Scope of CNCD jurisdiction: issuing non-binding points of view on legislative discrimination without violating constitutional ban on judicial annulment of laws

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 05.06.2015 reclamantul Ministerul Afacerilor Interne în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, A., B. a solicitat:

- anularea în parte a Hotărârii nr. 203 din data de 22 aprilie 2015, pronunţată de Colegiul Director al C.N.C.D. în dosarul nr. x/2014, constituit în baza petiţiei formulate de către A., înregistrată la C.N.C.D. cu nr. x/03.12.2014, respectiv a punctului 2 din dispozitivul acesteia;

- anularea în parte a Hotărârii nr. 204 din data de 22 aprilie 2015 pronunţată de Colegiul Director al C.N.C.D. în dosarul nr. x/2014, constituit în baza petiţiei formulate de către B. înregistrată la C.N.C.D. cu nr. 20498/17.12.2014, respectiv a punctului 2 din dispozitivul acesteia;

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3184 din data de 27.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, A. şi B.. S-a dispus anularea actelor atacate.

2. Recursul

2.1. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate cu consecinţa respingerii acţiunii, arătându-se că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat că actele administrativ-jurisdicţionale anulate de instanţa de fond au fost emise cu respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000R, cât şi în concordanţă cu decizia CCR 997/2008.

Susţine recurenta că potrivit art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi art. 79 din Ordinul preşedintelui CNCD nr. 144/2008, Conciliul poate emite puncte de vedere/opinii prin care îşi exprimă opinia sa, în calitate de garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în legătură cu dispoziţiile din cuprinsul actelor normative sau administrative, care contravin acestui principiu. Cu această ocazie, "Colegiul director, prin hotărârea adoptată, poate dispune includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării".

Se mai arată că acest punct de vedere nu reprezintă un act administrativ de vreme ce nu produce efecte juridice, în sensul naşterii, stingerii sau modificării unor raporturi juridice.

2.2 Apărările intimatei:

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând pe această cale respingerea recursului ca nefondat.

Se susţine că instanţa de fond a apreciat în mod corect, conform cadrului legislativ aflat în vigoare, faptul că hotărârile nr. 203 şi 204 ale CNCD din data de 22.04.2015 au încălcat, indirect şi voalat, considerentele Deciziei CCR nr. 997/2008, prin emiterea punctului de vedere referitor la existenţa discriminării şi din acest motiv au fost anulate.

A mai apreciat intimatul că opinia exprimată în cadrul punctului de vedere, este contrară principiilor discriminării, deoarece nu se poate reţine tratamentul diferenţiat al poliţiştilor deveniţi auditori de justiţie, în raport cu ofiţerii de poliţie admişi în magistratură.

3. Procedura de soluţionare a recursului

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 04 decembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

3.2 Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză:

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat.

3.3 Argumentele de fapt şi de drept relevante:

În fapt, prin Hotărârile nr. 203 şi 204 din data de 22 aprilie 2015 pronunţată de Colegiul Director al C.N.C.D. în dosarul nr. x/2014, constituit în baza petiţiilor formulate de către B. şi A. înregistrate la C.N.C.D., s-a dispus: "1. Admite excepţia de necompetenţă materială a C.N.C.D. invocată de către reclamat - Ministerul Afacerilor Interne, conform Deciziei nr. 997 din 7 octombrie 2008 a Curţii Constituţionale. 2. Emiterea unui punct de vedere."

Prin acest punct de vedere, însuşit la pct. VIII al Hotărârii nr. 746/2014, se constată, de către 2 membri ai Colegiului Director, că:

"imputarea cotei parte din cheltuielile de şcolarizare pentru petentă, devenit auditor de justiţie prin examen, comparativ cu cei numiţi în funcţia de procuror, reprezintă discriminare conform prevederilor art. 2 al O.G. nr. 137/2000."

Prima instanţă a a constatat că Hotărârile nr. 203 şi 204 ale CNCD din data de 22.04.2015 încalcă indirect şi voalat considerentele Deciziei CCR nr. 997/2008 prin emiterea punctului de vedere referitor la existenţa discriminării şi din acest motiv trebuie anulate.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare:

"Consiliul este responsabil cu aplicarea şi controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate precum şi în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării."

Potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare:

"In vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării îşi exercită atribuţiile în următoarele domenii:

a) prevenirea faptelor de discriminare;

b) medierea faptelor de discriminare;

c) investigarea, constatarea şi sancţionarea faptelor de discriminare;

d) monitorizarea cazurilor de discriminare;

e) acordarea de asistenţă de specialitate victimelor discriminării"

Conform dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, "Persoana care se consideră discriminată, poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea sa ia la cunoştinţă de săvârşirea ei" şi iar potrivit alin. (2) "Consiliul soluţionează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1)."

Din interpretarea sistematică a textelor legale citate, se reţine că există două situaţii distincte în care pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, potrivit atribuţiilor sale, se poate pronunţa cu privire la existenţa unor potenţiale fapte sau acte de discriminare şi anume:

- situaţia reglementată de art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în care pârâtul are posibilitatea de a acţiona în sensul armonizării dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării, cu menţiunea că exercitarea acestei atribuţii nu presupune constatarea unor fapte de discriminare care constituie contravenţii şi sancţionarea acestora;

- situaţia reglementată de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în care pârâtul poate fi sesizat de către orice persoană care se consideră discriminată, în vederea constatării şi sancţionării faptelor de discriminare, astfel cum sunt acestea definite de actul normativ.

