Taxpayer's appeal upheld; lower court's broad inadmissibility ruling quashed and remanded for retrial.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02 aprilie 2015, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finaţelor Publice Sălaj, a solicitat:

- în principal, anularea Deciziei nr. 416/19.12.2014, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi obligarea acestei pârâte la soluţionarea contestaţiei administrative formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 31.07.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.07.2014, emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finaţelor Publice Sălaj;

- în subsidiar, anularea Deciziei de impunere nr. x din 31.07.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.07.2014, emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finaţelor Publice Sălaj, constatându-se că reclamanta nu a încălcat niciuna din prevederile legale menţionate în cuprinsul acestora.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 400 din 28 septembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis cererea formulată de petenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în hotărârea judecătorească nr. 400 din 28.09.2015, în sensul că se va menţiona "sentinţa civilă nr. 400", cum este corect, în loc de "decizia civilă nr. 400", cum din eroare s-a consemnat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 400 din 28 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe. În subsidiar, reclamanta a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii, conform petitelor indicate în cererea introductivă de instanţă.

În ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de fond a încălcat norme de procedură care atrag sancţiunea nulităţii hotărârii.

Întrucât la termenul de judecată din data de 14.09.2015, instanţa a pus în discuţia părţilor doar excepţia de inadmisibilitate a capătului subsidiar de cerere (excepţie invocată prin întâmpinare de ambele pârâte), iar prin hotărâre a respins întreaga cerere de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă, hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea principiului contradictorialităţii prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., fapt ce atrage nulitatea hotărârii atacate. Dispoziţiile art. 14 alin. (6) din C. proc. civ. obligă instanţa de judecată să-şi întemeieze hotărârea numai pe aspecte de fapt şi de drept care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii. Or, nicio parte din proces şi nici instanţa din oficiu, nu a invocat inadmisibilitatea capătului principal de cerere, astfel încât recurenta susţine că a fost lipsită de posibilitatea de a se apăra cu privire la acest aspect.

Recurenta-reclamantă consideră că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motive contradictorii şi străine de natura pricinii, dar şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanţa depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât, în esenţă, instanţa nu a observat obiectul pricinii cu care a fost învestită. În concret, instanţa a refuzat, explicit sau implicit, să judece obiectul cauzei cu care fusese investită, obligaţie care este de natura actului de justiţie şi care se regăseşte inclusiv în dispoziţiile art. 5 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, instanţa de fond a avut o abordare contradictorie în ceea ce priveşte obligativitatea parcurgerii contestaţiei fiscale prevăzută de dispoziţiile art. 205-206 din Codul de procedură fiscală, raportat la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea atacată este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Capătul principal al cererii de chemare în judecată vizează anularea unei decizii prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei fiscale, în temeiul art. 214 din Codul de procedură fiscală. Or, aşa cum rezultă din jurisprudenţa depusă în faţa instanţei de fond (pe care reclamanta o invocă şi în recurs), asemenea acţiuni, dincolo de faptul că sunt admisibile, au fost şi admise. Admisibilitatea unei asemenea cereri rezultă şi din prevederile exprese ale art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Mai mult, însăşi instanţa de fond reţine în motivarea contradictorie că o decizie de suspendare a soluţiei contestate poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ. Curtea Constituţională a admis constant, prin jurisprudenţa sa, controlul, pe calea contenciosului administrativ, al deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei (în speţă, Decizia nr. 416/19.12.2014, a cărei anulare a constituit principalul capăt de cerere de chemare în judecată). Or, instanţa de fond a ignorat cu desăvârşire poziţia instanţei de contencios constituţional.

Chiar dacă, strict procedural, s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere particularitatea litigiului şi termenul relativ îndelungat de soluţionare a unui asemenea gen de litigiu, cu aplicarea prioritară a prevederilor art. 6 din CEDO, recurenta-reclamantă solicită ca instanţa de recurs să rejudece acţiunea, în fond după casare, cu consecinţa admiterii atât a capătului principal de cerere, cât şi cel subsidiar, apreciind că sunt admisibile şi fondate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 04.01.2016, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, în nume propriu şi în numele Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sălaj, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22.01.2016, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 20 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

La data de 26 octombrie 2017, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 31 ianuarie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. este fondat, pentru următoarele considerente:

Principala critică formulată în recurs de reclamanta A. S.R.L., în raport de hotărârea instanţei de fond, priveşte soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii, cu consecinţa respingerii întregii cereri de chemare în judecată, fiind invocate, în esenţă, două aspecte de nelegalitate, şi anume: (i) nepunerea în discuţia părţilor a excepţiei inadmisibilităţii cu privire la petitul principal al cererii de chemare în judecată; (ii) admiterea excepţiei inadmisibilităţii cu privire atât la capătul principal, cât şi la cel subsidiar din cuprinsul cererii, deşi excepţia a fost invocată de pârâte doar cu privire la petitul subsidiar al acţiunii.

