerut actualizarea pentru perioada 27 aprilie 2011- octombrie 2014, iar instanţa a acordat actualizarea pentru perioada 28.04.2011-27.06.2013 şi a dispus obligarea la plată, au fost depăşite atribuţiunile judecătoreşti.

2.1.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se arată că, faţă de prev. articolului unic din O.U.G. nr. 4/2012 şi ale Legii nr. 117/2012, la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti (prin decizia civilă nr. 2389/16.05.2012 a ICCJ), emiterea titlurilor de despăgubire era suspendată.

Prin această suspendare, s-a urmărit implementarea Hotărârii CEDO din cauza pilot B. şi alţii împotriva României, dar şi blocarea operaţiunilor referitoare la mecanismul de acordare a despăgubirilor, pentru intervalul de timp necesar reformării legislaţiei şi găsirii resurselor financiare necesare plăţii despăgubirilor.

În acest context, obligarea ANRP la actualizarea sumei din titlul de despăgubire inclusiv pentru perioada în care procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost suspendată, este nelegală.

Prin Legea nr. 165/2013, legiuitorul a stabilit o procedură specială pentru acordarea acestor despăgubiri, prin luarea în considerare şi a competenţelor şi procedurilor stabilite în privinţa instituţiilor implicate, a numărului mare de solicitanţi şi a resurselor materiale limitate de care dispune bugetul de stat, pentru evitarea blocării funcţionării mecanismului de restituire şi a discriminărilor între solicitanţi. Pentru îndeplinirea acestor obligaţii, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a emis titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În speţă, etapa emiterii titlului de despăgubire s-a realizat, fiind astfel emis Titlul de despăgubire nr. 33/27.06.2013. Prin urmare, CNCI, în calitate de continuatoare în drepturi a CCSD, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, a emis în favoarea reclamantei şi a persoanelor îndreptăţite titlul de despăgubire mai sus menţionat.

Următoarea etapă o reprezintă emiterea titlului de plată de către ANRP, iar numai după aceea, plata acestuia de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale. Astfel, la data de 12.06.2015, ANRP a emis în favoarea reclamantului Titlul de plată seria x nr. x în suma de 6063,85 RON, reprezentând a doua tranşă aferentă titlului de despăgubire nr. 33/27.06.2013. Anterior, fusese emis Titlul de plată seria x nr. x în cuantum de 6063,85 RON, reprezentând prima tranşă aferentă aceluiaşi titlu de despăgubire.

Având în vedere disp. art. 41 din Legea nr. 165/2013 coroborat cu art. 22 alin. (1)-(3) din H.G. nr. 401/19.06.2013, ANRP şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite de lege în sarcina sa.

Se mai arată că valoarea ce a stat la baza emiterii titlului de despăgubire a fost stabilită de ICCJ prin decizia civilă nr. 2389/16.05.2012. Între acest titlu de despăgubire şi titlurile de plată nu pot exista neconcordanţe, iar obligarea ANRP la actualizarea cu indicele de inflaţie excede prevederilor Legii nr. 165/2013, neexistând o fundamentare legală a unei astfel de obligaţii. Menţinerea soluţiei pronunţate pe fondul cauzei ar institui un mecanism de despăgubire pe cale jurisprudenţială, în alte condiţii şi în altă procedură decât cea instituită de legea specială.

Prin recursul formulat, recurenta a mai invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la plata despăgubirilor. Faţă de prev. art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, ANRP emite titluri de plată ce vor deveni scadente după data de 01.01.2014, plata sumelor fiind eşalonată pe o perioadă de 5 ani. Asttfel, ANRP nu mai are atribuţii privind plata despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, ci sumele se plătesc de Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 zile de la emitere. Astfel, sub imperiul noii legislaţii aplicabile, sarcina plăţii revine în mod exclusiv MFP, ANRP nemaiavând obligaţii privind plata despăgubirilor.

