Appeal against integrity evaluation report dismissed as criminal referral falls outside administrative jurisdiction

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 26.11.2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x/07.11.2013 emis de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 254 din data de 15.12.2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate Bucureşti, ca nefondată.

2. Recursul

2.1. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, la prima instanţă, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că prin sentinţa recurată, instanţa de fond a încălcat caracterul interlocutoriu al încheierii din 8 aprilie 2014, revenind practic asupra chestiunilor hotărâte prin această încheiere referitoare la aspectul inadmisibilităţii cererii, invocat de pârâtă prin întâmpinare.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că normele de drept material încălcate de instanţa de fond prin sentinţa recurată sunt cele prevăzute în Legea nr. 176/2010 şi se referă la natura juridică a actelor administrative emise de ANI.

În concret, a susţinut că prima instanţă a calificat în mod greşit raportul de evaluare emis de intimată în sensul că acesta nu ar fi decât o sesizare adresată organelor de urmărire penală.

În opinia recurentului, actul emis de Agenţia Naţională de Integritate este un veritabil raport de evaluare a conflictului de interese a cărui formă obligatorie impusă de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 a fost alterată în mod voit de către ANI.

Procedura derulată în recurs

Raportul asupra admisibilităţii recursului întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) - (3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14.04.2016, conform alin. (4) al aceluiaşi articol.

Prin încheierea din 26.01.2017, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţa publică, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ.

Apărările intimatei

Intimata a depus la dosar, la data de 17.06.2015, concluzii scrise la recursul formulat de recurentul - reclamant A., solicitând respingerea acestuia, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, faţă de prevederile legale aplicabile din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage casarea hotărârii recurate, urmând a respinge ca nefondat recursul pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză neputându-se reţine încălcarea vreunei norme de procedură de natură a atrage sancţiunea nulităţii asupra hotărârii contestate.

Faptul că prin încheierea interlocutorie din data de 08.04.2014 Curtea de Apel Galaţi a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, acţiune care ulterior a fost analizată pe fond, apreciată ca neîntemeiată şi respinsă ca atare, nu reprezintă o contradicţie în sensul dispoziţiilor art. 235 alin. (1) C. proc. civ.

Acţiunea a fost apreciată ca admisibilă din punct de vedere al contestării raportului de evaluare ca act administrativ şi a fost analizată pe fond în ceea ce priveşte măsurile dispuse în cuprinsul său, iar prin raportul de evaluare contestat nu a fost stabilit un conflict de interese administrativ, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 21 alin. (3) lit. d din Legea nr. 176/2010, în sensul ca inspectorul de integritate să se fi pronunţat cu privire la existenţa sau nu a conflictului de interese administrativ.

Nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Instanţa de fond a fost învestită cu acţiunea în anulare a Raportului de evaluare nr. x/07.11.2013 emis de către Agenţia Naţională de Integritate, în temeiul art. 10 lit. f din Legea nr. 176/2010.

Prin acest raport de evaluare s-a constatat existenţa unor indicii cu privire la săvârşirea de către persoana evaluată A. a infracţiunii de conflict de interese, faptă prevăzută de art. 2531 din C. pen. şi a infracţiunilor de corupţie, respectiv cele prevăzute de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

În urma acestor constatări, prin acelaşi raport s-a dispus:

- comunicarea raportului de evaluare persoanei evaluate;

- sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie în vederea efectuării verificărilor cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000 şi art. 2531 din C. pen.

După cum se poate observa, prin raportul de evaluare nu s-a stabilit existenţa unei situaţii de conflict de interese/incompatibilitate de natură administrativă, în sensul art. 21 alin. (3) lit. c din Legea nr. 176/2010, ci indicii ale unui conflict de natură penală, pentru că s-a reţinut o eventuală încălcare a legislaţiei penale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 176/2010 "persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ".

Articolul 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 recunoaşte persoanei care face obiectul evaluării dreptul de a contesta raportul de evaluare a conflictului de interese la instanţa de contencios administrativ.

Însă, Înalta Curte apreciază că dreptul persoanelor evaluate de a contesta raportul de evaluare la instanţa de contencios administrativ se referă la conflictul de interese de ordin administrativ şi nu la cel de natură penală, deşi textul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 face referire la contestarea raportului de evaluare, în general, fără a face vreo distincţie.

În condiţiile în care raportul de evaluare conţine dispoziţia de sesizare a organului de cercetare penală cu privire la existenţa indiciilor infracţiunii de conflict de interese, cenzura instanţei de contencios administrativ ar presupune a se pronunţa cu privire la existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni, competenţă pe care instanţa de contencios nu o are.

Deci, raportul de evaluare prin care se sesizează organele de cercetare penală, în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de conflict de interese reprezintă o sesizare în înţelesul dat de dispoziţiile art. 221 şi art. 223 C. proc. pen., existenţa faptei penale urmând a fi stabilită în cadrul procesului penal.

Dreptul unei autorităţi sau instituţii de a sesiza existenţa unor indicii privind săvârşirea unei infracţiuni nu poate fi cenzurat de instanţa de contencios administrativ.

Având în vedere rezultatul verificărilor inspectorului de integritate, şi anume constatarea existenţei unor indicii privind săvârşirea unei infracţiuni, în considerarea căruia Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul, precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară", Înalta Curte constată că, pentru contestarea rezultatului verificărilor inspectorului de integritate, calea procedurală va fi cea prevăzută de C. pen. şi, respectiv, de C. proc. pen., recurentul neavând îngrădit accesul liber la justiţie.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar curtea de apel a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 254 din 15 decembrie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2017.