Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1615/2018 AI generated

Tax litigation: failure to establish res judicata due to distinct administrative acts and parties in successive challenges

Case Number Decizia nr. 1615/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the company's appeal, quashed the lower court's decision, and remanded the case for retrial, thereby prevailing over the municipality in this tax administrative litigation. The dispute concerned a company in liquidation's challenge to a tax decision and the mayor's administrative order regarding the calculation of building and transport taxes, specifically disputing the applicable tax base and rates; the lower court had previously dismissed the suit by invoking the exception of res judicata, claiming the issues were identical to a prior finalized judgment. The Supreme Court determined that the trial court erred in applying material law by incorrectly finding the triple identity required for res judicata under Article 431(1) of the Code of Civil Procedure, as the current action involved a different defendant (the Mayor), a different administrative act (the Mayor's order versus the original tax decision), and consequently a different object and cause of action, thus satisfying the requirements for a valid, distinct lawsuit rather than a repetitive one.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 413 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, Art. 431 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Tax litigation: failure to establish res judicata due to distinct administrative acts and parties in successive challenges: The dispute concerned a company in liquidation's challenge to a tax decision and the mayor's administrative order regarding the calculation of building and transport taxes, specifically disputing the applicable tax base and rates; the lower court had previously dismissed the suit by invoking the exception of res judicata, claiming the issues were identical to a prior finalized judgment. The Supreme Court determined that the trial court erred in applying material law by incorrectly finding the triple identity required for res judicata under Article 431(1) of the Code of Civil Procedure, as the current action involved a different defendant (the Mayor), a different administrative act (the Mayor's order versus the original tax decision), and consequently a different object and cause of action, thus satisfying the requirements for a valid, distinct lawsuit rather than a repetitive one.

Keywords

AI generated
tax litigation res judicata civil litigation procedure administrative acts identity of claims action for failure to act

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ

Main ground justifying the admission of the appeal and the quashing of the lower court's decision.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule applied to effect the quashing of the appealed sentence and the remand of the case to the same instance for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin contestaţia adresată Curţii de Apel Suceava la data de 19 septembrie 2013 şi înregistrată sub nr. x, reclamanta S.C. A. S.A. - prin Lichidator B. SPRL Iaşi, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Suceava şi Municipiul Suceava - Direcţia de Buget, Contabilitate şi Fiscalitate a solicitat modificarea Dispoziţiei nr. 2442 din 19.08.2013 a Primarului Municipiului Suceava a solicitat admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 14 februarie 2013 obligarea pârâtului II la emiterea unei noi decizii de impunere cu o bază de impozitare corespunzătoare, impozitul pe clădiri urmând a fi calculat cu o cotă de impozitare de 1,5 % aplicată asupra valorii de inventar a clădirii, iar impozitul de transport urmând a fi calculat în raport de bunurile aflate efectiv în patrimoniul debitoarei.

Prin încheierea de şedinţă din 29 ianuarie 2014 s-a dispus suspendarea judecării cauzei conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., reţinându-se că soluţionarea acesteia depinde de modul de soluţionare a dosarului nr. x aflat pe rolul ÎCCJ

La data de 16 septembrie 2015 cauza a fost repusă pe rol, în temeiul art. 413 alin. (2) C. proc. civ. fixându-se termen de judecată la data de 13 octombrie 2015.

La acest termen de judecată, instanţa a invocat din oficiu excepţia autorităţii de lucru judecat raportat la sentinţa nr. 232/23.09.2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x rămasă definitivă prin Decizia nr. 2037/15.05.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 187 din 13 octombrie 2015 a admis excepţia autorităţii lucrului judecat şi a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. - prin Lichidator B. Iaşi SPRL, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Suceava şi Municipiul Suceava - Direcţia de Buget, Contabilitate şi Fiscalitate pentru autoritate de lucru judecat.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta S.C. A. S.A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că, în speţă este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. -"hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"

