Suspension of administrative act execution; lack of interest due to final merits judgment and unconstitutional filter panel procedure without party consent

Şedinţa publică din data de 30 martie 2018

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea introdusă la data de 8.07.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 13.05.2014 întocmit de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, până la pronunţarea instanţei de fond.

1.2. Sentinţa primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa nr. 2235 din 28.08.2014 a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta-reclamantă invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., se precizează că deşi instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente, nu prezintă nicio explicaţie pentru care a considerat că argumentele recurentei sub aceste două aspecte nu erau întrunite.

În ceea ce priveşte cazul bine justificat, se susţine că prima instanţă nu a arătat în mod concret de ce în opinia acesteia, actul administrativ a cărui suspendare se solicită este motivat, deşi acesta constituia primul motiv invocat în susţinerea cererii de suspendare.

Astfel, în opinia recurentei, a motiva în drept un act administrativ presupune indicarea în concret a textelor de lege ale căror prevederi au fost nesocotite de către contribuabil, prin indicarea articolului şi eventual al alineatului, aspecte care au făcut obiectul cercetării de către instanţele judecătoreşti, care au reţinut că referirea generică şi imprecisă la un întreg titlu al unui act normativ nu poate constitui o motivare.

Pe de altă parte, referitor la condiţia existenţei unei pagube iminente, se menţionează că instanţa de recurs trebuia să aibă în vedere documentele menţionate în opisul cu înscrisuri anexate cererii de chemare în judecată.

Se susţine că o motivare a existenţei sau după caz a inexistenţei unei pagube iminente cauzată societăţii, în cazul în care nu s-ar dispune suspendarea actului administrativ, ar fi trebuit în mod obligatoriu să pornească de la analiza înscrisurilor menţionate, asupra cărora prima instanţă ar fi trebuit să-şi aplece atenţia pentru a decide dacă într-adevăr fac dovada unui prejudiciu material viitor şi previzibil ce ar fi suferit de societatea recurentă în situaţia în care nu se va dispune suspendarea Procesului-verbal.

1.4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 11 aprilie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (6) din C. proc. civ.

1.5. Decizia pronunţată în recurs în complet de filtru

Prin Decizia nr. 2476 din 6 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2014 a fost respins recursul formulat, ca nefondat.

1.6. Contestaţia în anulare formulată

Împotriva Deciziei nr. 2476 din 6 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2014, recurenta-reclamantă a formulat contestaţie în anulare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., solicitând admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei contestate şi rejudecarea recursului.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea susţine că nu a fost citată pe fond la judecata recursului şi nu şi-a exprimat acordul pentru soluţionarea acestuia de către completul de filtru, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

În susţinerea punctului său de vedere invocă Decizia nr. 839/2015 a Curţii Constituţionale a României, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. în ceea ce priveşte sintagma "sau că recursul este vădit nefondat", având în vedere că această situaţie presupune judecarea pe fond a recursului, care poate avea loc doar cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale, inclusiv citarea părţilor şi participarea procurorului, acolo unde este cazul.

Susţine că prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a statuat că în recurs, completul de filtru poate proceda la soluţionarea cauzei, fără citarea părţilor, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: raportul întocmit asupra recursului, apreciază că acesta este admisibil; problema care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; toţi membrii completului sunt de acord asupra raportului; toate părţile trebuie să îşi dea acordul pentru soluţionarea recursului de către completul de filtru, conform art. 490 alin. (2) teza finală din C. proc. civ.

Consideră că soluţionarea recursului de către completul de filtru, fără citarea părţilor, determină incidenţa prevederilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., rezultând din actele dosarului nelegala citare a recurentei-reclamante la termenul la care a fost soluţionată cauza.

Contestatoarea arată că nu şi-a exprimat acordul pentru soluţionarea pe fond a recursului de către completul de filtru, iar cererea de judecare în lipsă a cauzei nu poate substitui acordul stipulat de art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere reglementarea distinctă a acestuia, motiv pentru care apreciază că în cauză trebuia să se procedeze la fixarea termenului de judecată pe fond a recursului, cu citarea părţilor, pentru respectarea garanţiilor procesuale specifice accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare.