2.2. Întâmpinarea

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că Legea nr. 165/2013 nu face nicio referire la indicele de inflaţie şi invocând prev. art. 16 alin. (9) din Titlul VII Capitolul V al Legii nr. 247/2005 care prevede posibilitatea actualizării sumei acordate ca despăgubiri cu indicele de inflaţie.

2.3. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimat.

S-a arătat că art. 4 din Titlul de despăgubire nr. 33/27.06.2013 prevede că putea fi atacat în condiţiile legii contenciosului administrativ la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, în circumscripţia căruia îşi are sediul CNCI. În condiţiile în care reclamantul era nemulţumit de cuantumul despăgubirilor cuprinse în titlul de despăgubire emis de CNCI, avea posibilitatea de a ataca decizia emisă.

Se mai invocă Decizia nr. 1242/22.09.2011 a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010 prevăzând suspendarea emiterii titlurilor de plată cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu aduc atingere existenţei dreptului de proprietate, dat fiind faptul că în art. III alin. (2) se prevede o modalitate temporară de exercitare a acestui drept.

Practica judecătorească a statuat, cu caracter de principiu, prevalenţa legilor speciale faţă de cele generale în materia retrocedărilor, astfel că o cerere întemeiată exclusiv pe dispoziţiile C. civ. ori pe cele ale Convenţiei europene nu poate fi respinsă decât ca neîntemeiată.

3. Procedura de soluţionare a recursului

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a depus note scrise, prin care a reiterat susţinerile din întâmpinare.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.

3.2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

3.2.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

i.Prin decizia nr. 8279/23.03.2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamantului A. i-au fost stabilit cuantumul despăgubirilor acordate în temeiului Legii nr. 247/2005 la suma de 19425,46 RON.

În cuprinsul acestei decizii, s-a reţinut că suma despăgubirilor a fost stabilită raportat la considerentele sentinţei civile nr. 40/27.02.2003 pronunţate în dosar nr. x de Tribunalul Gorj.

ii. Ca urmare a contestării deciziei nr. 8279/23.03.2010, a fost pronunţată sentinţa nr. 247/27.04.2011 de către Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x, prin care a fost admisă acţiunea reclamantului şi a fost anulată decizia contestată, fiind obligată pârâta ANRP-CCSD să emită o nouă decizie reprezentând titlu de despăgubire, care să cuprindă suma din decizia iniţială, la care se va adîăuga actualizarea acesteia cu indicele de inflaţie începând cu iulie 2004 până la 27 aprilie 2011 (data pronunţării sentinţei).

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:

Susţine instanţa, în ceea ce priveşte actualizarea în raport de valoarea actuală a imobilului că, în aplicarea art. 16 din Legea nr. 247/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite prin decizia nr. LII (52) din 4 iunie 2007 a statuat că "prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005."

Din considerentele acestei decizii se reţine că problema centrală a recursului în interesul legii soluţionat prin decizia mai sus amintită este aceea de a înlătura refuzul controlului judecătoresc exercitat asupra deciziilor sau dispoziţiilor care se aflau pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a noii legi ca urmare a atacării lor cu contestaţie, ca şi pentru cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, deci deciziile/dispoziţiile emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar nu aceea de a limita cuantumul despăgubirilor acordate la cel cuprins în hotărârea judecătorească pronunţată în exercitarea controlului judecătoresc pe calea contestaţiei formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 împotriva deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Prin urmare, reclamantul ar fi fost în drept să pretindă şi să obţină o nouă evaluare a imobilului său preluat abuziv în procedura administrativă prevăzută de art. 16 şi următoarele din Titlului VII, Capitolul V al Legii nr. 247/2005, şi în contextul în care cuantumul despăgubirilor cuvenite acesteia au fost stabilite prin hotărâre judecătorească pronunţată în procedura instituită de Legea nr. 10/2001.

În speţă însă, nu se solicită evaluarea imobilului pentru care s-au acordat despăgubiri prin decizia contestată în prezentul litigiu în cadrul procedurii administrative instituite de art. 16 şi următoarele din Titlului VII, Capitolul V al Legii nr. 247/2005, ci acordarea direct de către instanţă a despăgubirilor în cuantum egal cu devalorizarea monedei naţionale începând cu data pronunţării hotărârii.

