Suspended execution of CESE appointment: diplomatic correspondence lacks administrative act status and no imminent material harm or public interest damage established

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Asociaţia A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu Secretariatul General al Guvernului, suspendarea executării Deciziei Primului Ministru de numire a reprezentanţilor României pentru grupul III (societatea civilă/ONG-uri) în Consiliul Economic şi Social European (CESE).

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2157 din 8 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (i) a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, ca nefondată, (ii) a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării adresei nr. x/2015 emisă de Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, (iii) a respins ca inadmisibil acest capăt de cerere formulat de reclamanţii Asociaţia A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, şi (iv) a respins ca nefondată cererea de suspendare a actului nr. x/28.07.2015, emis de ministrul delegat pentru dialog social formulată de reclamanţii Asociaţia A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi a Persoanelor Vârstnice.

3. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 2157 din 8 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii B. şi Asociaţia A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

In esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, au fost înfăţişate următoarele critici şi susţineri în raport cu sentinţa recurată,:

- în mod nelegal instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prevederile legale aplicabile cu referire specială la H.G. nr. 8/2013 demonstrând ca această autoritate iar o serie de atribuţiuni care conferă statut de act administrativ actului emis şi atacat în cauză;

- instanţa a încălcat prevederile procedurale şi lipseşte motivarea cu referire la actul administrativ emis de pârâtul MAE, instanţa de fond preluând doar apărările acestei autorităţi;

- prin hotărârea pronunţată au fost încălcate prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, motivarea instanţei fiind superficială şi neanalizând condiţia alternativă, respectiv tulburarea însemnată a activităţii aduse unei autorităţi publice/serviciu public, prevăzută de art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 precum şi interesul public privat încălcat;

- încălcarea prevederilor procedurale şi lipsa unei juste motivări cu referire la actul administrativ emis de pârâtul MMFPSPV, detaliindu-se în cuprinsul motivării recursului, în ce anume constă prejudiciul, din perspectiva reclamantului B., din perspectiva Asociaţiei "A." şi din perspectiva societăţii civile din România, respectiv prejudiciul public pentru România şi/sau cetăţenii europeni.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii pârâţi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) şi Ministerul Afacerilor Externe (MAE) au formulat întâmpinări cu privire la recursul recurenţilor reclamanţi, solicitând respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca legală şi temeinică, în esenţă pentru motivul că nu pot fi reţinute criticile de nelegalitate susţinute în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Ministerul Afacerilor Externe a formulat întâmpinare şi la cererea de intervenţie accesorie, solicitând în principal respingerea acesteia ca inadmisibilă, în condiţiile în care a apreciat că petenta nu justifică un interes în cauză, nefiind astfel îndeplinite cerinţele art. 61 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a respectivei cereri.

5. Procedura derulată în recurs

5.1 În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 25 mai 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 28 septembrie 2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

5.2 La data de 11.01.2016 petenta Asociaţia "C." a formulat cerere de intervenţie accesorie şi amicus curiae în interesul recurenţilor-reclamanţi, solicitând admiterea recursului formulat, cu consecinţa casării sentinţei şi în rejudecare, a admiterii cererii de suspendare astfel cum a fost formulată (dos. recurs vol. I) .

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţii reclamanţi, reţinând totodată şi apărările intimaţilor-pârâţi, Înalta Curte, reverificând probatoriul administrat, faţă de conţinutul prevederilor legale aplicabile, apreciază că recursul de faţă este nefondat, iar hotărârea primei instanţe nu se impune a fi reformată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Analizând punctual motivele de recurs cu care a fost investită, Înalta Curte constată că recurenţii reclamanţi au invocat prin cererea de recurs, ca prim motiv de nelegalitate, pe cel reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., vizând încălcarea de către instanţa de judecată a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În susţinerea acestui motiv de casare recurenţii au arătat că prima instanţă a încălcat prevederile procedurale aplicabile prin lipsa unei juste motivări cu referire la actul administrativ emis de pârâtul MAE ca şi cu referire la actul administrativ emis de pârâtul MMFPSPV, în sensul că instanţa a preluat apărările acestor autorităţi dar nu a înlăturat argumentele recurenţilor-reclamanţi iar lipsa unei juste motivări este sancţionată cu nulitatea hotărârii.

