Judicial suspension of fiscal decision execution: satisfaction of cumulative conditions for well-justified case and imminent damage under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/31.08.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.08.2015 cu privire la dobânzi/majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere în sumă totală de 5.795.135 RON, până la pronunţarea instanţei de fond şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2690 din 20.10.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/31.08.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.08.2015, cu privire la dobânzi/penalităţi de întârziere în sumă totală de 5.795.135 RON până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 2690 din 20.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice-Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

În motivarea recursului se arată că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.)

Instanţa de fond a admis acţiunea formulată de intimata-reclamantă motivat de faptul că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Recurentul critică sentinţa pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, pentru suspendarea actului administrativ, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.

În ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat, arată că intimata-reclamanta, nu a făcut dovada că această condiţie este îndeplinită.

În opinia recurentului, intimata-reclamanta nu a probat, ci numai a susţinut nelegalitatea vădită a actului administrativ a cărui suspendare o solicită, nereuşind să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actele administrative.

Câtă vreme în legătură cu legalitatea actului administrativ a cărui suspendare s-a dispus nu s-a pronunţat încă nici o instanţă de judecată, acesta este legal, beneficiind de prezumţia de legalitate şi veridicitate.

Astfel, obligaţiile fiscale stabilite în sarcina intimatei-reclamante prin actul administrativ atacat, reprezintă creanţe certe, lichide şi exigibile, putând fi executate de organele fiscale.

De asemenea, Decizia de impunere nr. x/31.08.2015 emisă de ANAF-DGAMC a cărei suspendare s-a dispus, este temeinică şi legală, fiind întocmită în conformitate cu dispoziţiile art. 88 lit. c) şi ale art. 119 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Recurentul consideră că, în cauză, nu poate fi vorba despre o pagubă iminentă, afirmaţiile reclamantei referitoare la răsfrângerea efectelor executării actului administrativ asupra activităţii sale nu pot fi primite, având în vedere în principal, cifra de afaceri a intimatei - reclamante (284.340.438 RON) şi în secundar, faptul că suntem în prezenţa unor obligaţii faţă de bugetul de stat, obligaţii care pot fi menţinute de instanţă la momentul judecării legalităţii actului administrativ.

În susţinerea recursului este invocată jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 08.02.2018, recursul a fost admis în principiu.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia de impunere nr. x/31.08.2015 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscala nr. x/31.08.2015 au fost stabilite în sarcina reclamantei obligaţii fiscale în sumă de 5.604.825 RON reprezentând TVA, pentru perioada 01.10.2008-30.11.2012; 4.209.133 RON, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere, pentru perioada 25.11.2008-30.11.2015 şi penalităţi de întârziere in suma totala de 5.795.135 RON, pentru perioada 01.07.2010-30.07.2015.

Împotriva actului administrativ, intimata a formulat contestaţie administrativă înregistrată la ANAF sub nr. x/2015, în temeiul prevederilor art. 205 din Codul de procedură fiscală şi art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocând mai multe motive de nelegalitate, la care s-a făcut trimitere în cererea de suspendare de faţă.

Înalta Curte are în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora:

"în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, intimata-reclamantă a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ contestat.

Intimata-reclamantă a invocat, atât în contestaţia administrativă, cât şi în faţa instanţei de judecată, aspecte de nelegalitate, ce ţin de nerespectarea procedurii de inspecţie fiscală, invocând lipsa avizului de inspecţie fiscală, obligatoriu în cazul soluţionării prin decizie a deconturilor de TVA cu opţiunea de rambursare cu control ulterior, nerespectarea principiului aplicării neretroactive a legislaţiei fiscale române, incompatibilitatea unei asemenea situaţii cu principiul securităţii juridice, nerespectarea legislaţiei privind dreptul organului fiscal de a stabili şi determina obligaţii fiscale datorate în termenul de prescripţie al acestui drept, respectiv nemotivarea constatărilor de către organul de inspecţie fiscală, conform prevederilor art. 43 alin. (2) lit. e) şi f) din Codul de procedură fiscală.

Intimata-reclamantă a invocat şi aspecte de netemeinicie a deciziei de impunere, în ceea ce priveşte neacordarea dreptului de deducere a cheltuielilor cu materiile prime şi utilităţile consumate în procesul de producţie, conform normelor proprii aprobate de conducerea executivă, pentru suma de 24.630.710 RON şi TVA suplimentar de plată în sumă de 1.849.099 RON, calculate asupra aşa-zisei depăşiri a normelor proprii de consum aprobate, sumă pentru care au fost calculate accesorii, în sumă de 2.557.389 RON, fără a prezenta în constatările transmise care au fost indiciile obiective identificate ce au stat la baza ignorării normelor proprii de consum fundamentate şi aprobate de conducerea societăţii.

De asemenea, s-a invocat calificarea eronată a unor prestări de servicii, şi nerecunoaşterea nelegală a cheltuielilor aferente ca fiind deductibile, în ceea ce priveşte facturile emise în perioada noiembrie 2011 - decembrie 2012 de societatea B., respectiv a serviciilor de audit financiar pentru situaţiile financiare ajustate la politicile contabile ale grupului, reţinând eronat situaţia de fapt şi că nu au fost în scopul veniturilor impozabile şi nu au adus beneficii economice societăţii verificate.

Deci, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.

De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Se poate aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.

Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.

Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.

În acest sens, susţinerile societăţii potrivit cărora prejudiciul material viitor şi previzibil pe care l-ar suporta prin executarea sumelor, îl constituie imposibilitatea de funcţionare a societăţii, imposibilitatea onorării obligaţiilor curente de plată considerabile conform situaţiilor financiare anexate, reprezentate de cheltuieli de personal, cheltuieli de aprovizionare cu materii prime şi prestări servicii ale altor furnizori, având în vedere cuantumul foarte ridicat al sumei, respectiv 5.795.135 RON, îndeplinesc cealaltă condiţie, respectiv paguba iminentă .

Înalta constată că intimata-reclamantă a achitat debitul principal, iar suportarea şi a accesoriilor la acesta reprezintă într-adevăr un efort financiar care, în condiţiile în care s-ar constata că stabilirea obligaţiei fiscale principale de către organele fiscale este eronată, ar determina producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil greu de reparat, fapt care poate duce chiar la întreruperea temporara a activităţii.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 2690 din 20 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2018.