Pornindu-se însă de la premisa că decizia reprezentând titlu de despăgubire a fost emisă în cauză, fiind supusă controlului judecătoresc pe calea prezentei acţiuni, se reţine că prin aceasta s-a stabilit cuantumul despăgubirilor chiar la suma statuată prin sentinţa nr. 40 din 27.02.2003 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 1696 din 10.04.2004 stată în dosar nr. x al Curţii de Apel Craiova.

Mai arată instanţa că stabilirea cuantumului despăgubirilor la cuantumul reţinut prin această sentinţă fără posibilitatea reactualizării sale este în mod vădit de natură să producă prejudicii reclamantului, dat fiind faptul de notorietate al devalorizării monedei naţionale ce se coroborează cu perioada de timp de când au fost stabilite despăgubirile în cauză şi până la plata efectivă a acestora.

În acest sens se reţin ca relevante dispoziţiile art. 4 lit. a) şi b) din Titlul VII cap. I al Legii nr. 247/2005, care statuează principiul acorădrii unor despăgubiri juste şi echitabile, precum şi principiul neplafonării acestora prin lege, dar şi dispoziţiile art. 16 alin. (9) din Titlul VII cap. V al Legii nr. 247/2005, care, renunţând la principiul nominalismului monetar instituit în legislaţia civilă prin C. civ., prevede posibilitatea actualizării sumei acordate ca despăgubiri cu indicele de inflaţie.

iii. Sentinţa a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 2389/16.05.2012 pronunţată de ICCJ în acelaşi dosar, prin care s-au statuat următoarele:

Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în cauză nu se solicită evaluarea imobilului pentru care s-au acordat despăgubiri prin decizia contestată în prezentul litigiu în cadrul procedurii administrative instituite de art. 16 şi următoarele din Titlului VII, Capitolul V al Legii nr. 247/2005, ci acordarea direct de către instanţă a despăgubirilor în cuantum egal cu devalorizarea monedei naţionale începând cu data pronunţării hotărârii.

Astfel, cum rezultă din considerentele sentinţei atacate, problema de drept supusă dezbaterii vizează posibilitatea actualizării despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească, la nivelul anului 2004, în raport cu rata inflaţiei.

Recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin criticile formulate, exclude posibilitatea oricărei actualizări, apreciind că, din interpretarea considerentelor Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 431/26 martie 2009, rezultă că s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti prin care s-au stabilit despăgubirile şi principiul securităţii juridice.

Susţinerile recurentei sunt nefondate, întrucât prin sentinţa atacată s-a dispus ca pârâta să emită o nouă decizie reprezentând titlu de despăgubire, care să cuprindă suma din decizia iniţială, la care se va adăuga actualizarea acesteia cu indicele de inflaţie începând cu iulie 2004 până la 27 aprilie 2011, astfel că nu se încalcă autoritatea de lucru judecat şi implicit nici principiul securităţii juridice. În fapt, actualizarea despăgubirilor nu presupune stabilirea din nou a acestora, ci reprezintă o măsură compensatorie menită să asigure aceiaşi valoare, reală, a despăgubirilor, având în vedere că perioada mare de timp scursă de la momentul cuantificării lor (anul 2004), prin efectul inflaţiei, a afectat valoarea reală a acestora. Este de reţinut că această actualizare se realizează având în vedere că, în speţa de faţă, priveşte o sumă stabilită printr-o hotărâre judecătorească şi nu în cadrul procedurii administrative.

Criticile recurentei referitoare la incidenţa în cauză a deciziei nr. 52/4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 431/26 martie 2009 nu pot fi reţinute, fiind nefondate.

Astfel, prin sentinţa atacată s-a reţinut aceiaşi valoare stabilită cu autoritate de lucru judecat, fără a se considera necesară parcurgerea etapelor procedurii administrative reglementată de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, reţinându-se în mod corect necesitatea actualizării valorii despăgubirilor acordate.

