Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4120/2003 AI generated

Revision for contradictory final judgments denied where land exchange validity was not an identical issue in prior proceedings

Case Number Decizia nr. 4120/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the request for revision filed by two heirs, thereby upholding the irrevocability of the Court of Appeal of Craiova's decision of February 13, 2002, which had dismissed the prior appeal and maintained the lower court's finding that a specific land exchange agreement lacked the legal force of a valid contract. The dispute centered on a procedural conflict where the petitioners argued that two final decisions issued by different appellate courts (Pitești and Craiova) were contradictory regarding their inheritance rights and the validity of a land exchange, invoking Article 322(7) of the Civil Procedure Code to seek reconciliation of the judgments. However, the court ruled that the strict legal requirement for revision due to contradictory decisions was not met because the two cases did not involve an identical object of litigation; specifically, the Pitești court treated the exchange agreement merely as evidence in a different context, while the Craiova court specifically adjudicated the validity of the contract, precluding the finding of "res judicata" conflict necessary to annul the later judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 323 alin. (2) C. proc. civ, art. 1405 C. civ; Revision for contradictory final judgments denied where land exchange validity was not an identical issue in prior proceedings: În mod expres, cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva hotărârilor pronunțate în recurs, de Curtea de Apel Pitești, respectiv Curtea de Apel Craiova. Așa fiind, cum ultima hotărâre a fost pronunțată la 13 februarie 2002, în raport de data formulării cererii – 7 martie 2002, față de prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 și respectiv art. 323 alin. (2) C. proc. civ., cererea apare ca fiind introdusă în termen, iar competența materială de soluționare aparține acestei instanțe.

Keywords

AI generated
revision of a judgment Civil Procedure Code validity of contract transfer of property rights of heirs procedural issues

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 7 martie 2002, M.T. și M.G. au solicitat, în temeiul prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 443 din 22 februarie 2001 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. 345/2001 și a deciziei civile nr. 565 din 13 februarie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 754/2002, susținând că cele două hotărâri sunt contradictorii, fiind necesar ca acestea „să fie puse de acord”, pentru ca, astfel, revizuienții să-și cunoască exact întinderea drepturilor succesorale după antecesorul lor.

În motivarea cererii, se arată că, hotărârea Curții de Apel Pitești, de respingere a recursului, a fost dată, în considerarea eronată a existenței unui schimb de terenuri între părți, apreciindu-se pe acest temei că nejustificat terenul respectiv a fost menționat în titlul de proprietate emis în favoarea reclamanților. În acest mod, practic, reclamanții-revizuienți au fost înlăturați de la succesiunea autorului lor.

În atare situație, reclamanții au formulat acțiune separată, având ca obiect existența și valabilitatea actului de schimb reținut în procesul anterior, acțiune care a fost respinsă de Judecătoria Slatina prin sentința civilă nr. 3920/20 iunie 2001, soluție rămasă definitivă prin respingerea apelului și irevocabilă prin decizia civilă nr. 565/13 februarie 2002 a Curții de Apel Craiova care a reținut că actul întocmit între părți nu poate produce efectele juridice ale unui act de schimb.

Intimații au invocat, pe cale de excepție, tardivitatea formulării cererii și necompetența materială a acestei instanțe în soluționarea cererii.

Excepțiile nu sunt întemeiate.

În mod expres, cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva hotărârilor pronunțate în recurs, de Curtea de Apel Pitești, respectiv Curtea de Apel Craiova. Așa fiind, cum ultima hotărâre a fost pronunțată la 13 februarie 2002, în raport de data formulării cererii – 7 martie 2002, față de prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 și respectiv art. 323 alin. (2) C. proc. civ., cererea apare ca fiind introdusă în termen, iar competența materială de soluționare aparține acestei instanțe.

Cu privire la temeinicia cererii de revizuire:

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea se poate cere, dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Într-o asemenea ipoteză, instanța de control judiciar nu apreciază care dintre cele două hotărâri contradictorii este justă pentru a o anula pe cealaltă, ci procedează pur și simplu la anularea ultimei hotărâri, adică a aceleia care s-a dat cu violarea lucrului judecat.

Tocmai de aceea, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, este condiționată de faptul că, în cursul judecării a doua, prima hotărâre să nu fi fost discutată de părți sau, chiar discutată fiind, instanța a doua să fi omis să soluționeze excepția. Altfel ar însemna ca, pe calea revizuirii, să se ceară să se revină asupra unei soluții date, chiar dacă este greșită soluția care, ea însăși se bucură de puterea lucrului judecat.

În speță deci, în acest cadru, este necesar a se analiza numai dacă cea de-a doua hotărâre poate fi supusă revizuirii, în aceste limite și deci, anulată.

Așa fiind, este de reținut că, prin decizia civilă nr. 565 din 13 februarie 2002 a Curții de Apel Craiova, s-a respins ca nefondat recursul formulat de reclamanții M.T. și M.G. împotriva deciziei civile nr. 2259/15 octombrie 2001 a Tribunalului Olt și a sentinței civile nr. 3920 din 20 iunie 2001 pronunțată de Judecătoria Slatina.

Prin această din urmă hotărâre, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, reținându-se că actul încheiat între părți nu are valoarea juridică a unui contract de schimb conform art. 1405 C. civ., cu atât mai mult cu cât schimbul privește în speță un teren, iar pentru terenuri, potrivit dispozițiilor Legii nr. 54/1998, se cere, pentru valabilitatea contractului, forma autentică.

Soluționând recursul, curtea de apel, în considerarea motivelor invocate de recurenți, a apreciat că decizia civilă nr. 443/22 februarie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Pitești nu are autoritate de lucru judecat în această cauză, ce are ca obiect constatarea valabilității convenției de schimb – și pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare –, câtă vreme, Curtea de Apel Pitești nu a avut a se pronunța asupra valabilității convenției de schimb, examinând acest înscris ca pe o dovadă administrată.

Așa fiind, față de cele deja arătate, reținând și lipsa de identitate în ce privește obiectul dedus judecății în cele două cauze, prezenta cerere de revizuire urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de M.T.și M.G.împotriva deciziei nr. 565 din 13 februarie 2002 a Curții de Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2003.