Appointment refusal during pre-employment stage held to tribunal jurisdiction; appeal allowed, first-instance ruling vacated and remanded.

Asupra recursurilor de faţă;

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 20.10.2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Agenţia Naţională de Administrarea Fiscală, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:

- anularea Ordinului nr. 1959/C/2014 emis în data de 23.07.2014 de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, comunicat reclamantului în data de 25.07.2014, ca fiind nelegal, emis cu încălcarea art. 4 alin. (7) lit. c) din O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;

- anularea Ordinului nr. 175/C/i/2013 din 13 mai 2014 emis de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce nu a fost comunicat niciodată reclamantului, prin care a fost respinsă solicitarea de acordare a avizului în vederea numirii în funcţia publică de inspector antifraudă;

- obligarea pârâtului 1 să emită avizul de numire a reclamantului în funcţia publică de inspector antifraudă;

- comunicarea către A.N.A.F. a acestui aviz favorabil de numire în funcţia publică de inspector antifraudă în cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor a reclamantului;

- anularea actului administrativ nr. x emis de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la data de 22.07.2014, comunicat reclamantului în data de 29.07.2014;

- anularea actului administrativ nr. x/03.06.2014 emis de către ANAF, comunicat reclamantului în data de 06.06.2014.

Ca o consecinţă a anulării actelor administrative mai sus-menţionate, s-a solicitat instanţei să dispună:

- obligarea pârâtului 2 să emită actul administrativ de numire a reclamantului în funcţia publică de inspector antifraudă în cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor:

- repararea pagubei cauzate reclamantului prin refuzul de acordare a avizului de numire în funcţia publică, respectiv achitarea tuturor drepturilor salariale începând cu luna decembrie 2013, data la care trebuia să fie numit în funcţia publică, şi până la data efectivă a numirii în funcţia publică de inspector antifraudă în cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în cauză

Prin sentinţa civilă nr. 60/02.03.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a dispus:

- admiterea acţiunii în parte;

- anularea Ordinelor nr. 1959/C/2014 din data de 23.07.2014 şi nr. 175/C/i/2013 din data de 13 mai 2014 emise de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Procurorul General, să emită avizul de numire a reclamantului în funcţia publică de inspector antifraudă în cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor din cadrul ANAF şi, în consecinţă, obligarea pârâtei ANAF să emită avizul administrativ de numire a reclamantului în aceeaşi funcţie publică;

- obligarea pârâtei ANAF la repararea pagubei produse reclamantului, prin achitarea drepturilor salariale aferente funcţiei publice, începând cu data de 1 decembrie 2013 şi până la data efectivă a numirii în funcţia publică;

- respingerea acţiunii în rest;

- obligarea pârâţilor în subsidiar la plata cheltuielilor de judecată, către reclamant, în cuantum de 1632,34 RON, reprezentând onorariu avocaţial.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 60/02.03.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs în termen legal pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

3.1 În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4 şi 8 din C. proc. civ.

În privinţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul a susţinut că, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, instanţa competentă în soluţionarea prezentei cauze ar fi fost Tribunalul Timiş.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul a precizat că hotărârea recurată a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, instanţa adăugând la lege.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa este limitată doar la controlul de legalitate a actelor contestate, nu şi la analiza motivelor de oportunitate a măsurii de respingere a acordării avizului.

Recurentul a adăugat că, în condiţiile în care legea nu prevede criteriile de acordare a avizului de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizia trebuie să aibă în vedere considerente de oportunitate, în urma unei analize concrete a persoanei vizate, bazată pe elemente obiective.

Respingerea propunerii de acordare a avizului este în concordanţa limitelor în care procurorul general exercită decizia de autoritate, atunci când analizează acordarea, restrângerea sau respingerea propunerii de acordare a avizului.

3.2 Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a criticat hotărârea primei instanţe prin raportare la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 din C. proc. civ.

