Accrual date of cumulative lifetime pension for elite sportsmen under amended Article 64 of Law No. 69/2000

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.11.2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, obligarea pârâtului la recalcularea şi plata rentei viagere, începând cu data de 01.01.2012, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 225/2011 pentru modificarea art. 64 din Legea nr. 69/2000, cu obligarea la plata penalităţilor de întârziere şi a dobânzii legale.

Prin sentinţa civilă nr. 4401 din 10 iunie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2819 din 02.11.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de A., fiind obligat pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului la plata în plus către reclamant a unei rente viagere lunare în cuantum de 0,6 salarii medii brute pe economie, în condiţiile art. 64 din Legea nr. 69/2000, rep., pentru intervalul februarie - iunie 2014, plus dobânda legală aferentă, calculată în condiţiile art. 3 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 13/2011 de la data fiecărei scadenţe lunare şi până la data plăţii efective.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului.

3.1. În motivarea cererii de recurs, întemeiată în drept pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a arătat că instanţa de fond, în mod greşit, a apreciat că poate să beneficieze de recalcularea rentei viagere, în conformitate cu prevederile Legii nr. 225/2011, doar de la data de 29.01.2014 şi nu de la data intrării în vigoare a legii adică, 01.01.2012.

Instanţa de fond face o confuzie gravă între naşterea dreptului său de a beneficia de renta viagera şi naşterea dreptului de a beneficia de recalcularea rentei viagere.

Într-adevăr, pentru a putea beneficia de rentă viageră, legiuitorul a stabilit în sarcina posibililor beneficiari ai acestui drept obligaţia de a formula o cerere la forul tutelar, respectiv Ministerul Sportului.

Obligaţia de a formula cerere pentru acordarea rentei a îndeplinit-o încă din anul 2000, întrucât a obţinut acest beneficiu începând cu anul 2001.

Calculul rentei viagere s-a realizat până la data de 01.01.2012 (data intrării în vigoare a Legii nr. 225/2011) în conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului.

Recurentul reclamant a invocat disp. art. 64 din Legea nr. 69/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 225/2011 şi a susţinut că instanţa de fond a considerat în mod eronat că pentru a beneficia de recalcularea rentei viagere era necesar şi obligatoriu să depună o nouă cerere prin care să solicite punerea în aplicarea a noii legii.

De la momentul dobândirii rentei viagere (2001) şi până în momentul adoptării Legii nr. 225/2011 a beneficiat de rentă, nu a făcut nicio cerere de renunţare la acordarea ei, nu s-a întors în activitatea sportivă, în decursul a 10 ani a figurat în baza de date a pârâtului ca beneficiar al rentei viagere.

Legiuitorul, prin Legea nr. 225/2011, a urmărit doar să modifice modul de calcul al rentei viagere, fără să introducă o nouă condiţie pentru ca sportivii să beneficieze de această recalculare.

Modul de calcul nu este de competenţa beneficiarilor rentei, ci aparţine compartimentelor de specialitate, raportat la baza de date pe care o deţin, fiind în această evidenţă încă din anul 2001.

Nu se poate justifica pronunţarea unei astfel de sentinţe pentru simplul fapt că nu s-a depus o cerere, document pe care nici prevederile legale nu-l puneau în sarcina beneficiarilor dreptului.

Instanţa de fond face trimitere la metoda istorică de interpretare a normei juridice. Interpretarea istorică presupune analizarea împrejurărilor istorice în care a fost elaborată şi adoptată norma juridică respectivă. Această metodă presupune cercetarea materialelor care au stat la baza elaborării normei juridice, precum şi a expunerii de motive şi a discuţiilor ce s-au purtat cu prilejul dezbaterii şi adoptării actului normativ respectiv.

Astfel, se dezvăluie motivaţia socială care a determinat pe legiuitor să reglementeze într-un anume fel o relaţie socială. De asemenea, metoda istorică are în vedere şi examinarea noilor condiţii social-economice în care se aplică legea, condiţii care, de cele mai multe ori, diferă de cele iniţiale. Prin expunerea de motive care a însoţit proiectul legislativ transformat apoi în lege, legiuitorul a urmărit să elimine unele discriminări care au apărut între diverşi sportivi şi a dorit să asigure minima siguranţă a traiului de fiecare zi pentru foştii sportivi de performanţă.

