Local elected official's incompatibility: disjunctive interpretation of administrator and associate status under Law 161/2003
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the National Integrity Agency, partially quashed the prior decision, and upon retrial, dismissed the plaintiff's action in its entirety, thereby upholding the challenged integrity assessment report; the lower court's ruling on the procedural exception regarding the integrity inspector's passive capacity was maintained. The dispute concerned the legality of an integrity report alleging that a local councilor violated incompatibility laws by acting as an associate and administrator of a commercial company that concluded product supply contracts totaling over 4.3 million RON with the local mayor's office. The court held that the trial court erred by interpreting the conjunction "as well as" in Article 90(1) of Law No. 161/2003 as requiring a cumulative holding of both administrator and associate statuses; relying on established jurisprudence and the statutory context, the court determined that holding either role (disjunctive condition) suffices to trigger the incompatibility prohibition against contracting with local public authorities, and that contracts with the executive authority (the mayor's office) fall within the scope of "local public administration authorities" under the Local Public Administration Law and the Statute of Local Elected Officials.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, art. 75 din Legea nr. 393/2004, art. 90 din Legea nr. 161/2003, art. 493 alin. (6) C. proc. civ, art. 503 alin. (1) din C. proc. civ; Local elected official's incompatibility: disjunctive interpretation of administrator and associate status under Law 161/2003: The dispute concerned the legality of an integrity report alleging that a local councilor violated incompatibility laws by acting as an associate and administrator of a commercial company that concluded product supply contracts totaling over 4.3 million RON with the local mayor's office. The court held that the trial court erred by interpreting the conjunction "as well as" in Article 90(1) of Law No. 161/2003 as requiring a cumulative holding of both administrator and associate statuses; relying on established jurisprudence and the statutory context, the court determined that holding either role (disjunctive condition) suffices to trigger the incompatibility prohibition against contracting with local public authorities, and that contracts with the executive authority (the mayor's office) fall within the scope of "local public administration authorities" under the Local Public Administration Law and the Statute of Local Elected Officials.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to justify the admission of the appeal and the partial quashing of the lower court's decision.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin contestaţia adresată iniţial Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, înregistrată sub nr. x/2013 din 30.07.2013, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/11.07.2013.
Prin sentinţa civilă nr. 56/CA din 15 ianuarie 2014, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
Ulterior, reclamantul a formulat cerere modificatoare a cererii iniţiale, prin care a solicitat citarea în proces a inspectorului de integritate B., autor al Raportului de evaluare întocmit în cauză.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 16/CA din 04 februarie 2015, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei în fond ca urmare a declinării de competenţă, a dispus următoarele:
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a funcţionarului public B., invocată de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondată;
- a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Integritate şi B.;
- a dispus anularea actului administrativ contestat, respectiv Raportul de evaluare nr. x/11.07.2013, ca nelegal;
- a respins cererea de acordare a daunelor morale în cuantum de 100.000 RON, ca nefondată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 16/CA din 04 februarie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei, cu consecinţa menţinerii ca temeinic şi legal a Raportului de evaluare nr. x din 11.07.2014 emis de Agenţia Naţională de Integritate.
S-a arătat că hotărârea primei instanţe nu reflectă corecta aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, dispoziţiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cât şi cele ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, fiind eronat interpretate în speţă corelativ stării de fapt menţionate în Raportul de evaluare ce formează obiectul acţiunii judiciare.
S-a arătat că starea de incompatibilitate reţinută în cauză vizează incidentele de integritate constatate în privinţa intimatului, care, în calitate de consilier local în cadrul Consiliul local al municipiului Constanţa, în mandatele 2008-2012 şi 2012-2016, a încheiat contracte de furnizare produse, în valoare totală de 4.355.258,20 RON, cu Primăria Municipiului Constanţa, prin firme la care acesta deţinea calitatea şi funcţia de asociat şi administrator, respectiv la S.C. D. S.R.L..
