Clawback tax base includes distribution margins; appeal dismissed and administrative decision upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., societate înfiinţată în conformitate cu legislaţia din Olanda, reprezentată legal de S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ("CNAS") şi ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, a solicitat anularea Adresei nr. x comunicată electronic de CNAS la data de 30.04.2015 - aferentă trimestrului 1/2015 şi pe cale de consecinţă obligarea CNAS şi ANAF la repararea pagubei produse prin emiterea nelegală a actelor administrative atacate (plata unei contribuţii într-un cuantum mai mare decât cel legal datorat) în modalitatea restituirii următoarelor sume achitate în plus, respectiv suma de 210.074,97 RON, reprezentând echivalentul contribuţiei achitate de către A.. în trimestrul 1/2015 în contul marjelor de distribuţie şi de retail (adaosuri comerciale) incluse în mod nelegal în consumul de medicamente comunicat, cu obligarea pârâtelor, CNAS şi ANAF, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2915 din 09.11.2015 02.12.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A.. prin reprezentant legal B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 2915 din 09.11.2015 02.12.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A.. prin reprezentant legal B. S.R.L.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanţa de fond nu a procedat la o motivare corespunzătoare a procedurii ci a preluat ad literam argumentele CNAS. Instanţa de fond nu a indicat motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia dată fiecărui capăt de cerere. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti nu analizează cererile formulate prin cererea introductivă ci se rezumă doar la a reda argumentele expuse de Curtea Constituţională, fără alte raţionamente şi argumente proprii.

Recurenta mai susţine că hotărârea cuprinde considerente străine de obiectul cauzei, deoarece prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat anularea parţială a actelor administrative emise de CNAS în temeiul prevederilor art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 8 alin. (1) şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Instanţa de fond, fără a se raporta la argumentele expuse atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin răspunsul la întâmpinare formulat precum şi la celelalte documente depuse care se regăsesc la dosarul cauzei, redă considerentele pe care le-a avut în vedere Curtea Constituţională în motivarea Deciziei nr. 665/2014, subliniind că DAPP a medicamentelor, în momentul în care solicită includerea medicamentelor pe care le vând, în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător.

Ignorând prevederile art. 3 alin. (1) şi art. 5 alin. (3) şi (7) din O.U.G. nr. 77/2011 precum şi jurisprudenţa incidenţă, instanţa nu a argumentat inaplicabilitatea acestora, respectiv de ce aceste prevederi legale nu îndreptăţeşte DAPP să formuleze astfel de pretenţii, ci în mod greşit a apreciat că "nu se poate reţine interpretarea propusă de către reclamantă cu referire la neincluderea în cadrul formulei de calcul al procentului "P" şi determinarea astfel a valorii consumului aferent reclamantei a acestor adaosuri comerciale - marje de distribuţie şi de retail -, dispoziţiile legale evocate urmând a fi interpretate în mod sistematic, iar nu separat, disp. art. 3 urmând a fi interpretate şi aplicate prin coroborare cu disp. art. 1 acelaşi act normativ evocat, dispoziţii care lămuresc astfel ca principiu baza de calcul al acestei contribuţii/.../".

Contrar reţinerilor instanţei de fond, recurenta precizează că potrivit prevederilor legislaţiei speciale (art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011) aplicarea unui procent "p" exclusiv asupra valorii consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie, excluzând de plano includerea adaosurilor comerciale percepute de alte entităţi pe lanţul de distribuţie, nicidecum în favoarea neincluderii în cadrul formulei de calcul al procentului "p".

Mai mult, din interpretarea sistematică a art. 3 alin. (1) şi alin. (3) coroborat cu art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, contrar argumentului expus de instanţa de fond, deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor [...] au obligaţia de a plăti trimestrial pentru medicamentele [...], suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, contribuţiile trimestriale calculate conform dispoziţiilor ordonanţei de. urgenţă şi anume potrivit art. 3 alin. (1) şi (3), prin aplicarea unui procent "p" exclusiv asupra valorii consumului de medicamente suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Or, deşi scopul declarat al O.U.G. nr. 77/2011, şi regăsit în prevederile art. I din O.U.G. nr. 77/2011, este acela de a susţine o contribuţie trimestrială pentru finanţarea bugetului de sănătate, instanţa face abstracţie de aceste prevederi legale, şi pronunţă o hotărâre cu încălcarea nu numai a art. 1 ci şi a art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011.

