Disregard of subsidiary claim and failure to analyze legal arguments: violation of fair trial duty in administrative challenge to non-eligible EU fund expenses

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 27.08.2014 sub nr. x/2014, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Administraţiei şi Internelor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 21C/25.04.2014 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.01.2014, iar în subsidiar reducerea proporţională a cuantumului cheltuielilor neeligibile stabilite prin actul de control, în raport de volumul de muncă aferent serviciilor de audit prestate (şi nu în funcţie de valoarea cheltuielilor solicitate la plată).

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 226 din 30 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Administraţiei şi Internelor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perpsectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

Recurentul-reclamant susţine că sentinţa instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, criticile subsumate acestui motiv de casare fiind, în esenţă, următoarele:

- În mod greşit, instanţa de fond a reţinut că suma de 12.417,07 RON este o cheltuială neeligibilă, în condiţiile în care au fost respectate toate condiţiile de plată, în sensul că aceasta a fost efectuată după aprobarea raportului de audit şi a procesului-verbal de recepţie (fără obiecţiuni).

- Instanţa de fond nu a luat act la data pronunţării de înscrisurile probatorii existente la dosarul cauzei care dovedeau situaţia, potrivit căreia, cererea de rambursare nr. 4 a fost depusă la Autoritatea de Management după finalizarea perioadei de implementare a proiectului, cu respectarea termenului de 30 de zile calendaristice de la finalizarea perioadei de implementare, conform prevederilor Manualului de implementare a proiectelor finanţate din PODCA.

- Instanţa de fond nu a procedat la o analiză cu privire la modalitatea de calcul a sumei plătite necuvenit, având în vedere că prestatorul a auditat un număr de 3 cereri de rambursare dintr-un total de 4 şi nu a constatat faptul că în aplicarea măsurii stabilite în baza procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, nu s-a ţinut cont de principiul proporţionalităţii, adică de natura şi de gravitatea neregulii constatate.

- În mod greşit, instanţa de fond a apreciat că abaterea constatată este o neregulă în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a din O.U.G. nr. 66/2011, având în vedere că, în cauză, nu a fost demonstrată întrunirea tuturor condiţiilor necesare pentru existenţa unei nereguli şi nici din considerentele hotărârii nu reiese cu certitudine această situaţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente speţei, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru următoarele considerente.

Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Administraţiei şi Internelor, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în principal, anularea Deciziei nr. 21C/25.04.2014 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.01.2014 şi, în subsidiar, reducerea proporţională a cuantumului cheltuielilor neeligibile stabilite prin actul de control, în raport de volumul de muncă aferent serviciilor de audit prestate (şi nu în funcţie de valoarea cheltuielilor solicitate la plată).

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, fără a proceda la o analiză temeinică asupra capătului principal al cererii de chemare în judecată, preluând în mare parte a expunerii considerentelor, pasaje din întâmpinarea formulată de autoritatea pârâtă, fără a reuşi să exprime propria sa convingere asupra pretenţiilor concrete deduse judecăţii.

În acest context, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra tuturor problemelor de drept invocate de părţi în susţinerea, respectiv combaterea temeiniciei cererii de chemare în judecată, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, pronunţând astfel o hotărâre nelegală, asupra căreia nu se poate exercita controlul judiciar.

Pe de altă parte, instanţa de fond a analizat demersul judiciar iniţiat de reclamant, doar din perspectiva capătului principal al acţiunii, fără a proceda şi la cercetarea capătului subsidiar al cererii de chemare în judecată, referitor la reducerea proporţională a cuantumului cheltuielilor neeligibile, încălcând astfel limitele învestirii, prin nepronunţarea asupra unui capăt de cerere distinct ca efecte juridice de cel principal.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că susţinerile reclamantului, precum şi apărările autorităţii pârâte formulate prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de fond s-au raportat şi la temeinicia capătului subsidiar al cererii de chemare în judecată, judecătorul fondului ignorând aceste aspecte în dezvoltarea raţionamentului juridic.

Omisiunea primei instanţe de analiza şi cerceta, prin considerentele hotărârii recurate, motivele de nelegalitate invocate de reclamantă şi prin capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată privind reducerea proporţională a cuantumului cheltuielilor neeligibile şi contraargumentele autorităţii pârâte, precum şi prezentarea sumară a considerentelor referitoare la capătul principal de cerere, au lipsit de eficacitate juridică hotărârea judecătorească pronunţată.

Astfel, scopul efectiv urmărit de reclamant nu a fost atins, deoarece, analizarea demersului judiciar doar prin prisma capătului principal de cerere, nu are nicio relevanţă pe planul satisfacerii interesului judiciar atât al reclamantei, cât şi al autorităţii pârâte.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat". Art. 6 din C.E.D.O. implică în sarcina instanţei obligaţia de a face o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi ofertelor de dovezi ale părţilor, dând astfel posibilitatea şi instanţei de control judiciar de a verifica legalitatea şi temeinicia hotărârii de primă instanţă.

Fiind nesocotite dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea şi de a respecta el însuşi toate principiile fundamentale care guvernează procesul civil, dar şi cele ale art. 425 alin. (1) lit. b din C. proc. civ., republicat a fost încălcat astfel dreptul părţilor la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., republicat, va judeca din nou litigiul pentru a efectua cercetarea judecătorească în limitele învestirii sale, prin analizarea ambelor capete de cerere deduse judecăţii -principal şi subsidiar, ţinând seama de toate motivele şi apărările invocate de reclamant prin acţiune, de pârât prin întâmpinare şi de celelalte critici de care s-a prevalat recurentul, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. şi a căror examinare a devenit inutilă, prin raportare la soluţia dispusă prin prezenta decizie, de casare a hotărârii.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al prevederilor art. 496 alin. (1) şi art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., republicat,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene împotriva sentinţei nr. 226 din 30 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 aprilie 2017.