State aid compensation for Natura 2000 forest protections denied due to missing domestic methodological norms; appeal allowed and lower judgment annulled

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 septembrie 2014, reclamanta Asociaţia Obştea A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Departamentul pentru Ape Păduri şi Piscicultură, obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 92.993,55 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafaţa de pădure de 150,10 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcţional T2, cu titlu de compensaţii/despăgubiri datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2010, dar şi la plata dobânzii aferentă debitului principal calculată începând cu data de 23.12.2013 - dată la care creanţa a devenit exigibilă, solicitând obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea precizatoare, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei 92.993,55 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafaţa de pădure de 150,10 ha, precum şi la plata dobânzii aferente.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 82 din 11 februarie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: (i) respinge excepţiile invocate prin întâmpinare (excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia prematurităţii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente anilor 2010-2013); (ii) admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociaţia Obştea A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor Şi Pădurilor, astfel cum a fost precizată; (iii) obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 92.993,55 RON reprezentând contravaloare compensaţii aferentă anului 2010-2013 precum şi a dobânzii legale aferentă debitului, calculată de la data promovării cererii de chemare în judecată, 17.09.2014, şi până la achitarea integrală a debitului; (iv) obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5065 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant afirmă că instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune fără a mai indica în baza căror motive a luat această măsură, situaţie de natură a echivala cu nemotivarea hotărârii.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în raport cu prevederile art. 247 alin. (1) C. proc. civ., art. 6 alin. (4) din C. civ. şi art. 201 din Legea nr. 71/2011.

Cu privire la fondul litigiului, recurentul menţionează că hotărârea a fost pronunţată prin prisma interpretării eronate a normelor de drept material incidente în speţa de faţă, instanţa rezumându-se să stabilească faptul că, prin simpla publicare a Deciziei Comisiei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în mod implicit reclamantei i s-ar cuveni compensaţiile solicitate în temeiul prevederilor Codului silvic.

Arată recurentul-pârât că nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât au fost demarate procedurile în vederea aprobării normelor metodologice necesare, fiind redactată integral hotărârea de Guvern, care se află în faza de proiect supus spre aprobare, astfel că nu există o culpă a instituţiei publice ori o nelegalitate, atât timp cât nu pot fi avizate şi eliberate la plată sume din bugetul instituţiilor publice în lipsa unei metodologii. Sub acest aspect, se arată că, în raport cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 500/2002, nu îi poate fi imputată instituţiei publice împrejurarea că nu a procedat la eliberarea sumelor solicitate de petent, refuzul de rezolvare favorabilă a cererii fiind unul justificat.

Totodată, recurentul-pârât afirmă că, pentru a-i fi acordate despăgubiri, reclamantul trebuia să facă dovada îndeplinirii condiţiilor necesare acordării despăgubirilor solicitate, conform celor cuprinse în Decizia Comisiei Europene nr. C(2012)5226final/19.07.2012 cu privire la aprobarea la plata a ajutoarelor de stat pentru proprietarii privaţi din zonele sit-urilor Natura 2000, însă reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 9 şi art. 10 din decizie, lipsind de la dosar declaraţia solicitantului despăgubirilor că nu îndeplineşte condiţiile de excludere menţionate la pct. 9 din decizie.

În privinţa cuantumului compensaţiilor, recurentul-pârât arată că reclamantul nu a dovedit în mod concret întinderea prejudiciului invocat, sumele solicitate fiind stabilite fără nicio detaliere concludentă şi fără a fi fundamentate pe un mod de calcul prevăzut de lege, intimata-reclamantă eludând parcurgerea etapelor premergătoare obţinerii acestor compensaţii, procedând la o evaluare proprie a sumelor solicitate, în loc să întocmească documentaţia cerută de art. 6 din Anexa 1 la H.G. nr. 861/2009.

Totodată, recurentul-pârât arată că se impune respingerea capătului de cerere referitor la dobânda legală, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, iar, în subsidiar, aplicarea dobânzii legale numai după rămânerea definitivă a sentinţei.

Cu privire la cheltuielile de judecată, recurentul-pârât afirmă că nu este aplicabil art. 453 C. proc. civ., întrucât culpa procesuală nu aparţine ministerului.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-reclamantă Asociaţia Obştea A. nu a formulat întâmpinare faţă de recursul pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 14 iunie 2017, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, în limitele care se vor arăta în continuare.

II.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

A) Prezentarea litigiului de faţă

Reclamanta A. este proprietara suprafeţei de 790 ha, potrivit titlului de proprietate nr. x (fila 118 dosar de fond.

