Judicial review of international arbitration award for public order violations: limits of state court jurisdiction and mandatory procedural requirements for annulment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.11.2013 sub nr. x/2013, reclamantul Ministerul Fodurilor Europene prin Direcţia Generală Mecanisme şi Instrumente Financiare Nerambursabile a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.:

- anularea Hotărârii Arbitrale privind cauza "A. vs Ministry of Public Finance - Central Finance and Contracts Unit", hotărâre ce a fost pronunţată în dosarul x de către Curtea de Arbitraj Internaţională de pe lângă Camera de Comerţ Internaţional Paris, la data de 25 septembrie 2013;

- aplicarea prevederilor art. 612 din noul C. proc. civ. privind suspendarea hotărârii arbitrale atacate, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.

1.2. Hotărârile instanţei de fond

Prin încheierea din 16 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei funcţionale invocată de pârâta A. S.A.

Prin sentinţa nr. 2473 din 24 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantului Ministerul Fondurilor Europene în contradictoriu cu pârâtul "A." S.A. şi, în consecinţă, a anulat Hotărârea Arbitrală în dosarul x emisă de Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ Internaţional Paris.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2473 din 24 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi a încheierii din 16 aprilie 2014 a aceleiaşi instanţe, a formulat recurs pârâta A., solicitând următoarele:

- în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei şi a încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la una dintre secţiile civile specializate în litigiile dintre profesionişti ale Curţii de Apel Bucureşti,

- în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare către secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

În preambulul motivării cererii de recurs recurenta-pârâtă face precizări cu privire la normele de drept procesual aplicabile în soluţionarea cauzei, arătând că, în opinia sa, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile Noului C. proc. civ., având în vedere că acţiunea în anularea hotărârii arbitrale a fost înregistrată pe rolul instanţei judecătoreşti la data de 4 noiembrie 2013. În aceste condiţii, apreciază recurenta-pârâtă că normele procedurale incidente se determină prin raportare la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prin prisma faptului că acţiunea în anulare dă naştere unui proces nou, nefiind o continuare a procesului arbitral.

Recurenta-pârâtă a înţeles să îşi structureze cererea de recurs în două părţi, formulând în prima parte a acesteia critici asupra încheierii din 16 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, iar în a două parte a memoriului de recurs, critici vizând sentinţa pronunţată pe fondul acţiunii în anulare.

1. Recursul vizând încheierea din 16 aprilie 2014 se referă la încălcarea normelor privind competenţa funcţională a secţiei Curţii de Apel Bucureşti care soluţionează litigiile dintre profesionişti şi este întemeiat pe motivele de casare prevăzute de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

Criticile subsumate motivelor de recurs invocate sunt următoarele:

- Art. 488 alin. (1) pct. 6 - soluţia primei instanţe de judecată, de respingere a excepţiei necompetenţei funcţionale nu este motivată, lipsind orice dovadă a unei analize a acesteia de către Curtea de Apel Bucureşti. Susţine recurenta că instanţa de fond s-a limitat la a prelua o soluţie pe care a crezut că a pronunţat-o Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra problemei de drept deduse judecăţii. Această abordare a primei instanţe echivalează cu o nemotivare a hotărârii pronunţate.

- Art. 488 alin. (1) pct. 8 - prima instanţă a încălcat dispoziţiile referitoare la lipsa forţei obligatorii a deciziilor instanţelor judecătoreşti în cauzele în care acestea nu beneficiază de autoritatea lucrului judecat. Susţine recurenta că, în primul rând, instanţa de fond a ignorat faptul că hotărârile judecătoreşti nu constituie izvor de drept, iar în al doilea rând, a ignorat faptul că nu erau întrunite condiţiile legale pentru ca decizia respectivă să beneficieze de autoritatea de lucru judecat, nefiind întrunită condiţia existenţei triplei identităţi: părţi, obiect, cauză. Se mai arată că decizia 1594/2014 la care s-a raportat curtea de apel prin încheierea recurată, nu era depusă la dosarul cauzei, astfel încât instanţa de judecată nu a putut să identifice, în mod concret, problema de drept soluţionată de către instanţa supremă.