Diferenţa esenţială dintre cele două forme în care pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării îşi exercită atribuţiile legale, constă în faptul că, în situaţia de art. 18 din O.G. nr. 137/2000, pârâtul poate emite puncte de vedere prin care îşi exprimă opinia sa, în calitate de garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în legătură cu dispoziţiile din cuprinsul actelor normative sau administrative, care contravin principiului nediscriminării, putând emite în acest sens recomandări, cu caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie, şi fără a putea aplica sancţiuni contravenţionale, în timp ce, în situaţia prevăzută de art. 20 din actul normativ, pârâtul constată fapte de discriminare care constituie contravenţii şi aplică în mod corespunzător sancţiunile prevăzute de lege.

Din această perspectivă, în mod corect C.N.C.D. a apreciat că nu are competenţa de a se pronunţa asupra faptei sesizate, conform procedurii prevăzute de art. 20 din O.G. nr. 137/2000, având în vedere că, prin decizia nr. 997/07.10.2008, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, în măsura în care acestea sunt interpretate în sensul că acordă C.N.C.D. competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În opinia Curţii Constituţionale, dacă s-ar admite că, pe calea controlului jurisdicţional întemeiat pe art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. poate să constate existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale, hotărârea Consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilităţii acestor dispoziţii şi chiar aplicarea prin analogie a unor alte texte de lege, care nu se referă la persoana sau grupul social discriminate. Într-o asemenea împrejurare, se pune în discuţie legitimitatea acestui organ de a interfera în competenţele legislativului, prin înlăturarea aplicabilităţii unor acte normative şi instituirea aplicabilităţii altora, dar şi în competenţele Curţii Constituţionale, care îndeplineşte rolul de legislator negativ atunci când constată lipsa de conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanţe şi dispoziţiile constituţionale, sub aspectul art. 16 din Constituţie.

Pe de altă parte, potrivit art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. este chemat să armonizeze dispoziţiile din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării, prin emiterea unor puncte de vedere prin care îşi exprimă opinia. Raportat, însă, la prevederile art. 20 din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. este obligat să respecte decizia Curţii Constituţionale a României nr. 997/07.10.2008.

În consecinţă, pot face obiectul unei fapte de discriminare, în sensul O.G. nr. 137/2000, numai comportamentele unor persoane fizice sau juridice, în aplicarea sau realizarea unor drepturi garantate în exercitarea lor prin legislaţia statului român, nu însă şi constatarea şi sancţionarea unei discriminări între persoane, rezultată din conţinutul unor legi sau ordonanţe, care reglementează în mod diferit exercitarea unor drepturi. Această ultimă competenţă aparţine doar Curţii Constituţionale a României, singura autoritate care poate constata dacă un act normativ contravine sau nu prevederilor art. 16 din Constituţie.

Prin urmare, diferenţa esenţială dintre cele două forme în care C.N.C.D. îşi exercită atribuţiile legale constă în faptul că, în situaţia art. 18 din O.G. nr. 137/2000, acesta poate emite puncte de vedere, fără a putea aplica sancţiuni contravenţionale, în timp ce, în situaţia prevăzută de art. 20 din O.G. nr. 137/2000R, constată faptele de discriminare care constituie contravenţii şi aplică, în mod corespunzător, sancţiunile prevăzute de lege.

Astfel, spre deosebire de activitatea de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, în exercitarea atribuţiilor conferite de art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, pârâtul C.N.C.D. are posibilitatea de emite puncte de vedere sau de a-şi exprima opinia, în calitate de garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în legătură cu dispoziţiile din cuprinsul actelor normative sau administrative, care contravin principiului nediscriminării, putând emite recomandări cu caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării.

De asemenea, potrivit art. 79 din Ordinul preşedintelui CNCD* (Titlul VI, Cap. 1 -"Hotărârile de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor"), act administrativ cu caracter normativ, "Colegiul director, prin hotărârea adoptată, poate dispune includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forţă Juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării"

Ca atare, Înalta Curte reţine că în baza articolului mai sus indicat C.N.C.D. poate dispune, prin hotărârea adoptată, includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării.

"Recomandarea" prevăzută de actul administrativ normativ amintit mai sus poate fi dispusă sub forma unui punct de vedere prin care se îndrumă partea reclamată de discriminare să respecte principiul nediscriminării.

Aşadar, din toate argumentele expuse mai sus, rezultă că susţinerea privind emiterea unui punct de vedere, nu constituie un argument în soluţionarea favorabilă a acţiunii, din moment ce prin hotărârea contestată C.N.C.D. nu a procedat la soluţionarea sesizării prin care reclama o faptă de discriminare, ci s-a declarat necompetent material să soluţioneze respectiva sesizare.

Punctul de vedere emis de C.N.C.D. constituie o opinie cu caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie, astfel că nu se poate reţine că emiterea de către CNCD a hotărârii contestate constituie o dovadă a săvârşirii unui abuz de putere publică şi nici a încălcării Deciziei CCR nr. 997/2008, aşa cum eronat a stabilit instanţa de fond.

Recurentul intimat şi-a exercitat atribuţiile exprimate în legislaţia primară şi secundară a funcţionării sale, iar aşa cum s-a consemnat mai sus, emiterea unui punct de vedere, ce nu produce efecte juridice, în sensul constatării unei fapte de discriminare, este o operaţiune ce intră în competenţele sale legale şi nu poate conduce la anularea hotărârilor aşa cum au fost emise.

3.4 Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs:

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va dispune admiterea recursului declarat de pârât, cu consecinţa casării hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulată de Ministerul Afaceri Afacerilor Interne în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ca neîntemeiată.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 3184 din 27 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a- VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată, şi rejudecând respinge acţiunea formulată de Ministerul Afaceri Afacerilor Interne în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2018.