Termination of public financing contract for procurement splitting and ineligible expenditures: validation of control findings over claimed financial correction

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 27.11.2012 sub nr. x/2012, reclamanta Societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Educaţiei Naţionale prin Direcţia Generală Organism Intermediar - POSCCE, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la emiterea unui răspuns la contestaţia depusă la data de 24.05.2012, iar în subsidiar să se dispună admiterea contestaţiei, iar pe cale de consecinţă exonerarea sa de la plata sumei de 220.546,05 RON.

Pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică având în vedere apariţia H.G. nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale; excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş, susţinând că soluţionarea cauzei este în competenţa materială a Curţii de Apel; excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş, invocând în acest sens dispoziţiile art. 21 din contractul de finanţare nr. x/17.06.2009.

Prin sentinţa civilă nr. 3596/21.06.2013 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012 a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale şi a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 01.08.2013 sub nr. x/2013.

Pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale a depus completare la întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, solicitând declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 5154/22.10.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia necompetenţei teritoriale invocată de reclamantă şi a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29.10.2014 sub nr. x/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 204/29.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Educaţiei Naţionale prin Direcţia Generală Organism Intermediar POSCCE, a fost admisă contestaţia formulată şi, în consecinţă, s-a dispus anularea notificării de reziliere a contractului de finanţare nr. x înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. x/2012, fiind respinsă în rest acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice prin Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare care, prin decizia nr. 3109/13.10.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2013 a fost admis, sentinţa civilă nr. 204/29.01.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24.11.2015 sub nr. x/2013*.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21.01.2016, Curtea a admis cererea formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea soluţionării cauzei până la pronunţarea de către CJUE în cauza C-261/2014.

Prin încheierea de şedinţă din data de 12.01.2017, Curtea a admis cererea de repunere a cauzei pe rol având în vedere că CJUE a pronunţat, la data e 26.05.2016, hotărârea în cauza C-261/2014.

În rejudecare, Curtea a încuviinţat şi administrat pentru părţi proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind concludentă, pertinentă şi utilă soluţionării cauzei, şi a respins proba cu expertiză contabilă şi proba cu expertiză specialitatea calculatoare solicitate de către reclamantă ca nefiind utile soluţionării cauzei.

1.2. Soluţia pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 104 din 19 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Educaţiei Naţionale prin Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare ca neîntemeiată; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că reclamanta a invocat nerespectarea prevederilor art. 21 alin. (19) şi alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011 întrucât notificarea de reziliere a contractului nu a fost însoţită de un proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare care să cuprindă motivele pentru care pârâta a înţeles să notifice rezilierea contractului şi care să indice sumele stabilite cu titlu de creanţe bugetare.

Curtea a reţinut că, în cauză, nu sunt incidente prevederile anterior menţionate întrucât notificarea de reziliere a intervenit în aplicare dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din contractul de finanţare nr. x/17.06.2009, având în vedere că prin raportul de control nr. 5164/21.01.2011 s-a constatat că valoarea totală a cheltuielilor neeligibile este de 60% din totalul cheltuielilor eligibile declarate de beneficiar, iar nu ca urmare a întocmirii unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare.

De asemenea, Curtea a constatat că notificarea de reziliere contestată face trimitere şi a fost însoţită de raportul de control nr. 5164/21.01.2011, în cuprinsul căruia sunt dezvoltate motivele de fapt şi de drept pentru care a fost propusă soluţia rezilierii contractului, precum şi cuantumul sumei ce trebuie restituită de către reclamantă.

În egală măsură, Curtea a observat că lipsa menţiunilor privind posibilitatea de a se contesta notificarea, termenul în care poate fi formulată contestaţia şi autoritatea la care se depune sunt de natură a atrage nulitatea actului în ipoteza în care se invocă şi se face dovada existenţei unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. Or, în cauza de faţă, reclamanta nu doar că nu a invocat o vătămare decurgând din lipsa menţiunilor precizate, ci se constată că aceasta a fost în măsură să exercite în termen şi adresându-se autorităţilor competente atât calea administrativă de atac, cât şi cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, Curtea a constatat că acest motiv de nelegalitate invocat de reclamantă este neîntemeiat.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei conform căreia nu i s-a acordat posibilitatea de a pune la dispoziţia echipei de control documentele sau obiectele solicitate, iar colectivul de implementare nu a fost primit zile întregi, Curtea a constatat că poziţia celor două părţi în litigiu cu privire la acest aspect este divergentă, pârâta susţinând că, în realitate, reclamanta a fost cea care a tergiversat prezentarea documentelor şi obiectelor solicitate, precum şi faptul că nu avea niciun motiv pentru a nu primi şi asculta colectivul de implementare.