Noul mod de calcul al rentei se aplică tuturor sportivilor, atât pentru cei care erau în plată în momentul adoptării Legii nr. 225/2011, cât şi pentru cei care vor beneficia în viitor de renta viageră.

A mai arătat că în urma studierii listei depuse de Ministerul Tineretului şi Sportului, cu foştii sportivi cărora li s-a recalculat renta începând cu 01.07.2014, a constatat că sunt persoane care au beneficiat de majorare şi la începutul anului 2012, cuantumul fiind tot de 0,6. A aflat de la foşti colegi că de fapt, în ianuarie 2012, majorarea s-a făcut automat de către Ministerul Tineretului şi Sportului doar la cei care aveau o a doua medalie de argint la olimpiadă, cuantumul prevăzut de legea modificată pentru această medalie fiind de 0,6. Cu siguranţă, această majorare din 2012, făcută după apariţia Legii nr. 225/2011, nu s-a datorat cererilor respectivilor sportivi pentru că, dacă sportivii ar fi făcut cerere, trebuia ca rentele să le fie majorate de atunci şi cu coeficientul cu care li s-a majorat din data de 01.07.2014, respectiv coeficientul de 0,6 pentru medalia de aur la campionatul mondial sau alte medalii care intră la calcul.

3.2. În motivarea cererii de recurs, întemeiată în drept pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât Ministerul Tineretului şi Sportului a arătat că instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ.

Instanţa îşi motivează dispoziţia invocând, ca temei de drept, prevederi ale Ordinului MTS 491/2000 privind modalităţile de plată a rentei viagere acordate unor sportivi de performanţă. Pagina a 6-a a sentinţei cuprinde constatările instanţei referitoare la data la care se face plata rentei viagere în cazul sportivilor retraşi din activitate anterior anului 2000.

Prin reţinerea ca temei de drept a prevederilor acestui act normativ este încălcat art. 224 noul C. proc. civ., întrucât Ordinul MST 491/2000 nu a fost niciodată invocat pe parcursul judecăţii. Nici reclamantul, prin cererea de chemare în judecată sau prin precizarea acţiunii din data de 15.10.2015, nici Ministerul Tineretului şi Sportului, prin întâmpinare, nici în cadrul dezbaterilor orale în faţa instanţei sau din oficiu nu a fost vreodată invocat acest temei de drept.

Instanţa şi-a întemeiat decizia pe acest temei de drept, dar nu a acordat părţilor dreptul de a formula apărări pe parcursul judecăţii, producând în acest fel o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii criticate, sens în care a invocat art. 175 alin. (1) noul C. proc. civ.

Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. a susţinut că instanţa a interpretat şi aplicat în mod eronat art. 64 din Legea nr. 69/2000 considerând că nu prevede în mod expres condiţiile în care este posibilă acordarea şi, ulterior, recalcularea rentei viagere.

Recalcularea rentei s-a făcut potrivit disp. art. 64, alin. (1) din Legea nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Legea nr. 225/2011 au fost modificate prevederile alin. (5), lit. b), respectiv alin. (6) ale art. 64 din Legea nr. 69/2000.

Aşadar, alin. (1) al art. 64 este în vigoare şi se aplică tuturor persoanelor care doresc să beneficieze de dreptul de rentă. Prin folosirea de către legiuitor a sintagmei are dreptul la cerere şi cu confirmarea Ministerului Tineretului şi Sportului este evident ca acesta a dorit, pe de o parte, să nu instituie acestei norme un caracter obligatoriu, iar pe de altă parte, să prevadă şi procedura care trebuie urmată pentru prezumtivii beneficiari de rentă.

