Jurisdictional competence to review Council of Magistracy plenary resolutions on judicial secondment duration limits

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.11.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Asociaţia A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1050/12 octombrie 2017;

- suspendarea, de îndată, a executării Hotărârii nr. 1050/12 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, până la pronunţarea de către instanţă a unei soluţii definitive cu privire la fondul cauzei. în susţinerea cererii, s-a apreciat că actul contestat vizează cariera judecătorilor şi procurorilor şi că partea reclamantă justifică un interes legitim de a introduce prezenta cerere în realizarea scopului asociaţiei, anume reprezentarea intereselor magistraţilor şi apărarea statutului acestora.

În ceea ce priveşte nelegalitatea hotărârii atacate, reclamanta a arătat că, Consiliul Superior al Magistraturii nu are competenţa de a emite o hotărâre prin care să interpreteze dispoziţii ale legii, interpretare care potrivit C. civ. poate fi realizată doar de organul emitent.

A mai apreciat reclamanta că cererea analizată de Plen prin hotărârea contestată nu a vizat desfiinţarea/anularea hotărârilor Secţiilor corespunzătoare ale Consiliului, ci analizarea situaţiei detaşărilor care încalcă, prin durată, dispoziţia cuprinsă în art. 58 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

A arătat reclamanta că instituţia încetării detaşării anterior împlinirii duratei pentru care a fost dispusă, cu efecte pentru viitor, este confirmată de Consiliu prin Hotărârile nr. 712/2017, nr. 245/2017 şi nr. 246/2017 prin care s-a dispus încetarea detaşării la Ministerul Justiţiei a unor judecători şi procurori.

A considerat reclamanta că analiza aspectului referitor la necesitatea continuării activităţii judecătorilor şi procurorilor detaşaţi devine obligatorie în cazul în care durata detaşării acestora a depăşit 6 ani şi că prin hotărârea contestată în cauză au fost excluse din analiză elementele de legalitate incidente.

În acelaşi timp, reclamanta a precizat că subzistenţa, prin efectul Hotărârii Plenului nr. 1050/2017, a unor detaşări cu durată de 10 ani sau mai lungă contravine criteriilor referitoare la "natura juridică a detaşării" şi "raţiunea instituirii acestei măsuri".

Referitor la situaţia magistraţilor detaşaţi ce ocupă funcţii de conducere, reclamanta a apreciat că în mod greşit s-a stabilit că momentul de la care se poate dispune încetarea detaşării judecătorilor şi procurorilor aflaţi în această situaţie este cel ulterior încetării mandatului sau a delegării în funcţia de conducere. A mai arătat reclamanta că soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii referitoare la durata detaşării magistraţilor ce ocupă funcţii de conducere nu este motivată în considerentele hotărârii atacate şi că în adoptarea soluţiei au fost nesocotite prevederile art. 1182 alin. (2) şi 1183 alin. (2) din Hotărârea Plenului nr. 326/2005.

În privinţa competenţei de a dispune detaşarea judecătorilor şi a procurorilor, reclamanta a considerat că legea este clară, în sensul că această atribuţie aparţine secţiilor din cadrul Consiliului, iar nu preşedintelui sau vicepreşedintelui Consiliului, soluţia fiind materializată printr-o hotărâre, iar nu printr-o decizie a preşedintelui sau a vicepreşedintelui instituţiei.

Referitor la cererea de suspendare a executării Hotărârii Plenului nr. 1050/2017, reclamanta a precizat că sunt întrunite cerinţele legale privind cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/2017, doamnele judecător B., C., D., E. şi F., membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii, au supus dezbaterii secţiei pentru judecători legalitatea tuturor detaşărilor judecătorilor din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, ale căror mandate depăşesc durata de 6 ani, prevăzută de art. 58 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

A fost anexată cererii evidenţa a 27 de magistraţi detaşaţi la Consiliul Superior al Magistraturii, ale căror mandate depăşesc 6 ani, dintre care 15 judecători şi 12 procurori.

Prin Hotărârea Plenului nr. 1050/12.10.2017, contestată în cauză, s-au dispus următoarele: detaşările în curs dispuse anterior prezentei hotărâri, sunt legale şi se menţin, detaşările ulterioare datei prezentei hotărâri pot fi dispuse şi prelungite o singură dată, fără ca durata maximă cumulată să depăşească termenul legal de 6 ani, actul administrativ care a intrat în circuitul civil prin care s-a dispus detaşarea unui magistrat poate fi anulat doar de instanţa de judecată, în condiţiile art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările şi completările ulterioare, încetarea detaşării unui judecător sau procuror ce ocupă o funcţie de conducere în aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, poate fi dispusă numai după încetarea mandatului sau a delegării în funcţia de conducere, în cazul judecătorilor şi procurorilor detaşaţi în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, încetarea detaşării poate fi dispusă numai la solicitarea preşedintelui Consiliului şi a vicepreşedintelui Consiliului.

Prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1035/12.10.2017, s-a dispus înaintarea cererii formulate de doamnele judecător B., C., D., E. şi F., membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii, către Preşedintele Consiliului, în vederea aprecierii exercitării prerogativei de sesizare a secţiilor.

Prin întâmpinarea formulată, Consiliul Superior al Magistraturii a invocat, în principal, excepţia necompetenţei materiale cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, motivată de faptul că actul contestat vizează cariera judecătorilor şi procurorilor iar potrivit art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa de soluţionare aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu soluţionarea cererii de anulare a HPCSM nr. 1050/12.10.2017 de către Curtea de Apel Bucureşti, prin declinare de competenţă.

Curtea de apel, prin sentinţa nr. 300/31.01.2018 a considerat că actul administrativ atacat priveşte cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, motiv pentru care acesta, potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2017 poate fi contestat de orice persoană interesată, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte apreciază, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 130 C. proc. civ. coroborat cu art. 29 din Legea nr. 317/2017 că nu are competenţa soluţionării cererii formulate, în primă instanţă şi urmează să-şi decline soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinându-se că în baza art. 135 alin. (2) C. proc. civ., nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea de declinare fiind obligatorie pentru instanţa de trimitere.

Din cuprinsul actului administrativ a cărui anulare s-a cerut reiese că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a emis o hotărâre prin care a interpretat dispoziţiile art. 58 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 24 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, dând astfel o hotărâre de principiu cu privire la durata detaşării unui magistrat, desfiinţarea actului administrativ prin care s-a dispus detaşarea, situaţia magistraţilor detaşaţi ce ocupă o funcţie de conducere în cadrul aparatului propriu al Consiliului şi calitatea de a solicita încetarea detaşării magistraţilor din cadrul aparatului propriu.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (7) coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 317/2004, hotărârile Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Conform disp. art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, CSM dispune detaşarea magistraţilor cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia ori la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică, numiţi la solicitarea acestor instituţii.

Alin.(2) al art. 58 stabileşte că durata este cuprinsă între 6 luni şi 3 ani, iar detaşarea se prelungeşte o singură dată pentru o durată de până la 3 ani, în condiţiile prevăzute la alin. (1).

Delegarea, detaşarea şi transferul judecătorilor şi procurorilor este reglementată de Legea nr. 303/2004 în Titlul II - cariera judecătorilor şi procurorilor, la Capitolul VI.

O hotărâre a Plenului CSM dobândeşte natura juridică a unui act administrativ ce priveşte cariera judecătorilor şi procurorilor, în condiţiile impuse de disp. art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Cu alte cuvinte, numai hotărârea Plenului care dispune asupra detaşării unui anumit judecător/procuror, la solicitarea instituţiilor enumerate şi cu acordul scris al persoanei în cauză, are natura juridică a unei hotărâri ce priveşte cariera acestora şi poate fi contestată direct la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Or, prin hotărârea contestată în prezentul dosar, intimatul a interpretat, în principal, disp. art. 58 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, cu privire la durata detaşării şi prelungirea termenului.

Astfel, intimatul s-a preocupat, în cuprinsul hotărârii atacate, de aspecte de principiu, ce vizează condiţiile detaşării magistraţilor, desfiinţarea unor asemenea acte, situaţia magistraţilor ce ocupă o funcţie de conducere în cadrul aparatului propriu şi calitatea de a solicita încetarea detaşării acestora.

Hotărârea atacată nu vizează cererea de detaşarea sau de încetare a detaşării a unui anumit magistrat şi care este formulată de instituţiile anume înscrise la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 sau de însuşi magistratul în cauză, când este vorba de încetarea detaşării, anterior duratei pentru care aceasta a fost dispusă.

Intimatul, în cuprinsul hotărârii atacate şi-a exprimat o opinie rezultată din interpretarea dispoziţiilor legale4, în legătură cu natura termenului maxim de 6 ani pentru care se poate dispune detaşarea, aplicarea disp. art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ, situaţia magistraţilor detaşaţi la Consiliu şi persoana care poate cere încetarea detaşării acestora, astfel că disp. art. 29 alin. (7) coroborat cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 nu sunt incidente cauzei, fiind aplicabile prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, cum corect a arătat contestatoarea în cererea introductivă înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de Asociaţia A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2018.