Audit recovery measure upheld against former director; appeal dismissed as unfounded

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea înregistrată la data de 4 aprilie 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea în parte a deciziei nr. 3/18.01.2013 a Curţii de Conturi a României, Departamentul IV, respectiv anularea în totalitate a obligaţiei/măsurii stabilite la art. II, pct. 6 din decizie cu privire la recuperarea creanţelor în cadrul termenul legal de prescripţie, precum şi suspendarea executării obligaţiilor stabilite la art. II pct. 6 din decizia nr. 3/18.01.2013 a Curţii de Conturi, Departamentul IV, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Prin sentinţa civilă nr. 2874/21.04.2015, Tribunalul a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, invocată de pârâtă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal la data de 14.07.2015.

II Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

3. Prin sentinţa nr. 2165 din 8 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României ca neîntemeiată.

III Recursul formulat de reclamantă

4. Împotriva sentinţei nr. 2165 din 8 septembrie 2015 a declarat recurs reclamanta A., cu invocarea motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6) şi 8) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei primei instanţe pentru rejudecare.

5. În motivarea recursului, recurenta a prezentat situaţia de fapt şi a arătat că este angajată în cadrul B. S.A. în funcţia de director economic. A arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii; intimata-pârâtă a invocat excepţia puterii lucrului judecat, prin raportare la sentinţa nr. 2186/28.06.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, această soluţie nefiind pronunţată în contradictoriu cu recurenta, care nu are calitate procesuală, astfel că nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi, nefiind îndeplinită nici condiţia identităţii de cauză, deoarece motivele contestaţiei sale administrative sunt diferite faţă de cele invocate în respectiva cauză, cu precădere cele referitoare la lipsa faptei cuplabile, a vinovăţiei şi a pretinsului prejudiciu; deşi instanţa de fond a respins excepţia puterii lucrului judecat motivat de lipsa triplei identităţi, întreaga motivare a hotărârii pronunţate se bazează pe aspectele reţinute în respectiva sentinţă, prin raportare la constatările dintr-un alt dosar, faţă de care a stabilit că nu există tripla identitate.

6. În continuare, recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a normelor art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002, a apreciat în mod greşit că entitatea auditată nu are dreptul de a efectua analize de oportunitate cu privire la recuperarea unora dintre debitorii restanţi, că auditorii externi ar avea competenţa de a se pronunţa pe aspecte de oportunitate cu privire la recuperarea unora dintre debitele restante. B. S.A. este o societate comercială pe acţiuni, cu capital majoritar de stat, funcţionează în temeiul Legii nr. 31/1990 şi a celorlalte legi care reglementează piaţa de capital, deci se supune normelor de drept privat, nu se încadrează printre persoanele juridice definite de Legea nr. 500/2002 ca fiind instituţii publice (art. 2 pct. 30), funcţionează sub autoritatea M.E.C.M.A., autoritate care se exercită în cadrul organului suprem de conducere a societăţii, Adunarea Generală a Acţionarilor, nu se finanţează din surse bugetare, singura sursă de venit fiind contractele de servicii încheiate cu beneficiarii serviciilor furnizate de societate, astfel că, conducerea executivă a societăţii are libertatea de a face o analiză de oportunitate cu privire la recuperarea unora dintre debitele restante. Astfel, Curtea de Conturi şi-a depăşit atribuţiile prevăzute expres şi limitativ prin Legea nr. 92/1994, neavând niciun temei legal pentru a face o analiză de oportunitate în afaceri în locul societăţii.

