Anularea unui certificat de clasificare turistică: recalificarea greșită a acțiunii din contencios administrativ în plângere împotriva refuzului nejustificat

Asupra recursului de faţă

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 18.09.2014 reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) şi S.C. B. S.R.L., anularea Certificatului de clasificare nr. x/3.06.2014, eliberat de pârâta ANT, prin care pensiunea C. din localitatea Călimăneşti, str. x nr. 320, jud. Vâlcea, a fost clasificată în categoria 3 margarete, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 240/CA din 18 decembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Turism şi S.C. B. S.R.L.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A., invocând ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că hotărârea a fost dată.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici subsumate motivului de casare invocat:

- Instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 248 alin. (8) şi art. 397 din C. proc. civ., republicat, după unirea excepţiei lipsei de interes cu fondul cauzei, această excepţie invocată de ambele pârâte nefiind respinsă în mod expres, deşi, în motivare, se reţine că reclamanta "justifică un interes în soluţionarea cauzei".

- Instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 345 din C. proc. civ., republicat, privind încuviinţarea cercetării la faţa locului prin comisie rogatorie, având în vedere că existau împrejurări de fapt ce puteau fi lămurite prin administrarea acestei probe.

- Instanţa de fond a interpretat greşit art. 3 din Cap. II din Ordinul Preşedintelui ANT nr. 65/2013, reţinând că vocaţie principală în anularea certificatului de clasificare a unei pensiuni o au turiştii.

- Prin hotărârea pronunţată curtea de apel a aplicat greşit normele prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. a din Legea nr. 554/2004, calificând cererea de chemare în judecată ca fiind o plângere împotriva refuzului nejustificat, în realitate, fiind vorba despre o contestaţie împotriva unui act administrativ care i-a produs reclamantei o vătămare;

- Instanţa de fond a încălcat normele juridice ce conţin criteriile obligatorii de funcţionare conform Ordinului Preşedintelui ANAT nr. 65/2013, cuprinse în ANEXA 1.5. - Definiţii şi criterii minime obligatorii privind clasificarea structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare tip pensiune turistică şi pensiune agroturistică

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, raportat la criticile aduse şi faţă de prevederile legale incidente, reţine, conform art. 496 alin. (1) cu referire la art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., republicat, că se impune admiterea recursului, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în limitele şi pentru considerentele în continuare arătate.

În speţă, obiectul cererii adresate autorităţii intimate de către reclamanta A., înregistrată sub nr. 688 din 07.07.2014, a vizat, în principal, obţinerea informaţiei referitoare la eventuala emitere a certificatului de clasificare pentru pensiunea C., la trei margarete, iar, în cazul în care acest act a fost emis, s-a solicitat anularea lui pentru motivele menţionate în respectiva cerere.

Prin Răspunsul emis de Autoritatea Naţională pentru Turism, i s-a comunicat reclamantei că a fost eliberat certificatul de clasificare a pensiunii turistice C. din oraşul Călimăneşti şi că acesta reprezintă "un act administrativ care poate fi anulat numai pe cale judecătorească de către instanţa de contencios administrativ".

În acest context, reclamanta s-a adresat instanţei de contencios administrativ cu prezenta acţiune, solicitând anularea certificatului de clasificare nr. x/03.06.2014 emis de Autoritatea Naţională pentru Turism, invocând în drept dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinările formulate în cauză, ambele pârâte au invocat excepţia lipsei de interes a acţiunii.

