Integrity report annulled for regional water company representative role; appeal dismissed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 iulie 2013, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/3.07.2013, întocmit de pârâtă, precum şi suspendarea executării acestui raport, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 292 din 12 noiembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea cererii de suspendare a executării Raportului de evaluare nr. x/3.07.2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate şi a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anulând Raportul de evaluare nr. x/3.07.2013, întocmit de pârâtă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, iar prin decizia nr. 1195 din 16 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu majoritate, a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, opinia separată fiind în sensul respingerii recursului, ca nefondat.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 8 iunie 2015, sub nr. x/2013*.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 192 din 21 octombrie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea cererii de suspendare a executării Raportului de evaluare nr. x/3.07.2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi, în consecinţă, a anulat Raportul de evaluare nr. x/3.07.2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, obligând pârâta să plătească reclamantului suma de 1.488 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 192/21.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii reclamantului, ca nefondată.

În susţinerea recursului, reclamanta a apreciat că, în soluţionarea pricinii în fond după casare, nu au fost respectate dispoziţiile art. 501 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Instanţa de rejudecare a fondului după casare trebuie să soluţioneze pricina în cadrul celor stabilite de decizia de casare, în sensul că modul în care instanţa de recurs a rezolvat, în speţă, problemele de drept puse în discuţie este obligatoriu.

Or, prin decizia nr. 1195/16.03.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a soluţionat în mod definitiv problema de drept referitoare la aplicarea în speţa dedusă judecăţii a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, instanţa de fond urmând să soluţioneze aspectele referitoare la "legalitatea actului administrativ/hotărârea Consiliului local de desemnare a intimatului-reclamant ca reprezentant al UAT Sadu, în ce mod şi în ce a constat concret exercitarea acestei calităţi/funcţii de reprezentant în adunarea generală S.C. B. S.A. Sibiu".

Contrar celor stabilite de către instanţa de recurs şi ignorând dispoziţiile imperative ale art. 501 din C. proc. civ., judecătorul fondului a apreciat că dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 nu sunt aplicabile în speţa de faţă, întrucât societatea B. S.A. Sibiu este un operator regional şi nu o societate comercială de interes local.

Astfel, la pronunţarea soluţiei de către instanţa de fond, hotărârea instanţei de recurs nu a fost respectată, aceasta semnificând o încălcare a legii.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 28.01.2016, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 20 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 31 ianuarie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1 Argumente de fapt şi de drept relevante

Principala critică adusă sentinţei atacate de către recurenta-pârâtă ANI a fost cea a nerespectării, de către prima instanţă, a dezlegărilor obligatorii date asupra problemelor de drept prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual, precum şi neconformarea instanţei de rejudecare la îndrumările instanţei de control judiciar în vederea analizării tuturor aspectelor de nelegalitate invocate de reclamant în cererea sa de anulare a Raportului de evaluare nr. x/03.07.2013 întocmit de pârâta ANI.

Pronunţarea unei soluţii de admitere a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A. în cel de-al doilea ciclu procesual, prin reţinerea, de către instanţa de fond, a unei alte calificări juridice asupra Societăţii Apă-Canal S.A. decât cea statuată prin decizia de casare nr. 1195/16.03.2015 a ICCJ a condus la nereţinerea stării de incompatibilitate a alesului local în raport de prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003. Deşi prin decizia anterior menţionată s-a dezlegat chestiunea de drept a calificării Societăţii B. S.A. ca fiind o societate de interes local, fapt de natură a atrage incompatibilitatea funcţiei publice elective a intimatului-reclamant cu funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor de interes local, prin sentinţa ce formează obiectul recursului în cauză s-a stabilit că Societatea B. S.A. este una de interes regional, ce nu intră în sfera societăţilor vizate de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Recurenta-pârâtă ANI solicită instanţei de control judiciar să dispună pronunţarea unei soluţii în conformitate cu dezlegările obligatorii de deciziei anterioare de casare, pentru a înlătura astfel caracterul nelegal al hotărârii pronunţate cu nerespectarea prevederilor art. 501 C. proc. civ.

În acest context procedural, reţine Înalta Curte că soluţia pronunţată de judecătorul fondului s-a fundamentat pe aspecte survenite ulterior statuărilor din decizia de casare, care însă nu puteau fi ignorate, având prevalenţă în ordinea juridică a garanţiilor procesuale privind dreptul la un proces echitabil şi respectarea principiului securităţii juridice, prin aplicarea în mod unitar a legii.