7. De asemenea, în majoritatea cazurilor, creanţele nerecuperate (menţionate în raportul de control) aveau ca obiect contravaloarea unor servicii prestate dar refuzate la plată de către beneficiari pentru motive obiective ori subiective întemeiate care justifica decizia conducerii de a nu se lua toate măsurile în vederea recuperării, multe dintre creanţele menţionate ca nerecuperate aparţin unor debitori asupra cărora s-a deschis procedura insolvenţei iar calitatea societăţii de creditor chirografar nu a condus la recuperarea acestora; potrivit art. 19 din Statutul societăţii, Consiliul de Administraţie este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, cu excepţia celor rezervate de lege pentru Adunarea Generală a Acţionarilor, pentru considerente obiective Consiliul de Administraţie poate aproba scăderea din evidenţă a unor creanţe pentru a căror recuperare cheltuielile ocazionate de demersurile efectuate în acest sens pot fi mai mari decât chiar însăşi creanţa care este incertă sub aspectul recuperării acesteia. Potrivit art. 111 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 31/1990, numai Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor se pronunţă asupra gestiunii Consiliului de Administraţie, în acest sens Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor pronunţându-se favorabil cu privire la gestiunea Consiliului de Administraţie aferentă anilor 2009, 2010 şi 2011 şi aprobând situaţiile economico-financiare aferente acestor ani (bilanţ contabil, cont de profit şi pierdere, situaţia fluxurilor de trezorerie, notele explicative).

8. Instanţa a aplicat în mod greşit normele de drept material în domeniul stabilirii răspunderii sale pentru neluarea măsurilor de recuperare a creanţelor în cadrul termenului de prescripţie reglementat de art. 2517 şi 2537 Noul C. civ., prin stabilirea greşită a incidenţei regulilor privitoare la prescripţia dreptului la acţiune reglementată de Noul C. civ., respectiv art. 2517-2537, în raport de faptul că în speţă, fiind drepturi de creanţă născute in anii 2006-2011, erau aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie şi a principiului neretroactivităţii legii civile, reflectat în art. 6 din Noul C. civ., în acest sens invocând şi Decizia nr. 1/17.02.2014 pronunţată de I. C. civ..J. în recursul în interesul legii, în consecinţă indicarea greşită a motivelor de fapt şi de drept care au stat la baza pronunţării deciziei atacate echivalează cu o nemotivare şi, în consecinţă, se impune desfiinţarea acesteia.

9. În calitatea sa de director economic, ca persoană responsabilă pentru neluarea măsurilor de recuperare a creanţelor şi trecerea acestora la contul de cheltuieli, avea răspunderi numai în privinţa înregistrării în conturile contabile şi în privinţa confirmărilor de solduri, activităţi efectuate, conform probelor administrate, dar neanalizate de instanţă.

10. Instanţa, deşi a invocat in probaţiune atât notele explicative, cât şi fişele de confirmări de sold, notificările trimise debitorilor, deciziile Consiliului de Administraţie, respectiv Hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor B. care au aprobat înregistrările efectuate, a ignorat efectiv aceste probe, nu le-a analizat, dând prevalenţă "puterii de lucru judecat" a constatărilor din dosarul nr. x/2013.

11. Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre fără temei legal, fără sprijin în probatoriile dosarului, motive contradictorii, deoarece, deşi a respins excepţia puterii lucrului judecat, şi-a motivat în fond hotărârea pe efectele de "res iudicato". In mod greşit a considerat că "soluţia instanţei şi considerentele reţinute se impun cu putere de lucru judecat şi în cauza de faţă, întrucât au făcut obiectul controlului de legalitate", deoarece răspunderea recurentei-reclamante în producerea pretinselor fapte păgubitoare şi respectiv a pretinsului prejudiciu nu a făcut obiectul acţiunii în dosarul nr. x/2013, iar recurenta este un terţ faţă de respectivul dosar, astfel că nu i se poate opune cu putere de lucru judecat o soluţie într-un dosar în care nu a fost parte litigantă.

12. Instanţa de fond a încălcat normele de drept material reprezentate de art. 998-999 C. civ. 1864, lipsa faptei culpabile, lipsa vinovăţiei şi a prejudiciului, raportat şi la art. 6 alin. (1) Noul C. civ. şi Decretul nr. 167/1958. In raportul de audit se stabilesc atât responsabilitatea recurentei reclamante cât şi pretinsul prejudiciu, iar în Decizia nr. 3/2013 (art. II pct. 6) se stabilesc şi măsurile pe care entitatea controlată, inclusiv recurenta-reclamantă, trebuie să le implementeze pentru recuperarea pretinselor pagube.

