Jurisdictional competence for challenging SRI wiretapping authorization acts: Supreme Court declinatur in favor of Court of Appeal

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.12.2018, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii anularea propunerilor adresate de către SRI Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 21 din Legea nr. 535/2004 cu privire la autorizarea măsurilor ce s-au dispus prin mandatele de supraveghere nr. x din 28.04.2009; x din 28.10.2009; x din 25.01.2010; x din 25.03.2011; x din 28.09.2011; x din 2.07.2012; x din 26.04.2013; x din 28.10.2013; solicitărilor adresate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie instanţei supreme pentru autorizarea măsurilor de supraveghere la care se referă mandatele menţionate la pct. 1 x/i din 28.04.2009; x/i din 28.10.2009; x din 25.01.2010; x din 25.03.2011; x din 29.09.2011; x din 2.07.2012; x din 25.04.2013 şi x din 25.10.2013; încheierilor prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încuviinţat solicitările şi a dispus emiterea mandatelor la care a făcut referire.

Apărările intimatului Serviciul Român de Informaţii

Prin întâmpinare, Serviciul Român de Informaţii, cu referire la capetele de cerere 2 şi 3 a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Referitor la cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reprezentantul reclamantului A. se reţin următoarele.

Potrivit dispoziţiilor art. 400 din C. proc. civ.: dacă în timpul deliberării, instanţa găseşte că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părţilor.

Dispoziţiile art. 400 nu sunt aplicabile, întrucât de aceste dispoziţii legale se poate prevala instanţa de judecată atunci când aceasta constată că sunt necesare noi lămuriri. Cu alte cuvinte, această instituţie procedurală vizează deliberarea şi este pusă, în principal, la dispoziţia instanţei investită cu soluţionarea cererii.

În cauza de faţă, cererea de repunere pe rol a fost formulată pentru a se discuta în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2017

Având în vedere considerentele din cuprinsul cererii de repunere pe rol, aceasta se va respinge.

Cererea de chemare în judecată,

În cauză, reclamantul a înţeles să învestească instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea propunerilor adresate de către SRI Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 21 din Legea nr. 535/2004 cu privire la autorizarea măsurilor ce s-au dispus prin mandatele de supraveghere nr. x din 28.04.2009; x din 28.10.2009; x din 25.01.2010; x din 25.03.2011; x din 28.09.2011; x din 2.07.2012; x din 26.04.2013; x din 28.10.2013; solicitărilor adresate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie instanţei supreme pentru autorizarea măsurilor de supraveghere la care se referă mandatele menţionate la pct. 1 x/i din 28.04.2009; x/i din 28.10.2009; x din 25.01.2010; x din 25.03.2011; x din 29.09.2011; x din 2.07.2012; x din 25.04.2013 şi x din 25.10.2013; încheierilor prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încuviinţat solicitările şi a dispus emiterea mandatelor la care a făcut referire.

Potrivit art. 8 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Competenţa instanţelor de contencios administrativ este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (...)

(2) Recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, iar recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Analizând motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamantul solicită anularea unor acte emise de către o autoritate publică centrală, ceea ce atrage competenţa de soluţionare a curţii de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anterior citate, dar şi în raport de prevederile art. 96 pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Curţile de apel judecă: 1. în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale;".

În ceea ce priveşte competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea cauzelor de contencios administrativ, aceasta este circumscrisă soluţionării recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu prevederile art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. şi art. 21 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Înalta Curte, secţia de contencios administrativ şi fiscal neavând competenţă atribuită de lege ca instanţă de fond.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal competenţa materială de a soluţiona cererea de chemare în judecată introdusă de reclamantul A.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi art. 96 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de petentul A.

Declină competenţa de soluţionarea a cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2018.