Procurement price-adjustment challenge fails; chief inspector and legal adviser held jointly liable for gendarmerie fuel damage.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Ministerul Afacerilor Interne, solicitând anularea deciziei de imputare nr. x emisă de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, a hotărârii nr. 27695/14.05.2013 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a hotărârii nr. 80/16.07.2014 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, anularea în parte a Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x/24.02.2014, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea motivată din 25.03.2015 pronunţată în dosarul nr. x a Tribunalului Buzău s-a admis excepţia de conexitate şi s-a dispus conexarea dosarului nr. x la dosarul nr. x.

Prin sentinţa nr. 489 pronunţată în data de 11 mai 2015 s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Buzău, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii de A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 179 din 25 septembrie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II- civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-au respins ca nefondate contestaţiile formulate de ambii reclamanţi A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Jandarmeriei Române 1 şi Ministerul Afacerilor Interne.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanţii A. şi B. au formulat recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

În recursul său, B. a invocat următoarele motive:

- În cadrul instanţei de fond s-a invocat necompetenţa materială a comisiei din cadrul controlului de fond precum şi a comisiei de cercetare administrativă ambele din cadrul I.G.J.R.

Recurentul apreciază motivarea instanţei de fond ca fiind fără temei juridic, cu interpretarea restrictivă a prevederilor OMAI nr. 118/2011 privind organizarea şi executarea controalelor în M.A.I. Acest act normativ prevede la art. 2 alin. (3) o excepţie de la prevederile acestui ordin şi anume: activităţile care prin acte normative de acelaşi nivel sau superior sunt date în competenţa de control a altor organisme, se exceptează de la prevederile prezentului ordin.

Consideră că această comisie din cadrul controlului de fond, precum şi cea a comisiei de cercetare administrativă, au verificat întregul dosar al achiziţiei publice, documentaţia de atribuire, a dat interpretări proprii tuturor înscrisurilor depuse de operatorul economic în cadrul procedurii de atribuire, a verificat respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice ajungând la concluzia că s-a creat o pagubă. Aceste două comisii au desfăşurat activităţi date în competenţa altei autorităţi şi anume ANRMAP.

Prin verificarea modului de derulare se înţelege că s-au verificat toate activităţile desfăşurate de comisia de atribuire a contractului de achiziţie publică. Cele două comisii nu au verificat doar modul de derulare a contractelor, respectarea clauzelor contractuale şi alte aspecte care ţin de executarea acestora.

- Instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a prevederilor referitoare la competenţa celor două comisii (comisia din cadrul controlului de fond şi comisia de cercetare administrativă) rezumându-se la invocarea definiţiei controlului de fond, nedând eficienţă juridică şi excepţiei de la normele de competenţă instituite de chiar actul normativ în baza căruia se desfăşoară controalele în MAI, excepţie prevăzută de art. 2 alin. (3) din Ordinul MAI nr. 118/2011. De asemenea, instanţa de fond a făcut aplicarea greşită şi a normelor referitoare la cercetarea administrativă în sensul că nu a constatat că şi această comisie a desfăşurat activităţi date în competenţă altor instituţii specializate.

- Criticile referitoare la condiţiile de formă şi de fond ale deciziei de imputare au fost considerate de instanţa de fond ca nefondate.

Se apreciază că în mod eronat au fost respinse aceste critici întrucât în conformitate cu dispoziţiile imperative prevăzute de Instrucţiunea MAI nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse MAI în decizia de imputare trebuia obligatoriu să fie menţionate:

- valoarea pagubei constatate, operaţiile, documentele, declaraţiile şi explicaţiile din care rezultă aceasta;

- împrejurările în care s-a produs paguba şi cauzele care au determinat-o, precum şi orice alte elemente necesare elucidării acestor împrejurări şi cauze.

Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că aceste lipsuri ale deciziei de imputare pot fi acoperite cu menţiunile din procesul-verbal de cercetare administrativă care, nici acesta nu acoperă toate exigenţele impuse unui act administrativ prin care se constată o pagubă şi în baza căruia se emite o decizie de imputare.

- Critici referitoare la conţinutul procesului-verbal de cercetare administrativă critici care au fost respinse dar fără a fi motivate de instanţă.

Prin procesul-verbal de cercetare administrativă nu s-a stabilit:

a) îndeplinirea condiţiilor obligatorii în vederea stabilirii răspunderii materiale sau a cauzelor care apără de răspundere materială, după caz- obligaţie prevăzută de art. 59, lit. d) din Instrucţiunea M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse;

b) partea de vină a fiecărei persoane vinovate de pagubă, iar dacă aceasta nu se poate stabili, elementele care conduc la stabilirea răspunderii în comun felul acesteia - obligaţie prevăzută de art. 59 lit. f) din Instrucţiunea M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse.