Cu privire la Decizia 665/2014, recurenta consideră că, în cauză, CNAS invocă în mod eronat faptul că au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate ridicate cu privire la adaosurile de distribuţie şi adaosurile comerciale.

Decizia 665/2014 a soluţionat excepţia de neconstituţionalitatea a taxei claw-back ca taxă parafiscală impusă unei singure categorii de actori din lanţul de distribuţie, respectiv, deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă. Cu alte cuvinte, s-a analizat neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 77/2011 sub aspectul nelegalităţii obligării doar a DAPP de a plăti contribuţia clawback.

Prin Decizia 665/2014 Curtea Constituţională nu a girat aplicarea eronată a O.U.G. nr. 77/2011 de către CNAS şi cu atât mai puţin obligarea DAPP la plata unei contribuţii într-un cuantum mai mare decât cel legal datorat.

Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la alte aspecte intrinseci/extrinseci invocate, respectiv discriminarea, oportunitatea taxei claw-back, includerea TVA, justificarea impunerii acestei taxe în sarcina deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă, iar nu cu privire la neconstituţionalitatea unei anume prevederi care să permită includerea adaosurilor comerciale în valorile de consum de medicamente comunicata de către CNAS.

Instanţa de fond, fără a ţine cont de argumentele expuse mai sus şi considerând că este necesar şi suficient să îşi fundamenteze soluţia pe principiul forţei obligatorii a deciziilor Curţii Constituţionale, omite să verifice aplicabilitatea de facto a argumentelor expuse de Curtea Constituţională în speţă.

În susţinerea recursului este invocată practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 14.12.2017, recursul a fost admis în principiu.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimaţi, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Deoarece Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că, hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivarea în fapt şi în drept este o condiţie de esenţă a hotărârii judecătoreşti, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligaţie legală, cu precizarea că judecătorul trebuie să explice părţilor, atât în fapt, cât şi în drept care au fost raţiunile care au determinat adoptarea soluţiei.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, SCAF, reclamanta A., societate înfiinţată în conformitate cu legislaţia din Olanda,, deţinătoare de autorizaţii de punere pe piaţă pentru anumite medicamente comercializate în România, reprezentată legal, în condiţiile art. 2 şi art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 pentru stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, de S.C. B. S.R.L., o societate comercială înfiinţată şi funcţionând în conformitate cu legislaţia din România, cu sediul social în Bucureşti, în contradictoriu cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, şi ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti -Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, în temeiul art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 8 alin. (1) şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a solicitat în contradictoriu cu CNAS anularea parţială a actului administrativ emis de CNAS în temeiul O.U.G. nr. 77/2011, în ceea ce priveşte includerea nelegală a marjelor de distribuţie şi de retail (adaosuri comerciale) în consumul de medicamente comunicat DAPP, respectiv anularea Adresei nr. x comunicată electronic de CNAS la data de 30.04.2015 -aferentă trimestrului 1/2015 şi, pe cale de consecinţă, obligarea CNAS şi ANAF la repararea pagubei produse prin emiterea nelegală a actelor administrative atacate (plata unei contribuţii într-un cuantum mai mare decât cel legal datorat) în modalitatea restituirii următoarelor sume achitate în plus, respectiv suma de 210.074,97 RON, reprezentând echivalentul contribuţiei achitate de către A.. în trimestrul 1/2015 în contul marjelor de distribuţie şi de retail (adaosuri comerciale) incluse în mod nelegal în consumul de medicamente comunicat, cu obligarea pârâtelor, CNAS şi ANAF, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit O.U.G. nr. 77/2011 contribuţia trimestrială este destinată să suplimenteze bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, fiind o taxă parafiscală cu o destinaţie specială, fiind plătită pentru medicamentele care au parcurs circuitul comercial, au ajuns la pacienţi şi au fost decontate din bugetul FNUASS.

De asemenea, au obligaţia plăţii acestei taxe, deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv producătorii şi importatorii de medicamente care au pus efectiv pe piaţă medicamentele şi obţin profit din vânzarea acestora.

Instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că aspectele circumscrise situaţiei de fapt şi de drept privind aspectele sesizate de recurenta-reclamantă au fost soluţionate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 263/2013, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 3 şi art. 31 alin. (1) - (5) teza întâi din O.U.G. nr. 77/2011 cu modificările şi completările ulterioare, în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate invocată.