Cu privire la acest aspect, Curtea a reţinut că din informaţiile şi datele dosarului nu rezultă indicii rezonabile care să confirme susţinerile reclamantei, aceasta neprezentând argumente solide şi pertinente care să confirme raţiunile pentru care echipa de control ar fi refuzat primirea de documente şi obiecte solicitate şi ascultarea personalului implicat în implementarea proiectului, de vreme ce administrarea acestor probe erau utile chiar desfăşurării activităţii de control pentru care echipa se deplasase la sediul societăţii reclamante.

Cu privire la achiziţionarea în loturi a calculatoarelor de tip general, reclamanta a invocat faptul că a gândit achiziţia mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar în doi paşi, respectiv iniţial să achiziţioneze calculatoare de tip general cu un tip mai simplificat de plăci de dezvoltare, iar ulterior intenţiona să achiziţioneze calculatoare specializate pentru conducerea proceselor, intenţie la care a renunţat din cauza preţurilor foarte mari practicate pentru acest tip de calculatoare, revenindu-se la achiziţionarea de mai multe calculatoare de uz general şi extensia cu plăci de dezvoltare cu posibilităţi superioare.

Curtea a constatat, însă, că reclamanta nu a precizat care au fost argumentele şi elementele obiective pentru care a adoptat o astfel de strategie, susţinerile sale rămânând simple afirmaţii. Mai mult, de vreme ce era beneficiara unei finanţări nerambursabile şi avea cunoştinţă de împrejurarea că îşi asumase obligaţia de a respecta prevederile naţionale şi comunitare în materia achiziţiilor publice, reclamanta era ţinută să stabilească criterii clare şi documentate în alegerea unui anumit comportament în achiziţionarea bunurilor necesare implementării proiectului.

De asemenea, Curtea a observat că, potrivit susţinerilor reclamantei, opţiunea pentru achiziţionarea iniţială a unor calculatoare de uz general cu intenţia afirmată de a cumpăra ulterior calculatoare specializate s-a făcut în mod pur subiectiv, fără a fi fost precedată de o investigare a pieţei de vânzare a calculatoarelor, operaţiune simplă şi foarte facilă, care i-ar fi permis reclamantei, încă înainte de a lua o decizie cu privire la modalitatea de achiziţionare a instrumentelor, echipamentelor şi utilajelor necesare implementării proiectului, să observe că preţurile calculatoarelor specializate sunt excesive în raport de preţul calculatoarelor de uz general şi a extensiilor cu plăci de dezvoltare a acestora, astfel încât ar fi avut posibilitatea concretă să constatate că strategia de achiziţionare pe care o proiectase este total ineficientă.

În plus, s-a mai reţinut că reclamanta nu a prezentat niciun argument pentru care nu putea efectua achiziţionarea ambelor tipuri de calculatoare în acelaşi timp, urmând o singură procedură de achiziţie, ci ar fi fost necesară divizarea achiziţionării acestora.

Reclamanta a menţionat în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că a achiziţionat mai multe calculatoare şi laptopuri întrucât intenţiona să organizeze traininguri pentru promovarea tehnologiilor asistate de calculator la sediul societăţii sau utilizând laptopuri la sediul potenţialilor beneficiari, însă Curtea a observat că acest obiectiv nu a fost asumat de către reclamantă prin proiect, iar art. 1 din contractul de finanţare nr. x/17.06.2009 nu stabileşte că obiectul acordării finanţării este acela al achiziţionării de echipamente în vederea susţinerii de traininguri pentru promovarea tehnologiilor asistate de calculator. Mai mult, Curtea a constatat că, din nou, reclamanta a precizat aceste aspecte doar la nivel declarativ, fără a prezenta argumente şi dovezi concrete din care să rezulte că această intenţie a fost materializată.

