Audit authority's obligation to determine financial prejudice: res judicata bar and statutory allocation of calculation duties in administrative fiscal litigation

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x pe rolul Curţii de Apel Bucureşti-SCAF, reclamanta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, ale Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, raportat la dispoziţiile art. 8, art. 14 şi ar. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 194 şi următoarele C. proc. civ., a solicitat anularea punctului 10 din încheierea nr. 113/19.09.2014 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de ANRE împotriva măsurii dispuse la pct. II din Decizia nr. 30/2014; anularea măsurii dispuse la pct. II.17 din Decizia nr. 30/14.07.2014, pentru abaterile consemnate la pct. 15,16,17 şi 18 din Decizia emisă de Curtea de Conturi a României respectiv "Conducerea ANRE va dispune masuri şi va urmări îndeplinirea masurilor dispuse la pct. 1,2, 6.4 şi 7 din Decizia nr. 4/2011, pentru care, instanţa s-a pronunţat, prin Decizia ICCJ nr. 7222/2013, definitiv şi irevocabil, respingând acţiunea ANRE ca nefondată, situaţie care impune, dispunerea de masuri pentru stabilirea întinderii prejudiciilor ca urmare a neactualizării in condiţiile legii, a nivelului contribuţiilor in sectorul energiei electrice şi a tarifelor pentru autorizaţii şi licenţe in sectorul gazelor naturale, a efectuării de plaţi pentru cheltuieli de personal efectuate fora baza legala (spor de complexitate şi spor de confidenţialitate) şi a nerecuperării prin chirie, a cheltuielilor efectuate pentru locuinţele de serviciu", anularea parţială a Procesului-verbal de constatare nr. x/11.06.2014 abaterea în la pct. VII Al (pag. 71-77), A2 (pag. 77-84), A3 (pag. 84-86), A4 (pag. 86-90), iar în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actelor administrative sus-menţionate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3439 din data de 21.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea privind anularea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

S-a arătat că soluţia primei instanţe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cerinţă prevăzută de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În acest sens, recurenta a susţinut că soluţia respingerii cererii de chemare în judecată a ANRE se sprijină pe o serie de afirmaţii, în unele cazuri chiar neadevărate sau străine cauzei, şi pe o serie de interpretări inexacte ale legislaţiei incidente şi ale actelor depuse la dosarul cauzei - care nu sunt de natură a lămuri nici de ce instanţa a înlăturat argumentele ANRE expuse în cererea de chemare m judecată, nici de ce şi-a însuşit poziţia pârâtei.

Astfel, nu mai puţin de 8 pagini ale sentinţei reprezintă reproduceri ale actelor contestate în prezenta cauză, şi anume Decizia Curţii de Conturi a României nr. 30/14.07.2014 şi încheierea Curţii de Conturi a României nr. 113/19.09.2014, iar următoarele 3 pagini reprezintă un extras cuprinzând întreaga argumentare din considerentele deciziei civile nr. 7222/12.11.2013, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României în Dosarul nr. x, care, nu reprezintă autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte fondul prezentei cauze.

Apreciază recurenta că ceea ce statuează în mod irevocabil Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României prin Decizia nr. 7222/12.11.2013 este faptul că cele 4 măsuri dispuse de Curtea de Conturi a României prin Decizia nr. 4/2011 sunt legale şi trebuie puse în aplicare.

Însă, susţine că aceste măsuri nu cuprind sume concrete reprezentând prejudicii de recuperat de către ANRE, prin urmare aserţiunea judecătorului de fond din prezenta cauză conform căreia "În cadrul recursului soluţionat prin decizia de respingere a acţiunii reclamantei îndreptată împotriva Deciziei nr. 4/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit în mod irevocabil că aceste sume urmează a fi recuperate de către reclamantă, constituind un real prejudiciu al bugetului administrat de aceasta" este total nefondată.

De altfel, potrivit prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările ulterioare, auditorii nici nu aveau cum să stabilească întinderea prejudiciului, întrucât sarcina de a stabili în mod concret întinderea acestuia revine exclusiv conducerii entităţii auditate, astfel: în situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate.