Nu sunt întemeiate aceste susţineri şi ca atare nu pot fi primite întrucât verificarea considerentelor sentinţei atacate atestă că instanţa de fond, analizând excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării adresei nr. x/2015 invocată de pârâtul MAE a încuviinţat-o în urma unei analize efective şi convingătoare, prin raportare la prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, reţinând că aceasta nu are natura unui act administrativ şi ca atare nu este admisibilă cererea de suspendare a executării respectivei adrese trimisă de MAE prin Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană.

Instanţa de control judiciar apreciază că soluţia instanţei de fond este corectă, adresa în discuţie, în adevăr, nu prezintă conţinutul şi caracterele actului administrativ, astfel cum este acesta definit în textul de lege sus arătat, nefiind aptă, în sine, de a da naştere, de a modifica sau de a stinge raporturi juridice, fiind doar o corespondenţă diplomatică.

În acest context instanţa de fond cu temei a reţinut şi împrejurarea ca nici lista membrilor delegaţiei înaintată cu adresa arătată nu poate avea natura juridică a unui act administrativ emis de pârâtul MAE, reţinând că reclamanţii au solicitat în cauză şi suspendarea actului înregistrat sub numărul x/28.07.2015.

Adresa de comunicare a componentei delegaţiei naţionale la CESE nu realizează, în sine, conţinutul unui act administrativ producător de efecte juridice distincte faţă de cele ale actului căruia i-a servit ca mijloc de comunicare, componenţa delegaţiei naţionale la CESE fiind stabilită potrivit prevederilor Legii nr. 248/2013, astfel că nici MAE şi nici Reprezentanţa Permanentă a României la UE nu aveau şi nu au prerogativa de a interveni cu privire la o atare componenţă nominală a delegaţiei.

Se reţine aşadar că soluţia instanţei de fond nu doar pe acest aspect dar şi cu privire la condiţiile legale vizând cererea de suspendare a actului nr. x/28.07.2015, cum în continuare se va mai arăta, este corectă şi corespunzător argumentată, cu deplina respectare a prevederilor art. 425 C. proc. civ.

Împrejurarea că în cuprinsul sentinţei nu se fac referiri exprese la toate argumentele reclamanţilor, învederate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu demonstrează, în opinia Înaltei Curţi, că, aspectele astfel indicate nu ar fi fost avute în vedere în analiza globală a instanţei.

În doctrina de specialitate, dar şi în jurisprudenţa dezvoltată în materie, în mod constant s-a stabilit în sensul că, pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, judecătorul nu trebuie să răspundă în concret şi în parte fiecăruia dintre argumentele invocate de părţi, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestora chiar în mod implicit, judecătorul având aşadar şi posibilitatea de a grupa şi examina aspectele invocate, în raport cu relevanţa pe care o au în adoptarea soluţiei judiciare.

Argumentele mai sus înfăţişate răspund, in opinia Înaltei Curţi, cel puţin parţial, şi criticilor recurenţilor, înfăţişate şi întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., critici vizând caracterul pretins superficial al motivării, în sensul că recurenţii au susţinut că instanţa de fond în mod nelegal nu a analizat toate condiţiile de admisibilitate reglementate în art. 14 din Legea nr. 554/2004, vizând suspendarea unui act administrativ, ci doar condiţia iminentei pagubei.

Analizând grupat criticile subsumate motivelor de nelegalitate indicate de recurent ca fiind cele reglementate de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., dată fiind similitudinea argumentelor înfăţişate de recurenţi, Înalta Curte reţine că, în adevăr, prima instanţă, analizând pe fond cererea de suspendare din perspectiva dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, potrivit cu care suspendarea executării actului administrativ se poate dispune numai dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute în respectivul text de lege, a examinat cu prioritate îndeplinirea cerinţei pagube iminente şi întrucât a constatat neîntrunirea acesteia în cauză, a apreciat ca fiind lipsită de interes analiza îndeplinirii cerinţei privind cazul bine justificat.

Nu sunt întemeiate nici aceste critici ale recurenţilor-reclamanţi, în ceea ce priveşte demersul, respectiv analiza judecătorului fondului, după cum nefondate sunt şi susţinerile vizând pretinsa întrunire în cauză a cerinţelor necesare pentru a se putea dispune suspendarea de executare a actului administrativ arătat.