- Se apreciază că s-a stabilit greşit răspunderea în sarcina recurentului întrucât nu putea, ca şi inspector şef, să modifice sau să aducă completări la un contract care a trecut printr-o procedură de achiziţie, care a fost validat de ANRMAP şi însuşit de operatorul economic.

- Un alt motiv de nelegalitate a procesului-verbal de cercetare administrativă îl constituie faptul că cercetarea administrativă trebuia efectuată de comisia din cadrul controlului de fond în timpul acţiunilor de control şi îndrumare pe care le efectua şi nu de o altă comisie de cercetare administrativă aşa cum s-a întâmplat în această cauză- cerinţă cu caracter imperativ prevăzută de art. 62 alin. (1) din Instrucţiunea MAI nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse.

- Instanţa de fond în mod greşit a reţinut în considerentele hotărârii că nu a depus la dosar probe care să dovedească că s-au formulat obiecţiuni la procesul-verbal de cercetare administrativă interpretând astfel că l-a însuşit în totalitate.

Nu s-au respectat prevederile art. 61 alin. (1) din Instrucţiunea MAI nr. 14/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse M.A.I. Comisia de cercetare administrativă a aplicat direct prevederile alin. (5) din art. 61, a formulat întrebările la care a trebuit să răspundă pe loc, nefiind stabilit un termen în care răspunsul să fie formulat, aşa cum se prevede în articolul menţionat, întrebările şi răspunsurile au făcut obiectul unei note scrise, notă scrisă care nu a fost înregistrată aşa cum se prevede în art. 61 alin. (5), din Instrucţiunea MAI nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse.

Prin aplicarea directă prevederilor art. 61 alin. (5) din Instrucţiunea MAI nr. 114/2013 acesta nu a fost prezent şi a refuzat să dea explicaţiile necesare şi în această situaţie comisia de cercetare administrativă a fost obligată să formuleze întrebările în scris. Ori, recurentul nu a fost în această situaţie, astfel că a primit direct întrebările la care să formuleze răspunsurile.

Se apreciază aceasta ca fiind o privare de dreptul de apărare faţă de acuzaţiile aduse de comisia de cercetare administrativă.

- Arată recurentul că în cadrul instanţei de fond s-a invocat iar aceasta nu s-a pronunţat cu privire la nelegala constituire a comisiei de cercetare administrativă. Cercetarea administrativă s-a efectuat de alte persoane, aşa cum rezultă şi din procesul-verbal de cercetare administrativă şi nu de cele care au constatat eventuala pagubă. întrucât textul art. 62 alin. (1) din Instrucţiunea M.A.I. nr. 114/2013 prevede fără putere de tăgadă că atunci când constatarea pagubei s-a făcut de către personalul cu atribuţii de control şi îndrumare de la eşaloanele superioare, cercetarea administrativă se execută de către acestea în timpul acţiunilor de control şi îndrumare pe care le efectuează, sub conducerea şefului echipei, fără a mai fi nevoie de o dispoziţie scrisă efectuarea cercetării administrative ce către alţi membri care nu au făcut parte din comisia controlului de fond care a verificat activitatea compartimentului financiar (unde de fapt aici s-a constatat existenţa pagubei) este nelegală încălcându-se astfel prevederile legale.

- Instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la necompetenţa materială persoanei care a aprobat raportul de prelungire a cercetării administrative, întrucât acest raport trebuia aprobat de ministrul afacerilor interne.

Pentru aceste aspecte învederate rezultă că raportul de prelungire a fost aprobat de o persoană necompetentă legal şi material, încălcându-se astfel prevederile art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 coroborat cu prevederile art. 57 din Instrucţiunea MAI nr. 114/2013.

- Alt motiv de nelegalitate a deciziei de imputare şi a procesului-verbal de cercetare administrativă motivat de faptul că termenul legal de efectuare a cercetării administrative şi de înregistrare a actului de cercetare administrativă, a întocmirii deciziei de imputare se împlinise anterior finalizării cercetării administrative.