Este adevărat că, în cuprinsul Procesului-verbal de constatare nr. x/05.01.2011, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 4/2011, auditorii Curţii de Conturi au realizat o estimare a prejudiciului pe fiecare punct în parte, dar cel care are obligaţia de a stabili întinderea concretă a prejudiciului este conducătorul entităţii auditate.

Recurenta mai susţine că a luat o serie de măsuri legale pentru punerea în aplicare a deciziei civile nr. 7222/12.11.2013, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, motiv pentru care Decizie nr. 30/2014 a Curţii de Conturi este emisă cu nerespectarea prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, care statuează atributul şi totodată obligaţia conducătorului entităţii auditate de a stabili în concret valoarea prejudiciului, ca prim pas în procesul de ducere la îndeplinire a unei măsuri dispuse de auditorii Curţii de Conturi.

Cu toate acestea, Curtea de Conturi nu a ţinut cont de niciun demers făcut de ANRE în activitatea de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse de aceasta, şi, a emis la data de 14.07.2014, Decizia nr. 30, în baza prevederilor pct. 234 din Regulament, care se referă la verificarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizii, şi care stipulează că, "c) în cazul în care conducerea entităţii verificate nu a recuperat prejudiciul, se încheie raport de control şi se procedează în felul următor: [...] (ii) dacă se constată faptul că, deşi au fost dispuse şi urmărite de către conducerea entităţii măsurile cuprinse în decizie, prejudiciul nu a fost corect stabilit ca întindere şi/sau nu a fost recuperat, procedura de valorificare a raportului de control care se întocmeşte este cea stabilită la pct. 163-167 şi 171-229, urmând a se emite de către şeful departamentului/directorul camerei de conturi o nouă decizie cuprinzând măsurile care se impun ".

Apreciază recurenta că după admiterea şi administrarea probei cu expertiza, care venea în sprijinul demersurilor făcute de ANRE ca fiind corecte din punct de vedere al legislaţiei aplicabile, judecătorul de fond respinge cererea de chemare în judecată, în mod surprinzător, pe motivul existenţei autorităţii de lucru judecat în speţă, prin pronunţarea Deciziei ICCJ nr. 7222/2013.

Din nou judecătorul de fond se află în eroare atunci când afirmă în mod nefondat faptul că "m cursul anului 2012 au fost emise acte de control de către pârâtă, care au constatat aceleaşi împrejurări reluate prin actele contestate în prezenta cauză, actele iniţiale de control nefiind însă contestate sub aspectul legalităţii de către reclamantă, conform dovezilor ataşate cauzei".

Se impune în acest context reiterarea împrejurării că actele de control efectuate de către Curtea Conturi în decursul anului 2012 se refereau doar la urmărirea stadiului Dosarului nr. x, în care se pronunţase sentinţa civilă a Curţii de Apel Bucureşti nr. 1207/21.02.2012, care suspendase executarea măsurilor dispuse de Curtea de Conturi prin Decizia nr. 4/2011, şi în care pârâta declarase recurs.

Arată recurenta că pe perioada cuprinsă între pronunţarea sentinţei cAB nr. 1207/2012 şi pronunţarea Deciziei ICCJ nr. 7222/2013, ANRE nu avea nicio altă obligaţie decât aceea de a monitoriza stadiul Dosarului nr. x şi de a demara procedura de punere în aplicare a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi prin Decizia nr. 4/2011 ulterior datei de 12.11.2013, ceea ce a şi făcut în realitate.

Mai arată că prezentul dosar de instanţă a fost generat, tocmai din considerentul blocajului pe care l-a întâmpinat în punerea în aplicare a acestor măsuri şi în atitudinea inflexibilă a Curţii de Conturi care a emis o nouă decizie pentru neaplicarea vechilor măsuri, în condiţiile în care nu se acceptă niciun alt mod de calcul al prejudiciilor decât cel indicat de către pârâtă, cu încălcarea în mod evident a prevederilor imperative ale art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992.

