Mayor's incompatibility with company management role and validity of unregistered shareholder resolution to end incompatibility
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's judgment that rejected the plaintiff's action to annul an integrity evaluation report. The dispute concerned a challenge to a report issued by the National Integrity Agency, which found that a municipal mayor was in a state of incompatibility for holding the position of manager of a limited liability company between December 2012 and September 2013. The court ruled that the incompatibility under Article 87(1)(d) of Law No. 161/2003 persisted until the specific act of revocation was registered with the Trade Register Office, rejecting the argument that the internal resolution of the sole shareholder dated December 2012 ended the status, because that document lacked a certain date and had not been publicized; the court also found no violation of the right to defense, as the first instance correctly applied Article 222 of the Civil Procedure Code by amending the ruling for written conclusions after denying a motion for postponement.
Legislator headnote
AI generatedart. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 497 alin. (7) C. proc. civ, art. 222 din C. proc. civ, art. 222 alin. (2) din C. proc. civ, art. 278 C. proc. civ; Mayor's incompatibility with company management role and validity of unregistered shareholder resolution to end incompatibility: The dispute concerned a challenge to a report issued by the National Integrity Agency, which found that a municipal mayor was in a state of incompatibility for holding the position of manager of a limited liability company between December 2012 and September 2013. The court ruled that the incompatibility under Article 87(1)(d) of Law No. 161/2003 persisted until the specific act of revocation was registered with the Trade Register Office, rejecting the argument that the internal resolution of the sole shareholder dated December 2012 ended the status, because that document lacked a certain date and had not been publicized; the court also found no violation of the right to defense, as the first instance correctly applied Article 222 of the Civil Procedure Code by amending the ruling for written conclusions after denying a motion for postponement.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the dismissal of the appeal as unfounded.
Procedural rule governing the court's decision on the appeal.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 25.06.2014, sub nr. x/2014, reclamantul A., primar al comunei Prigoria, a solicitat ca, prin sentinţa ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate să se dispună anularea raportului de evaluare nr. x/10.06.2014 şi să se constate inexistenţa stării de incompatibilitate invocată de pârâtă.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că, în urma evaluărilor efectuate de către Agenţia Naţională de Integritate în lucrarea nr. 39610/S/II/18.09.2013, pârâta a ajuns la concluzia că în perioada 20.12.2012 - 10.09.2013 a deţinut simultan funcţiile de primar al comunei Prigoria, judeţul Gorj şi administrator al S.C. B. S.R.L, încălcând astfel prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, pe baza acestei concluzii emiţându-se raportul de evaluare cu nr. x/10.06.2014 a cărei legalitate o contestă.
Prin sentinţa nr. 2159 din data de 03 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2014, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, invocată de pârâta Agenţia Naţională de Integritate prin întâmpinare, a fost declinata competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrata pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2014.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 421 din 20 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, având ca obiect anulare act administrativ.
Recursul
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că, prin hotărârea atacată, instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
În acest sens, recurentul a susţinut că instanţa de fond, la primul termen de judecată, a procedat la soluţionarea cauzei, respingând ca neîntemeiată cererea de amânare formulată de către apărătorul său, deşi cererea de amânare era întemeiată pe motive medicale, fiind însoţită de înscrisuri doveditoare. În consecinţă, recurentul - reclamant a fost privat de dreptul de a propune şi a susţine probe în apărare.
Pe fondul cauzei, prin rezoluţia nr. 509125/21.12.2012, Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj a admis cererea şi a dispus înmatricularea S.C. B. S.R.L, rezoluţie care a fost pronunţată în data de 21.12.2012, iar redactarea acesteia a fost efectuată în data de 27.12.2012, dată la care i s-a adus la cunoştinţă şi i s-a înmânat rezoluţia susmenţionată. În data de 28.12.2012, în calitate de asociat unic, a emis Hotărârea nr. 7/28.12.2012 şi a numit în funcţia de administrator pe domnul C..