13. Instanţa a pronunţat o hotărâre netemeinică şi prin aceea că nu a analizat că pentru toate aceste facturi emise termenul de prescripţie a dreptului la acţiune a expirat înainte de efectuarea misiunii de audit şi înainte de intrarea în vigoare a noului C. civ. un alt argument care nu a fost analizat este acela că în mod greşit pârâta susţine că rezultatele contabile ale entităţii trebuie să fie corectate în sensul eliminării de pe costuri a creanţelor pentru care entitatea nu poate demonstra că au fost intreprinse toate demersurile legale pentru decontarea acestora. Se impută directorului economic faptul ca nu a făcut demersuri legale pentru recuperarea creanţelor, când de fapt din probele administrate rezultă contrariul, că a efectuat toate demersurile pentru recuperarea creanţelor şi mai apoi pentru înregistrarea corectă în conturile contabile, acţiuni confirmate prin votul favorabil asupra bilanţurilor pe anii 2006-2011, cât şi prin aprobarea situaţiilor financiare de către Adunările Generale ale Acţionarilor B. S.A.. Aşadar, în calitate de director economic şi-a exercitat prerogativele prevăzute de fişa postului, astfel că nu poate fi reţinută responsabilitatea sa în raport cu art. II pct. 6 din decizia nr. 3/2013.

14. In concluzie, a arătat recurenta, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material în aprecierea responsabilităţii sale în raport cu art. II pct. 6 din decizia nr. 3/2013, faţă de probele dosarului, din analiza perioadei în care a avut calitatea de director economic rezultă că pentru perioada 2006-2010 nu i se poate reţine nici o responsabilitate, deoarece nu a ocupat postul de director general, modalităţile de înregistrare şi recuperare a creanţelor au fost luate de către Adunarea Generala a Acţionarilor B. S.A., respectiv de Consiliul de Administraţie, organe statutare din care recurenta nu face parte şi care sunt organe ierarhice superioare, astfel că este netemeinică soluţia instanţei de fond, nefondată constatarea cu privire la neluarea măsurilor legale de recuperare, în cadrul termenului legal de prescripţie, a creanţelor în sumă totală de 113.052,96 RON, valoarea estimativă şi consecinţa acestei constatări relativ la modul de formare a resurselor financiare ale statului, şi nelegală măsura dispusă privind recuperarea creanţelor în cadrul termenului legal de prescripţie potrivit art. 11 pct. 6 din decizia nr. 3/2013. În dovedirea recursului, a depus înscrisuri.

IV Apărările formulate de intimata pârâtă

15. Intimata pârâtă Curte de Conturi a României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

16. A prezentat situaţia de fapt şi a depus hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2015, pe care înţelege să le opună ca lucru anterior judecat, acestea bucurându-se de efectele puterii de lucru judecat. A apreciat că nu sunt fondate criticile de nelegalitate invocate de recurenta - reclamantă împotriva hotărârii atacate, în mod corect a făcut instanţa de fond aplicarea prevederilor legale incidente în cauză.

17. A subliniat faptul că, aşa cum rezultă din conţinutul măsurilor dispuse prin decizia nr. 3/2013, acest act administrativ emis de Curtea de Conturi a României nu dă naştere la raporturi juridice între pârâtă şi reclamantă, ci între pârâtă şi B. S.A., în calitate de entitate verificată, reprezentată prin organele sale de conducere. În actele administrative atacate Curtea de Conturi a României nu a instituit pentru reclamantă obligaţia de a restitui sume de bani, astfel încât nu poate fi pusă în discuţie existenţa vreunui prejudiciu cauzat acesteia, în acest sens învederând prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992. B. S.A., în calitate de entitate verificată şi, deopotrivă, de angajator, este singura responsabilă de modul concret în care va înţelege să pună în aplicare măsurile din decizie, acest aspect rezultând şi din cuprinsul măsurilor dispuse prin decizia nr. 3/2013, în sensul stabilirii "întinderii prejudiciului produs" şi "luarea măsurilor legale de recuperare a acesteia'. Prin urmare, identificarea persoanelor răspunzătoare şi recuperarea prejudiciului de la acestea intră în obligaţia B. S.A.