Totodată s-a susţinut că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 84/2012.

În acest context, se susţine că atâta vreme cât conducerea entităţii verificate este singura îndrituită să stabilească valoarea concretă a unor prejudicii, constând în diferenţa între tarifele/contribuţiile datorate dar neîncasate de către ANRE de la operatorii economici, pe o anumită perioadă anterioară, conform prevederilor imperative ale art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, afirmaţia judecătorului de fond conform căreia nu a fost respectat "modul concret" de calcul al sumelor indicat de către auditori nu are niciun temei legal.

Mai invocă recurenta faptul că judecătorul de află în eroare referitor la aplicabilitatea directă a Legii nr. 84/2012 în raporturile juridice administrative născute între instituţiile publice controlate şi organele de control ale Curţii de Conturi, vis-a-vis de Hotărârea Plenului Curţii de Conturi a României nr. 146 din 04.07.2012 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Potrivit punctului nr. 6 al Anexei la această Hotărâre: "în cazurile în care măsurile din decizie vizate de lege au fost contestate de către conducerea entităţii verificate la Curtea de Conturi, iar Comisia de soluţionare a contestaţiilor a respins contestaţia, menţinându-le prin încheieri emise până la data intrării în vigoare a Legii nr. 84/2012, acestea îşi încetează definitiv efectele, ele nemaiaplicându-se pentru conducerea entităţii verificate şi, implicit pentru salariaţii acestora".

Aşadar, susţine că măsura nr. 6.4 din Decizia Curţii de Conturi a României nr. 4/2011 trebuia să îşi înceteze definitiv efectele, ele nemaiaplicându-se pentru conducerea entităţii verificate şi, implicit pentru salariaţii acestora, aşa cum prevede în mod explicit şi imperativ punctul 6 din Anexa la Hotărârea nr. 146/2012 a Plenului Curţii de Conturi, act care consemnează exact producerea unor efecte directe între autoritatea publică verificată şi Curtea de Conturi cu privire la aplicarea prevederilor Legii nr. 84/2012.

Mai indică recurenta că potrivit Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130 din 4 noiembrie 2010:

"nota unilaterală" este un document specific emis de către auditorii Curţii de Conturi, care potrivit punctului 123 "se întocmeşte în următoarele cazuri:

- când la niciun obiectiv de control din cadrul programului detaliat (tematica) stabilit iniţial sau actualizat pe parcursul acţiunii de control, dacă a fost cazul, nu au fost consemnate erori/abateri de la legalitate şi regularitate, fapte pentru care nu există indicii că au fost săvârşite cu încălcarea legii penale şi nici cazuri de nerespectare a principiilor economicităţii, eficienţei şi eficacităţii;

- doar pentru obiectivele de control din cadrul programului detaliat (tematica), stabilit iniţial sau actualizat pe parcursul acţiunii de control, dacă a fost cazul, la care nu au fost consemnate erori/abateri de la legalitate şi regularitate, fapte pentru care nu există indicii că au fost săvârşite cu încălcarea legii penale şi nici cazuri de nerespectare a principiilor economicităţii, eficienţei şi eficacităţii;

- în situaţia în care se verifică modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie de Curtea de Conturi şi se constată că măsurile au fost aduse la îndeplinire în totalitate, iar entitatea controlată a stabilit întinderea prejudiciilor şi acestea au fost recuperate;

- în situaţia efectuării acţiunii de documentare la entităţile care intră în competenţa de verificare a Curţii de Conturi, acţiune dispusă de conducerea structurii de specialitate".

Aşadar, singurul motiv pentru care judecătorul reţine că prevederile Legii nr. 84/1992 nu se aplică în mod direct prin Hotărârea Curţii de Conturi nr. 146/2012 este acela că nu a întocmit nota unilaterală, act care, trebuia emis tocmai de pârâtă în vederea stingerii efectelor măsurilor care cad sub incidenţa acestei legi.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate cu consecinţa respingerii admiterii acţiunii, în principal, şi trimiterii spre rejudecare, în secundar.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

1.4 Apărările intimatei:

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând pe această cale respingerea recursului ca nefondat.