S-a arătat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală atunci când a apreciat că faptele reţinute în sarcina persoanei evaluate nu pot fi considerate ca reprezentând o încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor prevăzute pentru aleşii locali, în condiţiile în care textele de lege incidente menţionează în mod clar şi neechivoc care sunt situaţiile incompatibile cu exercitarea funcţiei de consilier local, una dintre acestea fiind calitatea de administrator şi/sau asociat la o societate comercială care încheie contracte comerciale de prestări servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care respectivul consilier local face parte.
S-a arătat că soluţia instanţei de fond, privind anularea Raportului de evaluare contestat în cauză, s-a întemeiat în principal pe constatarea că starea de incompatibilitate la care se referă art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 vizează situaţia deţinerii cumulative a funcţiei de administrator şi a calităţii de acţionar sau asociat la societăţile comerciale anume prevăzute de lege, împrejurare ce rezultă din utilizarea sintagmei "precum şi calitatea de acţionar sau asociat". Această concluzie a instanţei a fost criticată şi apreciată ca fiind neîntemeiată din perspectiva dispoziţiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, arătându-se că sintagma "precum şi" are valoare disjunctivă şi se referă la situaţii îndeplinite alternativ, iar nu cumulativ, astfel cum s-a stabilit şi prin Decizia nr. 7/2008 a ICCJ pronunţată în recurs în interesul legii.
S-a arătat că şi interpretarea teleologică a prevederilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 duce la concluzia că legiuitorul a dorit să prevină suprapunerea dintre un interes privat sau de grup, pe de o parte, şi un interes public, pe de altă parte, neavând nicio importanţă dacă interesul privat sau de grup decurge din ocuparea unei funcţii executive într-o societate comercială sau din deţinerea calităţii de acţionar sau asociat la societăţile comerciale.
S-a susţinut de către recurent că interpretarea prevederilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, în modalitatea realizată de prima instanţă, încalcă regulile de interpretare logică şi gramaticală, în sensul că funcţiile enumerate de textul legal sau simpla calitate de acţionar sau asociat la societăţile comerciale sunt suficiente pentru existenţa interdicţiei de a încheia contracte comerciale cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv. Un argument în plus este reprezentat de modalitatea de redactare a alin. (2) al art. 90 din Legea nr. 161/2003, legiuitorul utilizând sintagma "funcţiile sau calităţile respective" atunci când reglementează un alt caz în care prevederile alin. (1) devin aplicabile.
Chiar instanţa de fond a reţinut că intimatul deţinea calitatea de acţionar la S.C. D. S.R.L. la data încheierii contractelor care au dus la situaţia de incompatibilitate.
S-a susţinut că aprecierile intimatului, îmbrăţişate de instanţa de fond, legate de înscrierile în Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi interpretarea subiectivă privind natura juridică a acordurilor încheiate între Municipiul Constanţa şi S.C. D. S.R.L. sunt lipsite de relevanţă.
În ceea ce priveşte distincţia privind categoriile autorităţilor publice locale - o altă chestiune avută în vedere la pronunţarea soluţiei, s-a apreciat ca fiind eronate reţinerile instanţei de fond, potrivit cărora nu există incompatibilitate în privinţa intimatului, deoarece S.C. D., unde intimatul era acţionar, a încheiat contracte cu Primăria Municipiului Constanţa, nu cu autoritatea din care acesta facea parte, şi anume Consiliul local al municipiului Constanţa, în opinia recurentei ANI, concluzia şi interpretarea instanţei nesocotind însuşi scopul instituirii regimului incompatibilităţilor.
4. Apărările formulate în recurs
În cauză, intimatul A. nu a formulat întâmpinare.
II. Procedura de soluţionare a recursului
1. Cu privire la examinarea şi soluţionarea recursului în completul de filtru
A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 06 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a dispus comunicarea acestuia către părţile din litigiu.
La termenul din 02 martie 2017, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., reţinându-se că recursul exercitat în cauză era admisibil, iar toţi membrii completului au fost de acord în acest sens, luând act că exista şi o jurisprudenţă constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în problema de drept suspusă analizei.