În ceea ce priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 431/26 martie 2009, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, se constată, din considerentele acesteia, concluzia nelegalităţii repunerii în discuţie a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. Susţinerile recurentei referitoare la incidenţa în cauză a acestor considerente sunt nefondate, întrucât autorul excepţiei de neconstituţionalitate urmărea reevaluarea cuantumului despăgubirilor stabilite irevocabil prin hotărâre judecătorească, în cadrul procedurii reglementate de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, unde se solicită doar actualizarea cu rata inflaţiei a acestora.

Criticile recurentei referitoare la lipsa cadrului legal pentru actualizarea cuantumului despăgubirilor cu indicele de inflaţie nu vor fi reţinute, având în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (9) şi art. 22 alin. (4) şi (5), din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementează posibilitatea acestei actualizări, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

Calea de atac exercitată de recurentul-reclamant tinde la reformarea sentinţei în privinţa actualizării sumei de inflaţie, în sensul acordării acesteia începând cu iulie 2004 şi până la data plăţii efective. Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a dat o dezlegare corectă, întrucât a avut în vedere la adoptarea soluţiei dispoziţiile art. dispoziţiile art. 4 lit. a) şi b) din Titlul VII cap. I al Legii nr. 247/2005, care statuează principiul acordării unor despăgubiri juste şi echitabile precum şi principul neplafonării acestora prin lege, dar şi dispoziţiile art. 16 alin. (9) din Titlul VII cap. V al Legii nr. 247/2005.

iv. Ca urmare a celor statuate prin cele două hotărâri judecătoreşti prezentate anterior, a fost emis Titlul de despăgubire nr. 33/27.06.2013 de către CNCI, pentru suma de 30 319,25 RON, reprezentând suma din decizia iniţială, la care s-a adăugat actualizarea cu indicele de inflaţie începând cu iulie 2004 până la 27 aprilie 2011.

v.Prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul prezentului dosar, reclamantul a solicitat actualizarea cu indicele de inflaţie pentru perioada 27 aprilie 2011- octombrie 2014, data plăţii primei tranşe.

3.2.2. Analiza efectivă a motivelor de casare

3.2.2.1. În ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., în sensul că sentinţa recurată a fost dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti

Recurentul-pârât invocă depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, prin aceea că reclamantul a cerut actualizarea pentru perioada 27 aprilie 2011- octombrie 2014, iar instanţa a acordat actualizarea pentru perioada 28.04.2011-27.06.2013 şi a dispus obligarea la plată.

Înalta Curte constată, mai întâi, că motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. are în vedere depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, prin intrarea în cele ale autorităţii legislative sau executive; el poate fi invocat dacă instanţa a admis cererea prin care s-a solicitat luarea unei măsuri pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl putea face. În schimb, acest motiv nu poate fi invocat dacă instanţa, fără a împieta asupra atribuţiilor puterii legislative sau executive, şi-a atribuit o serie de drepturi procedurale pe care legea nu i le recunoaşte sau a încălcat alte norme juridice, pentru astfel de situaţii fiind incidente alte motive de casare de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În situaţia de faţă, recurentul a invocat în esenţă încălcarea de către prima instanţă a regulilor de procedură referitoare la principiul disponibilităţii şi la obligaţia instanţei de a soluţiona ceea ce s-a invocat, aspecte ce pot fi încadrate la motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Pe fondul acestor susţineri, astfel reîncadrate, Înalta Curte constată că sunt nefondate, deoarece prima instanţă nu a încălcat regulile referitoare la obligaţia de a se pronunţa asupra celor cerute, ci a admis în parte acţiunea, acordând acutalizarea (care reprezintă o pretenţie bănească divizibilă) doar pentru o parte din perioada cerută (27.04.2011-27.06.2013, în loc de 27.04.2011- octombrie 2014, cum se ceruse prin petit).