A susţinut că în mod corect s-au reţinut în cauză efectele puterii lucrului judecat în ceea ce priveşte legalitatea măsurilor dispuse prin Decizia nr. 4/2011, având în vedere că Decizia nr. 30/2014 a fost emisă de Curtea de Conturi a României în urma verificării modului de ducere la îndeplinire a deciziei menţionate.

Se mai precizează că Instanţa de fond în mod corect a reţinut situaţia de fapt şi a motivat hotărârea pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin prisma susţinerilor părţilor, a probelor administrate, precum şi a dispoziţiilor legale aplicabile.

Măsurile atacate au fost dispuse cu respectarea prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, şi ale pct. 174 din RODAS, în sarcina conducerii ANRE, pentru îndeplinirea măsurilor dispuse la pct. 1, 2, 6.4 şi 7 din Decizia nr. 4/2011, asupra cărora instanţa de judecată s-a pronunţat, prin decizia civilă nr. 7222/12.11.2013, definitiv şi irevocabil, respingând acţiunea ANRE ca nefondată.

Intimata - pârâtă a răspuns cu privire la aspectele invocate în Memoriu nr. 33.454/30.05.2014, prin adresa nr. x precizând faţă de prescripţia extinctivă şi amnistia fiscală invocate de ANRE, că acestea nu pot fi primite în susţinerea neaducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 4/2011.

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 04 decembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

3.2 Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză:

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat.

3.3 Argumentele de fapt şi de drept relevante:

Un prim motiv de recurs se circumscrie prevederior art. 488 pct. 6 din Noul C. proc. civ., respectiv hotărârea pronunţată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

Înalta Curte reţine că hotărârea primei instanţe analizează pe larg situaţia de fapt ce a rezultat din probele dosarului, precum şi dispoziţiile legale incidente, aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Astfel, împrejurarea că instanţa de fond a respins susţinerile reclamantei, dar a găsit că cele ale pârâtei sunt întemeiate, nu face ca hotărârea aşa cum a fost redactată să cuprindă considerente contradictorii sau străine de natura pricinii.

Prin urmare nu se poate concluziona că există contradicţie între raţionamentul logico-juridic folosit de instanţa de fond şi soluţia ce a fost adoptată, aceasta din urmă, fiind rezultatul firesc al primirii unora dintre susţinerile pârâtei şi al înlăturării apărărilor formulate de reclamantă.

O atare critică nu poate fi reţinută, având în vedere că prima instanţă a folosit, în redactarea sentinţei pronunţate, un raţionament logico juridic lipsit de contradicţii şi care, justifică, în final, soluţia adoptată.

Nemulţumirirle recurentei, cu privire la hotărârea primei instanţe, nu se pot traduce prin faptul că aceasta a utilizat o motivare contradictorie şi nu ar fi analizat argumentele ambelor părţi.

Dimpotrivă, se observă că prima instanţă a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, a evocat normele substanţiale incidente, precum şi modul de aplicare a lor la speţa de faţă, iar soluţia exprimată prin dispozitiv reprezintă corolarul motivelor ce o preced.

Faptul că a fost admisă administrarea unei probe cu expertiză tehnică de specialitatea contabilitate, nu face ca motivarea soluţiei instanţei de fond să sufere din perspectiva rationamentului logic, având în vedere că, în baza principiului dreptului la apărare, părţile sunt îndreptăţite să solicite şi să obţină administrarea oricărei probe necesare pentru dovedirea pretenţiilor deduse judecăţii.

Faptul că a fost administrată o atare probă, care ulterior s-a dovedit inutilă în soluţionarea pe fond a litigiului, nu conduce la nelegalitatea hotărârii pronunţate din perspectiva art. 488 pct. 6 din Noul C. proc. civ.