Din totalul acestei suprafeţe, o suprafaţă de 150,10 ha a fost cuprinsă în aria totală protejată a Reţelei Ecologice Europene Natura 2000 în România, în zona/tipul funcţional T1 şi T2, aşa cum rezultă din Ordinul nr. 1964/2007 al MMDD (actualmente MMAP), Anexa nr. 1, pct. 184 ROSCI0188 - Situl Parâng, având rol de păduri de protecţie situate în zone de tip funcţional T2, aspecte necontestate în cauză de către pârât şi atestate de înscrisurile de la dosar.

În considerarea calităţii de proprietar, reclamanta s-a adresat Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Râmnicu Vâlcea cu cererile înregistrate sub nr. x/2014, 179/18.02.2014, 180/18.02.2014, 181/18.02.2014, înaintând centralizatorul suprafeţelor ce se încadrează în prevederile legii pentru acordarea compensaţiilor şi solicitând ajutorul de stat aferent anilor 2010-2013.

ITRSV Râmnicu Vâlcea a emis Adresa nr. x/2014, prin care a comunicat următoarele: "Referitor la documentaţiile dumneavoastră prin care solicitaţi acordarea alocaţiilor bugetare aferente anilor 2007-2014 potrivit art. 97 alin. (1) lit. (b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic pentru Obştea A. (...) va restituim deconturile justificative întocmite pentru obştile precizate mai sus, respinse de la avizare de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova."

Organele de conducere ale ITRSV Râmnicu Vâlcea au înaintat documentaţia şi decontul justificativ către organul ierarhic superior - MMAP, conform prevederilor legii, aspect care rezultă din Adresa nr. x/2014.

Faţă de răspunsul comunicat de ITRSV Râmnicu Vâlcea, reclamanta a formulat plângere prealabilă, care a fost respinsă, aşa cum rezultă din adresele nr. x, x/11.08.2014, x/11.08.2014 şi x/11.08.2014 .

Prin Adresa nr. x/2014, ITRSV Rm. Vâlcea i-a adus la cunoştinţă reclamantei faptul că în data de 04.08.2014 a primit răspuns de la Cabinetul Secretarului de Stat din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin care pârâtul a refuzat plata compensaţiilor solicitate cu titlu de ajutor de stat aferent anilor 2010-2013.

Ca urmare a refuzului, reclamanta a sesizat instanţa solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 92.993,55 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară în anii 2010-2013, precum şi la plata dobânzii aferente.

B) Analiza motivelor de casare

Un prim motiv al recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Apelor şi Pădurilor îl constituie nemotivarea soluţiei date de judecătorul fondului asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei Obştea A., invocată pentru anul 2010, excepţie care a fost respinsă ca neîntemeiată de către prima instanţă.

Verificând aceste susţineri din calea de atac declarată, reţine Înalta Curte că soluţia recurată este una legală sub aspectul respectării cerinţei motivării, fiind arătate argumentele esenţiale pentru care s-a considerat că nu a operat curgerea termenului de prescripţie, termen ce a fost afectat de condiţia suspensivă a lipsei deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

Această soluţie s-a fundamentat pe analiza temeiului juridic al prescripţiei invocate, precum şi pe incidenţa cauzelor ce au determinat curgerea termenului de prescripţie de la un alt moment decât cel pretins de către recurentul-pârât ca fiind cel al naşterii dreptului intimatei-reclamante de a obţine compensaţiile solicitate, fiind îndeplinită cerinţa motivării hotărârii în privinţa excepţiei examinate, din perspectiva reglementării cuprinse în dispoziţiile art. 425 alin. (1), lit. b) C. proc. civ. Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentului-pârât ce au fost subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat de Ministerul Apelor şi Pădurilor atât cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru anul 2010, cât şi pentru fondul cauzei.

În referire la excepţia prescripţiei, criticile recurentului-pârât au vizat interpretarea greşită, în opinia titularului căii de atac declarate, a dispoziţiilor cuprinse în H.G. nr. 861/2009 şi a Deciziei nr. C (2012) 5166/19.07.2012.

Înalta Curte, în examinarea acestui motiv de casare, reţine că este legală soluţia de respingere ca neîntemeiată a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru anul 2010, soluţie ce va fi menţinută, în urma exercitării controlului judiciar asupra sentinţei recurate.

În cuprinsul Deciziei nr. 36/2015 a ICCJ, pronunţată în vederea dezlegării unor chestiuni de drept, se arată, la paragrafele 63-64 că, [63. Pe aspectul analizat, pentru perioada de referinţă (2010-2013), prezintă relevanţă dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, potrivit cărora "ajutorul de stat nou, supus obligaţiei de notificare, nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat".

64. De asemenea, art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 stabileşte în mod explicit faptul că "toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat."].