În ceea ce priveşte pretinsa discriminare între agenţii economici implicaţi în comercializarea medicamentelor, respectiv deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă şi ceilalţi agenţi economici din lanţul de distribuţie, cum ar fi distribuitorii, farmaciile sau spitalele private, Curtea Constituţională a statuat că această critică tinde spre modificarea şi completarea prevederilor legale existente, în sensul ca plata contribuţiei clawback să cadă şi în sarcina altor agenţi economici din lanţul de distribuţie a medicamentelor.

Or, potrivit dispoziţiilor Curţii, taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege".

Aşadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare.

In aplicarea considerentelor statuate de Curtea Constituţională, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speţă ai taxei de clawback, respectiv "agenţii economici" care sunt vizaţi în mod expres de reglementările O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 665/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76/29.01.2015, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, Curtea Constituţională a statuat că există două categorii de deţinători ai autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, şi anume, unii care sunt obligaţi la plata contribuţiei trimestriale şi alţii cărora nu le incumbă această obligaţie legală.

Diferenţa dintre cele două categorii rezidă în faptul că suportarea contravalorii medicamentelor puse pe piaţă de prima categorie se realizează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Or, din această perspectivă, contribuţia trimestrială la care sunt obligaţi aceşti deţinători de autorizaţii de punere pe piaţă apare ca fiind instituită în considerarea faptului că aceştia beneficiază de un real avantaj, şi anume, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii medicamentelor având, aşadar o exclusivitate în a se "îndestula" din cele două fonduri.

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a reţinut faptul că această contribuţie trimestrială a fost reglementată de legiuitor exclusiv prin prisma faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute, avantaj care nu se acordă şi celorlalţi subiecţi care desfăşoară o astfel de activitate comercială.

Astfel, deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor şi au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii medicamentelor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei clawback.

Totodată, Curtea Constituţională a apreciat faptul că formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de APP.

De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut în nenumărate rânduri în jurisprudenţă că, pe de o parte, distribuitorii şi farmaciile nu sunt beneficiari ai autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, ci simpli prestatori de servicii pentru care sunt îndreptăţiţi la încasarea unui tarif, iar, pe de altă parte, aceştia sunt supuşi sistemului fiscal general, respectiv plata taxei pe valoarea adăugată sau impozitul pe profit, precum şi faptul că este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speţă ai taxei de clawback, respectiv "agenţii economici" care sunt vizaţi în mod expres de reglementările O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, prin Decizia nr. 789/17.11.2015, Curtea Constituţională a reţinut faptul că transmiterea în format electronic a datelor necesare pentru calculul contribuţiei trimestriale nu este de natură a contraveni dispoziţiilor constituţionale invocate, ci reprezintă o consecinţă a eliminării barierelor administrative, în scopul instituirii unei proceduri caracterizate prin simplificare şi celeritate în comunicarea informaţiilor. Datele comunicate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, potrivit prevederilor art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, pot fi contestate de către deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor în termen de 10 zile calendaristice din ziua comunicării datelor, iar depunerea contestaţiilor nu suspendă obligaţia de plată a contribuţiei trimestriale datorate. Contestaţiile vor avea ca obiect datele aferente trimestrului pentru care au fost comunicate, potrivit art. 5 alin. (7), şi vor fi soluţionate prin emiterea unui act administrativ, comunicat contestatarilor în termen de 30 de zile de la data înregistrării acestora. Ulterior comunicării actului administrativ sau la expirarea termenului de 30 de zile, contestatarul se poate adresa instanţei de contencios administrativ, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Curtea Constituţională a mai reţinut faptul că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 s-a instituit obligaţia legală pentru deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali, de a plăti o contribuţie trimestrială, în condiţiile stabilite în această ordonanţă de urgenţă, iar în ceea ce îi priveşte pe "ceilalţi actori de pe lanţul de distribuţie", Curtea a reţinut că aceştia au obligaţii contractuale.

În acest context, Curtea Constituţională a statuat şi faptul că pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat şi drepturile particularilor vizaţi prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuţiei stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori şi farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menţionate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie, aşadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de APP.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, "Contribuţia trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, suportate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie."

Deci, legiuitorul nu a stabilit că această contribuţie trimestrială se aplică vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie, ci consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Or, consumul trimestrial de medicamente poate să difere de vânzările trimestriale ale Dapp-urilor, acest consum fiind cunoscut de către furnizorii de servicii medicale şi medicamente, care raportează consumul de medicamente către casele de asigurări de sănătate, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A.. prin reprezentant legal B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2915 din 09.11.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2018.