Mai mult, faptul că, în motivarea soluţiei adoptate au fost reproduse actele administrative contestate şi anume Decizia Curţii de Conturi a României nr. 30/14.07.2014 şi încheierea Curţii de Conturi a României nr. 113/19.09.2014, precum şi o parte din considerentele deciziei civile nr. 7222/12.11.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României în Dosarul nr. x, nu este de natură să atragă nelegalitatea hotărârii, în condiţiile în care, instanţa de fond a expus în motivare şi propriile argumente ce au condus la soluţia adoptată.

Astfel, se observă că prima instanţă a redat considerentele deciziei civile nr. 7222/12.11.2013, tocmai pentru a justifica de ce a apreciat că prin măsurile adoptate, recurenta reclamantă nu a adus la îndeplinire, sau a îndeplinit parţial obligaţiile ce i-au fost instituite prin decizia iniţială a Curţii de Conturi.

Din această perspectivă, se poate lesne observa că prima instanţă nu a reţinut în cauză incidenţa autorităţii de lucru judecat, aşa cum a susţinut recurenta şi prin urmare nu avea de ce să respingă acţiunea ca inadmsibilă, ci a reţinut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, principiu, potrivit căruia, se impune ca într-un al doilea proces, chestiunea litigioasa dezlegata anterior, să nu mai poată fi contrazisă.

Aceasta reglementare a autoritatii de lucru judecat in forma prezumtiei vine sa asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotararii judecatoresti.

Prin urmare, în mod legal prima instanţă a statuat că reluarea unor susţineri similare în prezentul cadru procesual ar contraveni principiului puterii de lucru judecat, aceastea fiind critici îndreptate nu împotriva actelor atacate în prezenta cauză, ci a deciziei care a stat la baza emiterii acestora din urmă şi cu privire la care recurenta reclamanta a avut posibilitatea de a le invoca şi totodată de a-i fi analizate pe fond în cadrul altui litigiu, soluţionat definitiv.

Aşadar, o reiterare a aceloraşi susţineri, în justificarea refuzului de a proceda întocmai la reactualizarea acestor tarife/contribuţii în modalitatea exactă în care s-a stabilit prin decizia nr. 4/2011 şi a procesului-verbal de control, contravine principiului puterii de lucru judecat, aşa cum în mod justificat a reţinut prima instanţă.

Împrejurarea că nu a fost stabilit un cuantum al prejudiciului, nu are nicio relevanţă, de vreme ce modalitatea de calcul a a tarifelor/contribuţiilor în modul concret precizat de către intimata pârâtă, în actul administrativ iniţial, nu a fost respectată, iar acest aspect, a fost tranşat în mod definitiv în primul litigiu derulat între părţi.

Din această perspectivă, refuzul exprimat astfel de către recurenta reclamantă, sub aspectul celor două obligaţii distincte de actualizare a nivelului acestor contribuţii-tarife este unul contrar dispoziţiilor legale care reglementează obligativitatea aducerii la îndeplinire întocmai şi în integralitate a măsurilor luate de Curtea de Conturi, neputând fi justificat de prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, aşa cum a invocat aceasta.

Pe de altă parte, nici invocarea blocajului instituţional generat de procedura de punere în aplicare a măsurilor dispuse, nu poate fi invocat ca argument de reformare a hotărârii atacate, de vreme ce, în mod corect s-a constatat că recurenta reclamantă nu a adus la îndeplinire, în modul stabilit de decizia Curţii de Conturi şi conformat de ICCJ, în mod definitiv, măsurile obligatorii dispuse.

Susţinerea potrivit căreia intimata pârâtă a emis o nouă decizie nerespectând astfel dreptul entităţii verificate de a stabili ea însăşi cuantumul prejudiciului, astfel cum acesta a fost calculat şi consemnat în rapoartele comisiilor ANRE, nu poate fi primită, de vreme ce s-a contatat, prin actul administrativ atacat, că modalitatea în care s-a procedat la stabilirea prejudiciului a încălcat considerentele expuse în decizia anterioară, confirmată definitiv de instanţa supremă.