Pe de altă parte, reclamanta a susţinut că, de vreme ce instituţia are 4 clădiri cu 6 nivele fiecare, nu avea o dificultate în a prezenta 3 laptopuri şi 3 sisteme de calcul considerate lipsă cu actele însoţitoare, argument care nu are nici un temei juridic şi factual. Pârâta nu a constatat că lipsesc 3 laptopuri şi 3 sisteme de calcul, la modul general, ci că echipamentele constatate lipsă ar fi trebuit să fie achiziţionate conform contractului asumat de reclamantă, în baza finanţării nerambursabile de care aceasta beneficia, fiind necesar a fi prezentate documentele de achiziţionare, obligaţie ce nu a fost îndeplinită de reclamantă.

De altfel, Curtea a constatat că simpla prezentare a 3 laptopuri şi a 3 sisteme de calcul nu ar fi fost suficientă pentru a se constata îndeplinirea acestei condiţii de eligibilitate a cheltuielilor aferente achiziţonării acestora, ci era necesar să se constatate că au fost achiziţionate ulterior încheierii contractului de finanţare, în vederea implementării proiectului, iar datele de identificare de pe aceste echipamente să coincidă cu cele menţionate în documentele de achiziţie, elemente ce nu au fost dovedite de către reclamantă.

Referitor la cheltuielile de întreţinere-curăţenie a spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea societatea reclamantă, Curtea a constatat că acestea nu sunt eligibile a fi decontate din finanţarea nerambursabile ce urma a fi primită în baza contractului de finanţare nr. x/17.06.2009 întrucât nu au făcut obiectul acestui contract de finanţare, normele de bun-simţ invocate de reclamantă nefiind suficiente pentru a transforma cheltuielile neeligibile într-unele eligibile.

Reclamanta a invocat faptul că a pus la dispoziţia echipei de control toate documentele cu privire la care s-a constatat lipsa în cuprinsul raportului de control, însă acestea nu au fost luate în considerare, fără a prezenta însă dovezi concrete din care să rezulte această împrejurare de fapt. În plus, ca şi în precedent, Curtea a observat că reclamanta nu a prezentat argumente plauzibile care să susţină varianta avansată, conform căreia echipa de control nu a vrut să ţină cont de faptul că toate documentele solicitate i-au fost puse la dispoziţie şi cu rea-credinţă a înţeles să menţioneze în raportul de control că documentele solicitate nu i-au fost puse la dispoziţie.

Cu privire la identificarea unor exemplare de registru de casa ale căror copii de la dosarul de rambursare ce nu corespund cu originalele verificate, Curtea a constatat că acest aspect a fost confirmat chiar de una dintre persoanele responsabile de implementarea proiectului din cadrul societăţii reclamante, care a prezentat explicaţii, respectiv că acestea diferă în funcţie de data la care au fost listate, apreciate de către pârât ca fiind neîntemeiate întrucât nu este posibil să existe mai multe extrase de cont pentru aceeaşi dată fiecare cu alt sold, registrul de casă fiind unic pentru o anumită zi pentru o anumită unitate patrimonială.

Mai departe, reclamanta a susţinut că nu era necesar să se întocmească procese-verbale de punere în funcţiune pentru calculatoarele Lenovo, apărare care în opinia Curţii este neîntemeiată întrucât, aşa cum chiar reclamanta a invocat, potrivit Ordinului nr. 3512/2008, Partea II, Grupa II - mijloace fixe, paragraf V pct. 2, procesul-verbal de punere în funcţiune se întocmeşte pentru utilajele şi instalaţiile care necesită montaj şi probe tehnologice. Or, pentru a se constata dacă calculatoarele Lenovo achiziţionate sunt funcţionale, era necesar să se efectueze probe tehnologice şi să se încheie procese-verbale de punere în funcţiune.

În ceea ce priveşte echipamentul compatibil ISEL, Curtea a constatat că nu au fost respectate prevederile art. 24 din H.G. nr. 1355/23.12.2010, care prevăd că "Amortizarea fiscală - pentru imobilizările corporale care sunt folosite în loturi, seturi sau care formează un singur corp, lot sau set, la determinarea amortizării se are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set. Pentru componentele care intră în structura unui activ corporal, a căror durată normală de utilizare diferă de cea a activului rezultat, amortizarea se determină pentru fiecare componentă în parte."