Jurisprudenţa CEDO de dată recentă statuează, cu valoare de normă supraconstituţională, imposibilitatea pronunţării în cazuri identice a unor soluţii contradictorii şi diametral opuse, precedentul judiciar reprezentând, astfel, un element de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii.

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 20 din Constituţie, dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor trebuie să fie interpretate în concordanţă cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte, hotărârile CEDO fiind, astfel, obligatorii pentru instanţele româneşti.

Prin urmare, judecătorul naţional este cel chemat să aprecieze, în sensul art. 20 din Constituţie, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, precum şi cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu jurisprudenţa şi reglementările europene.

În virtutea acestor atribuţii ce revin instanţelor naţionale, Înalta Curte este ţinută să observe că situaţii similare au fost soluţionate diferit, prin interpretarea normei legale cuprinse în prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, în ceea ce priveşte noţiunea de "societate de interes local", respectiv dacă în accepţiunea legiuitorului poate fi asimilată acestei noţiuni şi societatea de interes regional, la care textul normativ nu face nicio referire.

Ulterior pronunţării deciziei de casare din primul ciclu procesual al litigiului pendinte, la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin procesul-verbal de şedinţă din 04.05.2015, s-a adoptat soluţia majoritară în sensul reţinerii că "primarul care deţine calitatea de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunarea generală a acţionarilor S.C. "B." - operator regional care asigură furnizarea sau prestarea serviciului ori activităţi de utilităţi publice pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale asociate, nu se află în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003".

Dezlegările date de instanţa de control judiciar, în decizia de casare nr. 1195/16.03.2015, sunt diametral opuse celor adoptate prin mai multe hotărâri ale ICCJ, ce s-au impus în ordinea juridică creată în materia respectivă, fiind însuşită la nivelul secţiei competente interpretarea potrivit căreia societăţile de interes regional sunt excluse din sfera de reglementare instituită prin art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Într-o astfel de situaţie, are prevalenţă respectarea principiului securităţii juridice, opunându-se cu forţă superioară normei naţionale, reprezentată în situaţia de faţă de prevederile art. 501 C. proc. civ., în care se arată că, " în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul".

Fără a relua trimiterile făcute de prima instanţă, în rejudecare, la jurisprudenţa CEDO (cauza Păduraru împotriva României, 2005), se reţine că una dintre formele de manifestare a principiului securităţii juridice este dată de coerenţa practicii unitare, iar contradicţiile de jurisprudenţă afectează structura acestui principiu, conducând la o stare de incertitudine, ce afectează încrederea publicului în actul de justiţie, fapt de natură să producă o încălcare a drepturilor conferite de art. 6 alin. (1) din Convenţia E.D.O., referitoare la dreptul la un proces echitabil (a se vedea, în acest sens, cauza Ştefănică şi alţii împotriva României, 2002, cauza Beian împotriva României, 2005).

Pentru a da eficienţă acestui principiu nu este suficient să se apeleze doar la remediile oferite de C. proc. civ., în vederea unificării practicii judiciare (recursul în interesul legii şi hotărârea pentru dezlegarea unei chestiuni de drept), ci trebuie asigurat, în toate cazurile, efectul deplin al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, prin respectarea preeminenţei sale faţă de orice altă prevedere naţională ce ar putea determina o soluţie contrară celei adoptate la nivelul instanţei supreme, pentru înlăturarea divergenţelor de interpretare şi aplicare a legii.

Prin urmare, este corectă soluţia pronunţată de prima instanţă, care a dat eficienţă principiului de drept european privind securitatea juridică, fără a fi ţinută de dezlegarea dată anterior de instanţa de control judiciar, dezlegare ce a rămas minoritară în chestiunea vizând interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, în referire la noţiunea de "societate de interes regional", jurisprudenţa naţională fiind unificată în sens contrar statuărilor din Decizia nr. 1195/16.03.2015 a ICCJ.

În concluzie, se reţine că persoana evaluată de recurenta-pârâtă ANI nu a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, fiindu-i permis să exercite cumulativ funcţia publică de primar al localităţii Sadu, judeţul Sibiu şi cea de reprezentant al comunei în cadrul AGA a Societăţii Apă-Canal S.A. Sibiu.

II.2 Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele anterior arătate, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta ANI împotriva sentinţei civile nr. 192 din 21 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, pe care o va menţine astfel cum a fost pronunţată, dat fiind caracterul său legal.

În temeiul dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ., va fi obligată recurenta-pârâtă ANI la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în calea recursului, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, cuantumul acestora fiind rezonabil faţă de circumstanţele litigiului şi munca prestată în dosar de apărătorul ales al titularului cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 192 din 21 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în sumă de 3000 RON, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2018.