Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1593/2018 AI generated

Late-filed appeals in administrative litigation: non-observance of 15-day deadline and lack of reinstatement request render appeals inadmissible

Case Number Decizia nr. 1593/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals as late-filed, thereby upholding the lower court's decision rejecting the claimant's action against the National Integrity Agency. The dispute concerned a challenge to an integrity evaluation report regarding incompatibility allegations against a former local elected official, where the appellate court had previously dismissed the suit as meritless and rejected a subsequent motion for clarification. The decisive legal basis for the Supreme Court's ruling was the strict procedural deadline of 15 days for filing an appeal in administrative litigation under Article 20(1) of Law No. 554/2004, which was not observed by the claimant, and the failure to request reinstatement into time pursuant to Articles 185 and 186 of the Code of Civil Procedure, rendering the appeals subject to dismissal under Article 493(3) and (5) of the same Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 485 alin. (1) C. proc. civ, art. 185 alin. (1) C. proc. civ, art. 186 C. proc. civ; Late-filed appeals in administrative litigation: non-observance of 15-day deadline and lack of reinstatement request render appeals inadmissible: Înalta Curte, verificând data la care au fost formulate recursurile, constată că acestea au fost declarate peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Keywords

AI generated
late filing administrative dismissal compliance with deadline article of civil procedure non-administrative dispute late procedural objections

Cited Legislation

AI generated
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Înalta Curte, verificând data la care au fost formulate recursurile, constată că acestea au fost declarate peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
art. 485 alin. (1) C. proc. civ
Este adevărat că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.
art. 185 alin. (1) C. proc. civ
Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:
art. 186 C. proc. civ
Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să anuleze raportul de evaluare emis de pârâtă, publicat la poziţia 2 pe site-ul A.N.I., din 2 iulie 2014 Comunicat - incompatibilitate - 11 foşti sau actuali aleşi locali.

Prin sentinţa civilă nr. 4779/23.06.2015, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3189 din 27 noiembrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 11.02.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. privind lămurirea hotărârii pronunţate, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3189 din 27 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs.

La data de 20.04.2016, a fost înregistrată o nouă cerere prin care reclamantul A. a declarat recurs împotriva încheierii din Camera de consiliu din 11.02.2016 privind cererea de lămurire, completare dispozitiv.

4. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, verificând data la care au fost formulate recursurile, constată că acestea au fost declarate peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Este adevărat că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

"Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

Însă, în cauză sunt incidente dispoziţiile legii contenciosului administrativ care la art. 20 alin. (1) stipulează că:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 3189 din 27 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu a fost formulat în termenul prevăzut de lege, deoarece sentinţa atacată a fost comunicată la data de 5.01.2016, iar recursul a fost înregistrat la data de 9.02.2016, prin poştă, astfel cum rezultă din plicul ataşat la dosar, deci cu mult peste termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, recursul formulat împotriva încheierii din data de 11.02.2016 nu este declarat în termen, deoarece încheierea a fost comunicată la data de 1.02.2016, iar recursul a fost înregistrat la 18.04.2016.

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Înalta Curte constată că recurentul nu a solicitat repunerea sa în termen.

Cum în cauză, recurentul nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea, în termen, a căii de atac, se va constata că recursurile sunt tardiv formulate şi în temeiul art. 493 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. le va respinge, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3189 din 27 noiembrie 2011 şi a încheierii din 11 februarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulate.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2018.