S-a reţinut că împrejurarea că acest echipament funcţionează ca un întreg nu este suficientă pentru a se ajunge la concluzia că nu era necesară recepţionarea fiecărei componente a acestui mijloc fix şi atribuirea a câte unui subnumăr de inventar pentru fiecare componentă, ci reclamanta trebuia să dovedească faptul că piesele componente care intră în structura acestui activ corporal nu au o durată normală de utilizare diferită de cea a activului rezultat, probă ce nu a fost făcută în cauză.

Cu privire la obiectele de inventar în folosinţă, Curtea a constatat că nu au fost prezentate documente legale de trecere a acestor valori pe cheltuieli, iar notele de recepţie nu au fost semnate de către comisia de recepţie, ceea ce înseamnă ca aceste nu pot fi luate în considerare pentru legalitatea acestor operaţiuni, aspecte ce nu au fost contestate în concret de către reclamantă.

Referitor la contractele pentru activitatea de know-how, Curtea a constatat că reclamanta recunoaşte că nu s-a achitat cota de impozit cuvenit către bugetul statului, această operaţiune putându-se efectua fără a înregistra contractele civile la D.G.F.P. Timişoara. În plus, împrejurarea că D.G.F.P. Timişoara nu a mai înregistrat contracte civile de muncă nu exonerează reclamanta de a încheia acest tip de contracte şi de a efectua stopajul la sursă.

În ceea ce priveşte motorul furnizat de către B. S.R.L. cu factura x, Curtea a constatat că, de vreme ce însăşi reclamanta a arătat că acesta a fost achiziţionat în vederea îmbunătăţirii calităţii tehnice ale maşinii de frezat şi că va mări valoarea de inventar a acesteia, rezultă că în mod greşit a fost înregistrat în contabilitate în contul 3024 "Piese de schimb" întrucât în acest cont pot fi înregistrate piese ce au ca destinaţie înlocuirea celor ce se defectează, iar nu piese care au ca scop îmbunătăţirii calităţii tehnice ale unei maşini. În consecinţă, Curtea reţine că în mod corect pârâtul a stabilit că acest motor trebuia înregistrat în contabilitate în contul mijloacelor fixe în condiţiile în care are o valoare mai mare de 1.800 RON (valoarea motorului fiind de 7.959,33 RON) şi o durată de funcţionare mai mare de un an, valoarea acestuia majorând în mod normal valoarea mijlocului fix unde va funcţiona şi se va încadra.

În ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a reţinut că potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată." Având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată, reţinând culpa procesuală a reclamantei, care este partea ce va pierde procesul, Curtea a constatat că cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.

1.3. Calea de atac exercitată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L. solicitând în principal casarea sentinţei recurate cu consecinţa trimiterii spre rejudecare a cauzei, iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

În susţinerea primei soluţii recurenta susţine că raportul de control privind contractul de finanţare nr. x/17.06.2009, document care stă la baza Notificării de reziliere a contractului conţine aspecte care nu pot fi lămurite decât în urma efectuării unor expertize de specialitate, se reiterează cererea adresată primei instanţe pentru efectuarea în cauză a unei expertize contabile şi a unei expertize tehnice în specialitatea IT, menţionându-se că la dosarul cauzei sunt depuse obiectivele pentru cele două expertize.

Se mai apreciază în acest context, că în aplicarea aspectelor dezlegate prin cauza C-261/14, dacă se constată necesitatea aplicării unei corecţii financiare, expertul va fi cel în măsură a stabili întinderea acesteia.

În susţinerea cererii subsidiare, recurenta susţine că mare parte din deficienţa de comunicare se datorează modului de desfăşurare a acelui control în care colectivul de implementare a fost ţinut zile întregi în aşteptare, fiind permis accesul numai în anumite zile şi după câteva ore de aşteptare, fiind exemplificate câteva situaţii concrete în acest sens.

Cu privire la aspectele menţionate în raportul de control, se susţine că în cererea de finanţare sunt prevăzute sume unice pentru principalele achiziţii, de exemplu 200.000 RON pentru instrumente şi echipamente TIC şi 250.000 RON pentru utilaje şi echipamente pentru introducerea rezultatelor cercetării în producţie, neexistând nici o detaliere bugetară care să stipuleze structura concretă a achiziţiilor.

