Taxpayer's suspension request fails absent proof of imminent damage; tax assessment enforceable.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei de fond

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr. x/30.07.2015 emisă de către pârâtă, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare având ca obiect această decizie de impunere şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 164/2015 din 22.09.2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba şi, în consecinţă, a dispus suspendarea Deciziei de impunere nr. x/30.07.2015, emisă de pârâtă, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare având ca obiect această decizie de impunere. Pârâta a fost obligată la plata sumei de 50 RON în favoarea reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 164/2015 din 22.09.2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, care a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi desfiinţarea hotărârii atacate.

În motivele de recurs a fost criticată soluţia instanţei de fond pentru că, în mod greşit a admis cererea reclamantei în temeiul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la nerespectarea dreptului la apărare s-a apreciat că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a reţinut că acesta a fost afectat.

Decizia de impunere nr. x/30.07.2015 a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 43 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pentru că prevederile legale nu prevăd că decizia de impunere trebuie să cuprindă menţiuni privind audierea societăţii, iar raportul de inspecţie fiscală a fost anexat deciziei de impunere.

Menţiunile cu privire la audierea societăţii la care face referire instanţa de fond sunt prezentate de organele de inspecţie fiscală în raportul de inspecţie fiscală, cap. VI - Discuţie finală cu contribuabilul - pct. 1 - Prezentarea sintezei punctului de vedere al contribuabilului.

Faţă de susţinerile petentei conform cărora constatările echipei de inspecţie fiscală se bazează pe informaţii primite de la alte instituţii ale statului (controale încrucişate desfăşurate în colaborare cu alte organe fiscale) şi că ar trebui să se permită accesul la aceste informaţii pentru a studia veridicitatea şi temeinicia, au fost invocate prevederile art. 107, art. 9, art. 109 Codul de procedură fiscală şi s-a precizat că, pe parcursul inspecţiei fiscale, contribuabilul a fost informat asupra constatărilor rezultate din inspecţia fiscală şi nu poate fi dispusă anularea actului administrativ fiscal.

Referitor la afirmaţia petentei potrivit căreia i-a fost încălcat dreptul la apărare şi prin faptul că trebuia să i se comunice un proiect de raport de inspecţie fiscală, s-a făcut precizarea că organele de inspecţie fiscală au prezentat un proiect de raport pe care l-au transmis pe email, agentul economic transmiţând şi un punct de vedere ce a fost preluat în actul administrativ fiscal. Pentru formularea punctului de vedere au fost acordate 3 zile lucrătoare.

S-a invocat şi faptul că echipa de inspecţie fiscală nu a răspuns la obiecţiunile societăţii prezentate în scris, dar acest aspect nu poate conduce la anularea actelor contestate.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie a pagubei iminente s-a considerat de către recurentă că reclamanta nu a făcut dovada pricinuirii vreunei pagube materiale, iar executarea unei obligaţii bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă.

Pentru că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond respingerea acţiunii reclamantei.

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului formulat de AJFP Alba ca nefondat, menţinerea sentinţei civile nr. 164/22.09.2015 a Curţii de Apel Alba Iulia ca legală şi obligarea recurentei la raportarea cheltuielilor de judecată.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi prin încheierea din 14.12.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a dispus comunicarea raportului către părţile în litigiu.

Prin încheierea din 08.02.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admis în principiu recursul declarat şi s-a fixat termen pentru soluţionarea pe fond a acestuia cu citarea părţilor.

Intimata A. S.R.L. a depus punct de vedere asupra admisibilităţii în principiu a recursului, precizând că nu are observaţii critice la adresa raportului întocmit şi comunicat.

4. Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea cererii de suspendare a Deciziei nr. x din 30.07.2015 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba până la soluţionarea pe fond a acţiuni în anulare având ca obiect această decizie.

Instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei şi a dispus suspendarea Deciziei de impunere nr. x emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare având ca obiect această decizie.

Pentru a motiva această soluţie instanţa a avut în vedere că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv există o contestaţie care reprezintă plângerea prealabilă, a fost achitată cauţiunea, iar în privinţa celor două condiţii referitoare la paguba iminentă şi cazul bine justificat s-a apreciat că ele sunt dovedite.

Cazul bine justificat a fost considerat îndeplinit pentru că a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantei, iar paguba iminentă ar fi justificată de suma pe care societatea reclamantă ar urma să o plătească la executarea actului contestat care ar conduce la imposibilitatea derulării normale a activităţii cu riscul vânzării.

Criticile recurentei în privinţa acestei soluţii sunt fondate.

Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Legiuitorul naţional a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speţă. Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanţă a interesului social cu cel personal, preeminenţa unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalităţii.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii activităţii administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

În privinţa cazului bine justificat, care s-a considerat dovedit pentru că prin întocmirea actului administrativ nu ar fi fost respectat dreptul la apărare, soluţia instanţei de fond este nelegală.

Într-adevăr, dreptul la apărare este unul dintre drepturile fundamentale care sunt parte integrantă a principiilor generale de drept a căror respectare este asigurată de dreptul U.E.