- Art. 488 alin. (1) pct. 3 - asimilarea normelor referitoare la specializarea secţiilor cu normele de competenţă duce în mod necesar la concluzia că primele ar reprezenta norme de competenţă de ordine publică, menite să asigure soluţionarea justă a litigiilor prin deferirea lor unor complete care au pregătirea profesională necesară pronunţării unor soluţii corecte. Se susţine că încheierea recurată ignoră necesitatea stabilirii competenţei funcţionale de soluţionare a acţiunii în anularea unei hotărâri arbitrale potrivit naturii problemei de drept deduse judecăţii. Afirmă recurenta că problemele de drept deduse judecăţii în acest dosar ţin de regimul hotărârii arbitrale pronunţate într-un litigiu arbitral internaţional, fiind specifice dreptului comerţului internaţional.

- Art. 488 alin. (1) pct. 5 - dacă încălcarea normelor referitoare la specializarea secţiilor nu se confundă cu o încălcare a competenţei altei instanţe, atunci ea reprezintă o nesocotire a unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii în temeiul art. 174-179.

2. Recursul vizând sentinţa civilă nr. 2473 din 24 septembrie 2014 se întemeiază pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat .

Criticile subsumate motivelor de casare invocate sunt, în esenţă, următoarele:

1. Încălcarea normelor privind motivarea hotărârilor judecătoreşti şi obligativitatea cercetării fondului cauzei de către instanţele de judecată (art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., republicat.

Recurenta-pârâtă susţine că preluarea ad litteram, de către judecător, a susţinerilor uneia dintre părţi echivalează cu nemotivarea hotărârii judecătoreşti, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat (art. 488 alin. (1) pct. 6), iar lipsa examinării efective a argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor constituie o încălcare a garanţiilor procedurale oferite prin art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 488 alin. (1), pct. 5).

Se arată că sentinţa Curţii de Apel Bucureşti nu răspunde exigenţelor textului legal menţionat mai sus, deoarece parcurgerea considerentelor hotărârii recurate demonstrează că prima instanţă nu a făcut altceva decât să copieze susţinerile intimatului-reclamant din cererea de chemare în judecată.

Argumentează recurenta că, în considerentele hotărârii, instanţa de fond a reţinut că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică şi dispoziţiile imperative ale legii prin prisma faptului că a fost încălcat dreptul OPCP la un proces echitabil, fiind încălcate şi acele dispoziţii imperative procedurale referitoare la administrarea probelor, la dreptul la apărare (art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), precum şi acele principii care guvernează arbitrajul, "instanţa neanalizând obligaţiile stabilite în sarcina A. S.A., fapt, ce a condus, de altfel, la întârzierea lucrărilor, rezilierea contractului şi implicit la generarea unor litigii". Recurenta susţine că fragmentul evocat a fost obţinut prin alăturarea paragrafelor 4 şi 7 din pagina 2 a cererii de chemare în judecată.

În continuare, Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat fondul acţiunii arbitrale, arătând pretinse erori constatate în sarcina A. în cadrul executării contractului încheiat între părţi, precum şi lipsa culpei beneficiarului lucrărilor. Arată recurenta că aceste considerente ale instanţei de fond reprezintă reproducerea fidelă a susţinerilor intimatului-reclamant poziţionate între paragraful 8 din pagina 2 a cererii de chemare în judecată şi finalul paginii 4 a aceleiaşi cereri.

Mai susţine recurenta că, în finalul hotărârii, Curtea de Apel Bucureşti a reprodus afirmaţiile intimatului-reclamant din paragraful 8 al paginii 6 şi din paragrafele 6 şi 7 ale paginii 7 din cererea de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă afirmă că instanţa de judecată nu s-a preocupat măcar să salveze aparenţele realizării unei judecăţi proprii a acţiunii în anulare, ea preluând formulările MFE întocmai cum acestea figurau în acţiunea în anulare, cu utilizarea pronumelor şi a verbelor la persoana I atunci când se făcea referire la MFE.