Presupusa pagubă s-a constatat pe timpul unui control de fond de către comisia controlului de fond care şi-a desfăşurat activitatea în perioada 21-30.10.2013. Raportul cu concluziile acestui control a fost redactat şi înregistrat la data de 12.11.2013. La data de 27.11.2013 s-a numit o comisie de cercetare administrativă a pagubei care şi-a desfăşurat activitatea începând cu data de 12.11.2013 (deci retroactiv). întrucât cercetarea administrativă a început la data de 12.11.2013 aceasta trebuia să se finalizeze în termen de 60 de zile adică la data de 11.01.2014. Deoarece cercetarea administrativă nu se terminase, s-a solicitat prin Raportul nr. x prelungirea termenului de efectuare şi s-au aprobat 50 de zile adică până la data de 04.03.2014 conform Notei Raport nr. x/10.01.2014. Această cercetare s-a finalizat mai devreme, întocmindu-se procesul-verbal de cercetare administrativă nr. x/24.02.2014 şi Decizia de imputare nr. x.

Aceste termene sunt respectate de către comisia de cercetare administrativă în baza prevederilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată de Legea nr. 25/1999) care constituie regula generală a datei de la care se consideră că începe să se calculeze momentul începerii cercetării administrative.

De la această regulă generală este prevăzută o excepţie de la momentul la care începe să curgă acest termen de 60 de zile şi anume excepţia prevăzută de art. 62 din Instrucţiunea MAI nr. 114/2013, privind răspunderea materială a personalului pentru pagube produse M.A.I., instrucţiune emisă în baza art. 48 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, care prevede: atunci când constatarea pagubei s-a făcut de către personalul cu atribuţii de control şi îndrumare de la eşaloanele superioare, cercetarea administrativă se execută de către acestea în timpul acţiunilor de control şi îndrumare pe care le efectuează, sub conducerea şefului echipei, fără a mai fi nevoie de o dispoziţie scrisă (fără a mai fi nevoie de constituirea unei alte comisii care să efectueze cercetarea administrativă).

Referitor la contestarea sumei reprezentând cota parte din paguba produsă unităţii ca urmare a încheierii acordului cadru de furnizare produse petroliere şi încheierea contractelor subsecvente, se apreciază că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a constatat că s-a produs o pagubă aceasta nu a aplicat în mod legal prevederile actelor normative în domeniul achiziţiilor publice.

Se arată de recurent că în cadrul documentaţiei de atribuire s-a prevăzut posibilitatea ajustării preţului, iar în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, în vigoare la data desfăşurării procedurii, atunci când se prevede o astfel de posibilitate, autoritatea contractantă (I.J.J. Buzău) trebuie să prevadă şi o formulă de ajustare a preţului. Această formulă a fost inserară în conţinutul documentaţiei de atribuire.

S-a prevăzut în acordul-cadru clauza conform căreia preţul carburantului va fi cel din ziua alimentării autovehiculelor unităţii la staţiile de distribuţie ale furnizorului. S-a apreciat că nu există o garanţie mai mare a faptului că S.C. C. S.R.L. respectă prevederile legale cu privire la majorarea preţului decât aceea că această acţiune de majorare trebuie aprobată de autorităţile statului Român. Hotărârea instanţei conform căreia achiziţia de carburant la un alt preţ decât cel din oferta financiară a condus la producerea unei pagube este eronată şi fără temei legal întrucât nu este în concordanţă cu prevederile legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice şi cu documentaţia de atribuire. Achiziţionarea carburantului la preţul din oferta financiară ar fi fost obligatorie pentru I.J.J. Buzău numai atunci când în documentaţia de atribuire nu s-ar fi prevăzut posibilitatea ajustării preţului, situaţie în care preţul era fix pe toată perioada de derulare a acordului cadru, conform dispoziţiilor art. 97, ultima teză a alin. (3) din H.G. nr. 925/2006 care prevăd: lipsa, modificarea sau completarea respectivelor informaţii/clauze determină inaplicabilitatea prevederilor referitoare la posibilitatea de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică. Cum această posibilitate a fost prevăzută, preţul carburantului a fost majorat în mod legal, prin urmare nu s-a produs o pagubă.

Referitor la producerea pagubei pentru că valoarea contractului nu a fost stabilită pentru fiecare categorie de carburant, aşa cum aceasta a fost reţinută de instanţa de fond şi reţinerea în procesul-verbal de cercetare administrativă că neavând prevăzut în acordul cadru un preţ unitar pe fiecare categorie de carburant, preţul din contractele subsecvente încheiate ulterior putea să i se stabilească orice valoare, nefiind obligatorie nicio justificare cât timp acesta era preţul de la pompă din data alimentării precizez că sunt nelegale şi netemeinice întrucât nu se putea stabili un preţ aleatoriu de către operatorul economic deoarece s-a purtat de fiecare dată când a trebuit să fie încheiat un contract subsecvent corespondenţă cu operatorul economic prin care ne informează care este preţul practicat în reţeaua C. în ziua respectivă.

