Police officer ordered to repay rent allowance after failing to report acquisition of local property; appeal rejected.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 19 februarie 2014 sub nr. x/2014 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicţie Imputaţiilor, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba - Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor să se dispună acordarea cheltuielilor de judecată şi anularea:

a. Procesului-verbal de cercetare administrativa nr. x încheiat de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Alba la data de 10.09.2013.

b. Deciziei de imputare nr. x emisa de IPJ Alba la data de 02.10.2013;

c. Hotărârii nr. 398041/19.11.2013 data de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.P.J. Alba;

d. Hotărârii nr. 224/10.01.2014, data de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor constituita pe lângă Ministerul Afacerilor Interne.

Prin sentinţa nr. 123/12.05.2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost admisă excepţia de necompetenţă materială, dispunându-se declinarea în favoarea Tribunalului Alba, secţia de contencios administrativ fiscal şi de insolvenţă.

Pentru a dispune declinarea Curtea a reţinut că sunt incidente disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999 întrucât litigiul are ca obiect contestarea actelor administrative prin care reclamantului i s-a angajat răspunderea materială în calitate de poliţist - funcţionar public cu statut special.

Prin sentinţa administrativă nr. 1525/CAF/2014 pronunţată de Tribunalul Alba s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar pe fond a admis acţiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâţii I.P.J. Sibiu şi MAI şi în consecinţă s-a dispus anularea actelor administrative contestate.

Prin Decizia nr. 2127/2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia s-au admis recursurile Inspectoratului de Poliţie al judeţului Alba şi Ministerului Afacerilor Interne s-a dispus casarea încheierii din 10.10.2014 şi a sentinţei administrative nr. 1525/CAF/2014 pronunţate de Tribunalul Alba şi s-a trimis cauza spre soluţionare instanţei competente, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia.

I.2. Hotărârea primei instanţe

Prin decizia nr. 171/2015 pronunţată în data de 28 septembrie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei Române, a respins acţiunea formulată împotriva acestuia de reclamantul A., ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba şi a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba şi Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor.

I.3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În cuprinsul motivelor de recurs a arătat că în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat de BNP B. sub nr. x/2012, împreună cu numita C. a achiziţionat în cotă indiviză de 1/2 părţi fiecare, imobilul înscris în CF nr. x, situat în Cugir, Str. x, cu suprafaţa utila de 46.30 mp. Aşa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare, imobilul s-a vândut fără centrală termică, fără gresie, faianţă şi obiecte sanitare.

A învederat că, prin contestaţiile formulate în cadrul procedurii administrativ jurisdicţionale, a arătat că imobilul nu s-a aflat în folosinţa sa, ci în folosinţa exclusivă a celuilalt coproprietar, că nu a intenţionat să dea acelui imobil destinaţia de spaţiu de locuit, acesta fiind recompartimentat ulterior pentru a-i fi dată destinaţia de spaţiu comercial. În urma autorizaţiei nr. x, acel imobil a fost amenajat ca spaţiu cu destinaţia de cabinet medical

Potrivit disp. art. 2 lit. a) din Legea nr. 114/1996, locuinţa este definită ca fiind o construcţie alcătuita din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii. Instanţa de fond nu a făcut nici o referire la acest aspect şi la aplicabilitatea in cauza a acestui text de lege.

Raportat la prevederile Legii nr. 114/1996 şi în condiţiile în care, aşa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare, imobilul achiziţionat nu era dotat cu centrală termică, gresie, faianţă şi obiecte sanitare, acesta nu putea fi considerat la data respectiv ca fiind o locuinţă, în sensul prevăzut de textul de lege. Pe de altă parte, imobilul nu a fost achiziţionat în mod exclusiv, ci împreună cu alt coproprietar, fiecare deţinând cota de 14 părţi.

Bunul care face obiectul dreptului de proprietate nu este fracţionat în materialitatea sa, acesta în întregul său fiind deţinut cu titlu de proprietate comună, iar drepturile coproprietarilor se întâlnesc în fiecare dintre cele mai mici particule care alcătuiesc bunul în materialitatea lui.

Aşa fiind, chiar dacă ar presupune prin absurd, că imobilul în discuţie îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 114/1996 pentru a fi considerat locuinţă, nefiind în proprietatea exclusivă şi individuală a reclamantului, acesta nu avea dreptul de a-şi stabili locuinţa acolo fără acordul celuilalt coproprietar

De altfel şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 prevede că: poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensaţie pentru chirie de până la 50% din salariul de bază.

Or, proprietatea personala presupune existenta unui drept de proprietate exclusiv şi individual asupra unui bun, nicidecum starea de coproprietate.

Apreciază că în mod nelegal a reţinut instanţa de fond la pagina 14 alin. (3) din decizie că prin locuinţa proprietate personală, deşi indică mai multe norme, care nu au legătura cu înţelesul destinaţiei unui imobil la data dobândiri, se înţelege destinaţia unui imobil la data dobândirii. Nici o norma din cele indicate de instanţa nu duc la o astfel de concluzie. Locuinţa asa cum deja a arătat trebuia să îndeplinească condiţiile impuse de Legea nr. 114/1996, imobilul achiziţionat neîndeplinind aceste cerinţe, cum în mod contrar retine instanţa fondului.

Precizează că este fără putere de tăgada că a achiziţionat o cota de 1/2 părţi dintr-un imobil având o suprafaţă de 46, 30 mp, imobil ce nu putea fi comod partajabil in natura şi nici folosit ca o locuinţa. Si daca ar fi urmat conduita impusă de instanţa de fond în sensul ca ar fi putut să folosească imobilul ca locuinţă, conform prevederilor art. 633 alin. (1), avea nevoie de acordul celuilalt coproprietar.