Plecând de la cele statuate prin Decicia nr. 36/2015, se reţine că a existat o dublă condiţionare a naşterii dreptului pretins de intimata-reclamantă, ce ţinea de emiterea deciziei favorabile a Comisiei Europene pentru acordarea ajutoarelor de stat şi de elaborarea, în plan intern, a normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de sat pentru compensaţii, norme ce au intrat în vigoare prin adoptarea H.G. nr. 447/2017.

În concluzie, condiţia suspensivă ce a afectat începutul termenului de prescripţie al dreptului la compensaţii pretins de intimata-reclamantă pe anul 2010 a determinat neîmplinirea cursului prescripţiei la data formulării cererii de acordare a sumelor pretinse cu titlul de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a suprafeţelor de păduri cuprinse în aria protejată din Situl Natura 2000, excepţia fiind neîntemeiată.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, motivul de casare invocat de recurentul-pârât Ministerul Apelor şi Pădurilor, reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., este întemeiat, fapt ce determină admiterea recursului declarat împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă.

Intimata-reclamantă Obştea A. a solicitat instanţei de contencios administrativ cenzurarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Apelor şi Pădurilor de a plăti compensaţiile solicitate pe perioada 2010-2013, pentru lipsa de folosinţă a terenurilor forestiere aflate în zonade protecţie de tip T2 din situl Parâng -ROSCI0188, parte a sitului Natura 2000.

Contrar soluţiei primei instanţe, ce a reţinut caracterul nejustificat al acestui refuz, astfel cum a solicitat intimata-reclamantă, instanţa de control judiciar consideră că poziţia exprimată de recurentul-pârât Ministerul Apelor şi Pădurilor este una justificată în raport de cadrul normativ incident atât la momentul soluţionării cererii în procedura administrativă ce a generat emiterea actului administrativ atipic, cât şi pe parcursul soluţionării dosarului, până la pronunţarea unei decizii definitive în cauză.

C) Scurtă prezentare a cadrului legislativ

C.1) Cadrul legislativ comunitar

a) În temeiul art. 107 alin. (1) din TFUE, sunt incompatibile cu piaţa internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

b) Conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier în perioada 2007-2013 (paragraful 176), Comisia va declara ajutorul de stat pentru împădurirea terenurilor agricole sau neagricole, crearea de sisteme agroforestiere pe terenuri agricole, plăţile Natura 2000, plăţile pentru silvo-mediu, refacerea potenţialului forestier şi introducerea de acţiuni de prevenire, precum şi investiţiile neproductive compatibile cu articolul 87 alin. (3) litera (c) din Tratat, în cazul în care ajutorul îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolele 43-49 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi nu depăşeşte valoarea maximă prevăzută de acesta.

Ajutorul din cauza de faţă priveşte suprafeţele forestiere cu funcţie de protecţie de tip T1 (zonele de protecţie absolută- rezervaţii ştiinţifice şi peisagistice) sau T2 (zonele care fac obiectul unui regim de conservare specială- păduri seculare, virgine sau semivirgine) situate în întregime în zona Natura 2000.

c)Conceptul de ajutor existent la data aderării

Necesitatea introducerii acestui concept a fost legată de acordarea unor certitudini legale; practic, măsurile de sprijin implementate de Statele Membre înainte de intrarea în vigoare a Tratatului nu vor fi considerate ajutoare ilegale şi Comisia Europeană nu va putea dispune recuperarea acestora.

Conceptul de ajutor existent apare menţionat în art. 108 alin. (1) din TFUE, unde se specifică următoarele: "Comisia, împreună cu Statele Membre, verifică permanent regimurile ajutoarelor existente în aceste state. Comisia propune acestora măsurile utile cerute de dezvoltarea treptată sau de funcţionarea Pieţei comune."

O definiţie concretă a acestui concept se regăseşte la articolul 1 lit. b) punctul i din Regulamentul nr. 659/1999, care statuează că ajutorul existent este "orice ajutor care a existat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului în aceste State Membre, respectiv schemele de ajutor şi ajutoarele individuale puse în aplicare anterior şi care se aplică şi ulterior intrării în vigoare a Tratatului."

Per a contrario, obligaţia de a nu pune în aplicare măsurile de ajutor în lipsa unei decizii finale a Comisiei cu privire la compatibilitatea acelei măsuri de ajutor se aplică numai măsurilor de ajutor puse în aplicare după intrarea în vigoare a tratatului pentru statul membru în cauză. În cazul României, tratatul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, iar la data aderării, acest ajutor era deja pus în aplicare.

C.2. Cadrul legislativ intern

Ca urmare a aderării, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a comunicat Comisiei Europene, în anul 2007, măsurile de sprijin existente în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, precum şi cele aplicabile în sectorul forestier, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora.