Ca urmare, recursul a fost soluţionat în procedura de filtru, fără citarea separată a părţilor din proces.
2. Soluţia instanţei de recurs
Prin decizia nr. 820 din data de 02 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2013, s-a admis recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 16/CA din 04 februarie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; s-a casat în parte sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, s-a respins în tot acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată. A fost menţinută sentinţa atacată cu privire la soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
III. Contestaţia în anulare
1. Cererea şi conţinutul acesteia
Împotriva Deciziei nr. 820 din data de 02 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2013, a formulat contestaţie în anulare A., solicitând admiterea contestaţiei, anularea hotărârii contestate şi, pe fond, rejudecarea cauzei, în sensul respingerii recursului promovat de recurenta pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 16/CA/04.02.2015 a Curţii de Apel Constanţa.
Contestaţia în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2017 şi motivată în raport de prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare, s-a arătat că decizia contestată era nelegală întrucât la momentul soluţionării pricinii în recurs, contestatorul nu a fost citat şi nu a avut cunoştinţă de termenul de judecată acordat la data de 02.03.2017, deşi, potrivit dispoziţiilor legale, citarea era obligatorie în cauză, astfel că i-au fost încălcate interesele procesuale şi dreptul la apărare.
Pe fondul cauzei, constestatorul A. a solicitat să se constate că recursul formulat de către pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 16/CA/04.02.2015 nu era întemeiat, iar Raportul de evaluare din 11.07.2013, prin care s-a concluzionat că acesta, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului local al municipiului Constanta, ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor în mandatele 2008-2012 şi 2012-2016, presupunându-se că ar fi încheiat contracte de furnizare produse în valoare totală de 4.355.258,2 RON cu Primăria Municipiului Constanta, prin firma la care era asociat şi administrator, S.C. D. S.R.L., nu putea fi valabil menţinut în cauză, având în vedere starea de fapt reală şi conţinutul şi corecta intepretare a normelor legale aplicabile.
Astfel, inspectorii de integritate au apreciat a fi incidente în speţă dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, coroborate cu cele ale art. 90 alin. (1) şi art. 92 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi cu prevederile art. 9 şi art. 75 din Legea nr. 393/2004.
Susţine că, în afara Raportului de evaluare nr. x/11.07.2013, ce face obiectul prezentei cauze, s-a mai întocmit de aceeaşi instituţie raportul de evaluare nr. x/23.07.2014, în dispozitivul căruia s-a dispus clasarea lucrării nr. 14547/A/11/13.03.2012, reţinându-se în esenţă că nu au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al conflictelor de interese, ambele rapoarte fiind întocmite în baza aceleiaşi sesizări, cu nr. x/13.03.2012.
De asemenea, consideră că în privinţa sesizării sunt aplicabile aspectele de ordin procedural din materia dreptului penal şi cum clasarea unuia dintre dosare a determinat clasarea întregii lucrări, deci şi a actului de sesizare, acesta nu îşi mai poate produce efectele, astfel că niciuna dintre constatările efectuate de către A.N.I. în temeiul unui act fără valoare juridică, conduce la inexistenţa raportului de evaluare ca act subsecvent, în condiţiile în care nu s-a dispus disjungerea lucrării pentru a se permite continuarea cercetărilor.
Mai arată că la stabilirea incompatibilităţilor funcţiei de consilier local se cere a fi avute în vedere prevederile art. 90 din Legea nr. 161/2003, fără a se adăuga la lege, şi ţinând cont de modificările intervenite în structura asociativă a S.C. D. S.R.L.. Astfel, prin Hotărârea nr. 1/10.07.2008 a Adunării Generale a Asociaţilor S.C. D. S.R.L. s-a hotărât în sensul revocării din funcţia de administrator a contestatorului începând cu data de 10.07.2008, precum şi în sensul cesiunii cu titlu gratuit a 11,63 părţi sociale deţinute de acesta, astfel mandatul de administrator al acestuia a încetat, iar ulterior, prin încheierea nr. 24642/19.08.2008 emisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a fost admisă cererea de înregistrare menţiuni, aceste menţiuni fiind opozabile terţilor, conform art. 5 din Legea nr. 26/1990.