2. Caracterul nelegal al soluţiei de anulare a hotărârii arbitrale în urma pretinsei încălcări de către Tribunalul Arbitral, a dreptului MFP la un proces echitabil (art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ. republicat).

- Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 este incident în urma aplicării eronate de către Curtea de Apel Bucureşti, a dispoziţiilor care permit anularea hotărârilor arbitrale în cazul în care ele încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, aplicare eronată rezultând din faptul că prima instanţă a apreciat că art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ar fi aplicabil în contextul procedurii arbitrale şi a apreciat greşit că procedura arbitrală a încălcat textul convenţional amintit.

- Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, este incident, din perspectiva neindicării unei încălcări concrete a dreptului MFP la un proces echitabil în cadrul arbitrajului.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond s-a raportat greşit la dispoziţiile vechiul C. proc. civ. în motivarea hotărârii, respectiv la prevederile art. 364 alin. (1), lit. i), deşi prin încheierea din 16 aprilie 2014 a stabilit că speţei îi sunt aplicabile dispoziţiile Noului C. proc. civ.

În raport de motivul de nulitate a hotărârii arbitrale reţinut de instanţa de fond recurenta arată că, pe de-o parte, prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu sunt aplicabile în procedura arbitrală, ca tip de jurisdicţie alternativă cu caracter privat, garanţiile menţionate în norma convenţională fiind incidente în cazul unui litigiu cu autorităţile statului aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti. Pe de altă parte, susţine recurenta, din cuprinsul Hotărârii Arbitrale rezultă că tribunalul arbitral a analizat pe larg raporturile dintre părţi şi probatoriul vast administrat în cauză, iar autoritatea reclamantă a avut reprezentare juridică din partea unei societăţi de avocatură, depunând întâmpinare şi cerere reconvenţională şi administrând probatorii complexe.

Sub acest aspect, recurenta conchide că nici Ministerul Fondurilor Europene şi nici instanţa de judecată nu au putu indica, în concret, în ce a constat încălcarea dreptului la un proces echitabil al autorităţii reclamante de către tribunalul arbitral.

3. Încălcarea dispoziţiilor referitoare la limitele controlului exercitat de către instanţa de judecată asupra derulării procedurii arbitrale (art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 5 din C. proc. civ., republicat).

- Art. 488 alin. (1) pct. 4, deoarece, admiţând acţiunea în anularea Hotărârii Arbitrale în temeiul unor considerente străine cazurilor legale care permit anularea acestor acte jurisdicţionale, instanţa de fond a realizat o imixtiune în procedura arbitrală nepermisă de dispoziţiile art. 608-613 din Noul C. proc. civ. (corespondente ale art. 364 - 3661 din vechiul C. proc. civ.). Se susţine că motivele de anulare a unei hotărâri arbitrale privesc exclusiv unele aspecte de legalitate a hotărârii, iar nu temeinicia acesteia, acţiunea în anulare fiind o cale de atac specifică şi nedevolutivă.

- Art. 488 alin. (1) pct. 5, deoarece aceeaşi conduită echivalează şi cu încălcarea regulilor de procedură privitoare la limitele învestirii instanţei care soluţionează acţiunea în anularea hotărârii arbitrale.

Recurenta-pârâtă afirmă că toate celelalte considerente ale sentinţei recurate menite să sprijine soluţia de anulare a Hotărârii Arbitrale vizează o aşa zisă nelegală soluţionare a fondului cererii de arbitrare de către tribunalul arbitral, în lumina unui singur mijloc de probă, constituit din adresa Direcţiei Apă-Canal Paşcani nr. 1071 din 14 august 2006.

Se mai susţine că instanţa de fond nu a făcut nicio trimitere la vreo încălcare a ordinii publice, a bunelor moravuri sau ale dispoziţiilor imperative de drept internaţional privat prin modul de soluţionare a cererii de arbitrare, ci, a arătat că, prin raportare la adresa Direcţiei Apă-Canal Paşcani, instanţa arbitrală nu ar fi analizat în mod temeinic raporturile dintre părţi şi probatoriul administrat în cauză.