Pe de altă parte, deşi reclamantul nu a indicat expressis verbis în petitul acţiunii, din motivarea în fapt a acţiunii, reiese că acesta a solicitat nu doar emiterea deciziei de actualizare cu rata inflaţiei, ci şi acordarea (plata) efectivă a acestei actualizări, neputându-se reţine că prima instanţă s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere cu care nu fusese legal învestită.

Astfel, acest motiv de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este nefondat.

În schimb, motivul de casare referitor la invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte ANRP cu privire la plata despăgubirilor, întemeiat tot pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este fondat.

Astfel, conform prev. art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, ANRP emite titluri de plată ce vor deveni scadente după data de 01.01.2014, iar plata sumelor revine ca sarcină Ministerului Finanţelor Publice în cel mult 180 zile de la emiterea titlurilor de plată, în tranşe egale pe o perioadă de 5 ani. Ca urmare, recurentul-pârât ANRP nu mai are atribuţii privind plata despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, ci sumele se plătesc de MFP.

Conform prev. art. 36 din C. proc. civ., prin calitate procesuală pasivă se înţelege identitatea dintre subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii şi persoana chemată în judecată în calitate de pârât. Cum această identitate, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata actualizării, nu se verifică, Înalta Curte va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea la plata actualizării şi va respinge, în consecinţă, acest capăt de cerere, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă

3.2.2.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Problema de drept dedusă judecăţii este aceea dacă, pe perioada aplicării O.U.G. nr. 4/2012 şi a Legii nr. 117/2012 de aprobare a acesteia, pot fi acordate persoanelor îndreptăţite actualizări cu rata inflaţiei, în circumstanţele specifice ale reclamantului din cauza de faţă, care dispunea deja de o decizie emisă de CCSD la data intrării în vigoare a actelor normative de suspendare a procedurii de emitere a titlurilor de despăgubiri.

În drept, prin O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (publicată în MO la data de 15 martie 2012), a fost suspendată, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Alineatul 2 al articolului unic din acest act normativ stabileşte că în perioada de suspendare, personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite.

Ulterior, prin Legea nr. 117 din 4 iulie 2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 pentru modificarea art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, suspendarea a fost prelungită până la data de 15 mai 2013 cu privire la emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi la procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prin această suspendare, s-a urmărit implementarea Hotărârii CEDO din cauza pilot B. şi alţii împotriva României, dar şi blocarea operaţiunilor referitoare la mecanismul de acordare a despăgubirilor, pentru intervalul de timp necesar reformării legislaţiei şi găsirii resurselor financiare necesare plăţii despăgubirilor.

Astfel, faţă de prevederile articolului unic din O.U.G. nr. 4/2012 şi ale Legii nr. 117/2012, la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti ce îl privea pe reclamant (decizia civilă nr. 2389/16.05.2012 a ICCJ), emiterea titlurilor de despăgubire era suspendată.

Ulterior, prin Legea nr. 165/2013, legiuitorul a stabilit o procedură specială pentru acordarea acestor despăgubiri, prin luarea în considerare şi a competenţelor şi procedurilor stabilite în privinţa instituţiilor implicate, a numărului mare de solicitanţi şi a resurselor materiale limitate de care dispune bugetul de stat, pentru evitarea blocării funcţionării mecanismului de restituire şi a discriminărilor între solicitanţi. Pentru îndeplinirea acestor obligaţii, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a emis titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În speţă, etapa emiterii titlului de despăgubire s-a realizat, fiind astfel emis Titlul de despăgubire nr. 33/27.06.2013 de către CNCI, în calitate de continuatoare în drepturi a CCSD, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

Următoarea etapă o reprezintă emiterea titlului de plată de către ANRP, iar numai după aceea, plata acestuia de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale.

Astfel, în cauza de faţă, a fost emis Titlul de plată seria x nr. x în cuantum de 6063,85 RON, reprezentând prima tranşă aferentă aceluiaşi titlu de despăgubire. Ulterior, la data de 12.06.2015, ANRP a emis în favoarea reclamantului Titlul de plată seria x nr. x în suma de 6063,85 RON, reprezentând a doua tranşă aferentă titlului de despăgubire nr. 33/27.06.2013.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât ANRP, având în vedere disp. art. 41 din Legea nr. 165/2013 coroborat cu art. 22 alin. (1)-(3) din H.G. nr. 401/19.06.2013, şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile stabilite de lege în sarcina sa.