Consideră că, în privinţa sa, starea de incompatibilitate a încetat în termenul de 15 zile prevăzut de Legea nr. 161/2003, cu atât mai mult cu cât contestatorul nu făcea parte din autoritatea executivă, iar, pe de altă parte, susţine că cele reţinute de către inspectorii de integritate pe contractele invocate, se referă la administratorul societăţii A., care nu este persoana evaluată, acesta fiind A. senior, fiul său fiind A. Titus.
2. Apărările intimatei Agenţia Naţională de Integritate, formulate în cadrul contestaţiei în anulare
Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare formulate de contestatorul A..
Intimata susţine că deşi contestatorul şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., ipoteza juridică reglementată de acest text de lege nu este dovedită şi că nu se poate invoca faptul că prevederile art. 493 alin. (6) C. proc. civ. nu ar fi aplicabile, deoarece contestatorul, prin cererea de recurs şi răspunsul la întâmpinare, nu şi-a dat acordul ca recursul să fie soluţionat de către completul de filtru, atât timp cât raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului este un act întocmit ulterior, iar pe de altă parte, nimeni nu poate invoca propria culpă în apărarea sa.
3. Soluţia pronunţată în contestaţie în anulare
Prin decizia nr. 343 din data 02 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 820 din 2 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013; a anulat decizia contestată şi a fixat termen pentru rejudecarea recursului la data de 16 martie 2018.
IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi cu privire la fondul recursului, după admiterea contestaţiei, anularea deciziei atacate şi rejudecarea cauzei în recurs
Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate, după reevaluarea probatoriului administrat şi a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat în cauză este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce urmează.
Prin raportul de evaluare nr. x/11.07.2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate a fost reţinută în caz încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează incompatibilităţile în cazul aleşilor locali.
S-a reţinut că intimatul-reclamant A. a deţinut calitatea de consilier local în cadrul Consiliului local al municipiului Constanţa, în perioada 2008-2012 şi 2012-2016, iar pe durata exercitării mandatelor, a încheiat contracte de furnizare produse cu Primăria municipiului Constanţa, prin intermediul firmei S.C. D. S.R.L., la care acesta deţinea calitatea de asociat şi administrator, în valoare totală de 4.355.258,20 RON, societate la care intimatul-reclamant deţinea calitatea de asociat şi administrator, încălcându-se în acest fel prevederile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
S-a reţinut că, potrivit textului de lege menţionat, consilierul local care deţine funcţia de administrator, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la o societate comercială nu poate încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile publice locale din care acesta face parte.
Prin sentinţa primei instanţe s-a dispus anularea Raportului de evaluare întocmit în cauză, cu motivarea esenţială că prevederile legale invocate în susţinerea situaţiei de incompatibilitate reţinute în privinţa intimatului-reclamant nu au fost corect interpretate în cauză, neexistând elemente care să justifice pretinsul incident de integritate invocat de autoritatea administrativă în corelaţie cu funcţia de consilier local deţinută de persoana evaluată.
S-a arătat de către instanţă că incompatibilitatea prevăzută de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 presupune îndeplinirea mai multor condiţii, şi anume: (i) deţinerea concomitentă a funcţiei de administrator cu cea de asociat al unei societăţi comerciale cu diverse forme de capital; (ii) încheierea anumitor tipuri de contracte comerciale şi (iii) cerinţa ca în acele contracte comerciale să nu fie parte cocontractantă a respectivei societăţi comerciale acea autoritate publică locală sau alte entităţi de drept public sau privat care se află în legătură de subordonare sau în raporturi de autoritate cu respectivul consiliu local sau judeţean, în care persoana evaluată îşi desfăşoară activitatea de ales local.