De asemenea, contestatoarea invocă faptul că hotărârea pronunţată în recurs este rezultatul unei erori materiale, având în vedere cele reţinute în hotărârea atacată, respectiv faptul că cererea vizând anularea actului administrativ-fiscal vizat de cererea de suspendare a fost respinsă de instanţa de fond, când în realitate aceasta a fost admisă, dispunându-se anularea Procesului-verbal şi a deciziei nr. x/19.08.2014 prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă.

Astfel, contestatoarea arată că în raport de soluţia de anulare a Procesului-verbal, raţionamentul instanţei de recurs în ceea ce priveşte prezumţia de legalitate a acestui act administrativ nu mai subzistă, anularea actului fiind o împrejurare aptă prin ea însăşi să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii acestuia. Se arată că în raport de soluţia de anulare a actului administrative subzistă interesul în soluţionarea recursului, întrucât în ipoteza unei soluţii de admitere suspendarea executării ar dăinui până la soluţionarea definitivă a litigiului ce vizează anularea actului, conform art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

1. Cu privire la contestaţia în anulare

În speţă, contestatoarea a formulat contestaţie în anulare împotriva unei decizii pronunţate în calea de atac a recursului, criticând faptul că soluţionarea cauzei s-a făcut în cadrul procedurii de filtru, fără citarea părţilor.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să-şi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Înalta Curte reţine că această cale extraordinară de atac este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., fără ca instanţa de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma dispoziţiilor care reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că decizia în cauză se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 503 alin. (1) din C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

În cauză, Înalta Curte constată că se critică hotărârea atacată întrucât contestatoarea nu a fost citată pentru termenul la care a fost soluţionată calea de atac a recursului, soluţionare care s-a făcut în cadrul procedurii de filtru, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (6) din C. proc. civ.

Potrivit art. 493 alin. (6) C. proc. civ.:

"Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil şi toţi membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul se poate pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă, care se comunică părţilor. În soluţionarea recursului instanţa va ţine seama de punctele de vedere ale părţilor formulate potrivit alin. (4)."

Pe de altă parte, conform art. 490 alin. (2) teza finală C. proc. civ., prin cererea de recurs, întâmpinare şi răspunsul la întâmpinare "se va menţiona dacă recurentul, respectiv intimatul este de acord ca recursul, atunci când este admisibil în principiu, să fie soluţionat de către completul de filtru prevăzut la art. 493."

Interpretând coroborat textele legale precitate, rezultă că legiuitorul a urmărit excluderea de facto, a posibilităţii soluţionării recursului în cadrul procedurii reglementate de art. 493 C. proc. civ. în lipsa unui acord expres, dat în scris de către părţi, pentru soluţionarea recursului de către completul de filtru.

Înalta Curte constată că acest aspect a făcut obiectul mai multor decizii ale instanţei de contencios constituţional, al căror caracter general obligatoriu este consacrat prin art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, prin Decizia nr. 583 din 21 septembrie 2017, Curtea Constituţională a statuat referitor la posibilitatea completului de filtru de a se pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., că în acord cu principiul disponibilităţii, legiuitorul a acordat o importanţă deosebită exprimării acordului expres al părţilor asupra judecării recursului de către completul de filtru, atunci când a instituit, prin dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., obligativitatea depunerii acestui acord împreună cu cererea de recurs, a întâmpinării sau, respectiv, a răspunsului la întâmpinare. Ca atare, în mod corelativ, instanţa de judecată trebuie să ţină seama de acordul scris al părţilor în acest sens şi nu poate trece la soluţionarea pe fond a recursului, fără citarea părţilor, atunci când nu există acordul părţilor pentru soluţionarea potrivit procedurii reglementate prin textul de lege criticat.

Prin aceeaşi decizie a instanţei de contencios constituţional s-a reţinut că în cazul în care nu există acordul părţilor pentru judecarea de către completul de filtru, fără citarea acestora, nu este asigurată o veritabilă contradictorialitate în cadrul procesului civil, reţinându-se totodată şi că "dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza finală din acelaşi cod au caracterul unor dispoziţii generale, aplicabile întotdeauna în cadrul procedurii de filtrare a recursurilor, acestea completând condiţiile de care trebuie să ţină seama completul de filtru în cazul soluţionării pe fond a recursului, fără citarea părţilor. Astfel, în vederea respectării principiilor contradictorialităţii şi a disponibilităţii, pentru judecarea pe fond a recursului în cadrul completului de filtru, fără citarea părţilor, Curtea reţine că întotdeauna este necesar să existe acordul expres al părţilor în acest sens. Prin aplicarea coroborată a prevederilor art. 490 alin. (2) teza finală şi a prevederilor art. 493 alin. (6) din C. proc. civ., instanţa de judecată realizează o veritabilă operaţiune de interpretare, dând expresie competenţei sale constituţionale reglementate prin art. 126 alin. (1) din Constituţie."

