Validity of binding customs tariff classification and proportionality of litigation costs for failure to resolve pre-litigation complaint

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău la data de 25.11.2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. Piatra Neamţ a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti, anularea informaţiei tarifare obligatorii x emisă de Autoriatatea Naţională a Vămilor la data de 14.03.2013, document prin care pârâta a stabilit că încadrarea tarifară vamală a aparatului cu denumirea "Mini PC cu sistem de operare Android Himedia Q5" este 852190.

A mai solicitat reclamanta să fie obligată pârâta să emită o nouă informaţie tarifară obligatorie prin care, pentru aparatul "Mini PC cu sistem de operare Android Himerdia Q5" să se stabilească că încadrarea tarifară vamală este 847150.

S-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 155 din 21 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor şi a invalidat informaţia tarifară obligatorie x privind clasificarea nr. x, emisă de Autoritatea Naţională a Vămilor la data de 14.03.2013.

A respins capătul de cerere privind emiterea unei noi informaţii tarifare obligatorii.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5900 RON, cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii capătului de cerere referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, iar, în subsidiar diminuarea acestora.

Recurenta-pârâtă critică soluţia de obligare la plata cheltuielilor de judecată, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând, în esenţă, că prima instanţă a aplicat greşit normele de drept material, respectiv dispoziţiile art. 451- 453 din C. proc. civ., republicat.

Susţine recurenta-pârâtă că, în mod eronat şi fără a respecta condiţia cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a obligat instituţia la plata sumei de 5.900 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expertiză şi onorariu avocat.

Mai afirmă recurenta că, în raport de obiectul dosarului şi de complexitatea redusă a cauzei, având în vedere că nu se poate susţine noutatea litigiului, iar ANAF a avut o atitudine procesuală corectă şi pertinentă, în mod nejustificat a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte solicitarea de diminuare a cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâtă susţine că în raport de valoarea pricinii şi a activităţii prestate de expert şi avocat, instanţa de fond trebuia să procedeze la reducerea onorariilor de expert şi de avocat până la nivelul minim prevăzut de tabloul onorariilor minimale. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 401/2005.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului formulat

1. Argumente de fapt şi de drept

Analizând recursul formulat în cauză, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că scopul principal al demersului judiciar iniţiat de societatea reclamantă l-a reprezentat anularea informaţiei tarifare obligatorii x emisă de Autoritatea Naţională a Vămilor la data de 14.03.2013, document prin care pârâta a stabilit că încadrarea tarifară vamală a aparatului cu denumirea "Mini PC cu sistem de operare Android Himedia Q5" este 852190.

A mai solicitat reclamanta să fie obligată pârâta să emită o nouă informaţie tarifară obligatorie prin care, pentru aparatul "Mini PC cu sistem de operare Android Himerdia Q5" să se stabilească că încadrarea tarifară vamală este 847150.

În faţa primei instanţe, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, această poziţie procesuală fiind menţinută pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât prin răspunsurile formulate la interogatoriu, cât şi în raport de expertiza efectuată în cauză, la care a formulat obiecţiuni.

În conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Potrivit art. 452 din C. proc. civ., republicat:

"Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Având ca fundament aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că la baza acordării cheltuielilor de judecată stau cererea părţii care a câştigat procesul, dovedită în condiţiile legii şi culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul.

Din actele dosarului rezultă că suma stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată în sarcina autorităţii pârâte este compusă din onorariu avocat în cuantum de 1000 de RON şi onorariu expertiză tehnică în cuantum de 4.900 RON, sume pe care reclamanta le-a achitat, existând la dosar documente justificative în acest sens.

Prin urmare, alegaţiile recurentei-pârâte cu privire la cuantumul excesiv al onorariului de avocat nu este susţinută de documentele depuse la dosar, în sensul că suma de 1000 de RON încasată ca onorariu de avocat reprezintă o sumă modică în raport de obiectul şi complexitatea cauzei, a cărei soluţionare s-a întins pe parcursul a 7 termene de judecată, precum şi de activitatea prestată de avocatul împuternicit al reclamantei, care s-a prezentat la toate termenele de judecată, deplasându-se de la Piatra-Neamţ la Bacău, a formulat interogatoriu pentru autoritatea pârâtă şi a depus toate diligenţele pentru administrarea unui probatoriu adecvat şi eficient în soluţionarea cauzei.

În ceea ce priveşte cuantumul onorariului de expert, Înalta Curte reţine că autoritatea recurentă nu a formulat obiecţiuni la stabilirea acestuia de către instanţa de fond, reclamanta achitându-l integral, iar volumul de muncă al expertului a fost considerabil, având în vedere că a răspuns pe larg şi la obiecţiunile formulate chiar de către autoritatea pârâtă.

Pe de altă parte, în cauza dedusă judecăţii, rezultă fără putinţă de tăgadă că instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii până la data introducerii acţiunii în contencios administrativ de către societatea reclamantă, având în vedere şi faptul că s-a parcurs şi procedura prealabilă care a vizat aceleaşi pretenţii cu soluţionarea cărora a fost învestită instanţa de contencios administrativ.

Culpa procesuală a pârâtei rezultă implicit din soluţia pronunţată de admitere a cererii de chemare în judecată, raportat şi la atitudinea acesteia de a amâna soluţionarea cauzei, în condiţiile în care nu a fost reprezentată la niciun termen de judecată, optând pentru judecarea cauzei în lipsa.

Orice amânare în soluţionarea cererii reclamantei a însemnat depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a determinat-o să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorităţii pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantei ar fi fost soluţionată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu este întrunită în cauză nici ipoteza exonerării pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată, reglementată de art. 454 din C. proc. civ., republicat, având în vedere că pârâta nu a înţeles să recunoască pretenţiile reclamantei la primul termen de judecată, formulând întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, iar prin formularea plângerii prealabile a fost pusă în întârziere.

În final, instanţa de control judiciar reţine că onorariul avocatului, în cuantum de 1000 de RON, precum şi cel al expertului desemnat în cauză pentru efectuarea expertizei judiciare sunt proporţionale în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei şi cu activitatea defăşurată de avocat şi expert, astfel încât nu se impune reducerea cuantumului acestora.

2. Temeiul legal al soluţiei pronunţată în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Deciziei nr. 155 din 21 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 aprilie 2017.