De asemenea, recurenta mai arată că prin acţiunea în anulare reglementată de art. 608 din C. proc. civ., republicat, nu se poate pune în discuţie modul de interpretare a probelor de către tribunalul arbitral.

4. Ultima critică adusă de recurenta-pârâtă sentinţei atacate vizează nelegalitatea statuărilor instanţei de judecată în sensul caracterului nefondat al cererii de arbitrare (art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., republicat).

- Art. 488 alin. (1) pct. 5, deoarece analiza fondului cererii de arbitrare, chiar şi doar în considerentele sentinţei, pe baza unui singur înscris probator, iar nu pe baza tuturor dovezilor depuse la dosarul cauzei, reprezintă o încălcare a obligaţiei instanţei de a analiza toate probele administrate - obligaţie rezultată din art. 425 alin. (1) lit. c) şi art. 211din C. proc. civ., republicat.

- Art. 488 alin. (1) pct. 8, întrucât instanţa de judecată a analizat fondul cererii de arbitrare cu încălcarea dispoziţiilor de drept material referitoare la condiţiile de incidenţă a rezilierii şi a răspunderii civile.

II. Hotărârea Înaltei Curţi asupra recursului formulat în cauză

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând motivele de recurs în raport cu încheierea şi sentinţa atacate, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 şi 6 din C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora, va admite recursul, va casa hotărârile atacate şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru considerentele prezentate în continuare.

2.1. Argumente de fapt şi de drept

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul Ministerul Fodurilor Europene prin Direcţia Generală Mecanisme şi Instrumente Financiare Nerambursabile a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. anularea Hotărârii Arbitrale privind cauza "A. vs Ministry of Public Finance - Central Finance and Contracts Unit", hotărâre ce a fost pronunţată în dosarul x de către Curtea de Arbitraj Internaţională de pe lângă Camera de Comerţ Internaţional Paris, la data de 25 septembrie 2013.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe cazurile de anulare prevăzute de art. 608 lit. f) şi h) din C. proc. civ., republicat.

Prin precizările depuse la dosar pentru termenul de judecată din 02.04.2014, reclamantul a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile vechiul C. proc. civ., în raport de data introducerii cererii de arbitraj, solicitând instanţei să aibă în vedere la pronunţarea soluţiei aceste norme de procedură.

Societatea pârâtă a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti solicitând trimiterea cauzei la secţia civilă - litigii cu profesionişti a aceleiaşi instanţe.

Asupra excepţiei necompetenţei funcţionale şi a aspectului normelor procedurale aplicabile, dezbaterile au avut loc la termenul de judecată din 02.04.2014, pronunţarea fiind amânată până la data de 16 aprilie 2014, când, prin Încheierea recurată, instanţa de fond a dispus respingerea excepţiei necompetenţei funcţionale şi a decis că, în prezenta cauză, sunt aplicabile dispoziţiile Noului C. proc. civ., pe care, de altfel, şi-a întemeiat acţiunea ministerul reclamant.

Asupra fondului acţiunii în anulare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a pronunţat prin sentinţa nr. 2473 din 24 septembrie 2014, în sensul admiterii acţiunii şi anulării Hotărârii Arbitrale.

Analizând, mai întâi, legalitatea şi temeinicia încheierii din data de 16 aprilie 2014 a instanţei de fond, prin prisma criticilor formulate asupra acesteia, Înalta Curte constată că soluţia privind respingerea excepţiei necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal este nemotivată, fiind încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1), lit. b) din C. proc. civ. republicat.

Din conţinutul considerentelor reţinute de instanţă prin încheierea atacată, reiese situaţia, potrivit căreia, judecătorul nu a procedat la o analiză concretă a problemei de drept dedusă judecăţii, în sensul că nu s-a raportat la susţinerile părţilor concretizate în argumente de fapt şi nici la normele procedurale incidente, ca motive de drept, limitându-se la invocarea unei decizii de practică judiciară (Decizia nr. 1594/27.03.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) pronunţată în cadrul altei acţiuni vizând anularea unei hotărâri arbitrale, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a trimis spre competentă soluţionare cauza la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În contextul în care această hotărâre nu era depusă la dosar, raţionamentul instanţei de fond, în sensul că ar exista identitate de obiect şi cauză între respectiva speţă şi cea dedusă judecăţii în prezent, fără niciun alt argument suplimentar de fapt sau de drept din care să rezulte convingerea proprie a judecătorului că pronunţă soluţia corectă, este vădit nelegal, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., republicat.