Până la data de 31 decembrie 2009, nu s-a pus problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuţie cu legislaţia europeană, în acest sens fiind prevederile anexei nr. V pct. 3 "Agricultura" lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înţelesul art. III - 168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, "până la sfârşitul celui de-al treilea an de la data aderării". Acest aspect a fost recunoscut atât în practica administrativă a instituţiilor publice cu competenţe în domeniu, cât şi în jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 861 din 22 iulie 2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale şi pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond (fiind abrogată Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 23 august 2006).

Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al ajutoarelor de stat existente până la sfârşitul anului 2009. Conform art. 6 din aceste Norme Metodologice:

"(1) Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

(2) Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat."

Pe aspectul analizat, pentru perioada de referinţă 2010-2013, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, potrivit cărora "ajutorul de stat nou, supus obligaţiei de notificare, nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat."

De asemenea, art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 stabileşte în mod explicit faptul că "toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat."

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 a fost stabilit cadrul juridic privind condiţiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013. În concret, prin art. 4 lit. s) pct. 4 din acest act normativ se conferă Guvernului competenţa de a acorda forme de ajutor de stat pentru activităţile de dezvoltare rurală, respectiv pentru plăţile Natura 2000.

În continuare, prin art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 se menţionează faptul că "normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea prevederilor comunitare şi naţionale în domeniul ajutorului de stat, şi reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă şi valoare în RON, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere şi control."

În baza celor două dispoziţii normative anterior enunţate, a fost elaborat proiectul de hotărâre a Guvernului privind Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 şi a fost concepută schema de ajutor de stat pentru acordarea acestor compensaţii.

Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a notificat Comisiei Europene această schemă de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

C.3. Decizia nr. C (2012) 5.166 final din data de 19 iulie 2012 emisă de Comisia Europeană

Prin decizia menţionată, a fost avizată favorabil schema de ajutor de stat prezentată în proiectul de hotărâre a Guvernului anterior arătat, apreciind că ajutoarele prevăzute în cadrul acesteia sunt compatibile cu piaţa internă.

Relevante în acest sens sunt dispoziţiile pct. 5 din Decizia Comisiei Europene în care se arată că "temeiul juridic al schemei este proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice pentru acordarea de ajutoare de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi a costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor."

La pct. 6 din Decizia Comisiei Europene se precizează cuantumul ajutorului compensatoriu, elementele formulei de calcul, cu referire la datele extrase din lucrarea "Statistica activităţilor din silvicultură în 2010", iar la pct. 7 din decizie se menţionează că ajutorul se aplică suprafeţelor forestiere cu funcţie de protecţie de tip T1 sau T2 situate în întregime în zona Natura 2000.

Semnificative pe aspectul analizat sunt prevederile pct. 11 din Decizia Comisiei Europene în care se precizează faptul că "schema, care va expira la data de 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie şi publicată în Monitorul Oficial al României (...)."

D) Analiza condiţiilor cerute pentru acordarea compensaţiilor

Cererea de faţă are ca obiect acordarea alocaţiilor bugetare prev. de art. 97 alin. (1) lit. (b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic aferente anilor 2010, 2011, 2012 şi 2013.

Înalta Curte constată că plata compensaţiilor solicitate de către reclamanta-intimata, este condiţionată de îndeplinirea a două condiţii cumulative, în baza cărora se pot acorda ajutoarele de stat, pentru persoane fizice şi juridice care deţin păduri incluse în zonele T1 şi T2, din siturile Natura 2000, respectiv:

(i)emiterea Deciziei Comisiei Europene de autorizare a ajutorului de stat conform 107 TFUE;

(ii)adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor, condiţie ce nu a fost îndeplinită.

D.1) Emiterea deciziei Comisiei Europene

Necesitatea îndeplinirii condiţiei rezultă din coroborarea prevederilor anexei nr. V pct. 3 "Agricultura" lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană cu prevederile art. 6 din Hg nr. 861/2009 şi art. 4 şi 5 din O.G. nr. 14/2010.

Astfel, pentru ajutorul de stat solicitat ulterior datei de 1 ianuarie 2010, este necesară decizia de aprobare a Comisiei Europene.

- Pentru anii 2010 şi 2011

Cum prin pct. 11 din Decizia nr. C (2012) 5.166 final din data de 19 iulie 2012 emisă de Comisia Europeană se precizează faptul că "schema, care va expira la data de 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie şi publicată în Monitorul Oficial al României (...)", rezultă că, pentru anii 2010 şi 2011 nu a existat aprobarea Comisiei Europene cu privire la acordarea ajutor de stat, cât timp schema aprobată îşi produce efectele din 19 iulie 2012 şi până la data de 31.12.2013.