- Se apreciază că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Instrucţiunea MAI nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse MAI pentru a putea fi antrenată răspunderea materială împotriva recurenţilor întrucât nu există pagubă.

- Se susţine că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, aceasta a făcut aplicarea greşită a prevederilor OMAI nr. 118/2011 privind organizarea şi executarea controalelor în M.A.I., a prevederilor H.G. nr. 525 din 30 mai 2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (în vigoare la data desfăşurării controlului de fond şi a cercetării administrative), a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor I.M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse M.A.I., a prevederilor O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, a prevederilor H.G nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, în vigoare la data desfăşurării procedurii.

Recursul declarat de A.

Recurentul arată că în cadrul instanţei de fond s-a invocat necompetenţa materială a comisiei din cadrul controlului de fond precum şi a comisiei de cercetare administrativă ambele din cadrul I.G.J.R. Pentru a dispune respingerea acestei excepţii, instanţa de fond a invocat prevederile art. 4 alin. (2) lit. b) din OMAI nr. 118/2011 privind organizarea şi executarea controalelor în M.A.I. text care redă definiţia controlului de fond precum şi faptul că în baza constatărilor acestei comisii s-a desfăşurat o cercetare administrativă de către o comisie tot din cadrul pârâtei I.G.J.R. Această motivare a instanţei de fond este fără temei juridic interpretând restrictiv prevederile OMAI nr. 118/2011 privind organizarea şi executarea controalelor în M.A.I. Acest act normativ prevede la art. 2 alin. (3) o excepţie de la prevederile acestui ordin şi anume: activităţile care prin acte normative de acelaşi nivel sau superior sunt date în competenţa de control a altor organisme se exceptează de la prevederile prezentului ordin.

- Instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a prevederilor referitoare la competenţa celor două comisii (comisia din cadrul controlului de fond şi comisia de cercetare administrativă) rezumându-se la invocarea definiţiei controlului de fond, nedând eficienţă juridică şi excepţiei de la normele de competenţă instituite de chiar actul normativ în baza căruia se desfăşoară controalele în MAI excepţie prevăzută de art. 2 alin. (3) din MAI nr. 118/2011. De asemenea, s-a făcut aplicarea greşită şi a normelor referitoare la cercetarea administrativă în sensul că nu a constatat că şi această comisie a desfăşurat activităţi date în competenţă altor instituţii specializate.

- Criticile referitoare la condiţiile de formă şi de fond a deciziei de imputare critici care au fost considerate de instanţa de fond ca fiind nefondate.

Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că aceste lipsuri ale deciziei de imputare pot fi acoperite cu menţiunile din procesul-verbal de cercetare administrativă care, nici acesta nu acoperă toate exigenţele impuse unui act administrativ prin care se constată o pagubă şi în baza căruia se emite o decizie de imputare.

Decizia de imputare nu este individualizată, aceasta având în partea introductivă ca fapte imputabile recurentului şi alte aspecte pentru care s-a stabilit răspunderea materială în sarcina altor persoane, iar suma de 8.848,26 RON este justificată ca pagubă şi pentru alte fapte:

"folosirea autobuzului unităţii pentru efectuarea a două curse ce nu au fost facturate, folosirea personalului unităţii de către inspectorul şef pentru efectuarea unor reparaţii la autoturismul proprietate personală, acordarea de drepturi salariale necuvenite unui număr de 11 cadre militare.".

Cuantumul total al pagubei pentru aceste activităţi este de 8.848,26 RON. Nu rezultă din decizia de imputare care este valoarea totală a pagubei produsă în derularea acordului cadru pentru care mi s-a stabilit cota parte de răspundere. Suma de 8.848,26 RON nu reprezintă valoarea cu care s-a presupus că a fost prejudiciat I.J.J.Buzău în derularea acordului cadru de furnizare carburant auto ci totalul Şi a altor pagube pentru care nu s-a stabilit răspunderea în sarcina recurentului.

Instanţa de fond a făcut trimitere la procesul-verbal de cercetare administrativă, întrucât şi aceste aspecte sunt obligatoriu a fi inserate în decizia de imputare conform dispoziţiilor imperative prevăzute de Anexa nr. 2 din IMAI nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse MAI coroborate cu prevederile art. 75, alin. (5) din acelaşi act normativ.

