Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1562/2018 AI generated

Disciplinary sanction for signing mediation documents without mandate: requirement to specify a statutory offense under Law 192/2006 and prohibition of supplementing the law with internal regulations

Case Number Decizia nr. 1562/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to annul the disciplinary sanction issued by the mediation council. The dispute involved a challenge to a disciplinary fine imposed on a mediator for allegedly executing mediation documents without proper authorization; the mediation council appealed, arguing that the lower court misinterpreted the scope of disciplinary liability and failed to apply specific regulations regarding acts detrimental to professional probity. The supreme court ruled that the disciplinary sanction was illegal because it did not specify a concrete disciplinary offense enumerated in the statutory exhaustive list of Article 38 of Law No. 192/2006, and that the generic provision in the mediation council's internal regulation allowing sanctions for other acts prejudicing professional probity could not be applied to supplement or modify the superior law, in accordance with the principle of legal hierarchy.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 38 din Legea nr. 192/2006, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Disciplinary sanction for signing mediation documents without mandate: requirement to specify a statutory offense under Law 192/2006 and prohibition of supplementing the law with internal regulations: Prin Hotărârea M nr. 162/18.07.2015 adoptată de Consiliul de mediere s-a dispus aprobarea propunerii Comisiei de disciplină constituită prin Hotărârea M nr. 86/28.05.2012 de sancţionare disciplinară a intimatei-reclamante A. cu amendă în cuantum de 500 RON în baza art. 39 alin. (1) lit. b din Legea nr. 192/2006, coroborat cu art. 5217 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere.

Keywords

AI generated
disciplinary law statutory prohibition violation of procedural rules enforcement - Production of documents annulment of contract administrative sanction

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.08.2015, reclamanta A. - BIROU DE MEDIATOR a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL DE MEDIERE, ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea Hotărârii M nr. 162/18.07.2015 a Consiliului de Mediere.

Soluţia primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3341 din 14 decembrie 2015 a admis cererea formulată de reclamanta A. - BIROU DE MEDIATOR în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL DE MEDIERE, şi a dispus anularea Hotărârii nr. 162/18.07.2015 emisă de Consiliul de Mediere.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 3341 din 14 decembrie 2015 Consiliul de Mediere a declarat recurs fiind întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentului, instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 38 lit. e din Legea nr. 192/2006, referitoare la săvârşirea de către intimate-reclamantă A. a faptelor pentru care a fost sancţionată conform Hotărârii nr. 162/18.07.2015.

În motivarea hotărârii, instanţa de fond în mod eronat a omis prevederile art. 38 lit. e din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, conform căreia răspunderea disciplinară a mediatorului intervine şi pentru săvârşirea altor fapte care aduc atingere probităţii profesionale.

Se mai susţine că instanţa de fond în mod eronat a apreciat că la sancţionarea intimatei-reclamante nu au fost întrunite elementele constitutive ale vreunei abateri disciplinare prevăzute la art. 38 din Legea nr. 192/2006. Totodată precizează recurentul că instanţa de fond nu a ţinut cont că prevederile art. 38 din Legea nr. 192/2006 sunt reluate şi detaliate în mod concret în normele de răspundere disciplinară prevăzute în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Consiliului de Mediere, respective art. 5217 şi următoarele.

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 decembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 22 februarie 2018, Completul de filtru, constatând că recursul îndeplineşte cerinţele de admisibilitate, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Prin Hotărârea M nr. 162/18.07.2015 adoptată de Consiliul de mediere s-a dispus aprobarea propunerii Comisiei de disciplină constituită prin Hotărârea M nr. 86/28.05.2012 de sancţionare disciplinară a intimatei-reclamante A. cu amendă în cuantum de 500 RON în baza art. 39 alin. (1) lit. b din Legea nr. 192/2006, coroborat cu art. 5217 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere.

Prin Hotărârea nr. 162/18.07.2015 adoptată de Consiliul de mediere s-a reţinut că intimate-reclamantă A. a încheiat documente specifice procedurii de mediere, respectiv cerere de mediere, contract de premediere, contract de mediere cu doamna B. pentru fiul acesteia C., fără a avea o împuternicire în acest sens.