În ceea ce priveşte posibilitatea aplicării acestei decizii şi pentru perioada anterioară (2010 şi 2011), Înalta Curte constată că relevante în acest sens sunt cateva decizii din jurisprudenţa CJUE, care conchid că o consecinţă a prevederilor art. 107 alin. (3) din Tratat este aceea că nicio măsură de ajutor de stat nu poate fi pusă în aplicare în baza niciunui act cu efect retroactiv înainte de aprobarea de către Comisie.

Astfel, în paragraful 63 al deciziei date în Cauza C-262/01 Van Calster, se arată că decizia finală a Comisiei de constatare ca fiind compatibil a unui ajutor de stat ce nu a fost notificat de statul mebru în cauză nu are efectul de validare ex post facto a unor măsuri de punere în aplicare care erau invalide deoarece fuseseră luate cu încălcarea interdicţiei din teza finală a art. 99 alin. (3) al Tratatului, din moment ce efectul direct al interdicţiei ar fi diminuat, iar interesul particularilor, care trebuie protejat de instanţele naţionale, ar fi desconsiderat. Orice altă interpretare ar avea efectul acordării unui rezultat favorabil situaţiei de nerespectare a prevederilor de către statul membru în cauză şi ar lipsi această interdicţie de efectivitatea sa. Aceleaşi considerente se regăsesc şi în paragraful 41-2 al deciziei date în Cauza C-368/04 Transalpine Ölleitung in Österreich GmbH şi alţii.

În concluzie, pentru perioada 2010-2011, nu este îndeplinită condiţia de a fi existat o Decizie a Comisiei Europene de autorizare a ajutorului de stat conform 107 TFUE.

- Pentru anii 2012 şi 2013

Cum prin pct. 11 din Decizia nr. C (2012) 5.166 final din data de 19 iulie 2012 emisă de Comisia Europeană se precizează faptul că "schema, care va expira la data de 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie şi publicată în Monitorul Oficial al României (...)", rezultă că, pentru perioada 2012-2013, a existat aprobarea Comisiei Europene cu privire la acordarea prezentului ajutor de stat.

D.2) Condiţia de a fi aprobate Normele metodologice de punere în aplicare a schemei de ajutor de stat

Această condiţie va fi analizată în principal pentru compensaţiile aferente anilor 2012 şi 2013, iar pentru compensaţiile aferente anilor 2010 şi 2011 doar în subsidiar, cât timp s-a constatat deja neîndeplinirea primei condiţii (din cele două cerute cumulativ), prin lipsa unei decizii a Comisiei Europene.

a)Necesitatea îndeplinirii condiţiei

Înalta Curte constată că această necesitate rezultă din prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 mai sus citate, din care reiese că normele metodologice ce urmează a fi adoptate de către legiuitorul delegat au un rol determinant în individualizarea dreptului la compensaţii al beneficiarului, în condiţiile în care au ca obiect de reglementare atât modul de calcul, cât şi criteriile de eligibilitate, procedurile de supraveghere şi control, aspect subliniat prin decizia nr. 36/2015 a ICCJ (paragraf 67).

De asemenea, relevant sub acest aspect este şi pct. 11 din Decizia nr. 5166/2012 a Comisiei Europene, care se referă la publicarea schemei în Monitorul Oficial al României, schema fiind prezentată în proiectul de Hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice ce fusese înaintat Comisiei pentru avizare şi menţionat la punctul 5 al Deciziei Comisiei.

Astfel, nu punctul 19 al deciziei Comisiei Europene este cel care impune necesitatea emiterii normelor metodologice, ci art. 5 din O.G. nr. 14/2010, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 36/2015 a ICCJ.

b)Neîndeplinirea condiţiei

Prin decizia nr. 36/2015 a ICCJ s-a reţinut că nu poate fi primită teza potrivit căreia, după intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2010, Normele metodologice adoptate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 continuă să producă efecte juridice. Astfel, Înalta Curte va înlătura considerentele primei instanţe, care a reţinut că lipsa unor norme metodologice nu constituie un impediment la stabilirea şi achitarea compensaţiilor solicitate, întrucât un astfel de act normativ există deja în cadrul legislativ naţional, acesta fiind H.G. nr. 861/2009.

Nu se poate constata, astfel cum a reţinut prima instanţă, faptul că există în cadrul legislativ naţional un act normativ în vigoare care reglementează metodologia de acordare a compensaţiilor, cât timp art. 6 din H.G. nr. 861/2009 coroborat cu art. 5 din O.G. nr. 14/2010 (emisă tocmai în vederea stabilirii cadrului juridic privind condiţiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007 - 2013, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 319 din 27 decembrie 2006, pentru realizarea unor producţii competitive şi în scopul asigurării securităţii alimentare a populaţiei şi pentru protejarea mediului) a prevăzut explicit ca etapă ulterioară emiterea de norme metodologice referitoare la modul de calcul şi la criteriile de eligibilitate, precum şi la procedurile de supraveghere şi control.