S-a învederat faptul că prin procesul-verbal de cercetare administrativă nu s-a stabilit:

- îndeplinirea condiţiilor obligatorii în vederea stabilirii răspunderii materiale sau a cauzelor care apără de răspundere materială, după caz- obligaţie prevăzută de art. 59, lit. d) din Instrucţiunea M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse M.A.I.;

- partea de vină a fiecărei persoane vinovate de pagubă, iar dacă aceasta nu se poate stabili, elementele care conduc la stabilirea răspunderii în comun şi felul acesteia - obligaţie prevăzută de art. 59, lit. f) din Instrucţiunea M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse M.A.I.

Nu a fost precizat în ce calitate recurentul este răspunzător de producerea pagubei.

- Instanţa de fond în mod greşit a reţinut în considerentele hotărârii că nu s-au depus la dosar probe care să dovedească că s-au formulat obiecţiuni la procesul-verbal de cercetare administrativă interpretând astfel că a fost însuşit în totalitate.

Totodată, instanţa de fond trebuia să observe că în chiar cuprinsul procesului-verbal de cercetare administrativă -ultima pagină- la lit. f) s-a menţionat că am formulat obiecţiuni la acesta.

Nu s-au respectat prevederile art. 61 alin. (1) din Instrucţiunea M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse M.A.I. Comisia de cercetare administrativă a aplicat direct prevederile alin. (5) din art. 61 din Instrucţiunea M.A.I. nr. 114/2013, a formulat întrebările la care a trebuit să răspund pe loc, nefiind stabilit un termen în care răspunsul să fie formulat, aşa cum se prevede în articolul menţionat.

În procesul-verbal de cercetare administrativă întocmit nu s-au menţionat observaţiile formulate de recurent şi nici punctul de vedere fundamentat al comisiei de cercetare administrativă din care să rezulte de ce obiecţiile sale au fost considerate nejuste. Această obligaţie a comisiei de cercetare administrativă este prevăzută de art. 64, alin. (3) din Instrucţiunea M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse M.A.I.

- Instanţa de fond nu s-a pronunţat nici cu privire la nelegala constituire a comisiei de cercetare administrativă şi nici cu privire la necompetenţa materială persoanei care a aprobat raportul de prelungire a cercetării administrative.

- Alt motiv de nelegalitate a deciziei de imputare şi a procesului-verbal de cercetare administrativă este motivat şi de faptul că termenul legal de efectuare a cercetării şi de înregistrare a actului de cercetare administrativă, a întocmirii deciziei de imputare se împlinite anterior finalizării cercetării administrative.

- Referitor la contestarea sumei reprezentând cota parte din paguba produsă unităţii ca urmare a încheierii acordului cadru de furnizare produse petroliere şi încheierea contractelor subsecvente se apreciază că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a apreciat că s-a produs o pagubă aceasta nu a aplicat în mod legal prevederile actelor normative în domeniul achiziţiilor publice.

Hotărârea comisiei de atribuire a acordului cadru de a insera în conţinutul acestuia clauza conform cărei preţul va fi cei din ziua alimentării autoturismelor unităţii de la staţiile furnizorului a avut la baza prevederile legale cu privire la posibilitatea ajustării preţului de către operatorul economic precum şi motivele inserate pe larg în cererea introductivă de instanţă.

- Referitor la producerea pagubei pentru că valoarea contractului nu a fost stabilită pentru fiecare categorie de carburant, aşa cum aceasta a fost reţinută de instanţa de fond şi reţinerea în procesul-verbal de cercetare administrativă că neavând prevăzut în acordul cadru un preţ unitar pe fiecare categorie de carburant, preţul din contractele subsecvente încheiate ulterior putea să i se stabilească orice valoare, nefiind obligatorie nicio justificare cât timp acesta era preţul de la pompă din data alimentării precizez că sunt nelegale şi netemeinice întrucât nu se putea stabili un preţ aleatoriu de către operatorul economic deoarece noi am purtat de fiecare dată când a trebuit să încheiem un contract subsecvent corespondenţă cu operatorul economic prin care ne informează care este preţul practicat în reţeaua C. în ziua respectivă.

Prin urmare, pentru aspectele prezentate mai sus se apreciază că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Instrucţiunea M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse M.A.I. pentru a putea fi antrenată răspunderea materială întrucât nu există pagubă.

S-au invocat prevederile art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. Rep., art. 18, alin. (2) şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererile de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele următoare:

În ceea ce priveşte necompetenţa materială a comisiei din cadrul controlului de fond precum şi a comisiei de cercetare administrativă

Potrivit art. 2 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor:

"Răspunderea materială este angajată, în condiţiile prezentei ordonanţe, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea şi gestionarea recurselor financiare şi materiale, provocate de militari din vina acestora şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuţiilor de serviciu.".

