Immigration Authority Tort Claim Rejected; Upholding of Damages Denial Affirmed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2014 sub nr. x/2014 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Prahova şi B., obligarea pârâţilor, în solidar, la achitarea sumelor de 2300 RON reprezentând daune materiale şi 10.000 RON ce constituie daune morale, precum şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă de timbru şi onorariu de avocat.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 100 pronunţată în data de 6 mai 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea potrivit legii contenciosului administrativ şi fiscal, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI - SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI PRAHOVA şi B., ca neîntemeiată.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Consideră ca in cauza este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. dintr-o dubla perspectiva:

1. Pentru termenul din data de 22.04.2015 reprezentantul său convenţional a depus la dosarul cauzei o cerere de acordare a unui nou termen de judecata motivat de faptul ca nu se poate prezenta in instanţa din motive medicale, ataşand adeverinţă medicala emisă de către un cabinet medical conform căreia acestuia i se recomanda repaus la pat.

La acelaşi termen, a lipsit atât reclamanta, necitată personal la interogatoriu, cat şi traducătorul de limba engleza.

Instanţa a pus in discuţie cererea formulata de către apărătorul său ales şi respinsa de către instanţa, întrucat in cuprinsul adeverinţei medicale nu ar fi fost specificată perioada recomandata pentru repaus.

A apreciat că poziţia instanţei reprezintă o încălcare a dreptului său la apărare atât timp cât actul medical anexat cererii era unul valabil, iar eventuale informaţii suplimentare puteau fi furnizate la un termen ulterior

In acelaşi timp, nu i-a fost acordata posibilitatea de a lua cunoştinţa de răspunsul la interogatoriul administrat Serviciului pentru Imigrări, întrucât acesta a fost depus in aceeaşi şedinţa din 22.04.2015.

Aşadar, hotărârea astfel pronunţata este lovita de nulitate absoluta.

2. Totodată, în cauză este incident şi un caz de nulitate relativa reprezentat de aplicarea art. 358 C. proc. civ. in absenta citării sale personal la interogatoriu in condiţiile in care la termenul încuviinţării probelor a fost reprezentată.

Pe de alta parte, la dosarul cauzei se afla cererea reprezentantului convenţional, motivata şi dovedita, iar din actele şi lucrările dosarului nu reieşea ca ar fi incetat mandatul. Totodată, in absenta traducătorului de limba engleza, cu siguranţa nu ar fi putut fi administrata aceasta proba intrucat art. 18 alin. (3) instituie in mod expres pentru cetăţenii străini, dreptul de a vorbi in instanţa prin traducător autorizat. Chiar instanţa a considerat ca se impune prezenta acestuia fara ca ulterior sa fi revenit asupra acestei decizii.

Incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pentru a pronunţa soluţia de respingere a solicitării sale de acordare a daunelor materiale, instanţa a apreciat că nu a demonstrat prejudiciul în cuantum de 2.300 RON, intrucat contractul său ar fi fost reactivat prin Decizia nr. 172/12.09.2014. Totuşi, instanţa de fond nu are in vedere un aspect esenţial. Intre momentul 21.08.2014, momentul incetarii contractului individual de munca, şi 17.09.2014, momentul instiintarii sale cu privire la eliberarea unui permis de şedere, nu a fost în măsură sa presteze niciun fel de activitate remunerata, intrucat nu indeplinea condiţiile legale. Pe parcursul întregii perioade a trebuit sa-şi asigure existenta in România, in baza resurselor financiare propri, foarte limitate. Discomfortul material creat este astfel unul evident.

Chiar daca eliberarea permisului de şedere ca urmare a hotărârii curţii de apel şi reactivarea contractului individual munca au avut loc in cele din urma, până la acele etape a trebuit sa suport toate cheltuielile singura şi fără a avea un loc de muncă.

