Insufficiency of judicial reasoning: lower court judgment constituted mere transcription of opposing party's arguments, violating fair trial guarantees and necessitating cassation.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 martie 2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a solicitat: (i) anularea deciziei nr. 1460/09.10.2014, emisă de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară; (ii) anularea deciziei nr. 1869/02.12.2014, emisă de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară; (iii) obligarea pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat de reclamantă la data 15 mai 2015, aceasta a precizat că înţelege să îşi modifice acţiunea, în sensul de a se judeca doar în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, precizare reiterată la termenul de judecată din data de 12 iunie 2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1798 din 19 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1798/19.06.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., criticând ca nelegală şi netemeinică hotărârea atacată, întemeindu-şi recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Cât priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consideră că hotărârea de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, prin considerente fiind preluat, în proporţie majoritară, conţinutul întâmpinării formulate de intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Recurenta-reclamantă apreciază că sentinţa de fond nu reflectă analiza judecătorului, ci punctul de vedere al intimatei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară, întâmpinarea constituind considerentele hotărârii, motiv pentru care consideră că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

Cât priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consideră, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 145 din H.G. nr. 577/2002 şi art. 12 alin. (5) - (7) din Legea nr. 137/2002.

În susţinerea acestui motiv de recurs, se învederează că instanţa de fond a aplicat, în mod greşit, dispoziţiile dreptului comun în materie, respectiv art. 130 din Regulamentul nr. 1/2006 şi art. 240 din Legea nr. 297/2004, deşi în cauză sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale Legii nr. 137/2002, dreptul de preferinţă al acţionarilor şi modalitatea de exercitare fiind prevăzute de art. 12 alin. (6) şi alin. (7) din Legea nr. 137/2002 şi nu acordate prin Hotărârea AGEA.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 08.12.2005, intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, iar motivul de recurs privitor la încălcarea sau aplicarea greşită a legii este neîntemeiat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18.12.2015, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, în esenţă, că, prin sentinţa recurată, s-a realizat o analiză exhaustivă a tuturor motivelor invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea introductivă, iar reţinerea argumentelor formulate de intimata-pârâtă este rezultatul analizării şi soluţionării pe fond a dosarului.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 20 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 31 ianuarie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: … b)…motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor."

Aceasta dispoziţie are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligaţie în sarcina instanţelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând şi întărind acest caracter imperativ, precum şi sancţiunea nulităţii, legiuitorul a înţeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătoreşti, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi anume:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată un aspect al garanţiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)."

Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În ceea ce priveşte hotărârea pronunţată în cauză, Înalta Curte constată că, din cuprinsul acesteia, nu rezultă existenţa unei motivări proprii a instanţei de judecată, toate considerentele fiind preluate din apărările formulate prin întâmpinare de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. face trimitere la nevoia expunerii motivelor de fapt şi de drept "pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părţi nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părţilor şi nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanţa a ajuns la această soluţie, şi nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de recurenta-reclamantă A. S.A.

Hotărârea instanţei de fond nu permite nici exercitarea controlului judiciar, instanţa de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluţiei pronunţate, obligând la o casare cu trimitere spre rejudecare, deşi, strict formal, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat pe fondul cauzei.

Prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României garantează dreptul la un proces echitabil, garanţie ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a "transcrie" în considerente argumentele părţilor, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului.

Este evident că soluţia judecătorului, în orice cauză, indiferent de obiectul său, va fi pronunţată în favoarea uneia din părţile cauzei, prin raportare la motivele de fapt şi de drept expuse de aceasta, motive care au convins instanţa de judecată de justeţea pretenţiilor părţii, dar instanţa de judecată nu poate ignora obligaţia de motivare a hotărârii, prin preluarea integrală a argumentelor părţii căreia i-a dat câştig de cauză.

Prin urmare, se apreciază că, în cauza de faţă, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigenţele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective şi complete a cauzei şi a argumentelor părţilor, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe.

Pentru motivele expuse anterior, în raport de soluţia de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază a fi inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurenta-reclamantă A. S.A., încadrate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond în rejudecare.

În consecinţă, constatându-se incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinţei civile nr. 1798 din 19 iunie 2015 şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1798 din 19 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2018.