În conformitate cu art. 4 alin. (2) lit. b) din Ordinul nr. 118/2011 privind organizarea şi executarea controalelor în MAI:

"controlul de fond este activitatea de verificare internă, planificată, dispusă de conducătorii entităţilor MAI, în scopul evaluării activităţii structurilor subordonate ori ale celor pe care le coordonează şi controlează metodologic, a competenţei şi capacităţii persoanelor cu funcţii de conducere din cadrul acestora, al identificării şi corectării deficienţelor, disfuncţiilor sau neregulilor constatate".

Recurenţii-reclamanţi au arătat că nu contestă competenţa controlului de fond, ca fiind unul la nivel general pe toate aspectele în toate activităţile desfăşurate de MAI, ci arată că se contestă activitatea acestei comisii, respectiv se invocă competenţa altei autorităţi, ANRMAP care verifică în integralitate conformitatea documentaţiei de atribuire cu legislaţia în domeniul achiziţiilor publice (art. 2 alin. (1) lit. g1 din H.G. nr. 525/2007 privind organizarea şi funcţionarea ANRMAP).

Textul de lege invocat de recurenţi în integralitatea sa prevede:

g1) evaluează, în cazurile reglementate de legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, conformitatea cu legislaţia aplicabilă, a documentaţiei de atribuire care intră sub incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări .cu modificările şi completările ulterioare, această evaluare nevizând aspectele tehnice ale caietului de sarcini".

Din economia prevederilor Hotărârii nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuire contractului de achiziţie publică rezultă că autoritatea contractantă prin compartimentul intern specializată în atribuirea contractului de achiziţie publică are mai mult atribuţii şi responsabilităţi, respectiv de a stabili programul anual al achiziţiilor publice în funcţie de bugetul aprobat şi avizat de compartimentul financiar-contabil (art. 3, art. 4 şi 5), în conformitate cu principiul asumării răspunderii.

ANRMAP are atribuţii în ceea ce priveşte verificarea formală a regulilor de completare a anunţurilor pentru care există obligaţia publicării în SEAP şi informarea admiterii sau respingerii publicării anunţului (art. 24 şi 25). Alte atribuţii şi competenţe conform art. 36, 99, 100, 101, vizează alte activităţi şi nu referitoare la obiectul cercetării administrative, respectiv modul de derulare a procedurii de achiziţie publică având ca obiect "Acordul-cadru" de produse petroliere şi a contractelor subsecvente.

Prin urmare, nu sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (3) din OMAI nr. 118/2011 referitoare la "competenţa de control" a altor organisme invocate de recurenţii-reclamanţi, nefiind indicate în concret aceste competenţe de control în sarcina ANRMAP pentru această etapă de control de fond pe linie financiar-contabilă.

Rezultă că acest motiv de recurs este nefondat.

În ceea ce priveşte conţinutul procesului-verbal de cercetare administrativă şi al deciziei de impunere

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că au fost respectate dispoziţiile art. 75 alin. (5) din Instrucţiunile nr. 114/2013 şi elementele indicate în anexa 2.

Au arătat recurenţii că nu au fost îndeplinite condiţiile obligatorii prevăzute de art. 59 lit. d) din Instrucţiunea MAI nr. 114/21014 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse MAI, precum şi partea de vină a fiecărei persoane vinovate de pagubă şi în ce calitate sunt răspunzători de producerea pagubei.

De asemenea, s-a arătat de recurenţi că cercetarea administrativă nu trebuia efectuată de altă comisie de cercetare administrativă ci de comisia din cadrul controlului de fond conform art. 62 alin. (1) din Instrucţiunea MAI nr. 114/2013, că li s-a încălcat dreptul la apărare, persoana care a aprobat raportul de prelungire a cercetării administrative nu era competentă, s-a împlinit termenul de efectuare a cercetării administrative şi de întocmire a deciziei de impunere, adică termenul de 60 de zile de la data de 30.10.2013.

Recurenţii au contestat şi cota-parte din paguba produsă unităţii.

Referitor la nerespectarea art. 62 alin. (1) din Instrucţiunea MAI nr. 114/2013, Înalta Curte constată că acest motiv, deşi arătat în acţiunea reclamantului-recurent, nu a fost prezentat de contestatori în faţa Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor a Inspectoratului General al Jandarmeriei şi nici Comisei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Mai departe, recurenţii au invocat, în continuarea raţionamentului lor, încălcarea prevederilor art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 coroborat cu art. 57 din Instrucţiunea MAI nr. 114/2013 privind necompetenţa persoanei ce a semnat/dispus raportul de prelungire a termenului de efectuare a cercetării administrative şi depăşirea termenului de efectuare a cercetării şi de emitere a deciziei de imputare faţă de prevederile art. 110 alin. (1) din Instrucţiunea MAI nr. 114/2013 şi art. 57.