Aşa fiind, reclamanta recurentă a achiziţionat un lot de calculatoare de tip general cu un tip mai simplificat de plăci de dezvoltare, intenţionându-se ca ulterior să fie achiziţionate alte calculatoare specializate pentru conducerea proceselor. După eşuarea negocierilor cu mai multe firme, datorate preţurilor foarte mari ale calculatoarelor specializate s-a revenit la achiziţionarea în mai multe etape a calculatoarelor de uz general şi extensia cu plăci de dezvoltare cu posibilităţi superioare, aspecte care se doreau relevate printr-o expertiză de specialitate.

Se acceptă cu nu era posibilă o divizare a contractului de achiziţie, recurenta susţinând că deşi sunt mai multe contracte cu obiecte diferite şi încheiate la momente diferite de timp, practic există o singură achiziţie publică, aceasta nefiind divizată.

Mijloacele fixe şi obiectele de inventar pretins achiziţionate la preţuri supraevaluate prin raport se susţine a nu fi de uz general, ci sunt dezvoltate de furnizor cu elemente suplimentare specifice conducerii proceselor (plăci dezvoltare, conexiuni, interfeţe, softuri), care erau identificate în certificatele de conformitate şi de garanţie pe care echipa de control nu le-a luat în considerare.

Referitor la achiziţia a prea multe calculatoare, se susţine că acest demers a fost justificat de intenţia reclamantei de a organiza cursuri pentru promovarea tehnologiilor asistate de calculator la sediul societăţii sau utilizând laptopuri la sediul potenţialor clienţi.

Cu privire la kiturile instalabile se apreciază că au fost identificate doar 50% din module, din criză de timp, reiterându-se angajamentul reclamantei faţă de echipa de control de prezenta o listă detaliată cu aceste module, iar referitor la lipsa unor sisteme de la faţa locului se susţine că acestea sunt la sediul firmei urmând a fi puse la dispoziţie pentru verificare.

Pentru listele de documente lipsă prevăzute în raport care au dus la concluzia neeligibilităţii cheltuielilor din cauza neidentificării echipamentelor se susţine că unele documente există chiar în dosarele cererilor de rambursare, iar unele documente au fost aduse în timpul controlului, dar nu au fost luate în considerare, relevându-se în continuare apărările formulate în faţa echipei de control.

Se mai susţine că, prefinanţarea s-a primit cu mare întârziere dup 9 luni, mai multe cereri de rambursare au fost nejustificat amânate, cererea de rambursare 1 a fost prelaută dar nu a fost transmisă la timp la Bucureşti, astfel încât controlul afferent acesteia a venit abia după 6 luni. Toate acestea au dus la dificultăţi în asigurarea finanţării proiectului, neajunsuri în contractarea achiziţiilor, imposibilitatea de a angaja personal specializat în achiziţii şi o oarecare neîncredere în rambursarea cheltuielilor.

În final, se solicită ca în ipoteza în care se va considera că aspectele reţinute în raport sunt veridice reclamantei să-i fie aplicată o corecţie financiară, luând în considerare că valoarea totală a cheltuielilor constatate ca neeligibile este de 60% din totalul celor declarate de beneficiar.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul reclamantei Societatea A. S.R.L. este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta recurentă a învestit instanţa de fond cu analiza legalităţii notificării de reziliere a contractului de finanţare nr. x/17.06.2009, activarea pactului comisoriu prevăzut la art. 12 alin. (3) din contract fiind fundamentată pe constatările şi concluziile raportului de control nr. x.

O primă critică adusă hotărârii instanţei de fond vizează neîncuviinţarea probei cu expertiza contabilă şi expertiza tehnică IT solicitate de reclamantă în primul ciclu procesual, conduită procesuală care ar impune casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare.

Această critică este nefondată, întrucât instanţa încuviinţează administrarea unei probe numai cu respectarea condiţiei legalităţii, pertinenţei şi concludenţei ei, şi atunci când dovezile administrate nu sunt suficiente pentru formarea convingerii sale.

Or, în speţă, obiectul analizei instanţei a vizat cercetarea neregulilor reproşate reclamantei prin raportul de control, în derularea contractului de finanţare încheiat cu pârâta.