Nu în ultimul rând, împrejurarea că instanţa de fond a apreciat că recurenta reclamantă trebuia să pună în executare decizia Curţii de Conturi, chiar şi în condiţiile în care se dispusese suspendarea executării, nu poate conduce la reformarea hotărârii, având în vedere că acest argument nu a fost unul esenţial pentru adoptarea soluţiei pronunţate.

Pe de altă parte, nu poate fi primit nici argumentul recurentei, în sensul că că se află în dublă imposibilitate materială şi juridică de aducere la îndeplinire a celor două măsuri stabilite prin decizia nr. 4/2011 în sarcina sa, respectiv din perspectiva unui risc de majorare a preţurilor şi a tarifelor, a încălcării principiului neretroactivităţii, respectiv a intervenţiei prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune împotriva plătitorilor acestor tarife/contribuţii, inclusiv sub aspectul împrejurării că unii dintre aceştia ar fi fost desfiinţaţi. Astfel, aceasta nu se poate prevala de propriile sale acţiuni de solicitare şi obţinere a suspendării executării, urmată de contestarea la toate gradele procesuale a deciziei, pentru ca ulterior să invoce, în favoarea sa, trecerea unui interval mare de timp, ca justificare pentru neexecutare, sau executare parţială a măsurilor dispuse.

Ca atare, acest prim motiv de recurs este nefondat şi nu va fi primit.

Un al doilea motiv de recurs invocat se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile în speţă.

Concret, Înalta Curte reţine că în urma unui control efectuat la autoritatea recurentă, Curtea de Conturi a României a emis Decizia nr. 4/2011, prin care a dispus următoarele măsuri:

"1. Conducerea ANRE va dispune măsuri şi va urmări intrarea în legalitate prin actualizarea anuală cu indicele de inflaţie a nivelului contribuţiilor percepute de la operatorii economici din sectorul energiei electrice, în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea energiei electrice nr. 13 din 9 ianuarie 2007, actualizată. Totodată, se vor dispune măsuri pentru analiza contribuţiilor facturate şi evidenţiate în contabilitate în perioada 2007-2009, în vederea determinării diferenţelor între nivelul contribuţiilor facturate anual şi cele datorate prin actualizarea cu indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică. În acest context se va determina cuantumul diferenţelor astfel calculate şi se vor dispune măsuri de recuperare şi de virare la bugetul de stat, în condiţiile legii. Termen: 30 noiembrie 2011

2. Conducerea ANRE va dispune măsuri şi va urmări intrarea în legalitate prin actualizarea anuală cu indicele de inflaţie a nivelului tarifelor pentru autorizaţii şi licenţe în sectorul gazelor naturale, în conformitate cu prevederile art. 8 din Nota la Anexa Hotărârii Guvernului nr. 784 din 7 septembrie 2000 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea autorizaţiilor şi licenţelor în sectorul gazelor naturale, republicată, precum şi art. I pct. 2, alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 33 din 4 mai 2007 privind modificarea şi completarea Legii energiei electrice nr. 13/2007 şi Legii gazelor nr. 351/2004. Totodată, se vor dispune măsuri pentru analiza tarifelor pentru autorizaţii şi licenţe în sectorul gazelor naturale, facturate şi evidenţiate în contabilitate în perioada 2008-2009, în vederea determinării diferenţelor între nivelul tarifelor facturate şi nivelul tarifelor datorate anual prin actualizarea cu indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică. În acest context se va determina cuantumul diferenţelor astfel calculate şi se vor dispune măsuri de recuperare şi de virare la bugetul de stat, în condiţiile legii. Termen: 30 noiembrie 2011

3. Conducerea ANRE va dispune măsuri şi va urmări intrarea în legalitate privind "angajarea şi efectuarea de cheltuieli din credite bugetare" în conformitate cu prevederile art. 14 (2) din Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice, actualizată. Totodată se vor dispune măsuri pentru analiza cheltuielilor de personal efectuate Iară bază legală în anul 2009, reprezentând drepturi de natură salarială acordate în perioada de suspendare a contractului individual de muncă peste limitele negociate şi stabilite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate sub formă de sporuri (spor pentru ore suplimentare pe perioada delegării în ţară şi în străinătate, spor de complexitate şi spor de confidenţialitate). În acest context se va determina cuantumul plăţilor efectuate şi se vor dispune măsuri de recuperare-şi virare la bugetul de stat, în condiţiile legii. Termen: 30 iunie 2011.