De asemenea, tot prin Decizia nr. 36/2015 a ICCJ, s-a reţinut că procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost finalizată, în condiţiile în care nu a fost adoptată şi publicată în Monitorul Oficial al României hotărârea Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000. Ca atare, nu există baza legală pentru acordarea compensaţiilor, în lipsa hotărârii Guvernului cu obiectul de reglementare mai sus arătat.

Cum normele metodologice anterioare datei de 1 ianuarie 2010 nu mai puteau fi aplicate, faţă de prevederile exprese ale art. 6 din H.G. nr. 861/2009 şi faţă de cele statuate cu forţă juridică obligatorie prin Decizia nr. 36/2015, era necesară emiterea unor noi norme metodologice în conformitate cu schema aprobată de Comisia Europeană, iar acestea au fost emise abia în anul 2017 (H.G. nr. 447/2017), se pune problema de drept a aplicabilităţii sau nu a H.G. nr. 447/2017 şi pentru compensaţiile aferente perioadei 2010-2016 iar în subsidiar, a dreptului la acordarea acestor compensaţii, în lipsa unor norme metodologice.

Din punct de vedere al aplicabilităţii H.G. nr. 447/2017 şi pentru compensaţiile aferente perioadei 2010-2016, se constată că în mod clar aceasta nu poate fi aplicată decât cererilor de acordare a compensaţiilor ulterioare intrării în vigoare a acestei hotărâri.

Astfel, art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 447/2017 statuează în sensul că prezenta schemă aplică dispoziţiile prevăzute la secţiunea 2.2 a capitolului 2 din "Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2014 - 2020 (2014/C 204/01)", publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria x, nr. 204 din 1 iulie 2014, denumite în continuare Orientările UE.

Art. 7 alin. (5) arată că "pentru anul 2017 se acordă compensaţii numai pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi data de 31 decembrie", iar art. 11 prevede că "durata de aplicare a prezentei scheme este de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi până la data de 31 decembrie 2020, inclusiv."

Ca atare, atât principiul neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, cât şi obiectul specificat al domeniului de reglementare al acestui act normativ, se opun aplicării H.G. nr. 447/2017 anterior datei de 30 iunie 2017.

Cum Înalta Curte a înlăturat şi argumentul în sensul că mai putea fi aplicată H.G. nr. 861/2009 ulterior datei de 1 ianuarie 2010, rezultă că pentru compensaţiile aferente anilor 2010, 2011, 2012 şi 2013, nu a fost îndeplinită condiţia de a exista norme metodologice care să pună în aplicare schema de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană.

c) Consecinţele lipsei normelor metodologice

În ceea ce priveşte acest aspect, pe de o parte, reclamantul a invocat existenţa unui refuz nejustificat al autorităţii de acordare a compensaţiilor în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, iar pe de altă parte, încălcarea dreptului la proprietate privată conform art. 44 şi 136 alin. (5) din Constituţie în lumina art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.

c.1) În ceea ce priveşte existenţa unui refuz nejustificat, conform art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ

Conform textului menţionat, prin refuz nejustificat se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane (art. 2 alin. (1) lit. i) din legea contenciosului administrativ), iar prin exces de putere se înţelege exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor (art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ).

Problema de drept ce trebuie dezlegată de instanţă este dacă refuzul autorităţii publice de a acorda un ajutor de stat ce a fost aprobat de Comisie, dar nu a fost pus în aplicare printr-un act normativ intern a cărui necesitate a fost statuată prin acte normative cu forţă juridică superioară, reprezintă sau nu un refuz nejustificat.

Înalta Curte constată că rezolvarea acestei probleme de drept este dată de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care, prin Decizia din data de 20 noiembrie 2008, pronunţată în Cauza C-18/08 Foselev Sud-Quest SARL contra Administration des douanes et droits indirects, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, a statuat următoarele:

"Decizia 2005/449/CE a Comisiei din 20 iunie 2005 privind o cerere de scutire de taxa pe vehiculele cu motor introdusă de Franţa în temeiul art. 6 alin. (2) lit. b) din Directiva 1999/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri nu poate fi invocată de un particular în raporturile cu Republica Franceză, destinatară a acestei decizii, în scopul de a beneficia de scutirea autorizată prin decizia menţionată începând de la momentul notificării sau al publicării acesteia."

La baza acestei concluzii, a stat următorul raţionament: o decizie a Comisiei Europene este obligatorie în toate elementele sale pentru destinatarii pe care îi indică, dar destinatarul deciziei de aprobare a schemei de ajutor de stat era statul membru, nu particularul potenţial beneficiar al ajutorului de stat.