18. Măsurile de la pct. II.6 din decizia nr. 3/2013 au fost stabilite în sarcina S.C. B. S.A. în temeiul art. 33 din Legea nr. 94/1992, republicată, în conformitate cu prevederile pct. 174 -188 din Regulament, înscriindu-se în concret abaterile de la legalitate şi regularitate constatate în urma acţiunii derulate de Curtea de Conturi la societatea comercială în cauză, măsurile pe care entitatea verificată trebuie să le ducă la îndeplinire în vederea înlăturării deficienţelor constatate şi termenele de ducere la îndeplinire.

19. In raportul de control a consemnat faptul că, fără a întreprinde toate măsurile legale, respectiv fără a formula cereri de chemare în judecată (în cadrul termenului legal de prescripţie) pentru recuperarea creanţelor în sumă totală de 113.052,96 RON, în mod nelegal au fost scoase din evidenţa contabilă şi înregistrate pe cheltuieli; în mod neîntemeiat recurenta invocă, în esenţă, faptul că instanţa de fond a făcut greşit aplicarea prevederilor art. 2517 şi 2537 din Noul C. civ., întrucât creanţele sunt din perioada 2009 - 2011, prin urmare aplicabilă este legea în vigoare la data naşterii lor; acţiunea de control s-a efectuat în perioada 05.11.2012-20.12.2012, ulterior intrării în vigoare a noului C. civ., Curtea de Conturi în mod corect a constatat neluarea măsurilor legale de recuperare în cadrul termenului de prescripţie a creanţelor în sumă totală de 113.052,96 RON, fiind reţinut termenul general de 3 ani, acelaşi atât în vechiul cod cât şi în noul C. civ.

V Procedura de filtrare a recursului

20. Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii recursului, prin care s-a constatat că cererea de recurs întruneşte cerinţele de admisibilitate. Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 6 noiembrie 2017, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că acesta este întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. şi a dispus comunicarea actului către părţi, conform alin. (4) al aceluiaşi articol.

21. Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 19 februarie 2018, completul de filtru a admis recursul în principiu şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

VI Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

22. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cererea de recurs, prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6) şi 8) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

23. Recurenta reclamantă A., având funcţia de director economic în cadrul S.C. B. S.A., a solicitat, prin cererea soluţionată prin sentinţa recurată, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea în parte a deciziei nr. 3/18.01.2013 a Curţii de Conturi a României, Departamentul IV, în ceea ce priveşte măsura stabilită la art. II pct. 6 din decizie (care face obiectul abaterilor constatate la pct. 3 din considerentele deciziei şi la pct. 2.3. din raportul de control nr. x/20.12.2012), prin care s-a dispus ca S.C. B. S.A., să dispună măsuri şi să urmărească intrarea în legalitate privind "recuperarea creanţelor în cadrul termenului legal de prescripţie în conformitate cu prevederile art. 2517, art. 2537 C. civ..".

24. Decizia nr. 3/18.01.2013 a fost emisă de Curtea de Conturi ca urmare a controlului efectuat la S.C. B. S.A. cu privire la situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor pentru perioada 2009-2011, abaterile de la legalitate şi regularitate constatate fiind consemnate în raportul de control nr. x/20.12.2012. În sarcina conducerii B. S.A. au fost dispuse 6 măsuri, prin decizia nr. 3/18.01.2013, în temeiul prevederilor art. 33 alin. (3) şi art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992 republicată.

25. Împotriva măsurilor dispuse la pct. II.5 şi II.6 din decizia nr. 3/2013, în temeiul pct. 204 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curţii de Conturi a României, S.C. B. S.A. a formulat contestaţie, respinsă prin încheierea nr. 30/14.03.2013. Împotriva încheierii nr. 30/2013 şi a măsurilor dispuse la pct. II.5 şi II.6 din decizia nr. 3/2013, S.C. B. S.A. a formulat acţiune în contencios administrativ, înregistrată la nr. x/2013 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 2186/28.06.2013, iar recursul formulat împotriva acestei sentinţe de S.C. B. S.A. a fost respins prin decizia nr. 2277/02.06.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Împotriva acestei decizii S.C. B. S.A. a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie la nr. x/2015, admisă prin decizia nr. 3417/30.10.2015, ulterior pronunţării sentinţei recurate.