Sub aspectul primului motiv de nelegalitate, recurenta a susţinut că în mod nelegal prima instanţă a respins excepţia de necompetenţă materială pe care a invocat-o prin întâmpinare, întrucât în cauză sunt aplicabile prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

Recurenta a precizat că ANAF este o instituţie publică ce funcţionează sub imperiul Legii nr. 188/1999, între funcţionarii publici şi instituţie fiind încheiate raporturi de serviciu în conformitate cu acest act normativ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a subliniat că prevederile O.U.G. nr. 74/2013 condiţionează numirea inspectorilor antifraudă în cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor de obţinerea avizului procurorului general şi că ANAF nu a avut temei legal pentru emiterea ordinului de numirea în funcţia publică a intimatului în condiţiile în care solicitarea acordării avizului a fost respinsă prin Ordinul nr. 175/C/i/2013 din 13.05.2014 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului şi, în principal, trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei competente material, iar în ipoteza în care se va aprecia că excepţia de necompetenţă materială este neîntemeiată, să se dispună casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii, ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând sentinţa recurată, cu prioritate, prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Acest motiv de nelegalitate poate fi reţinut doar dacă excepţia de necompetenţă materială sau teritorială de ordine publică s-a invocat în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă, în condiţiile legii, iar instanţa a respins în mod greşit excepţia sau a omis a se pronunţa asupra acesteia.

În speţa de faţă, recurenţii-pârâţi au invocat excepţia de necompetenţă materială a curţii de apel, cu respectarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., respectiv până la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate (19 ianuarie 2015), excepţia fiind respinsă de către prima instanţă prin încheierea din data de 19 ianuarie 2015.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că în cauză nu se nu se poate vorbi de un raport de serviciu al funcţionarului public în sensul art. 109 din Legea nr. 188/1999, întrucât nu există un act de numire concretizat într-un ordin al Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Prin urmare, s-a apreciat că pentru determinarea instanţei de contencios administrativ competente în soluţionarea cauzei sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi că, în raport de calitatea pârâţilor de autorităţi centrale, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine curţii de apel.

Interpretarea şi concluziile primei instanţe relativ la competenţa materială de soluţionare a cauzei nu vor fi însuşite de instanţa de control judiciar, în considerarea următoarelor argumente.

Litigiul dedus judecăţii vizează legalitatea refuzului de numire a reclamantului într-o funcţie publică, aceea de inspector antifraudă, ca urmare a admiterii la concursul organizat- de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în data de 19 octombrie 2013.

Condiţiile generale de participare la concurs au fost cele prevăzute la art. 54 din Legea nr. 188/1999, ele fiind menţionate şi în Anunţul de concurs nr. x/18.09.2013 emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege, competenţa altor instanţe.

Modificările aduse art. 109 din Legea nr. 188/1999 exprimă expres voinţa legiuitorului de a stabili un regim juridic unitar tuturor litigiilor privind raportul de serviciu al funcţionarului public şi de a degreva secţiile de contencios administrativ ale curţilor de apel de soluţionarea în primă instanţă a cauzelor cu acest obiect.

Sunt avute în vedere nu numai litigiile care privesc exercitarea şi încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public, ci şi cele care vizează naşterea acestui raport de serviciu.

Cadrul legal privind cariera funcţionarilor publici este reprezentant de Legea nr. 188/1999.

Potrivit art. 4 alin. (1) din acest act normativ, raporturile de serviciu se nasc şi se exercită în baza actului de numire emis, în condiţiile legii.

De asemenea, art. 57 alin. (1) prevede că recrutarea în vederea intrării în categoria funcţionarilor publici se face prin concurs, în limita funcţiilor publice vacante rezervate în acest scop prin planul de ocupare a funcţiilor publice.

Cum litigiul dedus judecăţii a fost generat de refuzul de numire în funcţia publică, acesta se circumscrie naşterii raportului de serviciu al funcţionarului public.

Prin urmare, chiar dacă reclamantul nu a dobândit statutul de funcţionar public, pentru determinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter special reprezentate de art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel că tribunalului îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei, şi nu curţii de apel, cum în mod eronat a reţinut prima instanţă.

În concluzie, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 60 din 2 martie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Trimite cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 aprilie 2018.