Legiuitorul a instituit două condiţii obligatorii şi a condiţionat acordarea dreptului la rentă viageră de îndeplinirea acestor două condiţii, respectiv cererea sportivului şi confirmarea Ministerului Tineretului şi Sportului. Reclamantul a înregistrat prima cerere privind recalcularea rentei viagere la data de 29.01.2014, iar confirmarea Ministerului Tineretului şi Sportului s-a realizat la data de 27.06.2014, astfel încât de la data de 01.07.2014, la împlinirea celor două condiţii obligatorii, s-a născut dreptul reclamantului de a beneficia de recalcularea rentei.

Renta a fost recalculată în urma verificării solicitării reclamantului de către comisia constituită prin Ordinul ministrului nr. 332/06.05.2014, care i-a acordat acestuia încă un coeficient de 0,6 aferent medaliei de aur la Campionatul Mondial.

Începând cu luna octombrie 2014, după rectificarea bugetară din luna iulie, reclamantul a primit renta recalculată, retroactiv de la data aprobării, respectiv 01.07.2014.

Cu privire la plata dobânzii legale, având în vedere că de la data de 01.07.2014, dată de la care s-a născut dreptul, renta a fost recalculată, solicită instanţei să respingă capătul de cerere ca fiind neîntemeiat.

4. Apărările intimaţilor

Recurentul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant, reiterând susţinerile din cererea de recurs.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pe care l-a formulat.

II. Procedura de soluţionare a recursurilor

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14.12.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15.02.2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

2. Cu privire la fondul recursurilor

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, faţă de următoarele considerente:

Reclamantul A. a fost sportiv de performanţă şi membru al lotului naţional de canotaj, obţinând medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Barcelona în anul 1992 la proba 8 + 1 rame, precum şi medalia de aur în proba de 4 + 1 rame la Campionatul Mondial din 1989, fiindu-i acordată o rentă viageră în cuantum de 1,2 + 0,6 salarii medii brute pe economie.

Reclamantul beneficia de renta viageră în coeficient de 1,2 salarii medii brute pe economie încă din anul 2001, iar diferenţa în coeficient de 0,6 salarii medii brute pe economie i-a fost acordată începând cu data de 01.07.2014.

La data de 29.01.2014, reclamantul s-a adresat cu cerere înregistrată sub nr. x la Ministerul Tineretului şi Sportului, solicitând recalcularea drepturilor cuvenite în conformitate cu modificările aduse art. 64 prin Legea nr. 225/2011.

2.1. Recursul formulat de reclamant este nefondat, în mod corect stabilind instanţa de fond că acesta are dreptul să beneficieze de la data de 29.01.2014 de renta viageră, potrivit modificărilor aduse art. 64 din Legea nr. 69/2000 prin Legea nr. 225/2011.

În acest sens se au în vedere disp. Legii nr. 225/2011 prin care s-a dispus la art. I că "Articolul 64 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La alin. (5), lit. b) va avea următorul cuprins: "b) 50% din valoarea indemnizaţiei corespunzătoare cuvenite potrivit lit. a) pentru următoarele medalii de aur şi argint obţinute la jocurile olimpice şi pentru medaliile de aur obţinute la campionatele mondiale sau campionatele europene." 2. Alineatul (6) va avea următorul cuprins: "(6) Pentru sportivii care cumulează titlul de campion sau vicecampion olimpic cu cel de campion mondial sau european ori titlul de campion mondial cu cel european renta viageră acordată pentru cea mai bună performanţă se cumulează cu cea pentru performanţă inferioară, potrivit nivelurilor prevăzute la alin. (5) lit. b)."", iar la art. II că "Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2012."