În analiza temeiniciei acestor critici, Înalta Curte se va raporta la obiectul cererii de chemare în judecată, observând că reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune cuprinzând două petite, din care unul formulat în principal, cel de-al doilea având caracter subsidiar.

Cât priveşte excepţia inadmisibilităţii, aceasta a fost invocată de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin întâmpinările depuse la dosarul primei instanţe, obiectul excepţiei fiind circumscris strict capătului subsidiar de cerere, respectiv petitului vizând anularea Deciziei de impunere nr. x din 31.07.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.07.2014.

Potrivit încheierii de şedinţă din 14 septembrie 2015, prima instanţă a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii, astfel cum a fost invocată prin întâmpinare, iar prin sentinţa civilă nr. 400 din 28 septembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii, respingând acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L.

În susţinerea recursului, reclamantă a invocat, drept motive de casare, dispoziţiile art. 488 alin. (4), (5) şi (6) C. proc. civ., în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii, precum şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la temeinicia şi admisibilitatea capătului principal al cererii de chemare în judecată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât, prin modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii, prima instanţă a refuzat să judece obiectul cauzei cu care a fost învestită.

Înalta Curte apreciază că, faţă de criticile de nelegalitate formulate, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., întrucât motivul de casare referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea, de către instanţa de judecată, a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative.

Subsumat aceluiaşi motiv de recurs, recurenta-reclamantă a apreciat incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ceea ce priveşte critica privind obligativitatea formulării contestaţiei administrative reglementată de art. 205 şi art. 206 din Codul de procedură fiscală, arătând că aceste considerente fac posibilă încadrarea recursului în ambele motive de nelegalitate, respectiv pct. 4 şi pct. 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că toate criticile formulate de recurenta-reclamantă, expuse anterior, privitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii, se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate în acest sens.

Înalta Curte apreciază a fi fondată critica reclamantei privitoare la încălcarea principiului contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., precum şi a rolului judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut de art. 22 alin. (6) C. proc. civ., prin aceea că prima instanţă s-a pronunţat asupra unei excepţii care nu a fost invocată de nicio parte şi nici de către instanţă, din oficiu şi nici nu a fost pusă în discuţia părţilor.

Deşi excepţia inadmisibilităţii a fost invocată de către pârâte numai cu privire la capătul subsidiar al acţiunii, prima instanţă a depăşit limitele acestei învestiri, pronunţându-se asupra excepţiei prin raportare la întreaga cerere de chemare în judecată, deci şi cu privire la petitul principal, faţă de care nu fusese invocat un aspect de inadmisibilitate.

Totodată, instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii capătului principal de cerere, dezbaterile fiind purtate doar asupra inadmisibilităţii petitului subsidiar, astfel cum a fost invocată această excepţie prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei.

Prin urmare, în cauză este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciind că încălcarea regulilor de procedură privitoare la contradictorialitatea procesului civil şi la respectarea limitelor învestirii instanţei a condus la nesocotirea dreptului la apărare a reclamantei, singura reparaţie posibilă fiind casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că punerea în discuţie de către instanţa de fond şi pronunţarea cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii petitului subsidiar este prematură, în condiţiile în care acţiunea nu cuprinde petite distincte, ce pot fi soluţionate independent, şi nici petite între care există un raport de accesorietate, ci acţiunea este structurată prin formularea unui petit principal şi a unui petit subsidiar. Raportul de subsidiaritate dintre petitele acţiunii reclamă cercetarea cu prioritate a temeiniciei capătului principal de cerere, iar aspectele de admisibilitate şi temeinicie ale capătului subsidiar urmează a fi examinate în raport de soluţia acordată capătului principal.

Prin urmare, se impune soluţia casării cauzei cu trimitere spre rejudecare primei instanţe, aceasta urmând ca, în funcţie de soluţia ce se va acorda capătului principal de cerere, să examineze petitul privind anularea Deciziei de impunere nr. x din 31.07.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.07.2014, cu luarea în considerare şi a excepţiei inadmisibilităţii, invocate de către pârâte.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a invocat şi motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea aspectelor privind temeinicia petitului principal, vizând anularea Deciziei nr. 416/19.12.2014, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi obligarea acestei pârâte la soluţionarea contestaţiei administrative formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x din 31.07.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.07.2014.

Pentru motivele expuse anterior, întrucât prima instanţă nu a intrat în analiza fondului cauzei şi nu a analizat temeinicia capătului principal de cerere, ceea ce a determinat soluţia de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază a fi inutilă examinarea acestui motiv de recurs, aspectele dezvoltate în susţinerea sa urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond în rejudecare.

Pentru aceste considerente, constatându-se incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinţei civile nr. 400 din 28 septembrie 2015 şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., împotriva sentinţei civile nr. 400 din 28 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2018.