Or, în speţă, s-a constatat de către instanţă că nu era realizată condiţia privind îndeplinirea cumulativă a calităţii de asociat şi de administrator al societăţii comerciale în persoana intimatului-reclamant.
De asemenea, s-a constatat că nici dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, invocat ca temei juridic al aceleiaşi situaţii de incompatibilitate reţinută în privinţa intimatului-reclamant, nu erau îndeplinite în cauză, în condiţiile în care contractele comerciale menţionate nu au fost încheiate cu autoritatea deliberativă din care făcea parte persoana evaluată, ci cu Primăria Municipiului Constanţa, prin Primar, autoritate executivă distinctă şi în legătură cu care nu se putea prezuma pretinsul interes personal şi posibilitatea de anticipare a deciziei din partea intimatului-reclamant.
Prin motivele de recurs formulate, se invocă greşita interpretare şi aplicare în cauză a prevederilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, susţinându-se în esenţă că interdicţia la care se referă textul de lege menţionat vizează situaţii îndeplinite alternativ, şi nu cumulativ, sintagma "precum şi" având valoare disjunctivă, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 7/2008 pronunţată de ICCJ în recurs în interesul legii.
Deopotrivă, s-a susţinut că art. 75 din Legea nr. 393/2004 se impune a fi interpretat în corelaţie cu art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, interdicţia încheierii contractelor comerciale anume menţionate referindu-se la "autorităţile administraţiei publice locale", noţiune înţeleasă/definită prin raportare atât la autorităţile deliberative, cât şi la autorităţile executive, conform art. 36 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală.
Critica formulată este întemeiată.
Aşa cum s-a arătat mai sus, soluţia de anulare a Raportului de evaluare întocmit în cauză a fost justificată de instanţa de fond pe considerentul decisiv că starea de incompatibilitate la care se referă art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 vizează situaţia aleşilor locali care cumulează (deţin concomitent) funcţia de administrator cu calitatea de asociat al unei societăţi comerciale şi, în această dublă calitate deţinută la acea societate comercială încheie contracte comerciale din cele prevăzute de lege.
Cu alte cuvinte, s-a considerat că dacă alesul local supus evaluării nu a deţinut decât una dintre cele două calităţi menţionate, respectiv fie calitatea de acţionar, fie calitatea de administrator la societatea comercială care a încheiat contractul comercial cu autoritatea publică din care acesta făcea parte nu există incident de integritate în înţelesul art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, modalitatea de redactare a normei de lege, prin introducerea sintagmei "precum şi", implicând, în opinia instanţei de fond, existenţa cumulului de calităţi în privinţa aceleiaşi persoane.
Înalta Curte constată însă că această interpretare este eronată şi în dezacord cu conţinutul normativ al reglementării în cauză, constatările şi concluziile instanţei având semnificaţia unei adăugări la lege.
Potrivit art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 "Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective".
În raport de conţinutul explicit al textului de lege enunţat, Înalta Curte constată că singura concluzie posibilă, în acord cu regulile de interpretare logică şi gramaticală, este aceea că deţinerea uneia dintre calităţile/funcţiile enumerate de lege este suficientă pentru existenţa situaţiei de incompatibilitate, folosirea sintagmei "precum şi" având semnificaţia îndeplinirii unei condiţii alternative, şi nu cumulative.
Că aceasta este interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 rezultă în mod neechivoc din conţinutul alin. (2) al aceluiaşi articol de lege, care menţionează expres că "Prevederile alin. (1)" se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local, reglementarea însăşi distingând cu privire la caracterul alternativ al funcţiilor/calităţilor care intră în conflict cu statutul de ales local.
De asemenea, nu poate fi omis nici argumentul decurgând din dezlegarea ce a fost dată cu privire la valoarea sintagmei "precum şi" prin Decizia nr. 7/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, stabilindu-se că aceasta nu poate avea decât înţelesul de condiţie alternativă şi, nicidecum de îndeplinire a unei condiţii cumulative.