În temeiul acestui principiu, destinatarilor deciziilor cărora le sunt afectate în mod sensibil interesele trebuie să li se dea posibilitatea de a-şi face cunoscut în mod util punctul de vedere cu privire la elementele pe care administraţia intenţionează să îşi întemeieze decizia.

Pentru a se considera că beneficiarul acestui drept are posibilitatea de a-şi face cunoscut punctul de vedere în mod util, respectarea dreptului la apărare presupune ca administraţia să ia cunoştinţă, cu toată atenţia necesară, de observaţiile persoanei sau ale întreprinderii vizate (a se vederea, printre altele, Hotărârile Curţii de Justiţie din 24 octombrie 1996, Comisia/Lisrestal şi alţii, nr. C/32/95, din 21 septembrie 2000, Medioscurso/Comisia, C-462/98 şi 18 decembrie 2008, Soprope - Organizaçôes de Calcado Lda/Fazenda Publica, C-349/07).

În dreptul naţional, art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Cod ul de procedură fiscală prevede obligaţia organului fiscal de a-i asigura contribuabilului, înaintea luării deciziei, posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei.

De asemenea, art. 107 alin. (2) acelaşi act normativ instituie obligaţia organului fiscal de a-i prezenta contribuabilului proiectul de raport de inspecţie fiscală şi de a-i acorda acestuia posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere potrivit art. 9 alin. (1).

Termenul prevăzut de art. 107 alin. (1), în care contribuabilul are dreptul să îşi prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire la constatările inspecţiei fiscale, este de 3 zile lucrătoare de la data încheierii inspecţiei fiscale.

Pe de altă parte, art. 43 alin. (3) lit. j) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede, ca element obligatoriu al actului administrativ fiscal, şi menţiunile privind audierea contribuabilului.

Din analiza conţinutului acestor texte rezultă că în decizia de impunere nu este obligatorie menţiunea privind audierea contribuabilului, însă, la decizia de impunere se află anexat raportul de inspecţie fiscală.

În capitolul VI al raportului de inspecţie fiscală - Discuţie finală cu contribuabilul, la pct. I - se află " Prezentarea sintezei punctului de vedere al contribuabilului."

La dosar s-au depus dovezi că prin adresa nr. x/2015 - "Înştiinţarea pentru discuţie finală" reclamanta a fost informată că la data de 30.07.2015, ora 1200 va avea loc discuţia finală asupra constatărilor şi consecinţelor fiscale, urmare a încheierii inspecţiei fiscale.

Această discuţie finală a avut loc la 30.07.2015, contribuabilul şi-a prezentat punctul de vedere cu privire la proiectul de raport de inspecţie fiscală ce i-a fost transmis de organele de inspecţie fiscală, acesta fiind cuprins în raportul întocmit.

Instanţa de fond a apreciat că proiectul de raport nu ar fi fost transmis contribuabilului, dar acest aspect este infirmat de chiar punctul de vedere al acestuia la constatările din raportul de inspecţie fiscală ce a fost transmis.

Faţă de susţinerile instanţei de fond referitoare la cuantumul sumei stabilite ca fiind datorate de contribuabil şi de faptul că nu ar fi fost asigurat termenul de 3 zile, se constată că suma nu reprezintă un motiv pentru a se dispune suspendarea deciziei de impunere, iar organele fiscale au respectat termenul de 3 zile prevăzut de lege, mai ales că, pe parcursul inspecţiei fiscale, contribuabilul a fost informat asupra constatărilor rezultate din inspecţia fiscală, fiind solicitate informaţii şi note explicative în legătură cu constatările făcute.

Toate acestea dovedesc faptul că dreptul la apărare al reclamantei a fost respectat, iar cele considerate de instanţa de fond ca fiind aspecte ce pot dovedi "cazul bine justificat," nu pot fi reţinute.

Fiind singurul argument prezentat pentru a dovedi existenţa cazului bine justificat, se constată că, în speţă, nu s-a făcut dovada acelor împrejurări de fapt şi de drept care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În privinţa pagubei iminente soluţia instanţei de fond este nelegală deoarece nu a fost dovedită îndeplinirea ei.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Revine judecătorului de contencios administrativ, învestit cu soluţionarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant dacă efectele actului aflat în discuţie sunt de natură să justifice urgenţa. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătoreşti ce urmează a se pronunţa cu privire la cererea de anulare a actului.

Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.

În cauză nici această condiţie a pagubei iminente nu este îndeplinită în speţă deoarece cuantumul sumei datorate ca urmare a inspecţiei fiscale nu poate justifica suspendarea actului administrativ fiscal.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei - pârâte sunt întemeiate, iar instanţa de fond în mod greşit a admis cererea de suspendare.

Având în vedere că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative atacate, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi casată sentinţa atacată şi, rejudecând, va fi respinsă acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba împotriva sentinţei nr. 164/2015 din 22 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2018.