4. Conducerea ANRE va dispune măsuri şi va urmări respectarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 114 din 11 octombrie 1996 privind locuinţele, republicată şi actualizată, prin deducerea din chirie a cheltuielilor de administrare/întreţinere şi reparaţii efectuate la imobilele închiriate. Totodată, se vor dispune măsuri pentru analiza cheltuielilor efectuate pentru cele 8 locuinţe închiriate salariaţilor în perioada 2007-2009. În acest context, se va determina cuantumul cheltuielilor nerecuperate prin chirie şi se vor dispune măsuri de recuperare şi virare la bugetul de stat, în condiţiile legii. Termen: 30 iunie 2011".

Modul de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 4/2011 a fost verificat în perioada 2012 -2014, stabilindu-se succesiv prin Decizia nr. 18/2012, Decizia nr. 24/2013 şi Decizia nr. 30/2014 în sarcina conducerii ANRE obligaţia de a urmări îndeplinirea măsurilor dispuse prin decizia iniţială. S-a constatat că prin nestabilirea întinderii prejudiciului şi nerecuperarea acestuia nu au fost respectate prevederile art. 33 alin. (3) şi art. 64 din Legea nr. 94/1992, republicată, astfel măsurile din Decizia nr. 4/2011 nu au fost duse în totalitate la îndeplinire, fiind încălcate dispoziţiile pct. 32 lit. d) şi e) din RODAS.

Prin măsurile dispuse la pct. II.17 din Decizia nr. 30/2014, care fac obiectul cererii de chemare în judecată, s-au stabilit în sarcina recurentei reclamante următoarele obligaţii: "(...)va urmări îndeplinirea măsurilor dispuse la pct. 1, 2, 6.4 şi 7 din Decizia nr. 4/2011, pentru care, instanţă s-a pronunţat, prin Decizia ICCJ nr. 7222/12.11.2013, definitiv şi irevocabil, respingând acţiunea ANRE ca nefondată, situaţie care impune, dispunerea de măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciilor ca urmare a neactualizării în condiţiile legii, a nivelului contribuţiilor în sectorul energiei electrice şi a tarifelor pentru autorizaţii şi licenţe în sectorul gazelor naturale, a efectuării de plăţi pentru cheltuieli de personal efectuate fără bază legală (spor de complexitate şi spor de confidenţialitate) şi a recuperării prin chirie a cheltuielilor efectuate pentru locuinţe de serviciu. (...)".

Se constată că pentru îndeplinirea măsurilor dispuse la pct. 1, 2, 6.4 şi 7 din Decizia iniţială nr. 4/2011, asupra cărora instanţa de judecată s-a pronunţat, prin decizia civilă nr. 7222/12.11.2013, definitiv şi irevocabil, se impunea dispunerea de măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciilor ca urmare a neactualizării, în condiţiile legii, a nivelului contribuţiilor în sectorul energiei electrice şi a tarifelor pentru autorizaţii şi licenţe în sectorul gazelor naturale, a efectuării de plăţi pentru cheltuieli de personal efectuate fără baza legală (spor de complexitate şi spor de confidenţialitate) precum şi a nerecuperării prin chirie, a cheltuielilor efectuate pentru locuinţele de serviciu.

Recurenta-reclamantă susţine nelegalitatea acestor măsuri pe considerentul că "ANRE a luat toate măsurile şi a calculat întinderea prejudiciilor, în acest sens au fost depuse rapoartele ANRE nr. x/31.01.2014; x/31.01.2014; x.01.2014; x/16.12.2013 şi x/09.05.2014, iar auditorii Curţii de Conturi nu au ţinut cont că a intervenit de drept prescripţia.