De la acea dată a considerat că problemele administrative, financiar-contabile şi de legalitate erau în sarcina administratorului C..
Procedura de soluţionare a recursului
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din 7 aprilie 2016 în conformitate cu art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 21 iunie 2017, completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi l-a admis în principiu în temeiul art. 497 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a recursului.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs.
Analizând motivele de casare invocate de recurentul-reclamant, subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ. din 2010, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
Criticile recurentului privitoare la încălcarea de către instanţa de fond a principiului dreptului la apărare sunt neîntemeiate.
E cert că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii, dar pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.
Se constată că, prin încheierea de dezbateri din 13 noiembrie 2014, prima instanţă a respins cererea de amânare formulată de avocatul reclamantului întemeiată pe motive medicale, înregistrată la dosar la data de 13 noiembrie 2014, cu motivarea că, pe de o parte, acesta avea obligaţia de a-şi asigura substituirea, iar pe de altă parte, deşi în adeverinţa medicală i s-a recomandat repaos la domiciliu, acesta s-a prezentat la instanţă în ziua judecăţii, depunând cererea de amânare.
Totodată, se constată că, prin aceeaşi încheiere, instanţa de fond a amânat pronunţarea hotărârii la data de 20 noiembrie 2014 pentru a da părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise.
Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate criticile recurentului, prima instanţă respectând dispoziţiile art. 222 din C. proc. civ., conform cărora:
"Art. 222. - Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare
(1) Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei.
(2) Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise."
Prin urmare, în aplicarea prevederilor art. 222 alin. (2) din C. proc. civ., în considerarea dreptului la apărare, instanţa de fond, respingând cererea apărătorului reclamantului, a amânat pronunţarea hotărârii pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise.
Lipsa reprezentantului convenţional al reclamantului, în faţa instanţei, la termenul de judecată stabilit, nu împiedică judecarea cauzei, atât timp cât asistenţa juridică nu este obligatorie, iar dreptul la apărare al părţilor a fost asigurat prin acordarea posibilităţii de a-şi prezenta şi argumenta cererile, de a-şi susţine punctele de vedere cu privire la obiectul cauzei şi de a administra probele pe care le consideră necesare în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată şi, ulterior, în procedura cercetării judecătoreşti.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantul A. având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/10.06.2014, prin care s-a reţinut că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât, în perioada 20.12.2012 - 10.09.2013, reclamantul a deţinut simultan atât funcţia de primar al comunei Prigoria, judeţul Gorj, cât şi funcţia de administrator al S.C. B. S.R.L., având nr. de ordine la Oficiul Registrului Comerţului x atribuit la data de 21.12.2012.
Soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii, ca nefondată, este legală, reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.
Conform dispoziţiilor art. 87 alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în forma în vigoare la momentul întocmirii raportului de evaluare contestat, funcţia de primar este incompatibilă cu "funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice, cu excepţia reprezentanţilor în adunarea generală a acţionarilor la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deţine participaţie."
Reclamantul a fost ales ca primar al comunei Prigoria, judeţul Gorj în mandatul 2012 - 2016, fiind validat pe această funcţie prin încheierea nr. 267/21.06.2012 pronunţată de Judecătoria Târgu-Cărbuneşti în dosar nr. x/212.
Potrivit adresei de furnizare informaţii nr. x/09.05.2014 comunicată de Oficiul Registrului Comerţului, reclamantul are calitatea de asociat unic la S.C. B. S.R.L. şi a fost revocat din funcţia de administrator la data de 10.09.2013.
Cu privire la acest din urmă aspect, rezultă din adresa de furnizare de informaţii emisă de Oficiul Registrului Comerţului că prin Rezoluţia ORC de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 7918/18.09.2013 a fost admisă cererea de înregistrare nr. x din 10.09.2013 şi s-a dispus înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii referitoare la persoana împuternicită, Actul adiţional nr. x/09.09.2013 şi depunerea actului constitutiv actualizat.