Art. 15 din H.G. nr. 284/2005 se refera la momentul la care ar fi achiziţionat o locuinţa şi nu o cota parte dintr-un imobil impropriu unei locuinţe.

Nu in ultimul rând a solicitat a se observa că pentru celălalt coleg, D., intr-o situaţie identica, conform inscrisurilor de la dosar, nu s-a dispus restituirea chiriei.

Fata de cele de mai sus a apreciat că se impune admiterea recursului asa cum a fost formulat.

I.4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinările înregistrate la dosarul cauzei la data de 22 februarie 2016, la 26 februarie 2016 şi respectiv 10 martie 2016 intimaţii-pârâţi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba, Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române au solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

I.5. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 5 februarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 16 aprilie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

II.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu prioritate, se constată că motivele de recurs expuse de reclamant se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile din recurs raportându-se în esenţă la greşita aplicare şi interpretare a prevederilor art. 31 din Legea nr. 360/2002 şi a art. 2 lit. a) din Legea nr. 114/2016.

Reclamant a solicitat să se dispună anularea Procesului-verbal de cercetare administrativa nr. x încheiat de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Alba la data de 10.09.2013, a Deciziei de imputare nr. x emisa de IPJ Alba la data de 02.10.2013, a Hotărârii nr. 398041/19.11.2013 dată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.P.J. Alba şi a Hotărârii nr. 224/10.01.2014, data de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor constituita pe lângă Ministerul Afacerilor Interne.

Prin actele contestate s-a reţinut că reclamantul A. a încasat în mod necuvenit suma de 3.148 RON, reprezentând contravaloarea compensaţiei lunare pentru chirie, aferentă perioadei 05.12.2012 - 31.07.2013, în condiţiile în care acesta nu a informat unitatea că nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de dreptul respectiv, urmare faptului că a achiziţionat 1/2 părţi dintr-un imobil situat în Cugir, Str. x, cu suprafaţa utila de 46.30 mp.

Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului "Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensaţie pentru chirie de până la 50% din salariul de bază", fiind delegat legiuitorului secundar atributul reglementării nivelului compensaţiei şi a condiţiilor de acordare conform art. 31 alin. (5) din acest act normativ.

Conform art. 2 din H.G. nr. 284/2005 "Art. 2 - Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie dacă îndeplineşte cumulativ următoarele cerinţe:

a. nu efectuează naveta la şi de la locul de muncă din/în localitatea de domiciliu;

b. poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia nu deţine locuinţă proprietate personală în localitatea în care a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului;

c. unitatea de poliţie în care poliţistul este încadrat nu are posibilitatea să îi asigure acestuia şi, după caz, membrilor familiei sale spaţiu de locuit corespunzător;

d. poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia nu are atribuită, prin contract de închiriere, o locuinţă din fondul locativ de stat în localitatea unde a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului;

e. poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia are un contract de închiriere, altul decât cel prevăzut la lit. d), încheiat şi înregistrat la administraţia financiară în condiţiile legii; f) şi-a stabilit reşedinţa în localitatea în care a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului, la adresa locuinţei închiriate potrivit lit. e)."

În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 284/2005 politistul beneficiar al acestui drept are obligaţia de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situaţiei, orice schimbare intervenită, de natură să modifice condiţiile care au stat la baza acordării compensaţiei lunare pentru chirie, obligaţie asumată prin angajament. La art. 15 din H.G. nr. 284/2005 dreptul la compensaţie încetează la data dobândirii de către poliţist sau de către soţia/soţul acestuia/acesteia, pe orice cale, a unei locuinţe proprietate personală în localitatea în care poliţistul a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului.

În concret actele normative şi administrative incidente în speţă, respectiv Legea nr. 114/1996, H.G. nr. 284/2005 şi Legea nr. 360/2002 obligă ca la achiziţionarea unui imobil, funcţionarii publici cu statut special - poliţiştii şi salariaţii civili în cadrul Ministerului Afacerilor Interne să anunţe unitatea angajatoare de acest aspect.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că în cauză reclamantul nu a făcut dovada că a raporta în scris achiziţia apartamentului susmenţionat indiferent de starea acestuia, instituţia publică plătitoare fiind în drept de a aprecia dacă îi mai acordă această facilitate legală.

Criticile vizând modul eronat de aplicare a dispoziţiilor legale incidente de către judecătorul fondului nu pot fi reţinute, întrucât acestea sunt de strictă interpretare, recurentul-reclamant având obligaţia ca la momentul dobândirii imobilului să raporteze evenimentul în termen de 5 zile.

În mod legal şi temeinic curtea de apel a apreciat că reclamantul dobândind o locuinţă în sensul legii, iar neîndeplinirea obligaţiei de a raporta a dus crearea unui prejudiciu în patrimoniul I.P.J. Alba echivalent cu suma de 3.148 RON reprezentând contravaloarea compensaţiei lunare pentru chirie, aferentă perioadei 05.12.2012 - 31.07.2013 şi imputarea acestei sume este legală.

Inalta Curte apreciază că este neîntemeiată şi nu va avea în vedere susţinerea recurentului referitoare la pretinsa situaţie identică în care s-a aflat domnul D., întrucât înscrisurile depuse la dosar dovedesc legalitatea măsurilor dispuse prin actele administrative atacate şi corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente de către instanţa de fond.

II.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 171/2015 din 28 septembrie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2018.