Astfel, contrar celor susţinute prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat şi a reţinut judecătorul fondului, în sensul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, că pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se impun a fi îndeplinite cumulativ cerinţele expres arătate în această normă legală, jurisprudenţa în materie fiind de altfel unanimă în acelaşi sens.

Pornind de la această interpretare corectă a normei legale incidente, în mod justificat şi în opinia instanţei de control judiciar, judecătorul fondului a apreciat că nu se mai impunea analizarea tuturor condiţiilor prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, câtă vreme cu privire la una dintre acestea, respectiv la paguba iminentă, a reţinut evidenţa neîndeplinire în cauză.

Lipsa de interes invocată de primă instanţă în ceea ce priveşte extinderea analizei juridice şi cu referire la măsura în care reclamanţii au probat sau nu îndeplinirea cerinţei privind cazul bine justificat apare ca fiind judicioasă dintr-o dublă perspectivă.

Pe de o parte, astfel cum s-a arătat, în mod evident, întrunirea cerinţelor prevăzute de art. 14 alin. (1) trebuie să fie cumulativă, ceea ce înseamnă că, în măsura în care una dintre cerinţele nu este întrunită, suspendarea de executare nu poate fi dispusă.

Pe de altă parte, cu referire la cerinţa pagubei iminente, instanţa de fond s-a raportat în mod corect la definiţia cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Recurenţii au criticat hotărârea instanţei de fond pe motiv că judecătorul fondului nu a avut în vedere ipoteza a 2-a a textului, raportându-se numai la împrejurarea că invocarea unei prejudiciu de imagine încercat de reclamantul B., personal, dar şi la nivel naţional, în mod evident nu se circumscrie conţinutului normei aplicabile.

Nici aceste critici nu sunt întemeiate şi de altfel nici susţinerile cuprinse în cererea de recurs pe acest aspect, cu referire la pretinsul prejudiciu înfăţişat din perspectiva reclamantului B., din perspectiva reclamantei Asociaţia A., precum şi din perspectiva societăţii civile din România şi a cetăţenilor români/europeni, nu pot fi primite şi nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii primei instanţe în condiţiile în care, niciuna dintre ipotezele textului de lege nu este incidentă în cauză, raportat la probatoriul administrat şi, mai ales, la chiar conţinutul cererii de chemare în judecată.

În mod evident prima teză a normei legale incidente ce are în vedere daunele materiale care pot fi produse prin punerea în executare a actului administrativ, nu este aplicabilă în cauză, în contextul actual arătat, pretinsele prejudicii din perspectiva reclamantului fiind, astfel cum s-a menţionat chiar în cuprinsul acţiunii de chemare în judecată, mai degrabă chestiuni ce ţin de imagine, şi de reprezentare, de simple prezumţii şi expectaţii care însă, la fel ca prejudiciul moral invocat, în mod efectiv, nu pot fi subsumate noţiunii de prejudiciu material, viitor sau previzibil.

Teza a 2-a a definiţiei pagubei iminente are în vedere vătămări aduse interesului public în accepţiunea unora dintre elementele definitorii cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. r).

Astfel cum s-a reţinut şi în doctrina de specialitate, pe baza unei interpretări sistematice a art. 14 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. ş), în corelaţie cu art. 8 alin. (11), un subiect de drept privat nu poate invoca această ipoteză în motivarea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ decât în subsidiar, în măsura în care perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau unui serviciu public ar decurge în mod logic din vătămarea dreptului său subiectiv ori a interesului legitim privat.

Cum niciuna dintre ipotezele enunţate nu se confirmă în cauză, în lipsa dovedirii vătămării dreptului subiectiv al reclamanţilor-recurenţi, rezultă, o dată în plus, netemeinicia criticilor acestora în raport cu sentinţa atacată.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul de faţă, ca nefondat, urmând ca, pe cale de consecinţă, potrivit art. 67 Cod procedură, să respingă pe fond şi cererea de intervenţie accesorie formulată Asociaţia "C.".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanţii Asociaţia A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2157 din 08 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2018.