Appeal against judicial inspection ruling declared inadmissible as final and irrevocable

Asupra admisibilităţii în principiu a recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 17.04.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspecţia Judiciară - Direcţia de Inspecţie Judiciară pentru Procurori desfiinţarea rezoluţiei nr. x/2015 şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 12.03.2015, a formulat plângere la Inspecţia Judiciara - Direcţia de Inspecţie Judiciara pentru procurori, solicitând sa se verifice în ce măsură au fost respectate de către procurorul B. dispoziţiile legale privind promovarea unei cai de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de o instanţă civilă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2896 din 6 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., împotriva pârâţilor Inspecţia Judiciară - Direcţia de Inspecţie Judiciară pentru Procurori şi B. ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 9 martie 2016, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantul A., ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

La data de 12 decembrie 2017, recurentul-reclamant A. a depus la dosarul cauzei un punct de vedere asupra raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate condiţiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul C. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, reclamantul A. în calitate de reprezentat al S.C. D. S.R.L. prin sesizarea nr. 887/IJ/318/SIP/2012 (dosar fond f. 56-64) şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la activitatea desfăşurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în ceea ce priveşte exercitarea recursului în dosarul x/2012 Consiliul Superior al Magistraturii a constatat că nu se impune luarea unor măsuri de competenţa sa, respectiv a Inspecţiei Judiciare şi la data de 7 iunie 2012 a comunicat petiţionarului un răspuns în acest sens. Prima sesizare a fost finalizată printr-o soluţie necontestată în termen de către petent.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului recurs, privind modul de soluţionare a sesizării înregistrată sub nr. x/2015, întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/200 şi dispoziţiile art. 11 alin. (6) şi (7) şi art. 17 alin. (1) - (3) din Hotărârea nr. 1027/2012 a Consiliului Superior al Magistraturii de aprobare a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară, vizează nemulţumirea reclamantului cu privire la activitatea desfăşurată de reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti - procuror B. în ceea ce priveşte exercitarea recursului în dosarul x/2012

În acest context, în mod legal, atât intimata Inspecţia Judiciară, cât şi instanţa de fond au reţinut că există o identitate a sesizărilor (nr. x/2012 şi nr. x/2015) şi că, deşi nu a fost emisă o rezoluţie de clasare a ultimei plângeri în temeiul dispoziţiilor art. 45 şi art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, procedura de contestare este similară cu cea prevăzută de lege pentru contestarea actului primar.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Prin Soluţia de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că:

"În ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile, şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi dispoziţiilor Legii nr. 317/2004.

Aşadar, prin Soluţia de principiu adoptată la 09 octombrie 2017 s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 47 alin. (6)-(7) şi în ceea ce priveşte procedura de contestare a rezoluţiilor de clasare şi regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanţei de fond, aceste prevederi stabilind că:

(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

Conform art. 11 alin. (7) din Hotărârea nr. 1027/2012 a Consiliului Superior al Magistraturii de aprobare a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară "Procedura de soluţionare a lucrărilor conexate este aceea corespunzătoare primei sesizări înregistrate la Inspecţia Judiciară, indiferent de titularul acţiunii disciplinare".

Prin urmare, întrucât prin dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a reţinut că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), acestea fiind aplicabile primei sesizări formulate de reclamant, Înalta Curte constată aplicabilitatea prevederilor legale anterior menţionate şi în cauza dedusă judecăţii, ce priveşte contestarea rezoluţiei de conexare arhivate întemeiate pe dispoziţiile art. 11 alin. (6) şi (7) şi art. 17 alin. (1) - (3) din Hotărârea nr. 1027/2012, context în care recursul promovat de reclamantul A. este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A..

Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.

În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2896 din 6 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Decizia se comunică părţilor.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2018 .