26. Prin decizia nr. 1366/22.04.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a a admis recursul formulat de S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2186 din 28 iunie 2013, a casat hotărârea atacată şi în rejudecare a admis în parte acţiunea reclamantei B. S.A., a anulat art. II pct. 5 din decizia nr. 3/2013 şi pct. 2.2.1 din raportul de control ce vizează suma de 43.214 RON, precum şi art. II pct. 5 din decizia nr. 3/2013 şi pct. 2.2.3 din raportul de control ce vizează suma de 6355 RON, a respins, în rest, acţiunea. Criticile faţă de soluţia instanţei de fond în privinţa măsurii stabilite la art. II pct. 6 din decizia nr. 3/2013 au fost constatate nefondate; s-a reţinut că, deşi recurenta este o societate care nu se finanţează de la buget şi Consiliul de Administraţie poate aproba scăderea din evidenţă a unor creanţe ale societăţii, pentru că este o societate comercială şi funcţionează în baza Legii nr. 31/1990 avea obligaţia respectării pct. 187 şi pct. 189 din Ordinul nr. 3055/2009, nu prezintă nicio relevanţă faptul că s-a invocat intrarea în insolvenţă a unora dintre debitori pentru că, în această ipoteză, recurenta avea obligaţia de a se înscrie, cu creanţa sa, la masa credală, potrivit legii falimentului, nu s-a făcut dovada că cheltuielile ocazionate de demersurile efectuate în vederea recuperării pot fi mai mari decât chiar însăşi creanţa pentru a justifica scăderea de evidenţă a acestor creanţe, şi nu se poate reţine nelegalitatea actelor contestate pentru că s-ar fi indicat art. 2517 şi 2537 din Noul C. civ. referitoare la prescripţia extinctivă.

27. Motivul de recurs privind faptul că sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii este nefondat. Motivele contradictorii pot rezulta din existenţa unei contradicţii între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o altă soluţie, sau din considerente contradictorii.

28. Prin sentinţa recurată, curtea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active cu motivarea că reclamanta justifică această calitate, întrucât invocă o vătămare, împrejurarea că vătămarea s-a produs de fapt asupra B. S.A. reprezentând o chestiune de fond. A respins excepţia puterii lucrului judecat, raportat la sentinţa civilă nr. 2186/28.06.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2013, nefiind identitate de părţi, în această cauză reclamantă fiind S.C. B. S.A. şi nu reclamanta din prezenta cauză.

29. Instanţa a soluţionat cererea pe fond şi a respins-o ca neîntemeiată. A reţinut că în cauza soluţionată prin sentinţa civilă nr. 2186/28.06.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (în prezent, cum s-a reţinut anterior, ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare, recursul împotriva acestei sentinţe a fost soluţionat prin decizia definitivă nr. 1366/22.04.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), S.C. B. S.A. a supus controlului de legalitate şi măsurile stabilite la art. II pct. 6 din decizia nr. 3/2013, cu privire la recuperarea creanţelor în cadrul termenului legal de prescripţie, care fac obiectul abaterilor prezentate la pct. 3 din considerentele deciziei şi la pct. 2.3 din raportul de control, contestate pe fond şi în cauza de faţă de reclamantă, care a invocat aceleaşi motive de nelegalitate, motive pentru care considerentele acestei sentinţe se impun cu putere de lucru judecat, întrucât a fost efectuat controlul de legalitate.

30. Autoritatea de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătoreşti, este reglementată de dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească care soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată; autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

31. Excepţia autorităţii de lucru judecat, prevăzută de art. 432 C. proc. civ., este mijlocul procesual prin care se invocă efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect", aşadar o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, nefiind posibilă reluarea aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de părţi, obiect şi cauză.

32. Efectul pozitiv al autorităţii de lucrul judecat, în baza căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, caz în care nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie între aceleaşi părţi o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, astfel încât dezlegarea jurisdicţională precedentă să nu poată fi contrazisă, este prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", iar valorificarea efectului pozitiv se realizează la soluţionarea cauzei pe fond. Efectul pozitiv al hotărârii judecătoreşti pronunţată în cererea de anulare formulată de B. S.A. în dosarul nr. x/2013 este cel care a fost invocat prin întâmpinarea depusă la fond de către pârâtă, pe care instanţa de fond l-a examinat în cadrul excepţiei puterii de lucru judecat; deşi valorificarea acestuia se realizează la soluţionarea pe fond, această împrejurare nu conduce la nelegalitatea hotărârii, în condiţiile în care instanţa a reţinut că nu este incident, ca urmare a faptului că nu există identitate de părţi între prezenta cauză şi cea raportat la care se invocase excepţia.