Nici aceste motive de nelegalitate nu au fost invocate şi analizate de către cele două comisii de soluţionare a contestaţiilor recurenţilor-reclamanţi.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat pe aceste aspecte.

Înalta Curte constată că raţionamentul recurenţilor este eronat.

Controlul de fond s-a desfăşurat în perioada 21 - 30.10.2013, iar raportul de control cu concluziile sale, s-a redactat şi înregistrat la data de 12.11.2013.

De la această dată se poate considera că şeful comisiei de control, pe fond, a luat cunoştinţă de pagubă, Comisia de cercetare administrativă fiind formată din ofiţeri superiori din cadrul IGJR. Consideră Înalta Curte că nu se poate aprecia că s-a depăşit termenul prevăzut de art. 110 alin. (1) din Instrucţiunea MAI nr. 114/2013, fiind aplicabile disp. art. 57 din Instrucţiunile MAI nr. 114/2013, când nu se poate efectua cercetarea administrativă în termenul de 60 de zile datorită complexităţii ori pentru alte motive temeinic justificate. Or, în Nota-raport privind prelungirea termenului pentru efectuarea cercetării administrative s-au evidenţiat complexitatea cazului şi împrejurările pentru care comisia nu a putut lucra în plen.

S-a subliniat faptul că potrivit art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 şi art. 55 alin. (1) din Instrucţiunile MAI nr. 114/2013 - înregistrarea actului de cercetare administrativă este de cel mult 60 de zile de la data la care conducerea IGJR a luat cunoştinţă de producerea pagubei şi anume 11.01.2014, fiind prelungit termenul de cercetare administrativă cu 50 zile.

Aceste motive de recurs sunt deci nefondate.

Cât priveşte condiţiile prevăzute de art. 55lit. d din Instrucţiunea MAI nr. 114/2013

Înalta Curte reţine că au fost respectate disp. art. 59 aşa cum rezultă şi din Hotărârea Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 27695/14.05.2016:

- valoarea pagubei a fost determinată cu certitudine, fapt care reiese din baza de calcul anexele 1, 2 şi 4 la procesul-verbal de cercetare administrativă nr. x/24.02.2014;

- cauzele şi împrejurările producerii pagubei au fost menţionate în cuprinsul hotărârii comisiei de cercetare administrativă;

- au fost stabilite persoanele vinovate care trebuie să repare paguba;

- au fost îndeplinite condiţiile obligatorii în vederea stabilirii răspunderii materiale, fiind întrunite în mod cumulativ condiţiile art. 7 alin. (1) din IMAI nr. 114/2013:

- există un prejudiciu material, efectiv, direct, real, cert şi actual;

- există o faptă cu caracter ilicit săvârşită de personalul M.A.I. cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare constând într-o inacţiune;

- încălcarea dispoziţiilor legale ori neexecutarea obligaţiilor de serviciu s-a produs din culpă;

- între fapta cu caracter ilicit şi paguba materială produsă există un raport de cauzalitate;

- cel vinovat s-a aflat în raporturi de muncă/de serviciu cu M.A.I. ori cu structurile din cadrul/subordinea/coordonarea acestuia, în momentul în care s-a produs paguba.

Recurenţii nu au depus dovezi contrare.

În ceea ce priveşte nerespectarea dreptului la apărare se reţine că în cele două hotărâri de soluţionare a contestaţiilor şi de jurisdicţie a imputaţiilor au fost date note scrise ca răspuns la întrebări, se constată deci că recurenţii şi-au putut exprima punctele de vedere asupra tuturor împrejurărilor care au făcut obiectul cercetării administrative .

De altfel, şi recurenţii recunosc faptul că au făcut obiecţiuni că au dat note explicative în care au răspuns la întrebări, fiind nemulţumiţi de faptul că nu au fost luate în considerare de membrii comisiilor, însă acest lucru nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare prev. de art. 51 alin. (1) din Instrucţiunile MAI nr. 114/2013.

Referitor la fondul imputaţiei, partea de vină/cota-parte şi producerea pagubei ca urmare a încheierii acordului-cadru de furnizare produse petroliere şi încheierea contractelor subsecvente

- Neregula constatată a fost corect determinată de comisiile de cercetare administrativă, de soluţionare a contestaţiilor şi de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul autorităţilor pârâte.