Apoi, s-a mai reţinut faptul că o prevedere a unei decizii adresate unui stat membru poate fi invocată de particular în raporturile cu acest stat membru atunci când dispoziţia în cauză impune destinatarului său o obligaţie necondiţionată şi suficient de clară şi de precisă.

În cauza respectivă, s-a constatat că acordarea ajutorului era subordonată aprobării de către Comisie a unui proiect de punere în aplicare, astfel că s-a reţinut că, "în pofida intervenţiei Comisiei, statele membre dispun de o largă putere de apreciere atât în ceea ce priveşte decizia de a utiliza această posibilitate, cât şi în ceea ce priveşte cuprinsul măsurii avute în vedere, fără ca, din aprobarea acestei măsuri de către Comisie, să poată decurge vreo obligaţie de a utiliza respectiva posibilitate."

Astfel, se reţine că obţinerea aprobării face posibilă acordarea ajutorului de stat, încă inexistentă în speţă şi care necesită un act naţional pentru punerea sa în aplicare, dar nu impune o astfel de acordare.

În concluzie, cât timp nu se poate reţine existenţa unei obligaţii necondiţionate şi suficient de clare şi precise care să poată fi opusă statului membru, particularii nu pot invoca un drept întemeiat direct pe decizia Comisiei Europene, drept care să fie opozabil autorităţii publice din statul membru respectiv.

În lipsa unui drept concret la acordarea ajutorului de stat faţă de lipsa cadrului legislativ intern de punere în aplicare a schemei de ajutor de stat, nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat de acordare a acestuia, neputându-se constata excesul de putere al autorităţii publice.

c.2) În ceea ce priveşte protecţia proprietăţii private

Reclamanta a invocat, iar prima instanţă a validat argumentul că reţinerea apărării pârâtului legată de inexistenţa metodologiei de calcul a compensaţiilor ar conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţia României, care garantează dreptul la proprietate privată, precum şi a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O. S-a argumentat pe ideea că efectul neadoptării într-un termen rezonabil a actului normativ este acela că reclamanta este lipsită de folosinţa bunului pentru o cauză de utilitate publică, fără însă a primi o dreaptă şi prealabilă despăgubire pentru această restricţie majoră a dreptului său de proprietate, deşi însăşi legea în a cărei executare ar trebui emisă hotărârea de guvern îi recunoaşte dreptul la acordarea unei compensaţii.

Înalta Curte constată că, dincolo de împrejurarea că orice apărări prin care se invocă aspecte legate de protecţia proprietăţii private reprezintă aspecte de natură civilă care nu pot face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, calificarea ca ajutor de stat a compensaţiilor acordate reclamantei exclude în mod logic argumentul legat de o eventuală vătămare a acesteia în raport de ceilalţi deţinători de fonduri forestiere.

Astfel, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier în perioada 2007-2013 (paragrafele 15 şi 16), pentru a fi considerată compatibilă cu Piaţa comună, o măsură de ajutor trebuie să conţină un anumit element de stimulare sau să ceară o anumită contrapartidă din partea beneficiarului. Dacă în legislaţia comunitară sau în Liniile directoare nu sunt prevăzute expres excepţii, măsurile unilaterale de ajutor de stat care sunt destinate pur şi simplu îmbunătăţirii situaţiei financiare a producătorilor, dar care nu contribuie în nici un fel la dezvoltarea sectorului, în special ajutoarele acordate numai pe baza preţului, cantităţii, unităţii de producţie sau unităţii de mijloace de producţie sunt considerate drept ajutoare de operare care sunt incompatibile cu Piaţa comună. În plus, prin însăşi natura lor, există de asemenea probabilitatea ca astfel de ajutoare să afecteze mecanismele organizării comune a pieţei. Din acelaşi motiv, ajutorul care este acordat retroactiv pentru activităţi care au fost deja întreprinse de către beneficiar nu poate fi considerat ca incluzând elementul de stimulare necesar şi trebuie să fie considerat drept ajutor de operare destinat pur şi simplu să elibereze beneficiarul de o povară financiară.

Ca urmare, acest act comunitar reglementează atât ajutorul de stat cu caracter stimulativ, cât şi ajutorul de stat cu caracter compensatoriu.

Conform paragrafelor 18 şi 19 din Decizia nr. C (2012) 5.166 final din data de 19 iulie 2012 emisă de Comisia Europeană, ajutoarele vizate îndeplinesc condiţiile pertinente din Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013. În speţă, Comisia poate considera că ajutoarele notificate sunt ajutoare cu caracter compensatoriu, deoarece obiectivul urmărit nu este acela de a-i determina pe beneficiari să efectueze lucrări, ci de a compensa pierderile suferite de aceştia în urma interdicţiei de tăiere a masei lemnoase. Prin urmare, criteriul efectului stimulativ nu este pertinent în acest caz.