În ceea ce priveşte sentinţa pronunţată asupra fondului acţiunii în anulare, Înalta Curte constată că şi aceasta este nelegală în primul rând prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., republicat.

Astfel, instanţa de fond a fost învestită prin acţiunea în anulare formulată de Ministerul Fondurilor Europene să verifice legalitatea hotărârii arbitrale din perspectiva a două motive şi anume:

- Art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.:

"tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut"

- Art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.:

"hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii".

Prima neregulă savârşită de instanţa de fond constă în aceea că, deşi prin încheierea din 16 aprilie 2014 a stabilit că prezentei speţe îi sunt aplicabile dispoziţiile Noului C. proc. civ. şi, în consecinţă, toate actele procedurale şi analiza cererilor părţilor s-au întemeiat pe aceste norme procedurale, totuşi, instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată şi a analizat acţiunea reclamantului prin raportare la dispoziţiile vechiul C. proc. civ. Fie, şi numai din acest punct de vedere, hotărârea instanţei de fond este casabilă pentru nerespectarea exigenţelor unei motivări logice şi coerente.

În analiza demersului judiciar iniţiat de ministerul reclamant, instanţa de fond a înţeles să cerceteze hotărârea arbitrală doar prin prisma motivului de anulare prevăzut de art. 364 alin. (1) lit. i) din vechiul C. proc. civ., corespondentul art. 608 alin. (1) lit. h) din Noul C. proc. civ., invocat de reclamant în acţiunea introductivă, reţinând că este de ajuns sa fie incident un singur caz prevăzut de legea procedurală, pentru ca întreaga hotărâri arbitrală să fie nulă.

În consecinţă, prima instanţă a apreciat că "hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică şi dispoziţiile imperative ale legii prin prisma faptului că Tribunalul arbitral a încălcat dreptul OPCP la un proces echitabil".

Considerentele de fapt şi de drept pe care instanţa de fond le-a dezvoltat în argumentarea incidenţei acestui motiv de anulare a hotărârii arbitrale au constat într-o singură frază şi anume:

"În speţă de poate discuta despre o încălcare a dispoziţiilor imperative procedurale referitoare la administrarea probelor, la dreptul la apărare (art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind astfel încălcate acele principii ce guvernează arbitrajul, instanţa neanalizând obligaţiile stabilite în sarcina A. S.A., fapt care a condus, de altfel, la întârzierea lucrărilor, rezilierea contractului şi implicit la generarea unor litigii".

În continuarea raţionamentului juridic, curtea de apel a făcut doar aprecieri legate de fondul solicitărilor societăţii făcute prin cererea de arbitraj, prin raportare la modul în care Tribunalul arbitral a înţeles să administreze şi să interpreteze probatoriul administrat în cauză.

Acest mod de abordare a pretenţiilor deduse judecăţii de către ministerul reclamant prin acţiunea în anulare, reflectă confuzia în care s-a aflat instanţa de fond în dezlegarea prezentului litigiu, în sensul că a procedat la o suprapunere nelegală a două acte procedurale cu regim juridic diferit, respectiv cererea de arbitraj soluţionată de Tribunalul arbitral conform convenţiei părţilor şi acţiunea în anularea hotărârii arbitrale prevăzută de C. proc. civ.

Procedând astfel, instanţa de fond, practic nu a motivat în fapt şi în drept soluţia de anulare a hotărârii arbitrale, din considerentele expuse nereieşind care anume dispoziţii sau considerente din aceasta au fost de natură să încalce ordine publică, bunele moravuri, sau care sunt dispoziţiile imperative legale încălcate de Tribunalul Arbitral.