În primul rând, actualizarea pe durata suspendării legale a emiterii titlurilor de despăgubire este lipsită de temei legal. La data rămânerii irevocabile a deciziei nr. 2389/2012 a ICCJ, era suspendată procedura de emitere a titlurilor de despăgubire, astfel că ANRP nu putea decât cu încălcarea legii (a O.U.G. nr. 4/2012 şi a Legii nr. 117/2012) să procedeze la emiterea acestuia.

De altfel, chiar Curtea Constituţională a reţinut, în cadrul considerentelor Deciziei nr. 1242 din 22 septembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 faptul că textele criticate nu aduc atingere existenţei dreptului de proprietate, ci prevăd o modalitate temporară de exercitare a acestui drept şi că acest lucru nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanţă asupra statului, fapt ce ar contraveni dispoziţiilor constituţionale ale art. 44, ci cu reglementarea unei modalităţi de valorificare determinate de contextul economic actual, caracterizat prin restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar.

În al doilea rând, temeiul de drept ce a stat la baza acordării primei actualizări (art. 16 alin. (9) din Titlul VII Cap. V din Legea nr. 247/2005) a fost abrogat ca efect al apariţiei Legii nr. 165/2013 şi nu mai poate constitui temei de drept pentru acordarea acestei actualizări în prezent.

În al treilea rând, inclusiv decizia nr. 2389/2012 a ICCJ constată că recursul exercitat de recurentul-reclamant în acea cauză, prin care se urmărea reformarea sentinţei în privinţa actualizării sumei de inflaţie, în sensul acordării acesteia începând cu iulie 2004 şi până la data plăţii efective este nefondat. S-a reţinut, cu această ocazie, că instanţa de fond în acea cauză a dat o dezlegare corectă, întrucât a avut în vedere la adoptarea soluţiei dispoziţiile art. 4 lit. a) şi b) din Titlul VII cap. V al Legii nr. 247/2005, care statuează principiul acordării unor despăgubiri juste şi echitabile, precum şi principul neplafonării acestora prin lege, dar şi dispoziţiile art. 16 alin. (9) din Titlul VII cap. V al Legii nr. 247/2005. Prin urmare, pe perioada 27 aprilie 2011-data emiterii deciziei 2389/16.05.2012 există deja considerente decizorii în cuprinsul deciziei menţionate, prin care s-a statuat caracterul nefondat al solicitării de actualizare.

În plus, valoarea ce a stat la baza emiterii titlului de despăgubire a fost stabilită de ICCJ prin decizia civilă nr. 2389/16.05.2012. Între acest titlu de despăgubire şi titlurile de plată nu pot exista neconcordanţe, conform deciziei nr. 1651/13.03.2008 emisă de CCSD, prin care s-a stabilit faptul că "în situaţia în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2011, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească, rămasă definitivă şi irevocabilă, titlul de despăgubire se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta."

În lumina tuturor acestor considerente, obligarea ANRP la actualizarea sumei din titlul de despăgubire inclusiv pentru perioada în care procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost suspendată, este nelegală.

3.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea la actualizarea sumei din titlul de despăgubire, pentru perioada 28.04.2011 - 27.06.2013, ca nefondat; va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea la plata actualizării şi va respinge, în consecinţă, acest capăt de cerere, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate referitoare la excepţiile procesuale soluţionate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei nr. 314 din 1 iulie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal pronunţate în dosar nr. x în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea la actualizarea sumei din titlul de despăgubire, pentru perioada 28.04.2011 - 27.06.2013, ca nefondat.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea la plata actualizării şi respinge, în consecinţă, acest capăt de cerere, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate referitoare la excepţiile procesuale soluţionate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2018.