Plăţile Natura 2000 pentru sectorul forestier sunt reglementate de dispoziţiile articolului 46 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, care prevede acordarea de ajutoare persoanelor fizice sau asociaţiilor care au păduri în proprietate pentru a compensa costurile suportate şi pierderile de venituri suferite având în vedere restricţiile la utilizarea pădurilor şi a altor suprafeţe împădurite rezultate în urma punerii în aplicare a directivelor 79/409/CEE şi 92/43/CEE în zona în cauză.

În plus, conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie, pentru a demonstra denaturarea concurenţei, este suficient ca situaţia concurenţială a întreprinderii să se amelioreze, conferindu-i astfel un avantaj pe care aceasta nu l-ar fi putut obţine în condiţii normale de piaţă şi de care nu beneficiază celelalte întreprinderi concurente [cauza 730/79, Philip Morris/Comisie, Culegere (1980) p. 2671].

Ca urmare, cât timp acordarea acestor ajutoare reprezenta un avantaj economic în comparaţie cu alţi deţinători de fonduri forestiere, nu se poate invoca în mod eficient o vătămare adusă proprietăţii private prin neobţinerea ajutorului de stat, chiar dacă raţiunea ce stă la baza acestui avantaj este una compensatorie (acoperirea unei pierderi), iar nu stimulativă (acordarea unui câştig).

c.3) În ceea ce priveşte eventuala invocare a principiului aşteptărilor legitime

În materia ajutorului de stat, acest principiu se poate enunţa astfel: atunci când Comisia Europeană a creat impresia că ajutorul este compatibil, beneficiarul ajutorului de stat poate să invoce aşteptări legitime, întrucât atitudinea Comisiei i-a conferit certitudinea că ajutorul de stat nu este recuperabil.

Dacă există jurisprudenţă comunitară în ceea ce priveşte aplicarea principiului aşteptării legitime în situaţia recuperării unui ajutor ilegal, nu există jurisprudenţă în ceea ce priveşte ipoteza invocării aparenţei de legalitate a ajutorului prin aprobarea sa de către Comisie.

În plus, aria de aplicare a principiului aşteptărilor legitime a fost restrânsă odată cu introducerea principiului investitorului diligent, potrivit căruia un investitor diligent trebuie şi poate să urmărească dacă procedura a fost urmată de către statul membru furnizor a ajutorului de stat. Astfel, un investitor care beneficiază de ajutor de stat nu poate invoca aşteptări legitime dacă art. 108 (3) din Tratat nu a fost respectat, respectiv dacă nu a fost urmată procedura de notificare şi autorizare a ajutorului înaintea acordării lui (cazul C-24/95).

Din jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie reiese că, în general, pentru ca o parte să se poată baza pe principiului aşteptărilor legitime trebuie să respecte următoarele condiţii:

- partea trebuie să aibă posibilitatea de a invoca un drept dobândit, susceptibil de protecţie;

- interferenţa cu acest drept trebuie să fi fost imprevizibilă şi trebuie să fi avut loc fără avertisment şi fără nici o măsură de tranziţie de natură să permită unei părţi diligente să evite pierderea;

- să nu existe un interes public superior care să se opună aşteptării legitime.

Or, aşa cum s-a reţinut deja, nu este îndeplinită prima condiţie, aceea ca partea să aibă posibilitatea de a invoca un drept dobândit, susceptibil de protecţie, nefiind consacrat un drept la ajutorul de stat, ci doar o vocaţie. Astfel, nici invocarea principiului aşteptărilor legitime nu este justificată.

c.4) În concluzie, nefiind îndeplinite cumulativ cele două condiţii în baza cărora se pot acorda ajutoarele de stat, pentru persoane fizice şi juridice care deţin păduri incluse în zonele T1 şi T2, din siturile Natura 2000, respectiv nefiind îndeplinită condiţia de a fi fost adoptate normele metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat, nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat de acordare a acestuia, neputându-se constata excesul de putere al autorităţii publice.

II.2 Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Prin urmare, în temeiul art. 497 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa atacată şi rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamanta Obştea A., ca nefondată, iar celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate cu privire la soluţionarea excepţiilor vor fi menţinute, soluţia dată asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru anul 2010 fiind confirmată potrivit considerentele arătate în cuprinsul prezentei decizii, iar celelalte două soluţii privind excepţia prematurităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apelor şi Pădurilor, nefiind atacate, au intrat în puterea lucrului judecat astfel cum au fost pronunţate de prima instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei civile nr. 82 din 11 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, dispune:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociatia Obştea A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, ca neîntemeiată.

Menţine soluţia primei instanţe în referire la excepţiile prematurităţii, lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Apelor şi Pădurilor şi prescripţiei dreptului la acţiune pentru anul 2010.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 aprilie 2018.