Nu numai că a explicat şi argumentat pe larg in ce consta prejudiciul material ce reiese cu putere de evidenta, dar fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu o reprezintă chiar absenta rolului activ in soluţionarea cererii mele de prelungire a dreptului de şedere precum şi respingerea solicitării in mod nejustificat, nelegal. Sub aceste aspecte deja mai statuase o instanţa de judecata, cu titlu definitiv.

In ceea ce priveşte respingerea solicitării de acordare a daunelor morale ca urmare chiar a neanalizării acestui petit consider ca ne aflam in prezenta tezei absentei nemotivarii.

În baza rolului activ instanţa de judecata trebuie sa lămurească cauza sub toate aspectele, iar orice hotărâre se dispune de o maniera motivata. Cu atât mai mult, fiecare trebuie analizata in parte.

Consideră ca prin măsura refuzului de a-i permite prelungirea dreptului de şedere, paratul Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Prahova a adus atingere demnităţii mele, onoarei şi dreptului său la prestarea unei activităţi remunerate.

Prejudiciul generat este cu atât mai semnificativ cu atât mai mult cu cat chiar Constituţia României prevede in cuprinsul art. 18 alin. (1) dreptul cetăţenilor străini care locuiesc in România de a se bucura de protecţia generala a persoanelor şi a averilor, garantata de Constituţie.

Aceeaşi consecinţa s-a produs şi prin atitudinea celuilalt parat, agent sef adjunct de politie B. ce a refuzat un dialog constructiv cu reclamanta sau angajatorul său, nu a efectuat verificările necesare lămuririi situaţiei de fapt şi de drept, consultând doar instituţia in evidentele căreia fusesem înregistrata cu norma parţiala de munca din eroare, informaţie care născuse nevoia de verificări suplimentare.

Practic demersurile efectuate de acest agent au fost unele superficiale. Deşi intr-adevar Inspectoratul Teritorial de Munca este singura instituţie abilitata in gestionarea contractelor individuale de munca, cu toate elementele constitutive, totuşi informaţii referitoare la relaţiile de munca ale unei persoane pot oferi şi multe alte instituţii după cum am exemplificat anterior. Totodată, chiar paraţii recunosc in cuprinsul celor doua întâmpinări (aproape identice, de altfel), faptul ca nici O.U.G. nr. 194/2002, nici procedurile de lucru interne nu prevăd care sunt acele verificări obligatorii suplimentare.

Reglementarea situaţiei străinilor ce prestează o munca remunerata pe teritoriul României este atributul exclusiv al Inspectoratului General pentru Imigrări, iar la nivelul Judeţului Prahova, Serviciul pentru Imigrări este cel care are acest rol.

Incertitudinea in ceea ce priveşte situaţia sa, riscul ca să fie obligată să se intoarcă in tara de origine ce o părăsise tocmai pentru ca nu avea posibilitatea de a-şi găsi un loc de munca şi a obţine un venit i-a creat o stare de temere evidentă. Pe lângă faptul ca prin munca prestata in România şi venitul astfel obţinut îi asigur existenta, incerca pe aceasta cale sa-şi ajute şi familia rămasa in Filipine, familie ce se afla intr-o situaţie materiala precara.

Consider ca atitudinea funcţionarilor însărcinaţi cu soluţionarea unor astfel de dosare ar trebui sa fie una de colaborare cu persoanele in cauza şi nicidecum una vadit menita sa duca la respingerea cererilor.

Faptul ca in documentele intocmite de angajator fost inserată şi o eroare materiala, nu exonerează pe niciunul dintre paraţi de obligaţia de a efectua serviciul cu care au fost insarcinati cu profesionalism, obiectivitate şi fără discriminare.

A apreciat ca sunt îndeplinite toate condiţiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale a ambilor paraţi.

Prejudiciul este cel învederat prin cererea de chemare in judecata, iar existenta sa nu poate fi contestata având in vedere toate argumentele exprimate in cuprinsul acţiunii introductive.