De asemenea apreciază că în mod greşit instanţa de fond a înlăturat argumentele sale, potrivit cărora ANRE este în imposibilitatea obiectivă de a recupera prejudiciile deoarece a intervenit prescripţia şi amnistia, aşa cum a expus şi prin Memoriul ANRE nr. x/30.05.2014, înregistrat la Curtea de Conturi a României nr. x/02.06.2014.

Cu privire la aceste susţineri, se constată, în primul rând, că prescripţia dreptului la acţiune este o excepţie relativă ce nu poate fi invocată decât de partea interesată, în cadrul unui litigiu ce are drept obiect, o obligaţie civilă, în cazul de faţă, recuperarea prejudiciilor de la persoanele faţă de care autoritatea recurentă trebuia să stabilească răspunderea potrivit legii.

Ca atare, prescrierea dreptului la acţiune nu poate fi opusă Curţii de Conturi, ca mijloc procesual de apărare, în condiţiile în care, nu s-au făcut demersurile prealabile necesare pentru stabilirea persoanelor vinovate şi a cuantumului concret al prejudiciului. Din acest motiv, în prezentul litigiu, nu se poate pune în discuţie instituţia prescripţiei, cu atât mai mult cu cât ANRE nu a întreprins niciun demers legal în contradictoriu cu operatorii economici sau salariaţii proprii care au beneficiat de acordarea unor drepturi necuvenite.

Simplele acţiuni formulate pe rolul instanţelor, prin care recurenta a solicitat să se constate intervenirea prescripţiei, şi care au fost respinse de instanţele de judecată, nu pot echivala cu îndeplinirea obligaţiei pe care o avea recurenta de stabilire a întinderii prejudiciului efectiv, urmată de recuperarea acestuia.

Or, dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, prevăd în mod imperativ faptul că, stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate şi trebuie adusă la îndeplinire prin orice mijloace.

În ceea ce priveşte amnistia fiscală instituită prin Legea nr. 84/2012, invocată de recurentă în apărarea sa, aşa cum legal a reţinut şi instanţa de fond, aceasta se aplică personalului din sectorul bugetar, plătit din bugetul general consolidat al statului, ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, în cazul în care angajatorii care au emis decizii de impunere drept consecinţă a constatărilor Curţii de Conturi.

Însă, ca urmare a verificării modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 4/2011, Curtea de Conturi a României a constatat că nu s-au dispus măsuri de stabilire a întinderii prejudiciului ca urmare a acordării de drepturi de natură salariată sub formă de sporuri (spor de complexitate şi spor de confidenţialitate), fără baza legală, de recuperare în condiţiile legii, precum şi măsuri de virare la bugetul de stat.

Aşadar, aşa cum just a constatat instanţa de fond, în prezenta cauză nu poate fi analizată incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 84/2012 în sensul invocat de către recurenta reclamantă, având în vedere că aplicarea acestor prevederi legale se referă la faza de executare a unor debite concret stabilite în sarcina unor persoane care să îndeplinească criteriile din conţinutul său.

Nu pot fi primite susţinerile recurentei în sensul că singurul motiv pentru care judecătorul fondului reţine că prevederile Legii nr. 84/1992 nu se aplică în mod direct prin Hotărârea Curţii de Conturi nr. 146/2012, este acela că nu a întocmit nota unilaterală, act care, trebuia emis tocmai de intimata pârâtă în vederea stingerii efectelor măsurilor care cad sub incidenţa acestei legi. Aceasta deoarece, aşa cum s-a consemnat mai sus, pentru a se ajunge la aplicarea dispoziţiilor actului normativ menţionat, recurenta reclamantă trebuia să îşi îndeplinească obligaţiile de stabilire a întinderii prejudiciului, incidenţa acestor norme fiind ulterioară şi subsecventă acestui moment.

3.4 Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs:

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va dispune respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei împotriva sentinţei nr. 3439 din 21 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a- VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2018.