Anterior modificării, art. 64 din Legea nr. 69/2000 prevedea că "(1) Sportivul de performanţă care a obţinut o medalie de aur, argint sau de bronz în probele individuale sau pe echipe din cadrul jocurilor olimpice sau o medalie de aur la campionatele mondiale şi europene de seniori - probe olimpice are dreptul, la cerere şi cu confirmarea Ministerului Tineretului şi Sportului, la o rentă viageră. (11) Sportivul de performanţă care a obţinut o medalie de aur la campionatele mondiale şi/sau campionatele europene de seniori, la o probă sportivă ce a fost inclusă cel puţin o dată în programul Jocurilor Olimpice are dreptul, la cerere, la o rentă viageră. (2) Renta viageră prevăzută la alin. (1) reprezintă echivalentul a 1,5 salarii medii brute pe economie. (3) Pentru stabilirea rentei viagere se utilizează salariul mediu brut pe economie comunicat de Comisia Naţională pentru Statistică pentru luna anterioară celei în care se face plata drepturilor. (4) Renta viageră se acordă începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care sportivul se retrage din activitate, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a prezentei legi. (5) În funcţie de nivelul performanţei sportive, din renta viageră, calculată potrivit prevederilor alin. (2), drepturile lunare se acordă din 1,5 salarii medii brute pe economie, după cum urmează: a) - 100% pentru prima medalie de aur obţinută la jocurile olimpice; - 80% pentru prima medalie de argint obţinută la jocurile olimpice sau pentru prima medalie de aur obţinută la campionatele mondiale; - 70% pentru prima medalie de bronz obţinută la jocurile olimpice sau pentru prima medalie de aur obţinută la campionatele europene; b) 50% din valoarea indemnizaţiei corespunzătoare cuvenite potrivit lit.

a) pentru următoarele medalii de aur obţinute la jocurile olimpice, campionatele mondiale sau campionatele europene. (6) Pentru sportivii care cumulează titlul de campion olimpic şi cel de campion mondial sau european ori titlul de campion mondial cu cel european renta viageră acordată pentru cea mai bună performanţă se cumulează cu cea pentru performanţa inferioară, potrivit nivelurilor prevăzute la alin. (5) lit. b). (7) Fondurile necesare pentru plata drepturilor prevăzute în prezentul articol se alocă de la bugetul de stat şi se plătesc de Ministerul Tineretului şi Sportului. (8) Modalităţile de plată a drepturilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului tineretului şi sportului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (9) Renta viageră prevăzută în prezentul articol se plăteşte lunar în RON şi nu este impozabilă. (10) În perioada revenirii în activitate ca sportiv activ plata rentei viagere se suspendă."

Se reţine de către instanţa de control judiciar, în acord cu prima instanţă, că efectul modificării legislative menţionate a constat în admiterea unui cumul între titlurile de campion sau vicecampion olimpic şi cele de campion mondial sau european, respectiv între cel de campion mondial şi cel european în vederea determinării rentei viagere acordate beneficiarului, în sensul cumulării celei acordate pentru cea mai bună performanţă cu cea pentru performanţa inferioară, indicându-se un cuantum al rentei subsidiare de 50% din valoarea celei aferente performanţei mai importante.

În cererea de recurs recurentul reclamant foloseşte impropriu termenul de "recalculare" a rentei viagere, întrucât modificarea art. 64 din Legea nr. 69/2000 nu are în vedere o recalculare a rentei viagere, ci, aşa cum a subliniat şi instanţa de fond, un cumul între renta viageră acordată pentru cea mai bună performanţă sportivă şi cea acordată pentru performanţa inferioară, până la data modificării sportivul beneficiind doar de renta viageră cuvenită pentru cea mai bună performanţă pe care a realizat-o. Rezultă cu claritate că sportivul se bucură de o rentă viageră aferentă fiecăreia dintre performanţele recunoscute de lege ca fiind relevantă în scopul acordării remuneraţiei, deci fiecare performanţă generează o rentă în mod distinct, suma finală de încasat fiind rezultatul unui cumul al tuturor rentelor menţionate.

Este evident faptul că pentru a beneficia şi de cea de-a doua rentă viageră este necesară îndeplinirea tuturor condiţiilor reglementate de lege, printre acestea numărându-se şi formularea unei cereri prin care se solicită acordarea rentei viagere pentru cea de-a doua performanţă realizată.

În consecinţă, nu poate fi reţinută susţinerea recurentului reclamant potrivit căreia instanţa de fond a considerat în mod eronat că pentru a beneficia de recalcularea rentei viagere era necesar şi obligatoriu să depună o nouă cerere.