Motivarea raportului de control precum şi celelate înscrisuri depuse la dosar de către părţi oferă suficiente elemente care, corelate între ele, au putut forma convingerea instanţei cu privire la conduita reclamantei în executarea contractului de finanţare şi a-i da relevanţa legală, funcţie de criticile de nelegalitate formulate.

Pe de altă parte, proba cu expertiza contabilă solicitată de reclamantă nu suportă nici cerinţa legalităţii, pentru că din justificarea relevanţei şi utilităţii sale, rezultă că obiectivele expertizei exced competenţelor unui expert judiciar în general şi a unui expert contabil în special. Necesitatea aplicării unei corecţii financiare şi individualizarea ei, în măsura învestirii instanţei, este atributul exlusiv al judecătorului, expertul fiind îndriduit numai a oferi conform art. 330 şi următoarele C. proc. civ. o opinie de specialitate pentru lămurirea unor împrejurări de fapt.

Celelalte critici reprezintă de fapt o reluare a apărărilor formulate în faţa instanţei de fond, analizate punctual de aceasta şi înlăturate motivat, solicitându-se o reevaluare a lor de către instanţa de recurs, corespunzător competenţelor acordate de art. 3041 C. proc. civ. din 1865.

Procedând la propria evaluare a aspectelor relevate de reclamantă, instanţa de control judiciar consideră că în mod temeinic au fost înlăturate susţinerile referitoare la neacordarea posibilităţii colectivului de implementare a proiectului de a pune la dispoziţia echipei de control documentele sau obiectele solicitate, apreciindu-se în mod just că din informaţiile şi datele dosarului nu rezultă indicii rezonabile care să confirme susţinerile reclamantei, aceasta neprezentând argumente solide şi pertinente care să confirme raţiunile pentru care echipa de control ar fi refuzat primirea de documente şi obiecte solicitate şi ascultarea personalului implicat în implementarea proiectului.

De altfel, acest drept putea fi valorificat cu succes în faţa instanţei de fond şi nu numai clamat, prin prezentarea înscrisurilor şi altor mijloace de probă relevante, apte prin forţa lor probatorie să combată constatările şi concluziile echipei de control, iar prin corelaţie să invalideze notificarea de reziliere a contractului de finanţare.

Referitor la achiziţionarea în loturi a calculatoarelor de tip general, reclamanta a invocat faptul că a gândit achiziţia mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar în doi paşi, respectiv iniţial să achiziţioneze calculatoare de tip general cu un tip mai simplificat de plăci de dezvoltare, iar ulterior intenţiona să achiziţioneze calculatoare specializate pentru conducerea proceselor, intenţie la care a renunţat din cauza preţurilor foarte mari practicate pentru acest tip de calculatoare, revenindu-se la achiziţionarea de mai multe calculatoare de uz general şi extensia cu plăci de dezvoltare cu posibilităţi superioare.

Suplimentar celor reţinute de instanţa de fond, care sunt deopotrivă de corecte şi sunt însuşite de instanţa de control judiciar, se reţine că strategia de care se prevalează reclamanta în achiziţiile derulate în baza contractului de finanţare încheiat nu este de natură a invalida decizia de reziliere a contractului de finanţare.

La baza acestei decizii a stat aşa cum s-a arătat Raportul de control nr. x/21.11.2011 întocmit de Direcţia Generală Organism Intermediar pentru Cercetare prin care reclamantei i s-a reproşat o multitudine de abateri referitoare la nerespectarea prevederilor din Contractul de Finanţare nr. x şi a normelor referitoare la achiziţiile publice, cum ar fi divizarea contractelor în contracte de valoare mai mică sub limita pentru achiziţii directe, încălcarea prinicipiului transparenţei, principiului eficienţei utilizării fondurilor publice, principiului nediscriminării şi tratamentului egal, lipsa documentelor justificative aferente cheltuielilor efectuate, etc., aspecte care sunt suficiente pentru rezilierea unilaterală a contractului de finanţare, răspunderea contractuală administrativă a reclamantei pentru aspectele constatate neputând a fi înlăturată de modalitatea de abordare a achiziţiilor derulate şi justificărilor acestei strategii.

Pe de altă parte, prin raportul de control s-a reţinut că echipamentele de calcul desktop-urile şi notebook-urile, nu au nimic customizat, special, fiind de uz general, nefiind solicitate şi livrate elemente suplimentare pentru aceste echipamente, deşi din cererea de finanţare şi obiectul contractului de finanţare rezultă că această facilitate financiară a fost solicitată şi acordată pentru echipamente specializate.