Potrivit 38 din Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, răspunderea disciplinară a mediatorului intervine pentru următoarele abateri: încălcarea obligaţiei de confidenţialitate, imparţialitate şi neutralitate; refuzul de a răspunde cererilor formulate de autorităţile judiciare, în cazurile prevăzute de lege; refuzul de a restitui înscrisurile încredinţate de părţile aflate în conflict; reprezentarea sau asistarea uneia dintre părţi într-o procedură judiciară sau arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii.

Răspunderea disciplinară a mediatorului intervine pentru săvârşirea uneia din abaterile prevăzute de art. 38 din Legea nr. 192 din 16 mai 2006. În speţa de faţă, din cuprinsul Hotărârii nr. 162/18.07.2015 adoptată de Consiliul de mediere nu rezultă care este abaterea disciplinară prevăzută de art. 38 din Legea nr. 192 din 16 mai 2006 care a fost săvârşită de către intimata-reclamantă şi pentru care s-a dispus sancţionarea acesteia cu amendă în cuantum de 500 RON.

Din cuprinsul Hotărârii nr. 162/18.07.201 adoptată de Consiliul de mediere rezultă că intimata-reclamantă A. a încălcat şi prevederile art. 29 alin. (1) şi art. 47 alin. (2) din Legea nr. 192 din 16 mai 2006, coroborate cu prevederile art. 525 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului de mediere.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator: mediatorul are obligaţia să dea orice explicaţii părţilor cu privire la activitatea de mediere, pentru ca acestea să înţeleagă scopul, limitele şi efectele medierii, în special asupra raporturilor ce constituie obiectul conflictului.

Potrivit art. 47 alin. (2) din Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, părţile aflate în conflict pot da procură specială unei alte persoane, în condiţiile legii, pentru a încheia contractul de mediere.

Potrivit art. 525 alin. (1) din Hotărârea nr. 5 din 13 mai 2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere, mediatorul are obligaţia să informeze părţile şi să dea orice explicaţii lămuritoare cu privire la activitatea de mediere, procedura de mediere, scopul, limitele şi efectele medierii.

Din economia dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că, răspunderea disciplinară a intimatei-reclamante nu poate fi antrenată pentru nerespectarea de către aceasta a prevederilor art. 29 alin. (1), art. 47 alin. (2) din Legea nr. 192 din 16 mai 2006 şi art. 525 alin. (1) din Hotărârea nr. 5 din 13 mai 2007, întrucât nerespectarea acestor dispoziţii legale nu întruneşte elementele constitutive ale unei abateri disciplinare prevăzută de art. 38 din Legea nr. 192 din 16 mai 2006.

Pe de altă parte, răspunderea disciplinară a intimate-reclamante nu poate fi atrasă în baza prevederilor art. 5217 alin. (1) lit. n şi alin. (2) din Hotărârea Nr. 5 din 13 mai 2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere, potrivit cărora răspunderea disciplinară a mediatorilor intervine pentru săvârşirea altor fapte care aduc atingere probităţii profesionale.

În virtutea principiului ierarhiei actelor normative reglementat de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 24 din 27 martie 2000, corect instanţa de fond a aplicat cu prioritate prevederile art. 38 din Legea nr. 192 din 16 mai 2006 act normativ cu forţă juridică superioară, lăsând neaplicate prevederile art. 5217 alin. (1) lit. n şi alin. (2) din Hotărârea nr. 5 din 13 mai 2007, întrucât acestea modifică şi adaugă la legea în executarea căreia au fost adoptate.

Chiar şi în ipoteza în care s-ar fi reţinut că prevederile art. 5217 alin. (1) lit. n şi alin. (2) din Hotărârea nr. 5 din 13 mai 2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului sunt în concordanţă cu prevederile art. 38 din Legea Nr. 192 din 16 mai 2006, corect a apreciat instanţa de fond că Hotărârea nr. 162/18.07.2015 adoptată de Consiliul de mediere este nelegală, întrucât din conţinutul acesteia nu rezultă care este prevederea legală cuprinsă în Codul de etică şi deontologie profesională al mediatorilor, prevăzut la art. 5212 lit. b din Legea nr. 192 din 16 mai 2006, care a fost încălcată de către intimata-reclamantă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Consiliul de Mediere împotriva sentinţei nr. 3341 din 14 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2018.