33. Dispoziţiile art. 435 C. proc. civ. sunt cele care reglementează obligativitatea şi opozabilitatea hotărârii, potrivit acestora "(1) Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora. (2) Hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară".

34. Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ., numai între părţi şi succesorii acestora, şi se impune cu forţă obligatorie faţă de părţile procesului în care a fost pronunţată. Unei terţe persoane, potrivit art. 435 alin. (2) C. proc. civ., cele statuate anterior printr-o hotărâre nu se impun ca efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat, hotărârea judecătorească îi este opozabilă atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară, având astfel valoarea unui mijloc de probă susceptibil de proba contrară, valorificat ca apărare de fond.

35. Ca urmare, nefiind incident efectul pozitiv, întrucât nu exista identitate de părţi, în mod corect instanţa a soluţionat cauza pe fond, recunoscând şi efectele hotărârii judecătoreşti pronunţată într-o cauză având ca obiect anularea aceluiaşi administrativ, care statuează cu efect de lucru judecat cu privire la motivele de nelegalitate a actului administrativ invocate, în condiţiile în care nu se face dovada contrară celor reţinute anterior cu privire la aceleaşi motive de nelegalitate.

36. Referitor la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002, contrar susţinerilor recurentei nu s-a reţinut că entitatea auditată nu are dreptul de a efectua analize de oportunitate cu privire la recuperarea unora dintre debitele restante, sau că auditorii externi ar avea competenţa de a se pronunţa pe aspecte de oportunitate cu privire la recuperarea unora dintre debitele restante; s-a constatat în mod corect aplicabilitatea prevederilor pct. 187 şi 189 din Ordinul nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene şi societăţilor comerciale de tipul reclamantei, la art. 1 alin. (3) din acest Ordin fiind prevăzute categoriile de persoane cărora li se aplică (entităţi), astfel că în baza acestora s-a constatat nerespectarea dispoziţiilor legale de către entitatea auditată, şi nu a aspectelor invocate de recurentă referitoare la analize de oportunitate.

37. Dispoziţiile pct. 187 prevăd că "La scăderea din evidenţă a creanţelor şi datoriilor ale căror termene de încasare sau de plată sunt prescrise, entităţile trebuie să demonstreze că au fost întreprinse toate demersurile legale, pentru decontarea acestora", iar cele ale pct. 189 prevăd că "(1) Creanţele incerte se înregistrează distinct în contabilitate (contul 4118 "Clienţi incerţi sau în litigiu" sau în conturi analitice ale conturilor de creanţe, pentru alte creanţe decât clienţii). (2) În scopul prezentării în situaţiile financiare anuale, creanţele se evaluează la valoarea probabilă de încasat. Atunci când se estimează că o creanţă nu se va încasa integral, în contabilitate se înregistrează ajustări pentru depreciere, la nivelul sumei care nu se mai poate recupera", fără a distinge în raport de entităţile cărora li se aplică, motivele invocate de recurentă privind regimul juridic aplicabil societăţii comerciale audiate nefiind de natură să excludă aplicarea acestor dispoziţii.

38. Nu s-a pus problema unei analize de oportunitate, ci a unei analize de legalitate, întrucât pârâta a reţinut că, fără a se întreprinde toate măsurile legale pentru recuperarea creanţelor în sumă totală de 113.052,96 RON în cadrul termenului legal de prescripţie, în mod nelegal au fost scoase din evidenţa contabilă şi înregistrate pe cheltuieli, şi, de asemenea, facturile neîncasate prescrise au fost scoase din contul 4111 "clienţi" şi înregistrate pe cheltuieli, cont 654 "Pierderi din creanţe şi debitori diverşi", contrar pct. 189 din Ordinul nr. 3055/2009.