Prin urmare, Înalta Curte constată întemeiată critica recurentei-intimate Agenţia Naţională de Integritate, hotărârea primei instanţe având la bază o interpretare greşită a prevederilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, în sensul în care s-a considerat că incompatibilitatea stabilită de norma de lege enunţată există numai în situaţia în care consilierul local deţine cumulativ calitatea de asociat şi de administrator la societatea comercială care încheie contractele anume prevăzute cu autoritatea publică locală din care acesta face parte.
În acelaşi sens, Înalta Curte constată că nici consideraţiile formulate în legătură cu neîndeplinirea în speţă a prevederilor art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali nu sunt întemeiate, prima instanţă ignorând în analiza efectuată scopul şi ansamblul reglementării în cauză şi mai ales necesitatea corelării textului de lege cu cel al art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, fiind evidentă legătura existentă între cele două dispoziţii legale.
Astfel, Înalta Curte arată că în analiza efectuată trebuie să se plece de la conţinutul normativ al art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, care se referă la interdicţia de a încheia contracte cu "autorităţile administraţiei publice locale", în a căror alcătuire intră consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive, ambele entităţi funcţionând ca autorităţi ale administraţiei publice locale, potrivit art. 23 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.
Pe de altă parte, din cuprinsul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 215/2001 rezultă că autoritatea deliberativă, adică consiliul local, este cea care aprobă şi ia hotărâri cu privire la autoritatea executivă, ceea ce înseamnă că interdicţia de la art. 90 alin. (1) vizează în realitate autoritatea executivă, reprezentată de primar, autoritatea deliberativă, adică consiliul local, neavând atribuţii în privinţa încheierii unor contracte.
Prin urmare, Înalta Curte constată că încheierea contractelor de furnizare produse cu autoritatea executivă, respectiv Municipiul Constanţa, prin primar, realizează ipoteza prevăzută de art. 75 din Legea nr. 393/2004 şi, prin raportare la dispoziţiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, situaţia de incompatibilitate reţinută prin Raportul de evaluare întocmit în cauză.
Este de necontestat că în perioada încheierii contractelor de furnizare produse în valoare de 4.355.258,20 RON, intimatul-reclamant A. deţinea calitatea de asociat al S.C. D. S.R.L., iar respectiva societate a avut drept cocontractant Primăria Municipiului Constanţa, prin primar, entitatea funcţionând ca autoritate a administraţiei publice locale din care intimatul-reclamant, în calitate de consilier local, făcea parte.
În consecinţă, rezultă cu evidenţă încălcarea dispoziţiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, fiind lipsită de relevanţă modalitatea în care a avut loc încheierea contractelor de furnizare produse (subsecvent derulării unei proceduri de achiziţie publică cu respectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006), împrejurare invocată în apărare de către intimatul-reclamant, având în vedere că interdicţia privind încheierea contractelor prevăzută de norma legală nu distinge în legătură cu modalitatea de încheiere a contractelor respectivele.
În fine, având în vedere limitele rejudecării în cauză, judecata fiind circumscrisă la ceea ce a făcut obiectul examinării la judecata în fond şi la motivele arătate în cererea de recurs şi întâmpinare, rejudecarea având loc după admiterea contestaţiei în anulare împotriva deciziei iniţiale pronunţate în recurs, Înalta Curte nu va lua în examinare susţinerile intimatului-reclamant referitoare la ineficacitatea actului de sesizare în baza căruia s-a întocmit Raportul de evaluare contestat în cauză, ca urmare a clasării lucrării nr. x/13.03.2012, dispusă prin Raportul de evaluare nr. x/23.07.2014, vizând conflictele de interese, o asemenea apărare nefiind invocată înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost anulată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 16/CA din 04 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013; va casa în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge în tot acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.
Va fi menţinută sentinţa atacată cu privire la soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 16/CA din 04 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013.
Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge în tot acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.
Menţine sentinţa atacată cu privire la soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2018.