Rejection of cassation appeal where appellate court correctly refused to refer unconstitutionality exception lacking nexus to case outcome.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 28.10.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, a solicitat obligarea acestuia din urmă la emiterea ordinului privind drepturile salariale cuvenite potrivit O.U.G. nr. 83/12.12.2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, aprobată prin Legea nr. 71/03.04.2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, pe perioada 01.04.2015- 15.07.2016, obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale cuvenite potrivit O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, pe perioada 01.04.2015- 15.07.2016 şi obligarea să aloce fondurile necesare în anul în curs în vederea plaţii acestor drepturi.

Prin sentinţa civilă nr. 1956 din 07.04.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Cluj a admis acţiunea formulată de A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, şi în consecinţă, a dispus obligarea pârâtului la emiterea ordinului privind drepturile salariale cuvenite potrivit O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015 pe perioada 01.04.2015 - 15.07.2016, plata diferenţelor salariale cuvenite potrivit O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015 pe perioada 01.04.2015 - 31.07.2016 şi alocarea fondurilor necesare în vederea plăţii acestor drepturi.

Împotriva sentinţei civile nr. 1956 din 07.04.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Cluj a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice Şi Fondurilor Europene, solicitând în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond întrucât aceasta a soluţionat procesul în lipsa părţii care nu a fost citată atât la administrarea probelor cât şi la dezbaterea fondului.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 6245 din 7 decembrie 2017, a admis recursul declarat de recurentul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, împotriva sentinţei civile nr. 1956 din 07.04.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Cluj pe care a casat-o în sensul că a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe şi a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurent ca lipsită de interes.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că decizia civilă nr. 6245/07.12.2017 a fost pronunţată de instanţa de fond cu aplicarea greşită a normelor de drept material, făcând hotărârea judecătorească susceptibilă de casare pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…)când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material".

În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, recurentul arată că instanţele în faţa cărora s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate trebuie să se limiteze doar la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale nr. 47/1992.

Deşi textul art. 29 alin. (4) din lege pare a institui obligaţia absolută a instanţei în faţa căreia s-a ridicat excepţia de a sesiza Curtea Constituţională cu soluţionarea acesteia, totuşi, instanţa poate respinge, printr-o încheiere motivată, în baza art. 29 alin. (6) din lege, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, şi anume, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), ceea ce în cazul de fată nu se verifică însă.

Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii, cu excepţia de neconstituţionalitate este însă, limitată de textul art. 29 alin. (6) din lege strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, şi anume, să privească o lege sau ordonanţă ori dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, să fie ridicată de părţi, procuror ori din oficiu de către instanţă, iar prevederea atacată să nu fi fost declarată neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii.

Aşadar, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia nu a avut de verificat decât îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei, condiţii care, în fapt, sunt şi condiţii de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, fără a se putea pronunţa asupra temeiniciei, apreciind, cu aplicarea greşită a legii, faptul că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ar fi lipsită de interes.

În opinia recurentului o astfel de soluţie este dată cu aplicarea greşită a legii. Este adevărat că, procedând la soluţionarea litigiului, instanţa face o interpretare a normei legale în sensul pe care îl consideră corect, însă, partea nemulţumită de interpretarea pe care instanţa o dă normei legale poate solicita pe calea ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, declanşarea controlului de constituţionalitate de către instanţa de contencios constituţional.

Instanţa de recurs în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate nu a avut competenţa să examineze textul sub aspect constituţional sau să adauge o altă condiţie la cele prevăzute de lege pentru admiterea cererii de sesizare a Curţii, ci numai să verifice, strict, îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, deoarece competenţa sa se circumscrie doar la constatarea admisibilităţii excepţiei şi, pe cale de consecinţă, la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii, nu şi la temeinicia excepţiei.

În plus, instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate nu poate, strict procedural, să adauge la motivele de inadmisibilitate prevăzute de lege vreun alt motiv.

Dreptul de acces liber la justiţie prevăzut ca atare de art. 21 din Constituţie ar putea fi astfel îngrădit, în condiţiile în care s-ar refuza dreptul de a supune controlului de constituţionalitate o prevedere legală ce se dovedeşte hotărâtoare pentru soluţia ce o va pronunţa instanţa sesizată.

În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii, precum şi practică judiciară în materie.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Înalta Curte constată că înainte de a sesiza Curtea Constituţională, instanţa trebuia să analizeze dacă excepţia îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se şi condiţia ca dispoziţia din lege sau ordonanţă criticată pe motiv de neconstituţionalitate, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Analizând această condiţie de admisibilitate, instanţa de fond motivat şi argumentat a apreciat că această condiţie nu este îndeplinită în cauză.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a arătat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispoziţiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenţei acestei legături, neconstituţionalitatea ar determina soluţia ce urmează a fi pronunţată de instanţa de judecată.

Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii în procesul principal.

Înalta Curte constată că sesizarea Curţii Constituţionale nu îi folosea recurentului, acesta având posibilitatea să o reitereze în cadrul rejudecării.

Chiar dacă, aşa cum susţine recurentul, nu este o evidentă lipsă de interes, în cadrul soluţiei pronunţate, respectiv casare cu trimitere, nu se impunea sesizare Curţii Constituţionale.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene) împotriva deciziei civile nr. 6245/2017 din 07 decembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2018.