Situaţia, potrivit căreia, instanţa de fond nu a procedat la o analiză reală, a incidenţei motivului de anulare reţinut ca fiind incident, la o înlăturare, motivat şi argumentat, în mod explicit, a apărărilor şi excepţiilor invocate prin întâmpinare de către societatea pârâtă, precum şi a susţinerilor verbale ale părţilor şi nici nu a prezentat, în concret, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, este de natură să pună la îndoială raţionamentul juridic exprimat prin sentinţa recurată, inclusiv prin prin raportare la rolul activ al judecătorului şi la limitele învestirii instanţei.

Înalta Curte constată, în al doilea rând, că sentinţa Curţii de Apel Bucureşti este nelegală şi din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., republicat, în sensul că instanţa de fond nu a respectat limitele învestirii sale prin prisma dispoziţiilor art. 608 coroborate cu cele ale art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ., republicat.

Astfel, pe lângă faptul că instanţa de fond nu a dezvoltat considerentele pe care şi-a bazat convingerea că în speţă este întrunită ipoteza cazului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din Noul C. proc. civ. (art. 364 lit. i) vechiul C. proc. civ.), aceasta nu a respectat nici dispoziţiile art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în sensul că nu a stabilit care dintre ipotezele enumerate de textul procedural menţionat ar fi aplicabile în urma pronunţării anulării hotărârii arbitrale.

Această modalitate de soluţionare nelegală a cauzei, a condus şi la întocmirea unui dispozitiv eliptic din punct de vedere procedural şi lipsit de eficacitate juridică. În concret, prin dispunerea anulării hotărârii arbitrale, ca prima etapă a procedurii judiciare prevăzute de art. 608 şi următoarele din C. proc. civ., republicat, fără ca în dispozitiv să se treacă şi soluţia dată, în urma rejudecării, asupra fondului pretenţiilor solicitate de A., în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene, prin cererea de arbitraj, în limitele convenţiei arbitrale, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., reprezintă o nepronunţare asupra cauzei, respectiv o nerespectare a limitelor învestirii instanţei de judecată.

Pe de altă parte, modul în care prima instanţă a înţeles să pronunţe soluţia, prin dispunerea doar a anulării în tot a hotărârii arbitrale, induce părţilor o stare de incertitudine faţă de raţionamentul juridic avut în vedere de judecător în dezlegarea pretenţiilor deduse judecăţii, echivalând cu o necercetare a fondului, care aduce atingere şi posibilităţii de exercitare a controlului judecătoresc de către prezenta instanţă de recurs.

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat". Art. 6 din C.E.D.O. implică în sarcina instanţei obligaţia de a face o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi ofertelor de dovezi ale părţilor, dând astfel posibilitatea şi instanţei de control judiciar de a verifica legalitatea şi temeinicia hotărârii de primă instanţă.

Fiind nesocotite şi dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul are îndatorirea de a asigura aplicarea corectă a regulilor de drept, precum şi a normelor de drept material şi de a respecta el însuşi toate principiile fundamentale care guvernează procesul civil, a fost încălcat astfel dreptul părţilor la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei şi încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., republicat va judeca din nou litigiul pentru a efectua cercetarea judecătorească într-un cadru procesual corect, urmând a se stabili, în primul rând, normele procedurale aplicabile cauzei şi competenţa funcţională în raport de pretenţiile concrete deduse judecăţii şi de susţinerile părţilor, solicitând reclamantului precizări şi lămuriri suplimentare cu privire la temeiurile de drept ale acţiunii în anulare, ţinând seama de toate motivele şi apărările invocate de reclamant prin acţiune, de pârâtă prin întâmpinare şi de celelalte critici de care s-a prevalat recurenta, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 punctul 8 din C. proc. civ., republicat şi a căror examinare a devenit inutilă, prin raportare la soluţia dispusă prin prezenta decizie, de casare a hotărârilor.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi ale art. 497 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 2473 din 24 septembrie 2014, precum şi a încheierii din 16 aprilie 2014 ale Curţilor de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa şi încheierea atacate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 aprilie 2017.