Se mai susţine că în motivarea sentinţei nr. 187/13.05.2015, Curtea de Apel Suceava a reţinut că: " Prin contestaţia adresată Curţii de Apel Suceava la data de 11.07.2013 şi înregistrată sub nr. x, reclamanta S.C. A. S.A.- prin Lichidator B. SPRL Iaşi, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Suceava - Direcţia de Buget, Contabilitate şi Fiscalitate, a solicitat desfiinţarea în întregime a actului administrativ atacat - Decizia de impunere nr. x din 14.02.2013 şi obligarea organului emitent - Decizia de Buget, Contabilitate şi Fiscalitate a Municipiului Suceava - să emită o nouă decizie de impunere cu o bază de impozitare corespunzătoare, impozitul pe clădiri urmând a fi calculat cu o cotă de impozitare de 1,5 % aplicată asupra valorii de inventar a clădirii, iar impozitul pe mijloace de transport urmând a fi calculat în raport de bunurile aflate efectiv în patrimoniul debitoarei. Ulterior, la data de 19 septembrie 2013 reclamanta a înregistrat o noua acţiune sub nr. x/2013, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Suceava şi Municipiul Suceava -Direcţia de Buget, Contabilitate şi Fiscalitate, modificarea Dispoziţiei nr. 2442 din 19.08.2013 a Primarului municipiului Suceava în sensul admiterii contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 14 februarie 2013 şi a obligării pârâtului II la emiterea unei noi decizii de impunere cu o bază de impozitare corespunzătoare, impozitul pe clădiri urmând a fi calculat cu o cotă de impozitare de 1,5 % aplicată asupra valorii de inventar a clădirii, iar impozitul pe mijloacele de transport urmând a fi calculat în raport de bunurile aflate efectiv în patrimoniul debitoarei.

Astfel s-a apreciat că ambele cereri vizau anularea Deciziei de impunere nr. x şi obligarea pârâtului Municipiului Suceava - Direcţia de Buget, Contabilitate şi Fiscalitate la emiterea unei noi decizii de impunere cu o bază de impozitare corespunzătoare, impozitului pe clădiri urmând a fi calculat cu o cotă de impozitare de 1,5 % aplicată asupra valorii de inventar a clădirii, iar impozitul pe mijloacele de transport urmând a fi calculat în raport de bunurile aflate efectiv în patrimoniul debitoarei.

Recurenta consideră că cele reţinute de instanţa de fond nu pot fi primite pentru următoarele considerente:

Art. 431 alin. (1) C. proc. civ. precizează elementele structurale ale autorităţii lucrului judecat şi astfel, totodată, condiţiile cumulative ale acesteia: "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect." Aşadar, identitate de obiect (eadem res), identitate de cauză (eadem causa petendi) şi identitate de persoane în aceeaşi calitate (eadem conditio personarum).

Cu alte cuvinte, tripla identitate de obiect, cauză şi părţi este condiţia existenţei autorităţii lucrului judecat.

În speţa de faţă nu poate fi vorba de tripla identitate de obiect, cauză şi părţi, deoarece în cauza care a făcut obiectul dosarului nr. x, s-a formulat contestaţie în contradictoriu cu pârâta Municipiul Suceava Direcţia de Buget, Contabilitate şi Fiscalitate, iar în cauza ce face obiectul dosarului (x/2013*), s-a formulat contestaţie în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Suceava şi cu pârâta Municipiul Suceava - Direcţia de Buget, Contabilitate şi Fiscalitate.

De asemenea, mai arată că în cadrul dosarului nr. x s-a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere nr. x emisă de Municipiul Suceava Direcţia de Buget, Contabilitate şi Fiscalitate, iar în cadrul dosarului (x/2013*), s-a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 2442 emisă de Primarul Municipiului Suceava, în data de 19.08.2013.

Apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. şi că nu există o triplă identitate de obiect, cauză şi părţi, solicită respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi pe cale de consecinţă admiterea recursului, casarea sentinţei nr. 187/13.10.2015, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Municipiul Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, a arătat că instanţa de fond în mod corect a apreciat că în speţă sunt incidente prevederile art. 431 alin. (1) Cod procedură deoarece recurenta a introdus pe rolul Curţii de Apel Suceava două cereri având acelaşi obiect, singura diferenţă fiind că, în acest dosar a fost contestată şi Dispoziţia nr. 2442/2013 dată de primar, în soluţionarea plângerii formulate pe cale administrativă.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 12 martie 2018, recursul a fost admis în principiu.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este întemeiat, şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o greşită interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prima instanţă a respins acţiunea pentru autoritate de lucru judecat, opinie neîmpărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 431 din Noul C. proc. civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, iar prevederile art. 432 stipulează că excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs.