39. Cu privire la susţinerile referitoare la creanţele nerecuperate, la faptul că se poate aproba de Consiliul de Administraţie scăderea din evidenţă a unor creanţe ale societăţii pentru a căror recuperare cheltuielile ocazionate de demersurile efectuate în acest sens pot fi mai mari decât însăşi creanţa care este incertă sub aspectul recuperării acesteia, iar potrivit art. 111 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 31/1990 numai Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor se pronunţă asupra gestiunii Consiliului de Administraţie, faptul că Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor s-a pronunţat favorabil cu privire la gestiunea Consiliului de Administraţie aferentă anilor 2009, 2010 şi 2011 nu dovedeşte nelegalitatea măsurii dispuse în raport de obligaţiile care revin entităţii conform pct. 187 şi 189 din Ordinul nr. 3055/2009 menţionate, în condiţiile în care concret nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestora.

40. În ceea ce priveşte legea aplicabilă raporturilor juridice care au făcut obiectul auditului Curţii de Conturi, anterior intrării în vigoare a Noului C. civ., susţinerile referitoare la faptul că prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune pentru recuperarea creanţelor anterioare intrării în vigoare a Noului C. civ. este supusă dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă sunt corecte, având în vedere dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din Noul C. civ., cu privire la prescripţia extinctivă care a început anterior intrării în vigoare a acestuia.

41. Menţionarea dispoziţiilor art. 2517 şi 2537 din Noul C. civ., eroarea fiind determinată de faptul că auditul a fost efectuat ulterior intrării în vigoare a Noului C. civ., nu este de natură, însă, să conducă la nelegalitatea actului administrativ, în condiţiile în care termenul de prescripţie extinctivă este acelaşi şi nu s-a invocat incidenţa concretă a unor aspecte cu o reglementare diferită în cele 2 acte normative.

42. Cu privire la motivele de recurs referitoare la motivele de nelegalitate constând în stabilirea greşită a răspunderii recurentei reclamante pentru neluarea masurilor de recuperare a creanţelor asupra cărora a intervenit prescripţia, încălcarea normelor de drept material privind răspunderea civilă delictuală prevăzute de art. 998-999 din C. civ. 1864, motive de nelegalitate care nu au fost analizate în cauza având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de entitatea auditată, aceste aspecte nu pot fi analizate în prezenta cauză.

43. În raportul de control s-a consemnat faptul că, fără a se întreprinde toate măsurile legale pentru recuperarea creanţelor în sumă totală de 113.052,96 RON în cadrul termenului legal de prescripţie, în mod nelegal au fost scoase din evidenţa contabilă şi înregistrate pe cheltuieli, şi, de asemenea, facturile neîncasate prescrise au fost scoase din contul 4111 "clienţi" şi înregistrate pe cheltuieli, cont 654 "Pierderi din creanţe şi debitori diverşi", contrar pct. 189 din ordinul nr. 3055/2009.

44. Se menţionează că recurenta-reclamantă, director economic, este una din cele două persoane cu atribuţii in vederea urmăririi încasării creanţelor şi debitorilor (reclamanta pentru perioada 2010-2011).

45. S-a stabilit în sarcina entităţii auditate, la art. II pct. 6 din decizia nr. 3/2013, să dispună măsuri şi să urmărească intrarea în legalitate privind "recuperarea creanţelor în cadrul termenului legal de prescripţie în conformitate cu prevederile art. 2517, art. 2537 C. civ..".

46. Curtea de Conturi este organizată şi funcţionează în baza Legii nr. 94/1992, exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, funcţia de control realizându-se prin proceduri de audit public extern prevăzute în standardele proprii de audit (art. 1 din Legea nr. 94/1992). Activităţile specifice în cadrul competenţelor care îi revin, prevăzute la art. 21 din lege, se desfăşoară asupra entităţilor publice auditate, enumerate la art. 23 din lege (statul şi unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile şi instituţiile lor publice, autonome sau neautonome, Banca Naţională a României, regiile autonome, societăţile comerciale la care statul, unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice sau regiile autonome deţin, singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social, organismele autonome de asigurări sociale sau de altă natură, care gestionează bunuri, valori sau fonduri, într-un regim legal obligatoriu, în condiţiile în care prin lege sau prin statutele lor se prevede acest lucru).

47. Organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi se efectuează potrivit Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curţii de Conturi.

48. Potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, care reglementează modalitatea de valorificare a rapoartelor de audit în situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate care au determinat producerea unor prejudicii, "În situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate.".

49. Procedura este detaliată de Regulamentul aprobat de Plenul Curţii de Conturi prin Hotărârea nr. 130/2010. Acesta prevede, la pct. 80.9, că raportul de control cuprinde recomandările auditorilor publici externi cu privire la măsurile concrete ce se impun a fi luate, în vederea înlăturării deficienţelor consemnate în raportul de control, iar acestea vor sta la baza formulării măsurilor ce urmează a fi dispuse de şeful structurii de specialitate prin decizia emisă în procesul de valorificare a constatărilor; în decizie pot fi formulate şi alte măsuri în afara celor recomandate şi consemnate în raportul de control de către auditorii publici externi, în vederea înlăturării deficienţelor constatate la nivelul entităţii.

50. Pentru valorificarea constatărilor înscrise în raportul de control, potrivit pct. 171, Curtea de Conturi poate dispune/solicita, potrivit prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, comunicarea către conducerea entităţii controlate a existenţei unor erori/abateri de la legalitate şi regularitate care au determinat producerea unor prejudicii şi dispunerea către aceasta să stabilească întinderea prejudiciului şi să ia măsuri pentru recuperarea acestuia.

51. În decizie se înscriu concret măsurile pe care entitatea verificată trebuie să le aducă la îndeplinire în vederea înlăturării deficienţelor constatate de echipa de control, pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia sau pentru creşterea economicităţii, eficienţei şi eficacităţii în utilizarea fondurilor publice ori în administrarea patrimoniului (pct. 181).

52. Raportat la aceste dispoziţii, actul administrativ emis de Curtea de conturi creează raporturi juridice între entitatea verificată şi Curtea de Conturi. Măsura dispusă prin decizie, în sarcina entităţii auditate, la art. II pct. 6, constă în a se dispune măsuri şi a se urmări intrarea în legalitate privind "recuperarea creanţelor în cadrul termenului legal de prescripţie" şi, deşi s-a menţionat în raportul de control că reclamanta este una din cele două persoane cu atribuţii in vederea urmăririi încasării creanţelor şi debitorilor, nu s-a stabilit responsabilitatea acesteia, nu se nasc raporturi juridice între Curtea de Conturi şi reclamantă, nici între reclamantă şi entitatea verificată, cu privire la răspunderea reclamantei, măsura dispusă fiind stabilită exclusiv în sarcina entităţii auditate, care are obligaţia îndeplinirii acesteia.

53. Curtea de conturi constată abaterile de la legalitate şi regularitate care au determinat producerea unor prejudicii, nu stabileşte întinderea prejudiciului şi nu stabileşte persoanele responsabile şi răspunderea acestora.

54. Dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 prevăd expres că "Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate", instituind în sarcina entităţii auditate obligaţia de a stabili întinderea prejudiciului şi de a dispune luarea măsurilor corespunzătoare pentru recuperarea acestuia. Modalitatea efectivă de recuperare a prejudiciului nu este prevăzută, entitatea auditată este cea care în mod concret pune în aplicare măsura stabilită ca obligaţie în sarcina sa, având în vedere natura raporturilor juridice în care se află şi din care a rezultat măsura stabilită şi regimul juridic aplicabil. Temeinicia şi legalitatea măsurii ce va fi luată de entitatea audiată, pe cale de consecinţă, se va analiza raportat la măsura dispusă şi regimul juridic al acesteia, în cadrul procesual corespunzător.

55. Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă, este legală, nefiind incidente motivele de casare invocate prin cererea de recurs, raportat la dispoziţiile legale aplicabile actului administrativ a cărui anulare s-a solicitat, pe cale de consecinţă nu sunt incidente nici motive de casare a sentinţei şi trimitere spre rejudecare instanţei de fond, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 497 C. proc. civ.

VII Soluţia instanţei de recurs

56. Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurenta reclamantă, prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6) şi 8) C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2165 din 8 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2018.