Nu este fondată nici critica privind metoda de interpretare istorică a normei juridice utilizată de prima instanţă, Înalta Curte reţinând că în considerentele sentinţei recurate se face vorbire despre interpretarea teleologică (istorică), dar şi despre interpretarea logică şi sistematică a textului art. 64 din Legea nr. 69/2000, interpretare care, într-adevăr, conduce la concluzia primei instanţe, aceea că data de la care se bucură sportivul de performanţă de renta majorată ca efect al cumulului este aceea a formulării unei noi cereri, după intrarea în vigoare a Legii nr. 225/2011.

Este irelevant exemplul pe care îl dă recurentul reclamant, referitor la majorarea de salariu acordată în sistemul bugetar, de care salariaţii beneficiază fără a solicita, printr-o cerere, punerea în aplicare a legii, din moment ce în prezenta cauză nu este vorba despre o majorare a rentei viagere de care recurentul reclamant beneficia anterior modificării art. 64 din Legea nr. 69/2000, ci despre acordarea, în plus, a unei rente viagere şi pentru performanţa sportivă inferioară celei care a determinat acordarea primei rente viagere.

În acord cu considerentele primei instanţe, Înalta Curte reţine că formularea de către reclamant în anul 2001 a unei cereri prin care a solicitat acordarea rentei viagere are efect asupra dreptului recunoscut la acel moment în baza legii în vigoare, adică în condiţiile art. 64 alin. (5), lit. a), a) doua liniuţă din Legea nr. 69/2000 (forma de reglementare de la data cererii în discuţie), respectiv "80% pentru prima medalie de argint obţinută la jocurile olimpice sau pentru prima medalie de aur obţinută la campionatele mondiale;". Întrucât la acel moment, norma juridică incidentă nu prevedea vreun drept la un cumul între cele două performanţe, nu se poate prezuma că partea reclamantă a formulat cererea şi în considerarea unei posibile modificări a legii în sensul celei intervenite prin Legea nr. 225/211. Astfel, acea cerere formulată la nivelul anului 2001 de reclamant viza doar solicitarea rentei la care acesta avea dreptul la acel moment, adică pentru medalia de argint câştigată la Jocurile Olimpice.

Odată cu modificarea art. 64 din Legea nr. 69/2000, prin art. I al Legii nr. 225/2011, se năştea un nou drept la o rentă viageră aferentă următoarei performanţe ca însemnătate, respectiv medalia de aur câştigată la Campionatul Mondial, pentru valorificarea căruia reclamantul trebuia să formuleze cerere de acordare, aşa cum prevede art. 64 la alin. (1)1 menţionat.

Cum acesta a formulat cererea la data de 29.01.2014, dreptul său la diferenţa de 0,6 salarii medii brute pe economie urma să îi fie acordat începând cu luna februarie 2014 (adică prima lună completă, renta având scadenţa lunară), iar nu odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 225/2011, adică 01.01.2012.

2.2. Nefondat este şi recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Tineretului şi Sportului, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., invocate de acest recurent.

Primul motiv de casare invocat, cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., are în vedere încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv încălcarea disp. art. 224 noul C. proc. civ. conform cărora instanţa este obligată, în orice proces, să pună în discuţia părţilor toate cererile, excepţiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu.

Recurentul pârât apreciază că nu au fost respectate aceste prevederi, întrucât Ordinul MTS 491/2000 privind modalităţile de plată a rentei viagere acordate unor sportivi de performanţă, la care se face referire în considerentele sentinţei, nu a fost niciodată invocat pe parcursul judecăţii.

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar constată că aplicabilitatea acestui ordin a fost reţinută de prima instanţă în ceea ce priveşte modalitatea de plată a rentei viagere, ordinul prevăzând că:

"Art. 1 - (1) Sportivii de performanţă medaliaţi la Jocurile Olimpice şi/sau medaliaţi cu aur la campionatele mondiale/europene de seniori în probe olimpice, retraşi din activitatea sportivă, au dreptul la plata rentei viagere de la data de 1 ianuarie a anului următor retragerii din activitate.