Înalta Curte constată că în analiza demersului judiciar al reclamantei, instanţa de fond, deşi în partea introductivă a considerentelor sentinţei a reţinut corect obiectul cererii de chemare în judecată şi situaţia de fapt dedusă judecăţii, ulterior, în dezvoltarea raţionamentului juridic s-a raportat la existenţa/inexistenţa unui refuz nejustificat din partea autorităţii pârâte, prin prisma Răspunsului emis de Autoritatea Naţională pentru Turism la cererea reclamantei înregistrată sub nr. x din 07.07.2014 şi a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că această abordare este greşită în raport de obiectul concret al pretenţiilor deduse judecăţii, precum şi a temeiului de drept invocat în susţinerea acestora, deoarece recurenta-reclamantă a solicitat anularea unui act administrativ în temeiul art. 1 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar instanţa de fond a soluţionat cauza din perspectiva instituţiei refuzului nejustificat, verificând incidenţa condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. i din legea contenciosului administrativ necesare pentru existenţa acestuia.

În acest context, prima instanţă, dacă ar fi dorit recalificarea din punct de vedere juridic a obiectului cererii de chemare în judecată, avea obligaţia, prin prisma dispoziţiilor art. 22 alin. (5)-(7) din C. proc. civ., republicat, să pună în discuţia părţilor această chestiune.

Neprocedând astfel, judecătorul fondului a încălcat, practic, limitele învestirii sale şi principiile generale ale procesului civil (disponibilitatea, contradictorialitatea şi echitatea), ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii pronunţate.

Pe de altă parte, în motivarea hotărârii, instanţa de fond nu a analizat şi nu a răspuns, în mod concret, la criticile de nelegalitate şi netemeinicie formulate de reclamantă cu privire la actul administrativ contestat, raţionamentul juridic raportându-se exclusiv la menţiunile autorităţii pârâte din Răspunsul emis de A.N.T. la cererea nr. x din 07.07.2014.

Totodată, prima instanţă nu a răspuns nici apărărilor formulate de pârâte prin întâmpinări, respectiv, nu a procedat la cercetarea temeiniciei excepţiei lipsei de interes a acţiunii promovate de reclamantă prin prisma susţinerilor, potrivit cărora, reclamanta este terţ faţă de actul administrativ a cărui anulare o solicită, limitându-se a aprecia că atât reclamanta cât şi pârâta S.C. B. S.R.L. îşi justifică interesul procesual în soluţionarea prezentei cauze.

Cu toate acestea, la fila 7 alin. (5) a sentinţei recurate, instanţa de fond reţine că din cuprinsul prevederilor Anexei 1.5. din Ordinul Preşedintelui A.N.T. nr. 65/2013, rezultă faptul că "vocaţia principală în ce priveşte anularea certificatului de clasificare legiuitorul o recunoaşte turistului întrucât el este principalul beneficiar al serviciilor turistice de cazare şi masă".

Prin urmare, nu se poate vorbi despre o argumentare concisă şi riguroasă a convingerii judecătorului asupra soluţiei pronunţate, întrucât simpla analiză a considerentelor hotărârii, în raport cu temeiurile de fapt şi de drept expuse în acţiune, relevă faptul că instanţa de fond a elaborat un raţionament confuz, care nu se circumscrie scopului/interesului juridic urmărit de reclamantă prin prezentul demers judiciar.

În concluzie, din perspectiva criticii numărul 4, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 punctul 8 din C. proc. civ., astfel cum a fost analizată mai sus, Înalta Curte constată că interpretarea greşită a obiectului acţiunii introductive de instanţă, a condus la aplicarea greşită a normelor de drept incidente, situaţie care echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

În acest sens, se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., republicat, va judeca din nou litigiul pentru a efectua cercetarea judecătorească în limitele învestirii sale, prevalându-se de rolul active în vederea calificării juridice a acţiunii deduse judecăţii, cu respectarea princiipiilor procesului civil, ţinând seama de toate motivele şi apărările invocate de reclamantă prin acţiune, de pârâţi prin întâmpinări şi de celelalte critici de care s-a prevalat recurenta, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. şi a căror examinare a devenit inutilă, prin raportare la soluţia dispusă prin prezenta decizie, de casare a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi art. 497 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, admite recursul, casează sentinţa atacată şi trimite cauze spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 240/CA din 18 decembrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 aprilie 2017.