De asemenea, având a se pronunţa şi anterior asupra aceluiaşi aspect, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, a statuat că "acordul părţilor ca judecata să se facă fără citarea lor, pe baza actelor depuse la dosar, inclusiv a punctelor formulate de acestea cu privire la raportul întocmit asupra recursului, dă expresia unei valorificări a principiului contradictorialităţii, asigurată, în acest caz (în care judecata se face fără citarea părţilor), prin comunicarea actelor de procedură ale părţilor şi a raportului, precum şi prin exprimarea acordului intimatului şi al recurentului în acest sens. (…) Pe lângă aceste condiţii prevăzute expres de alin. (6) al art. 493 din C. proc. civ., deşi nu mai este reluată de textul legal criticat, este obligatorie şi îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 490 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., potrivit căreia, prin actele de procedură depuse, recurentul şi, respectiv, intimatul trebuie să îşi dea acordul ca atunci când recursul este admisibil în principiu, acesta să fie soluţionat de către completul de filtru prevăzut de art. 493 din C. proc. civ. În lipsa acestui acord, chiar în situaţia în care celelalte condiţii prevăzute de alin. (6) al art. 493 din C. proc. civ. sunt îndeplinite, recursul nu poate fi soluţionat pe fond de completul de filtru, fără citarea părţilor."

Prin urmare, soluţionarea recursului conform procedurii reglementate de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., text de lege ce s-a dorit a asigura celeritatea soluţionării cauzelor în materie civilă, este condiţionată de existenţa acordului expres şi prealabil al părţilor, dat în formă scrisă prin cererea de recurs, întâmpinare sau răspunsul la întâmpinare, acord în lipsa căruia instanţa nu poate păşi la soluţionarea recursului conform acestei proceduri, deoarece în caz contrar, se încalcă atât principiile contradictorialităţii şi a disponibilităţii părţilor în procesul civil, dar şi principiul consacrat constituţional al publicităţii şedinţelor de judecată.

Or, în cauză, părţile nu şi-au exprimat acordul expres, dat în scris, pentru soluţionarea recursului conform procedurii reglementate de dispoziţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ., astfel cum a statuat Curtea Constituţională a României prin deciziile evocate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 504 şi art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestaţia în anulare formulată şi va anula decizia atacată.

3. Cu privire la recursul formulat

Procedând la analizarea motivelor de recurs formulate, în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte va respinge recursul ca fiind lipsit de interes, pentru considerentele ce urmează.

3.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauza de faţă, cererea reclamantei a fost formulată la data de 8.07.2014, în temeiul prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată până la pronunţarea instanţei de fond.

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunţării instanţei de fond. Raţiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că, prin pronunţarea unei soluţii cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ şi, deci, punerea în executare devine imperativ necesară, fie se constată nelegalitatea actului şi se dispune desfiinţarea acestuia, iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând fără obiect.

Acţiunea în anulare a actului administrativ-fiscal, act ce face obiect al cererii de suspendare, a fost înregistrată la instanţa de fond la data de 9.04.2015.

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar şi confirmate de informaţiile furnizate de sistemul Ecris, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3487 din 23 decembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a soluţionat fondul cauzei, fiind admisă acţiunea în anularea actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată în cauza de faţă şi, în consecinţă, a fost anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/15.05.2014 şi a fost anulată Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. x/19.08.2014.

Dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d din C. proc. civ., prevăd că una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Cum instanţa de fond s-a pronunţat la data de 23 decembrie 2015, admiţând acţiunea în anulare formulată de reclamantă, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinţei prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depăşit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să îşi producă efecte.

Nu poate fi primită teza recurentei care afirmă că sunt incidente cauzei dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, întrucât pentru a fi aplicabile aceste dispoziţii este necesar ca la data soluţionării acţiunii de fond, să fie în fiinţă măsura suspendării, dispusă conform art. 14 din Legea contenciosului administrativ. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, o asemenea măsură nu a fost dispusă în cauză, cererea de suspendare fiind respinsă.

3.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2476 din 6 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2014.

Anulează decizia atacată.

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2235 din 28.08.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2018.