Competence for forest compensation claims determined by the rank of the issuing authority of the primary administrative act, with damages claims treated as accessory.

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată la data de 31 mai 2017, pe rolul Tribunalului Harghita, secţia Civilă, reclamantul Composesoratul A., în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, a solicitat:

- anularea actului administrativ nr. 3053/03.04.2017, emis de pârâta Garda Forestieră Braşov, prin care s-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2014;

- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 48.716,76 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul, în calitate de proprietar, nu le poate recolta pentru suprafaţa de pădure de 215,60 ha, încadrată în tipul II de categorii funcţionale (TII), terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic de Regim Ciuc pe întreaga perioadă a anului 2014, cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat, datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice, care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2014;

- obligarea pârâţilor la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 48.716,76 RON, începând cu data de 10.03.2017 - data la care reclamantul a depus cererea nr. x/28.02.2017 la Garda Forestieră Braşov, până la plata efectivă a debitului;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2263 din 22 noiembrie 2017, Tribunalul Harghita, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Motivând hotărârea astfel dispusă, Tribunalul Harghita a reţinut că sumele de bani solicitate de reclamant cu titlu de compensaţii nu se încadrează în categoria contribuţiilor fiscale prevăzute de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004, nefiind "taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora".

În aceste condiţii, criteriul care operează la stabilirea competenţei materiale este cel al autorităţii publice chemate în judecată, iar unul dintre petitele cererii de chemare în judecată pretinde obligarea unei autorităţi publice centrale (Ministerul Apelor şi Pădurilor) să efectueze operaţiunea administrativă de plată a unor sume de bani, ceea ce atrage competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea curţii de apel, şi nu a tribunalului.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 60 din 16 februarie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunţate, instanţa a avut în vedere că, în raport de obiectul dedus judecăţii, respectiv acţiunea în anularea adresei nr. x/2017, emisă de pârâta Garda Forestieră Braşov, autoritate publică locală, competenţa soluţionării cauzei revine tribunalului administrativ-fiscal.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor lemnoase pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, îndreptată inclusiv împotriva Ministerului Apelor şi Pădurilor, este accesorie acţiunii ce vizează refuzul nejustificat, concretizat în adresa nr. x/2017, emisă de Garda Forestieră Braşov, iar competenţa instanţei de judecată se stabileşte exclusiv prin raportare la obiectul principal dedus judecăţii, conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Harghita, secţia civilă, complete specializate în soluţionarea cauzelor de contencios administrativ, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenţei instanţei de fond, respectiv criteriul valoric al actului administrativ contestat şi criteriul rangului autorităţii emitente în cadrul sistemului administrativ.

Atât Curtea de Apel Târgu Mureş, cât şi Tribunalul Harghita, au apreciat că în cauză nu este incident criteriul valoric, întrucât pretenţiile reclamantului nu fac parte din categoriile enumerate de textul de lege (respectiv taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora), urmând a da prevalenţă criteriului rangului autorităţii emitente. Totuşi, aplicând acest criteriu, cele două instanţe au dat dezlegări deosebite asupra competenţei de soluţionare a cauzei, pornind de la interpretarea diferită a obiectului dedus judecăţii şi a cadrului procesual pasiv.

Competenţa instanţei de contencios administrativ nu este determinată strict de cadrul procesual pasiv, cum în mod greşit a apreciat Tribunalul Harghita, ci şi de obiectul principal al cererii de chemare în judecată cu care a fost investită. Astfel, în situaţia în care persoana care se consideră vătămată înţelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât şi una centrală, pentru stabilirea instanţei competente este esenţială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c şi i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În contextul reţinut în mod corect de către Curtea de Apel Târgu Mureş, obiectul principal al cererii introductive îl reprezintă anularea adresei nr. x/03.04.2017, emisă de Garda Forestieră Braşov, act pe care reclamantul l-a apreciat a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Înalta Curte constată că adresa a cărei anulare se solicită în cauza dedusă judecăţii, este un act administrativ supus legii contenciosului administrativ, iar în cadrul unui litigiu de contencios administrativ, calitate procesuală pasivă are autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat. În speţă, Garda Forestieră Braşov, în calitate de emitentă a adresei nr. x/03.04.2017, este o autoritate publică judeţeană.

În aceste condiţii, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, conform cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene/…/se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale".

Împrejurarea că reclamantul a formulat un capăt de cerere în contradictoriu cu autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, respectiv Ministerul Apelor şi Pădurilor, nu este de natură a atrage competenţa materială a curţii de apel.

Cererea de acordare a despăgubirilor, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, şi care este formulată în contradictoriu şi cu Ministerului Apelor şi Pădurilor, este accesorie acţiunii ce vizează refuzul nejustificat de acordare a unor drepturi astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., competenţa poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecăţii, respectiv anularea adresei nr. x/03.04.2017, emisă de Garda Forestieră Braşov.

În considerarea specificului cererilor formulate în contencios administrativ, acţiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecinţă a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 18 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la obiectul cauzei şi având în vedere că actul administrativ contestat în cauza dedusă judecăţii este emis de către o autoritate publică judeţeană, competenţa de soluţionare a cauzei în fond aparţine tribunalului administrativ-fiscal.

Această interpretare este conformă soluţiei de unificare a jurisprudenţei adoptate în şedinţa judecătorilor secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 07 mai 2018, conform căreia:

"În acţiunile introduse de Asociaţiile Composesorale în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Gărzile Forestiere judeţene, prin care se solicită anularea adreselor prin care s-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, competenta de soluţionare a cauzei se stabileşte în favoarea tribunalului, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de capătul de cerere principal - anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră."

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Harghita, secţia civilă, complete specializate în soluţionarea cauzelor de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Composesoratul A. şi pe pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă, complete specializate în soluţionarea cauzelor de contencios administrativ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2018.