Securitate collaborator status: inadmissibility of extraordinary appeal re-litigating substantive evidence and graphological expertise

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 28.11.2011, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei să aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A.

Prin sentinţa civilă nr. 4442/02.07.2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca nefondată şi excepţia lipsei semnăturii de pe acţiunea în constatare formulată, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul A., criticând-o în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul-pârât a arătat că, deşi a probat că cererea de chemare în judecată poartă o semnătură diferită de cea a Preşedintelui C.N.S.A.S., instanţa de fond a respins excepţia fără o reală motivare, pe baza unei sumare afirmaţii, încălcând astfel dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, a arătat că instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant printr-o motivare eronată, neobservând că reprezentarea în această cauză s-a realizat în baza unei delegaţii emise de directorul Direcţiei Juridice a C.N.S.A.S. - persoană ce nu avea calitatea de reprezentant legal al acestei instituţii, într-o formă diferită de împuternicirea de reprezentare juridică expres prevăzută în Anexa 3 din Legea nr. 514/2003.

Cu privire la fondul cauzei, recurentul a arătat că sentinţa este nelegală şi netemeinică, fiind dată fără obligatoria verificare de scripte, care să justifice convingerea instanţei privind legătura dintre înscrisurile prezentate de C.N.S.A.S. şi situaţia sa; că judecătorul fondului a ignorat decizia Curţii Constituţionale nr. 899/6.07.2010 care statuează că stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii trebuie să fie rezultatul unei minuţioase analize din partea instanţei asupra întregului material probator depus de C.N.S.A.S.

Recurentul a mai criticat sentinţa atacată arătând că, prin atitudinea manifestată, instanţa de fond nu i-a asigurat garanţiile unui proces echitabil, prevăzute de art. 6 alin. (1) CEDO, în condiţiile în care a admis acţiunea C.N.S.A.S. fără administrarea absolut obligatorie a verificării de scripte.

Prin Decizia nr. 1484 din 21.03.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 4442 din 02 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În fond după casare, cauza a fost înregistrată cu nr. x/2011*, iar prin sentinţa civilă nr. 3433 din 18.12.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securităţii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Hotărârea atacată

Prin Decizia nr. 3250 din 18 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 3433 din 18 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că, în speţă, sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securităţii.

Astfel, s-a reţinut faptul că, într-adevăr, recurentul a fost recrutat în calitate de colaborator al Securităţii la data de 27.03.1985, pentru supravegherea informativă a angajaţilor din Centrala Electrică de Termoficare Arad şi respectiv din B., semnând angajament, având numele conspirativ de colaborator "C." şi, deşi angajamentul pârâtului nu se mai regăseşte în dosarul x (cota C.N.S.A.S.), în opisul volumului 1 al acestui dosar există menţiunea că acesta s-ar fi aflat în acest volum, la fila 5.

De asemenea, din cuprinsul Raportului privind modul cum a decurs recrutarea, din data de 28.03.1985, rezultă că pârâtul a acceptat fără rezerve disponibilitatea de a semnala unele situaţii din sectorul său de activitate, situaţie în care i s-a luat un angajament scris în legătură cu păstrarea secretului colaborării, s-a stabilit de comun acord numele conspirativ "C." şi s-a trecut la efectuarea unui instructaj.

Înalta Curte a constatat, în acord cu instanţa de fond, că din materialul probator administrat în cauză rezultă faptul că, într-adevăr, în perioada 1985-1988, recurentul-pârât a furnizat informaţii Securităţii, care au vizat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Astfel cum s-a reţinut în mod corect în considerentele sentinţei recurate, recurentul-pârât a furnizat note informative de interes operativ, în conformitate cu sarcinile primite la instructajul făcut de Securitate, informaţiile vizând probleme importante pentru Securitate, precum activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, întrucât priveau comportamentul colegilor de serviciu, care se aflau în vizorul organelor de securitate pentru intenţii de a pleca fraudulos din ţară, audierea postului de Radio "D.", sau cu un comportament considerat duşmănos, care nu corespundea politicii de atunci, acesta oferind detalii şi informaţii, apreciate ca foarte utile de către ofiţerii de securitate cu care colabora.

Aceste informaţii sunt privite ca potrivnice regimului şi considerate periculoase pentru securitatea acestuia, iar faptul că aceste atitudini ale unor terţi, cu privire la care pârâtul a informat securitatea, au fost considerate de aceasta din urmă ca utile este probat şi de valoarea operativă care le-a fost acordată.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că este îndeplinită şi a treia condiţie, care se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, aşa cum a susţinut în mod întemeiat reclamantul.

Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, a apreciat că furnizarea informaţiilor către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecinţe negative pentru ele, constând în supravegherea lor informativă şi, drept urmare, încălcarea dreptului la viaţa privată, consacrat legislativ în art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi a dreptului la libera circulaţie, fiind astfel îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru a se constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securităţii.