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a chestiunii litigioase deja rezolvate. Sub aspectul elementelor autorităţii de lucru judecat, rezultă că pentru existenţa ei este necesară tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Identitatea de părţi presupune participarea în ambele procese a aceloraşi persoane, ca titulare ale drepturilor care formează obiectul principal, cauza vizează fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, în timp ce obiectul reprezintă atât pretenţia formulată prin cerere, cât şi dreptul subiectiv invocat.

Obiectul acţiunii civile îl reprezintă protecţia unui drept subiectiv sau a unui interes pentru a cărui realizare calea justiţiei este obligatorie şi el constă fie în pretenţia de recunoaştere a unui drept sau de condamnare a pârâtului la executarea obligaţiei pe care a încălcat-o, fie în pretenţia la crearea unor situaţii juridice noi, în cazurile expres prevăzute de lege. De la caz la caz el se concretizează şi se nuanţează prin mijlocul procesual folosit.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte cauza acţiunii civile se impune a se face precizarea că aceasta a fost definită în literatura de specialitate ca reprezentând temeiul juridic al cererii, fundamentul legal al dreptului pe care una dintre părţi îl valorifică împotriva celeilalte, iar cu privire la acelaşi obiect pot exista mai multe acţiuni întemeiate pe cauze diferite.

Cauza acţiunii civile se determină nu numai raportat la cererea de chemare în judecată, ci trebuie căutată în complexitatea de circumstanţe care determină şi întreţin voinţa părţii interesate de a reclama sau de a se apăra şi de a stărui în ceea ce reclamă ori în ceea ce contestă. Existenţa motivelor de a acţiona sau apăra în faţa instanţei un anumit drept, fără prefigurarea mentală a obţinerii unui anumit rezultat, nu determină pe nimeni să reclame sau să se apere în justiţie.

În mod evident, autoritatea de lucru judecat, privită ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, presupune identitate de chestiuni litigioase tranşate prin hotărâre, şi prin urmare, din raţiuni de ordine şi stabilitate juridică, nu se poate concepe ca într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior să se statueze în mod diferit.

Or, din analiza celor două acţiuni formulate de reclamantă, nu rezultă, identitatea de obiect, şi de părţi.

La modul concret, recurenta a introdus pe rolul Curţii de Apel Suceava două cereri care vizau anularea Deciziei de impunere nr. x şi obligarea Municipiul Suceava - Direcţia de Buget, Contabilitate şi Fiscalitate la emiterea unei noi decizii de impunere cu o cotă de impozitare corespunzătoare, impozitul pe clădiri urmând a fi calculat cu o cotă de impozitare de 1,5% aplicată asupra valorii de inventar a clădirii, iar impozitul pe mijloacele de transport urmând a fi calculat în raport de bunurile aflate efectiv în patrimoniul societăţii.

Astfel, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x, recurenta-reclamantă a formulat contestaţie în contradictoriu cu pârâta Municipiul Suceava Direcţia de Buget, Contabilitate şi Fiscalitate, iar în cauza ce face obiectul dosarului (x/2013*), a formulat contestaţie în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Suceava şi cu pârâta Municipiul Suceava - Direcţia de Buget, Contabilitate şi Fiscalitate.

De asemenea, în cadrul dosarului nr. x s-a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere nr. x emisă de Municipiul Suceava Direcţia de Buget, Contabilitate şi Fiscalitate, iar în cadrul dosarului (x/2013*), s-a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 2442 emisă de Primarul Municipiului Suceava, în data de 19.08.2013.

Prin urmare, în acest dosar a fost contestată şi Dispoziţia nr. 2442/2013 dată de primar în soluţionarea plângerii formulate pe cale administrativă cu consecinţa introducerii ca parte a primarului Municipiului Suceava.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, nu există autoritate de lucru judecat, acţiunea formulată de reclamantă neavând acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi ca şi cererea formulată, anterior, care a făcut obiectul dosarului nr. x, soluţionat de Curtea de Apel Suceava, în primă instanţă, prin sentinţa civilă nr. 232/23.09.2013, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2037/15.05.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că în cauză este îndeplinită condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, respingând acţiunea pentru autoritate de lucru judecat.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 496 C. proc. civ. recursul se va admite, sentinţa atacată se va casa şi se va trimite spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va avea în vedere toate susţinerile şi apărările părţilor, urmând să analizeze acţiunea reclamantei în raport de situaţia factuală existentă în cauză şi în raport de probele ce vor fi administrate.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. prin lichidator B. Iaşi SPRL împotriva sentinţei nr. 187 din 13 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2018.