Prin modul în care a fost stabilit preţul unitar, acesta a devenit variabil în funcţie de cel valabil în staţiile de distribuţie ale furnizorului şi cel stabilit în oferta financiară. Nefiind stabilit un preţ de achiziţie nu se poate determina în ce fel s-a calificat oferta desfăşurată în urma etapei de licitaţie electronică din perioada 10.04.2012 - 12,00 - 11.04.2012 - 12,00, existând deci o ofertă financiară de preţuri la care s-a oprit autoritatea contractantă şi a considerat că ele corespund scopului licitaţiei, ori aceste preţuri s-au schimbat, deşi cu ele s-a calificat oferta, neexistând nicio corelare cu ele de-a lungul desfăşurării acordului-cadru.

În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/19.04.2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare:

"(1) În cazul in care autoritatea contractantă încheie acordul-cadru cu un singur operator economic, atunci acordul respectiv trebuie să prevadă cel puţin:

a) obligaţiile pe care operatorul economic şi le-a asumat prin propunerea tehnică;

b) preţul unitar pe care operatorul economic l-a prevăzut în propunerea financiara şi pe baza căruia se va determina preţul fiecărui contract atribuit ulterior".

- De asemenea, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii:

"(1) Acordul-cadru trebuie să prevadă, pentru contractele subsecvente care urmează să fie atribuite, elementele/condiţiile considerate esenţiale, care se referă la: (...) b) preţul/tariful unitar sau preţurile/tarifele unitare, alte angajamente financiare sau comerciale, pe care operatorul/operatorii economic/economici le-a/le-au prevăzut în propunerea financiară".

De asemenea, în mod corect s-a stabilit că nu s-a fixat un preţ pentru fiecare categorie de carburanţi, fiind stabilit la total cantitate carburant.

Apărarea recurenţilor, în sensul că s-a prevăzut în acordul-cadru posibilitatea ajustării preţului este fără sens, câtă vreme nu a fost stabilit un preţ unitar, fiind încălcate prevederile art. 97 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006 care prevede:

"(3) Pentru a se respecta principiul transparenţei, posibilitatea de ajustare a preţului trebuie să fie precizată atât în documentaţia de atribuire, cât şi în contractul care urmează să fie încheiat, prin clauze speciale în acest sens. În cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza totodată şi modul concret de ajustare a preţului, indicii care vor fi utilizaţi, precum şi sursa informaţiilor cu privire la evoluţia acestora, cum ar fi buletine statistice sau cotaţii ale burselor de mărfuri. Lipsa, modificarea sau completarea respectivelor informaţii/clauze determină inaplicabilitatea prevederilor referitoare la posibilitatea de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică".

Preţ unitar înseamnă prin definiţie, un singur preţ (fix/litru, acelaşi/identic), iar nu variabil, în funcţie de cel valabil în staţiile de distribuţie carburant.

Sunt încălcate şi prevederile art. 97 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006 care prevăd:

"(5) În orice situaţie, preţul contractului nu poate fi majorat decât în măsura strict necesară pentru acoperirea creşterii costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului".

În ceea ce priveşte producerea pagubei, aceasta se datorează lipsei de diligenţă şi deficienţei de capacitate managerială şi a expertizei necesare în domeniul achiziţiilor publice, iar contractul-cadru a fost semnat alături de alte persoane de către recurentul B. în calitate de inspector şef şi avizat pentru legalitate de recurentul A. care trebuiau să acţioneze cu responsabilitate şi diligenţă (prevenţie în administrarea şi gestionarea resurselor financiare).

În ce priveşte cuantumul pagubei, acesta a fost stabilit ca diferenţă între preţul unitar ofertat de S.C. C. S.R.L. în urma desfăşurării etapei de licitaţie electronică din perioada 10.04.2012/12,00 - 11.04.2012/12,00 şi preţul la care a fost achiziţionat carburantul prin contractele subsecvente; nu se poate aprecia că ar fi vorba despre o pagubă îndoielnică, ipotetică sau eventuală.

Recurenţii nu au contestat suma pagubei imputate, nu au solicitat o expertiză care să dovedească alte sume decât cele reţinute de comisia de cercetare administrativă în situaţiile anexate.

Contractele subsecvente încheiate ulterior nu au avut stabilit un preţ unitar pentru a fi derulate cu respectarea art. 147 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 68 alin. (1) llt. b) din H.G. nr. 925/2006, art. 97 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006, dovezile prezentate de recurenţi sunt doar informări din partea C. cu precizările privind modul său de lucru şi ajustări la preţul unitar care nu este în realitate un preţ fix per litru carburant, tocmai premisa de la care s-a plecat fiind eronată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de B. şi A. împotriva sentinţei nr. 179 din 25 septembrie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2018.