De asemenea, instanţa de control judiciar a apreciat că sunt nefondate susţinerile recurentului-pârât potrivit cărora instanţa de fond a încălcat, prin sentinţa pronunţată, Decizia Curţii Constituţionale nr. 899 din 6 iulie 2010, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, prin aceea că a constatat calitatea recurentului de colaborator al Securităţii fără administrarea prealabilă a probatoriului, respectiv fără a dispune efectuarea unei expertize grafoscopice.

Înalta Curte a constatat că judecătorul fondului şi-a exercitat rolul activ, a încercat suplimentarea probatoriului prin efectuarea expertizei de specialitate, punând în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize grafoscopice şi încuviinţând această probă, efectuând toate diligenţele pentru a obţine depunerea la dosar a înscrisurilor solicitate în completare de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, respectiv a unor înscrisuri de comparaţie de aceeaşi factură cu cele în litigiu, care să provină cu certitudine de la persoana în cauză, de preferat contemporane actului/actelor contestate, demersuri în urma cărora a fost ataşat dosarul de personal al recurentului-pârât.

De altfel, în raport de faptul că nu au fost găsite înscrisuri întocmite olograf sau semnate de către pârât la dosarul de personal al acestuia, precum şi în raport de poziţia pârâtului de la ultimul termen de judecată, care a arătat că nu există nici măcar un rând sau o semnătură din partea acestuia, iar transmiterea dosarului nu ar avea alt efect decât prelungirea procedurii, Curtea a apreciat în mod întemeiat că expertiza nu se poate efectua în baza înscrisurilor prezentate şi că nu poate reţine elemente din care să rezulte că cele două Note informative nu au fost scrise şi semnate de pârât, prin urmare acestea bucurându-se de prezumţia de legalitate.

În fine, a constatat instanţa de control judiciar că nu sunt fondate în cauza de faţă celelalte susţineri ale recurentului, în legătură cu faptul că instanţa de fond ar fi ignorat indicaţiile instanţei de control judiciar şi ar fi refuzat să uzeze de toate mijloacele procedurale pentru stabilirea adevărului, ar fi încălcat principiile generale de drept, în temeiul cărora instanţa de judecată administrează dovezi care să ducă la dezlegarea pricinii şi, în final, la înfăptuirea justiţiei, ar fi atribuit înscrisurilor prezentate de către reclamantă o prezumţie de legalitate fără arătarea temeiurilor legale pe care le-a avut în vedere şi ar fi nesocotit faptul că într-o acţiune în constatare a calităţii de colaborator, promovată de Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia.

Contestaţia în anulare

Împotriva Deciziei nr. 3250 din 18 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal recurentul a formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 317 - 321 C. proc. civ., contestaţie în anulare.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a arătat, în esenţă, că prin recursul declarat împotriva sentinţei nr. 3433 din 18 decembrie 2015 a solicitat ca rejudecarea cauzei să se facă pe baza administrării unui probatoriu care să stabilească adevărul în cauză.

Contrar acestei cereri, instanţa de recurs a apreciat că instanţa de fond a procedat în mod corect când a constatat calitatea sa de colaborator al Securităţii fără administrarea unui probatoriu care să stabilească adevărul în cauză.

Prin aceasta, instanţa de control judiciar a omis judecarea recursului, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analizând cuprinsul contestaţiei în anulare, se constată că contestatorul a invocat formal dispoziţiile art. 317 - 321 C. proc. civ., nedezvoltând motivele invocate în sensul dispoziţiilor precitate, în realitate criticile aduse hotărârii atacate constituindu-se într-un veritabil recurs la recurs.

Conform art. 317 şi art. 318 din C. proc. civ. din 1865:

"Art. 317. - Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;

2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publica privitoare la competenţă.

Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Art. 318. - Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, motivele contestaţiei în anulare fiind expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile citate, care sunt de strictă interpretare.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.

În cauză, se observă că susţinerile cuprinse în contestaţia în anulare se referă la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor incidente cu privire la raportul juridic dedus judecăţii, aspecte care nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi art. 318 din C. proc. civ. din 1865, ci reprezintă veritabile critici referitoare la fondul cauzei.

Motivele invocate vizează nemulţumirea acestuia faţă de soluţia pronunţată, aducând în discuţie, în esenţă, aceleaşi chestiuni care au fost soluţionate.

De asemenea, examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a răspuns punctual la motivele de recurs, considerentele pentru care au fost înlăturate criticile formulate fiind arătate pe larg în decizie.

Prin criticile formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reţinute şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010), ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca, în cadrul unei căi extraordinare de atac, să nu se realizeze o nouă judecare a cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3250 din 18 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2017.