(2) Pentru sportivii retraşi din activitate în anii anteriori anului 2000 plata rentei viagere urmează să se facă de la data depunerii cererii la registratura Ministerului Tineretului şi Sportului.

Art. 2 - Plata drepturilor prevăzute la art. 1 se face prin casieria Ministerului Tineretului şi Sportului sau, la solicitarea beneficiarilor, prin mandat poştal ori prin virare în cont curent personal, în termen de cel mult 7 zile de la data comunicării salariului mediu brut pe economie pentru luna anterioară de către Comisia Naţională pentru Statistică.

Art. 3 - Realitatea rezultatelor obţinute de sportivii de performanţă, în vederea acordării rentei viagere, se confirmă de federaţiile sportive naţionale, la solicitarea Ministerului Tineretului şi Sportului.

Art. 4 - Încadrarea probelor sportive disputate la campionatele mondiale/europene de seniori în alte condiţii decât cele desfăşurate la Jocurile Olimpice în categoria probelor olimpice, precum şi determinarea perioadei în care unele probe sportive au făcut parte din categoria probelor olimpice se efectuează de Comitetul Olimpic Român, la solicitarea Ministerului Tineretului şi Sportului.".

Conform menţiunilor din preambulul ordinului în discuţie, acesta a fost emis având în vedere disp. art. 64 din Legea nr. 69/2000, în baza H.G. nr. 239/1999 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului.

Potrivit disp. art. 64 alin. (8) din Legea nr. 69/2000, modalităţile de plată a drepturilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului tineretului şi sportului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Rezultă, aşadar, că acest ordin este un act administrativ emis în regim de putere publică, în vederea executării în concret a Legii nr. 69/2000, emitentul fiind recurentul pârât.

În condiţiile în care acest ordin este emis chiar de ministerul pârât, pentru punerea în executare a Legii nr. 69/2000, lege pe care reclamantul şi-a întemeiat în drept cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtului la recalcularea şi plata rentei viagere începând cu data de 01.01.2012, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 225/2011 pentru modificare art. 64 din Legea nr. 69/2000, nu se poate considera că au fost încălcate disp. art. 224 din noul C. proc. civ. Pentru soluţionarea cauzei care viza plata rentei viagere era necesară, în mod evident, analizarea modalităţii de plată a acesteia, modalitate reglementată de ordinul sus menţionat. Chiar dacă nu s-a făcut referire în mod expres la acest act administrativ, analizarea reglementării pe care o cuprinde se impunea prin prisma obiectului cererii de chemare în judecată şi a faptului că ordinul fusese emis pentru punerea în executare a legii respective, incidente în cauză.

Cel de-al doilea motiv de recurs se referă la interpretarea şi aplicarea eronată a disp. Legii nr. 69/2000, recurentul pârât susţinând, în esenţă, că dreptul reclamantului s-a născut la data de 01.07.2014, după îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii şi anume: depunerea cererii de către reclamant la 29.01.2014 şi confirmarea Ministerului Tineretului şi Sportului data la 27.06.2014.

Susţinerea nu poate fi reţinută întrucât, aşa cum a concluzionat instanţa de fond, ordinul emis chiar de pârât arată în mod expres că relevanţă prezintă în cazul sportivilor retraşi din activitate anterior anului 2000, la determinarea datei de acordare a rentei viagere, doar data depunerii cererii la registratura MTS, în timp ce verificările efectuate (realitatea rezultatelor obţinute şi încadrarea probelor sportive) intervin strict pentru stabilirea îndeplinirii condiţiilor legale de acordare şi pentru determinarea cuantumului rentei viagere. În plus, faptul că verificările efectuate de minister şi "confirmarea" sa nu influenţează data naşterii dreptului la acordarea rentei viagere rezultă inclusiv din raportarea la situaţia sportivilor retraşi din activitate ulterior intrării în vigoare a legii, art. 64 alin. (4) din Legea nr. 69/2000 arătând că "Renta viageră se acordă începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care sportivul se retrage din activitate" or, dacă ar fi reală teza susţinută de partea pârâtă sub aspectul relevanţei acordate "confirmării" sale, atunci norma indicată imediat în precedent ar rămâne fără efect.