Din cele ce preced, rezultă că în mod corect a apreciat instanţa de fond că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20.12.2012 şi până la data de 10.09.2013.
Susţinerile reclamantului recurent referitoare la nedeţinerea sau neexercitarea calităţii de administrator în cadrul acestei societăţi începând cu data de 28.12.2012 sunt neîntemeiate.
În sprijinul acestor susţineri reclamantul s-a prevalat de înscrisul denumit Hotărârea asociatului unic nr. 7/28.12.2012, hotărâre prin care reclamantul în calitate de asociat unic al S.C. B. S.R.L. a hotărât revocarea sa din funcţia de administrator şi numirea în funcţia de administrator la această societate a numitului C..
Este adevărat, aşa cum susţine reclamantul, că această hotărâre este obligatorie şi executorie, însă numai între părţile acestui act. Acest înscris este opozabil altor persoane potrivit art. 278 C. proc. civ., inclusiv inspectorilor pârâtei intimate sau instanţei de judecată, de la data certă pe care o are, dobândită prin vreuna din modalităţile prevăzute de lege.
Una din modalităţile legale de dobândire a datei certe este prezentarea hotărârii în cauză la Oficiul Registrului Comerţului pentru înscrierea de menţiuni, din această perspectivă prezentând relevanţă în cauză această înregistrare.
Însă, Hotărârea asociatului unic nr. 7/28.12.2012 nu a fost înregistrată în registrul comerţului, motiv pentru care nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României.
Or, data certă a acestei hotărâri, în lipsa unei înregistrări într-un registru public, a îndeplinirii vreunei formalităţi legale ori producerii vreunui fapt care să dovedească neîndoielnic anterioritatea înscrisului, este reprezentată, cel mai devreme, de momentul depunerii exemplarului de înscris la dosarul nr. x/10.09.2013 al ORC, acesta fiind solicitat de Directorul ORC prin Rezoluţia din data de 12.09.2013 având în vederea referirea la acest înscris făcută în cuprinsul Actului adiţional nr. x/09.09.2013 de revocare din calitatea de administrator a reclamantului A. şi numirea în această funcţie a d-lui C., act adiţional cu privire la care s-a solicitat înregistrarea la ORC de către reclamant.
Se poate afirma, aşadar, văzând şi dispoziţiile art. 278 alin. (1), pct. 6) C. proc. civ., că în raport de acest moment, sub aspect probator, a încetat calitatea de administrator al reclamantului, fără relevanţă însă, faţă de perioada în care i s-a reproşat că s-a aflat în incompatibilitate.
La pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de control judiciar are în vedere şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal referitoare la faptul că starea de incompatibilitate prevăzută de Legea nr. 161/2003 încetează de la data când s-a făcut dovada înregistrării demisiei la organul competent să ia act de manifestarea unilaterală de voinţă exprimată prin cererea de demisie.
Această interpretare a fost dată, cu majoritate, de Plenul judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, jurisprudenţa secţiei devenind unitară în mod constant după data respectivă - 07.11.2013.
Astfel fiind, se reţine că starea de incompatibilitate reglementată de Legea nr. 161/2003 se poate considera încetată de la momentul în privinţa căruia s-a dovedit existenţa unei manifestări unilaterale de voinţă în sensul renunţării la calitatea de administrator al unei societăţi comerciale, actul care încorporează această manifestare de voinţă fiind înregistrat la organul competent să ia act de emiterea sa.
Contrar susţinerilor reclamantului, o atare dovadă nu s-a făcut în cauză pentru un moment anterior celui reţinut în cuprinsul Raportului de evaluare, Hotărârea nr. x din 28.12.2012, depusă la dosarul de recurs, conţinând pe verso încheierea de legalizare de copie nr. 132 din 23.02.2017 a notarului public D. neputând fi considerată o modalitate valabilă de dobândire a datei certe.
Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată şi ale art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 421 din 20 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2017.