Argumentele recurentei referitoare la acest aspect, conform cărora s-a impus achiziţionarea de calculatoare de uz general întrucât au eşuat negocierile cu mai multe firme, datorate preţurilor foarte mari ale calculatoarelor specializate, nu pot fi primite, pentru că doar reclamanta era în măsură să cunoască ce tipuri de echipamante TIC doreşte să achiziţioneze, ea fiind cea care şi-a elaborat bugetul în urma analizei necesităţilor proprii, cu prealabila cercetare a pieţii, pentru atingerea indicatorilor şi obiectivelor declarate şi asumate de aceasta prin cererea de finanţare.

Conform Anexei V a Contractului de finanţare "Este interzisă divizarea unui contract în mai multe contracte de valoare mai mică în vederea încadrării sub pragurile stipulate de lege şi de prezentele instrucţiuni", iar recurenta, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, nu a prezentat niciun argument pentru care nu putea efectua achiziţionarea ambelor tipuri de calculatoare în acelaşi timp, urmând o singură procedură de achiziţie, aspect care face plauzibilă concluzia organului de control în sensul că divizarea contractului s-a făcut cu unicul scop pentru a utiliza procedura atribuirii directe. Încheierea mai multor contracte de furnizare, chiar cu aceeaşi societate în multe cazuri, în condiţiile în care s-a constatat că existau aceiaşi potenţiali furnizori, reprezintă o divizare a contractului, interzisă de prevederile contractului de finanţare, contrar celor susţinute de recurentă în sensul că practic ar fi un singur contract de achiziţie.

Nu este justificată achiziţia de către reclamantă de echipamante IT, în cantităţi inutile proiectului, de intenţia acesteia de organiza traininguri pentru promovarea tehnologiilor asistate de calculator la sediul societăţii sau utilizând laptopuri la sediul potenţialilor beneficiari, întrucât intenţia de a organiza cursuri nu era prevăzută nici în cererea de finanţare, nici în referatele de necesitate, reclamanta rezumându-se aşa cum a reţinut instanţa de fond la a preciza aceste aspecte doar la nivel declarativ, fără a prezenta argumente şi dovezi concrete din care să rezulte că această intenţie a fost materializată.

Referitor la reiterarea apărărilor conform cărora s-a pus la dispoziţia echipei de control toate documentele cu privire la care s-a constatat lipsa în cuprinsul raportului de control, însă acestea nu au fost luate în considerare, se reţine, aşa cum s-a remarcat în prelalabil, că nu au fost prezentate dovezi concrete în acest sens şi nu s-a suplinit materialul documentar pretins neluat în considerare în faţa instanţei.

Totuşi este de remarcat că, în ansamblul criticilor aduse conduitei pârâtului, reclamantul nu face vorbire şi nu combate aspectele esenţiale ale acestui control, referitoare la vicierea gravă a procedurilor de achiziţie prin neasigurarea transparenţei, derularea procedurilor de achiziţie directă cu firme legate al căror câştigător era de multe ori aceeaşi persoană juridică, validarea şi acceptarea unor oferte neconforme, achiziţia unor produse la preţuri supravaluate, achiziţia unor produse care nu au nici o legătură cu proiectul, neprezentarea certificatelor de orgine, de garanţie conforme, aferente fiecărui sistem, toate acestea fiind suficiente pentru activarea pactului comisoriu expres prevăzut la art. 18 alin. (4) din Contractul de finanţare şi la recuperarea finanţării acordate.

În final, este de menţionat că nu este fondată cererea reclamantei de înlocuire a măsurii recuperării finanţării cu o corecţie financiară (fracţiune din sumă), întrucât recuperarea finanţării este efectul rezilierii contractului de finanţare, aplicaţie a principiului restitutio in integrum, aşa încât urmare a acestei sancţiuni contractuale se impune repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, fiind de neacceptat desfiinţarea integrală a contractului şi recuperarea parţială a prestaţiilor făcute în temeiul acestuia.

Prin urmare, în mod legal instanţa de fond a dispus respingerea acţiunii reclamantei, apreciind că notificarea de reziliere este legală.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Societatea A. S.R.L. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 104 din 19 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2018.