Mai arată recurentul pârât că legiuitorul a instituit două condiţii obligatorii şi a condiţionat acordarea dreptului la rentă viageră de îndeplinirea acestor două condiţii, respectiv cererea sportivului şi confirmarea Ministerului Tineretului şi Sportului.

Într-adevăr, pentru ca un sportiv să beneficieze de rentă viageră potrivit Legii nr. 69/2000 trebuie să fie îndeplinite cele două condiţii sus menţionate, dar reglementarea legală incidentă în cauză nu stabileşte că renta viageră se acordă de la data confirmării de către minister a realităţii rezultatelor obţinute de sportivii de performanţă care solicit acordarea rentei.

O asemenea susţinere este lipsită de suport legal, câtă vreme ministerul pârât a stabilit, prin ordinul amintit, că sportivii de performanţă medaliaţi la Jocurile Olimpice şi/sau medaliaţi cu aur la campionatele mondiale/europene de seniori în probe olimpice, retraşi din activitatea sportivă, au dreptul la plata rentei viagere de la data de 1 ianuarie a anului următor retragerii din activitate, iar pentru sportivii retraşi din activitate în anii anteriori anului 2000 plata rentei viagere urmează să se facă de la data depunerii cererii la registratura Ministerului Tineretului şi Sportului.

Mai mult, chiar art. 64 alin. (4) din Legea nr. 69/2000 precizează că renta viageră se acordă începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care sportivul se retrage din activitate, rezultând că data acordării rentei nu este data la care ministerul confirmă realitatea rezultatelor obţinute şi încadrarea probelor sportive.

În consecinţă, sub aspectul datei de la care instanţa de fond a stabilit că reclamantul beneficiază şi de cea de-a doua rentă viageră, sentinţa este legală.

Ultima critică formulată de recurentul pârât are în vedere obligarea sa la dobânda legală aferentă, calculată în condiţiile art. 3 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 13/2011 de la data fiecărei scadenţe lunare şi până la data plăţii efective.

În cadrul acestei critici susţine că de la 01.07.2014, dată de la care s-a născut dreptul, renta a fost recalculată, astfel că nu datorează dobânzi.

Critica este nefondată, în mod corect prima instanţă reţinând că recunoaşterea dreptului părţii reclamante la o rentă viageră cumulată în cuantum de 1,2 + 0,6 salarii medii brute pe economie s-a făcut de pârât doar începând cu 01.07.2014, deşi reclamantul a formulat cererea încă din 29.01.2014, fiind nejustificat refuzul pârâtului de stabilire a rentei începând cu luna februarie 2014.

Obligaţia de plată pentru renta viageră suplimentară în cuantum de 0,6 salarii medii brute pe economie aferentă perioadei februarie - iunie 2014 are izvor legal, fiind scadentă lunar - art. 64 din Legea nr. 69/2000, astfel că omisiunea de acordare a sumelor respective impune debitorului să îl dezdăuneze în întregime pe creditorul său.

Art. 1535 alin. (1) C. civ. (2009) prevede că "În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.". Totodată, potrivit art. 1523 alin. (2) lit. e) din acelaşi act normativ "(…) debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când: (…) e) obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale.". Cum obligaţia de plată în litigiu are caracter legal, avându-şi izvorul în disp. art. 64 din Legea nr. 69/2000, omisiunea ministerului de acordare şi plată a sumei la care partea reclamantă era îndreptăţită lunar în intervalul februarie - iunie 2014 se înfăţişează ca un ilicit extracontractual, astfel că debitorul se găseşte de drept în întârziere.

Au relevanţă în cauză şi disp. art. 3 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 13/2001 potrivit cărora "(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. (…) (3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.", aplicabile faţă de disp. art. 1535 alin. (1) C. civ. (2009) ca formă de evaluare legală a daunelor moratorii cuvenite creditorului al cărui drept de creanţă pecuniară nu a fost plătit la scadenţă.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incidente motivele de casare invocate de cei doi recurenţi, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei civile nr. 2819 din 02.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2018.