Fapta ilicita exista, de asemenea. Celor doi paraţi nu li se reproşează faptul ca ar fi acţionat in limitele permise de lege, ci aspectul ca n-au depus toate diligentele in vederea soluţionării corecte a cererii sale, cu evitarea unei situaţii incorecte.

Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita şi prejudiciu este de asemenea probat având in vedere ca paraţii erau singurii abilitaţi cu legala soluţionare a cererii mele, iar prejudiciul produs este urmarea directa a soluţiei injuste de respingere a acesteia.

In final, consider ca modalitatea de evaluare a activităţilor derulate de instituţiile publice precum de către funcţionarii publici trebuie racordata la realităţile actuale interne şi europene.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanţa de fond.

4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinările înregistrate la dosarul cauzei la data de 6 octombrie 2015 şi la 06 octombrie 2015, intimaţii Inspectoratul General pentru Imigrări şi B. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

5. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19 februarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 16 aprilie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prima critica a recurentei-reclamante privind incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură prin respingerea cererii de amânare a cauzei, necitarea reclamantei, cu menţiunea personal la interogatoriu şi lipsa traducătorului de limbă engleză, nu este fondată.

Verificând actele şi dosarului de fond, Înalta Curte constată că în mod legal prima instanţă a respins cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare formulată la data de 22 aprilie 2015, de apărătorul ales al reclamantei, întrucât adeverinţa medicală nu purta perioada în care persoana bolnava nu putea sa să deplaseze . Mai mult se constată că judecătorul fondului a amâna pronunţarea pentru a permite reprezentantului reclamantei să depună concluzii scrise, respectând astfel dreptul la apărare al părţilor.

Sub aspectul nerespectării prevederilor C. proc. civ. în privinţa administrării probei cu interogatoriu, Înalta Curte constată că nici această critică nu este fondată, întrucât instanţa la termenul de judecată din data de 18 martie 2015 a pus în vedere reclamantei prin apărător să se prezinte în instanţă în vederea administrării probei sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 358 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte lipsa traducătorului autorizat de limba engleza şi susţinerea recurentei vizând încălcarea drepturilor sale in absenta acestuia, Înalta Curte reţine că nu are susţinere, întrucât prin nota telefonică aflată la fila x instanţa de fond a luat legătura cu doamna traducător C. care şi-a confirmat prezenţa.

Faţă de cele expuse anterior, rezultă că instanţa de fond nu a încălcat regulile de procedură.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se poate susţine incidenţa niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, în speţă fiind respectate exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se, atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Considerentele hotărârii atacate fac referire în mod convingător la aspectele de fapt şi de drept relevante pentru soluţionarea cauzei.

Înalta Curte mai reţine că nu se susţine critica reclamantei conform căreia sunt indeplinite condiţiile atragerii răspunderii răspunderii civile delictuale a ambilor pârâţi, întrucât singura persoană care a atras produs întreaga situaţie şi care a creat prejudiciu reclamantei este angajatorul său, care nu a completat corect formularele puse la dispoziţie de către instituţiile statului. Angajaţii instituţiilor abilitate a rezolva şi aproba diferite cereri ale cetăniţelor proprii sau străini au obligaţia de a respecta şi a-şi îndeplini atribuţiile conform prevederilor legale în vigoare. Orice depăşire a cadrului legal poate fi considerat un abuz sau un interes. În acest context pârâta angajată a Serviciului de Imigrări nu putea face mai multe cercetări asupra unei cereri depuse pe proprie răspundere de un angajator român sau străin.

Inalta Curte apreciază că este neîntemeiată şi nu va avea în vedere susţinerea recurentei vizând faptul că pârâţii erau singurii abilitaţi cu legala soluţionare a cererii sale, iar prejudiciul produs este urmarea directă a soluţiei injuste de respingere a acesteia, întrucât înscrisurile depuse la dosar dovedesc legalitatea măsurilor dispuse prin actele administrative atacate şi corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente de către instituţia pârâtă şi instanţa de fond.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 100 din 6 mai 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2018.